Susțineți BAStv

Liceul „C. Stere” din s. Abaclia a fost selectat în Rețeaua Școlilor Model. Instituția urmează să fie renovată

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a făcut publică lista celor 35 de instituții de învățământ general din țară, selectate în cadrul unui proiect național de renovare și modernizare – Rețeaua de Școli Model. Printre acestea se numără și Liceul Teoretic „Constantin Stere” din s. Abaclia.

Potrivit MEC, în cadrul proiectului au fost selectate  35 de instituții de învățământ general din țară, câte una din fiecare raion, care urmează să fi renovate totalmente și dotate cu tot ce este necesar pentru a asigura calitatea procesului de studiu și corespunderea la cele mai înalte standarde în domeniu. 

„Am decis să investim în crearea acestor poli de atracție în fiecare raion care să servească drept destinație în special pentru elevii din instituțiile foarte mici. Vom investi în infrastructură, un factor care permite ca procesul educațional să fie organizat la cele mai înalte standarde. Însă ceea ce contează cel mai mult sunt cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ, modul în care sunt construite procesele în instituție, disponibilitatea materialelor didactice și multe alte aspecte care transformă această comunitate în una performantă”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul evenimentului de lansare a Rețelei Școlilor Model. 

Potrivit directoarei liceului, Valentina Stratila, instituția necesită o modernizare a infrastructurii, ceea ce include schimbarea acoperișului și termoizolarea pereților.

Investițiile necesare pentru crearea Rețelei celor 35 de școli model se ridică la 70 de milioane de euro, la etapa actuală fiind identificate 14,5 milioane de euro. 

Procesul de selectare a școlilor a decurs în baza mai multor criterii: numărul de elevi care își fac studiile în aceste instituții să fie de minim 500 de copii și să dispună de 200 de locuri libere pentru a primi elevi din alte localități. 

În prezent, în Liceul Teoretic „Constantin Stere” învață 387 de elevi.

La prima etapă vor fi incluse 10 instituții, din cele 35 din Rețeaua Școlilor Model, renovarea urmând să se facă în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼