Noi detalii în cazul accidentului cu trotineta

Paramedicul Ana Puică, angajata Secției Asistență Medicală Urgentă (SAMU) Basarabeasca, a contactat redacția BAStv și a declarat că informația oferită de mama fetei care a avut de suferit în urma accidentului din 18 octombrie, nu corespunde întru totul adevărului.

Paramedicul a spus că ea nu a fost solicitață să consulte victima la locul accidentului, dar i-a oferit ajutorul necesar la domiciliu unde ulterior a fost chemată ambulanța.

Solicitată telefonic de BAStv să comenteze noile detalii, mama victimei, Tatiana B. a spus să revenim peste câteva ore, dar ulterior nu a mai răspuns la telefon.

Un martor ocular, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat redacției că, tatăl victimei, care a venit la locul accidentului cu fata, sub pretext că ambulanța este arhiplină, nu ar fi dorit ca fiica să fie dusă și consultată la spital, spunând că va solicita serviciul medical la domiciliul.

Amintim, în data de 18 octombrie curent, pe strada principală a orașului Basarabeasca a avut loc un accident cu trotineta electrică. Femeia care era la volan, mai avea ambarcată pe ea doi copii. Deplasăndu-se pe strada pietonală, nu a putut manevra și a lovit o fetiță. Detalii vedeți AICI și AICI.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼