(FOTO) Succese remarcabile pentru elevii Școlii de Arte din Cimișlia la „ARMONIUM Fest 2026”

Foto: Facebook/Stefan Golovatii

Elevii Secției de coregrafie a Școlii de Arte din Cimișlia au obținut rezultate deosebite la prima ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Coregrafie „ARMONIUM Fest 2026”, desfășurat pe 2 mai la Arena Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Asociația Internațională a Culturii și Artei „ARMONIUM” și a reunit participanți din diverse regiuni.

Tinerii dansatori din Cimișlia s-au evidențiat prin prestații apreciate de juriu, reușind să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Astfel, Ansamblul de Dans Popular „BĂSMĂLUȚA” a obținut locul I, în timp ce Ansamblul „FANTEZIE” a fost distins cu trofeul categoriei.

De asemenea, două dintre colectivele instituției au fost recompensate cu cele mai înalte distincții ale competiției – Grand Prix. Este vorba despre Ansamblurile de Dans Popular „OPINCUȚA” și „IȚELE”, care au impresionat prin profesionalism, expresivitate și autenticitate.

Rezultatele confirmă nivelul înalt de pregătire al elevilor și dedicarea cadrelor didactice, care contribuie la promovarea artei coregrafice și a tradițiilor culturale.

Подписывайтесь на наши социальные сети: TelegramYouTubeFacebook и Instagram. Здесь мы публикуем новости кратко и наглядно!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼