Un bărbat de 36 de ani din raionul Cimișlia a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime asupra propriei mame, în vârstă de 70 de ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Cimișlia la 30 octombrie 2026.
Potrivit Procuraturii Cimișlia, tragedia s-a produs în seara zilei de 4 iunie 2026, la domiciliul familiei. Aflat în stare avansată de ebrietate, bărbatul a intrat într-un conflict verbal cu mama sa. În timpul altercației, acesta a lovit intenționat ușa casei, iar femeia a căzut la pământ în curte. Ulterior, fiul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele în zone vitale ale corpului, inclusiv la cap și torace.
Expertizele medico-legale au infirmat versiunea unor căderi accidentale, invocată inițial de inculpat. Potrivit procurorilor, numărul și localizarea leziunilor au demonstrat caracterul violent al agresiunii.
În timpul procesului, apărarea a solicitat recalificarea faptei în violență în familie soldată cu decesul victimei din imprudență. Instanța a respins însă această cerere. Deși bărbatul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că regretă cele comise, judecătorii au ținut cont de gravitatea deosebită a infracțiunii și au dispus condamnarea acestuia la 16 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Totodată, condamnatul va trebui să achite statului 64.614,50 lei pentru cheltuielile judiciare legate de efectuarea expertizelor.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Sud.










