„Moldovagaz încă nu a găsit o soluție comercială”. Andrei Spînu, despre datoriile de peste 74 mln $ față de Gazprom

Moldovagaz încă nu a găsit o soluție comercială pentru a stinge datoria de peste un miliard de lei pentru gazul procurat de la Gazprom pentru luna octombrie și avansul pentru noiembrie. Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu pe 23 noiembrie. Acesta a precizat că Guvernul este în discuții pentru a identifica soluții și a garanta livrarea gazelor pentru moldoveni, iar informații suplimentare vor fi oferite ulterior.

„Stimați cetățeni, ieri, la solicitarea Gazprom, a avut loc ședința Consiliului de Observatori al MoldovaGaz. Unicul subiect al discuției a fost datoria curentă acumulată de către MoldovaGaz pentru luna octombrie și avansul pentru noiembrie. Aceste sume urmau să fie achitate până la data de 20 noiembrie. Această formulă de achitare pentru gaze este parte a contractului de bază între MoldovaGaz și Gazprom și nu este o condiționalitate nouă”, a spus Spînu.

Ministrul a mai precizat că după aplicarea tarifului modificat, din luna noiembrie, MoldovaGaz este obligată să achite integral consumul de gaz pentru Gazprom.

„La moment această datorie constituie 74 278 446,91 milioane de dolari SUA. Datoria s-a creat din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste 790 USD/mia de metri cubi iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferența. Până la acest moment, Moldovagaz nu a găsit o soluție comercială pentru a stinge această datorie curentă. După aplicarea tarifului modificat, din luna noiembrie, MoldovaGaz este obligată să achite integral consumul de gaz pentru Gazprom”, a mai explicat ministrul.

Concernul „Gazprom” a avertizat că ar putea sista furnizarea gazului pentru Republica Moldova în termen de 48 de ore, din cauza că nu a fost achitată factura în termenul prestabilit. Declarația a fost făcută de către reprezentantul companiei, Serghei Kuprianov, în cadrul unei intervenții la postul de televiziune „Россия 24”.

Președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban a confirmat acest lucru, menționând că lucrează asupra problemei și că este o prevedere inclusă în protocolul pe care l-am semnat cu Gazprom.

Pe 29 octombrie, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că Moldova a convenit cu «Gazprom» în privința prelungirii contractului de livrare a gazelor naturale pe o perioadă de cinci ani. Pentru luna noiembrie, prețul achitat de Republica Moldova pentru gaz va constitui circa 450 de dolari per mia de metri cubi.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼