Schemă de corupție cu certificate de tractorist, deconspirată de CNA și procurori. Șeful unei întreprinderi de stat, reținut

Ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții, în aceasta dimineață, la domiciliul și în biroul de serviciu ale șefului subdiviziunii teritoriale Taraclia a Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere tehnica „Intehagro”, pentru probarea unor infracțiuni de corupție. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar penal, pornit pe corupere pasivă.

Potrivit materialelor anchetei, șeful întreprinderii de stat este bănuit că a pus la cale o schemă de corupție prin care ar fi extorcat şi primit sistematic câte 2500 de lei de la doritorii de a-și perfecta certificate de tractorist mecanic sau permis de conducere a tractorului de categoriile A și C, fără ca aceștia să susțină examene teoretice și practice.

Astfel, la percheziții, au fost ridicate mai multe copii ale actelor de școlarizare ale candidaților, cărora li s-au eliberat certificate de tractorist-mecanic, ordinele de plată, pe care bănuitul le achita personal și le atașa la setul de documente, cereri pentru susținerea examenelor, dar și mijloace bănești, proveniența cărora urmează a fi stabilită.

Șeful „Intehagro” din Taraclia, bănuit în 8 episoade de corupție, a fost reținut pentru 72 ore și plasat în izolatorul de detenție provizorie a Inspectoratului de Poliție Cahul.

Dacă va fi găsit vinovat, funcționarul riscă până la 10 ani de pușcărie, amendă și privarea de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼