Categorii
Actualitate În Cimișlia

Un tronson de 10 km al drumului R3 va fi reabilitat în raionul Cimișlia

Administrația Națională a Drumurilor pregătește lucrări de întreținere pe un sector de 10 kilometri al drumului național R3, în raionul Cimișlia.

Lucrările vor avea loc între Bozieni și Hîrtop, pe tronsonul cuprins între km 42+150 și km 52+150. În apropierea sectorului se află și localitățile Fetița și Gura Galbenei.

Drumul urmează să fie reparat în mai multe zone. Vor fi astupate gropile, reparate porțiunile deteriorate și fisurile, iar pe anumite sectoare va fi aplicat un nou strat subțire de asfalt. La final va fi refăcut și marcajul rutier, cu materiale care îi sporesc vizibilitatea pe timp de noapte.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 15,8 milioane de lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier. Lucrările trebuie finalizate în termen de trei luni.

Companiile interesate își pot depune ofertele până la 21 august 2026, ora 10:00. Detaliile privind procedura de achiziție sunt disponibile pe site-ul Administrației Naționale a Drumurilor și pe platforma guvernamentală MTender.

Foto: andsa.md
Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Au fost finalizate lucrările de întreținere pe un sector al drumului R3 Chișinău–Basarabeasca

Lucrările de întreținere periodică pe un sector de aproximativ 11 kilometri al drumului național R3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca–frontiera cu Ucraina au fost finalizate. Intervențiile au fost realizate pe tronsonul cuprins între kilometrii 31,300 și 42,150, care asigură legătura dintre localitățile Hîncești și Bozieni.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, pe acest sector au fost aplicate straturi bituminoase subțiri executate la rece, de tip Slurry Seal, o tehnologie destinată protejării carosabilului și prelungirii duratei de exploatare a drumului.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de frezare și plombare a gropilor, precum și aplicarea marcajelor rutiere longitudinale și transversale. Scopul intervențiilor a fost repararea defectelor existente ale carosabilului, prevenirea degradării premature și creșterea siguranței pentru participanții la trafic.

În cadrul aceluiași contract au fost executate lucrări similare și pe un sector de aproximativ 5 kilometri al drumului R26 Bender–Căușeni–Cimișlia, în apropierea localităților Taraclia, Baimaclia și Sălcuța.

Valoarea totală a investiției se ridică la 19,2 milioane de lei (fără TVA), bani alocați din Fondul Rutier. Lucrările au fost recepționate de o comisie formată din reprezentanți ai Administrației Naționale a Drumurilor și ai antreprenorului, care a confirmat executarea acestora conform cerințelor stabilite.

Categorii
Actualitate În Moldova

Trafic restricționat temporar pe drumul R26, la Cimișlia: podul peste Cogâlnic va fi testat

Șoferii care intenționează să tranziteze orașul Cimișlia sunt atenționați că miercuri, 8 iulie, circulația rutieră pe drumul R26 Bender – Căușeni – Cimișlia va fi restricționată temporar din cauza unor lucrări de testare tehnică a podului peste râul Cogâlnic.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, restricțiile vor fi aplicate în intervalul 10:00–12:00, în zona podului situat la kilometrul 83+531, în intravilanul orașului Cimișlia.

Măsura este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a unei încercări statice a podului – o procedură tehnică prin care specialiștii verifică rezistența și comportamentul construcției sub sarcină controlată. Testarea face parte din procesul de evaluare a stării tehnice a podului și va contribui la stabilirea eventualelor lucrări de reabilitare sau consolidare necesare.

Verificările sunt efectuate în cadrul contractului privind elaborarea raportului de expertiză tehnică, care include inspectarea și diagnosticarea structurii podului, precum și realizarea testelor de rezistență.

Reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor îi îndeamnă pe conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren. Totodată, șoferii sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și să ia în calcul eventuale întârzieri cauzate de restricțiile de circulație.

Autoritățile precizează că măsurile sunt temporare și au ca scop asigurarea siguranței participanților la trafic, precum și evaluarea corespunzătoare a stării podului peste râul Cogâlnic.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼