Susțineți BAStv

,,Sunt multe povești de dragoste frumoase, dar a noastră îmi place cel mai mult”- istoria familiei Iftodi

Irina Iftodi este femeia care a putut renaște din propria cenușă, asemeni unei păsări phoenix. Cu ajutorul soțului, ea a demonstrat lumii că, fiecare om își poate forma viața după cum își dorește, nu după standardele străinilor. Irina ne-a mărturisit despre familia sa, creeată de Dumnezeu.

Spuneți-mi, de cât timp sunteți împreună?

Suntem familia Marin și Irina Iftodi și, recent, am sărbătorit a 8-a aniversare de când inimile noastre bat în unison. Suntem doi tineri Îndrăgostiți de viață, cu multe pasiuni şi planuri de viitor pe care sperăm să le realizăm cu susținere reciprocă. Motto-ul familiei noastre este : Nu există nu se poate. Și da, totul este posibil dacă există dragoste, înțelegere și vise comune care vă unesc pentru a crea o echipă puternică, deoarece mai întâi de toate familia înseamnă o echipă formată din doi oameni imperfecți, care creează lucruri perfecte.

Cum și unde v-ați întâlnit?

Îmi aduc aminte cu exactitate ziua în care nici nu bănuiam că la capătul celuilalt fir de telefon se află jumătatea inimii mele. Era o zi de iarnă, în perioada sărbătorilor creștine. Fiind în vizită la prietena mea, pe data de 8 Ianuarie 2015, puneam la cale o escapadă la discoteca din satul vecin. Fiind amici de mult timp, prietena mea la contactat pe Marin de pe telefonul meu. Începând cu acel sunet, între noi se legase o discuție prin telefon și pe site-urile de social-media care durase cam 3 luni. Iar ziua când ne-am văzut pentru prima dată era 13 aprilie, a doua zi de Paște. Dacă observați, mai sus a fost a doua zi de Crăciun și, mai târziu – a doua zi de Paște. Cumva mai târziu m-am prins la ideea că însuși Dumnezeu.

El mi-aspus din prima clipă în care m-a văzut: tu vei fi soția mea. Am rămas uimită de îndrăzneala și încrederea în ceea ce spunea. Eu, cumva eram sceptică, deoarece nu credeam că poate cineva să se îndrăgostească de mine așa repede. La baza îndoielelor mele stătea catalogarea societății noastre.Țin să menționez faptul că, provin dintr-o familie social vulnerabilă, unde nu am avut cel mai frumos exemplu de familie, însă acest lucru a stat la baza visurilor mele și la faptul că destinul se află în mâinile noastre și, familia în care te naști, nu ți-o poți alege, dar mai târziu poți să ți-o creezi pe a ta așa cum crezi că e mai frumos . Cu toate că nu credeam în povestea Cenușăresei, Dumnezeu mi-a scos în cale un astfel de prinț – un bărbat cu aceleași viziuni ca și mine și un bărbat pentru care gura lumii nu are nicio importantă și, credeți-mă, că acest lucru m-a facut să mă îndrăgostesc de el și sa văd în el viitorul nostru.

De ce îl apreciezi pe soțul tău? Dar el de ce te apreciază?

Apreciez foarte multe unele calități ale soțului meu cum ar fi: iubirea necondiționată pentru familia lui, grija față de oamenii pe care îi iubește și, mai cu seamă, felul în care el privește viața, în general, pentru el orice problemă are o rezolvare și nu iubește să grăbească lucrurile. Eu, fiind o persoana mai impulsivă, nu înțelegeam de unde are el atâta răbdare și, la un moment dat, mi se părea că pur și simplu e indiferent față de problemele vieții. Abia după ce am început să-l cunosc mai bine, am înțeles că, de fapt, el este o persoană echilibrată și panica nu e o calitate care îl caracterizează. Mai apreciez foarte mult la el faptul că oricât de mult nu ar iubi oamenii din jurul lui, nu se lasă influențat de opinia lor. Îmi place cum zice el: “Dacă va fi să greșesc, măcar să nu-mi pară rău că e din cauza cuiva”. Anume aceste calități ma fac să cred până în prezent că ne completăm perfect. El, la rândul său, mă apreciază pentru felul în care el se transformă în preajma mea. Mă iubește pentru grija și respectul pe care i le port, căci, orice s-ar fi întâmplat, nu mi-e teamă s-o iau de la capăt alături de el.

La câte luni sau ani după ce v-ați cunoscut ați decis să vă căsătoriți?

Propunerea pentru a ne muta împreună nu s-a lăsat mult așteptată și, emediat după ce am absolvit tot în anul respectiv liceul, mi-a propus să ne mutăm împreună unde îmi promitea dragostea lui necondiționată și o cameră închiriată dintr-un apartament comun din Chișinău. În perioada respectivă ne concentrasem foarte mult pe muncă și nici nu prea ne gândeam la nuntă sau să ne căsătorim oficial, deoarece pentru noi nu conta cumva oficializarea relației.

Deci, cumva trăiam liniștită cu gândul că se va întâmpla la timpul potrivit, căci nu era o prioritate acest lucru, plus la toate, ne mai dădeam timp să vedem cum funcționăm ca cuplu. Respectiv după 3 ani de cuplu, nebănuid ceva în noaptea de Revelion, pe scena din Orhei în fața a mii de oameni, în cel mai frumos mod posibil a reușit să mă uimească și să mă ceară de soție. Am trăit niște emoții inexplicabile și, într-adevăr, m-a uimit și m-a făcut să mă simt cea mai specială . După un an, a urmat și nunta propriu-zisă pe care am organizat-o din banii munciți împreună, fără ajutorul părinților. Am avut cea mai frumoasă petrecere din viața noastră și cum fiecare fetiță se vede mireasă condusă la altar de tatăl ei, uite și eu ajunsesem să trăiesc acele momente fericite, arătându-le parinților mei că viața se poate trăi și în alt mod, decât al lor.

Ați avut momente dificile în relație?

Relație perfectă nu există. O familie înseamnă mai întâi de toate multă muncă zilnică din partea ambilor parteneri. În relația noastră erau caracterele puțin diferite, ceea ce a cerut de la noi multă răbdare și acceptarea reciprocă a calităților și a viziunilor noastre diferite privind interesele nostre comune. Familia necesită multă atenție, grijă, răbdare și doar în timp devine mai șlefuită și mai strălucitoare. Pentru cei care se iubesc cu adevărat, care se respectă și nu vor renunța unul la altul niciodată, viața îi va răsplăti cu cel mai frumos dar – Armonia de a trăi Fericiți împreună pâna la adânci batrânețe .

Cum credeți, care este secretul unei familii fericite?

 

Eu cred că, în general, să fii fericit este o alegere și nu există absolut nici un secret care ar putea să facă o familie fericită. Este atât de individuală acesta întrebare, întrucât eu pot să mă bucur și de un simplu Te iubesc, pe când altora nu le-ar ajunge nici 10 imobile pentru a fi fericiți. Cert ramâne faptul că, fericirea e în gesturi mici și, în cazul nostru, este iubirea reciprocă care ne ajută să trecem peste momentele de cumpănă. Eu destul de mult afișez relația noastră în mediul online și mulți mă întreabă dacă nu mă tem de ochi răi ai lumii, că ar trebui să fim mai rezervați etc. Deci, explicația este următoarea: atât timp cât noi nu facem rău nimănui, cât nu avem invidie față de niciun om, nu văd niciun obstacol care ne-ar face să renunțam la ceea ce, de fapt, suntem noi zi de zi. Ba din contra, ne bucurăm pentru oameni care știu să-și manifeste Frumusețea sufletului și încercăm să învățăm lucruri frumoase de la oameni frumoși.

Autor: Cristina Lupașcu

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼