Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Alegeri locale noi la Bașcalia: alegătorii vor putea vota un singur candidat

Duminică, 16 noiembrie 2025, locuitorii satului Bașcalia din raionul Basarabeasca sunt așteptați la urne pentru a-și alege noul primar, în contextul noilor alegeri locale, organizate de Comisia Electorală Centrală. În aceeași zi, vor avea loc alegeri în alte cinci localități din Republica Moldova.

Potrivit datelor publicate pe alegeri.md, alegeri locale noi se vor desfășura, pe lângă Bașcalia, și în localitățile Ustia (raionul Glodeni), Natalievca (Fălești) și Cremenciug (Soroca) pentru ocuparea funcțiilor vacante de primar, precum și în Călinești (Fălești) și orașul Leova, unde alegerile vor avea loc în contextul reorganizării administrativ-teritoriale prin amalgamarea acestor localități cu alte sate și comune învecinate.

La Bașcalia, conform Hotărârii CEC Nr. 3679 – cu privire la stabilirea datei alegerilor locale noi pentru funcția de primar al satului Bașcalia, raionul Basarabeasca, scrutinul este organizat ca urmare a încetării înainte de termen a mandatului fostului primar, Ilie Cernăuțan, în legătură cu decesul acestuia. Potrivit aceleiași Hotărâri, până la alegerea unui nou primar, consilierul Ion Bordan a fost desemnat să asigure interimatul funcției.

Astfel că, în cursa electorală a fost înregistrată o singură persoană, Ion Bordan, în calitate de candidat independent la funcția de primar. Cererea lui Petru Tarlev, primar al localității în perioada 2003–2023, a fost respinsă, transmite alegeri.md.

Conform informațiilor publicate de Autoritatea Națională de Integritate, cele mai recente declarații de avere și interese personale a candidatului Ion Bordan au fost completate la data de 11 și 19 august 2025, în contextul eliberării din funcția de consilier local în cadrul Primăriei satului Bașcalia, funcție deținută din 15 noiembrie 2023 și, respectiv, numirea în calitate de primar interimar al Primăriei Bașcalia.

Documentul relevă că Ion Bordan a declarat venituri din activitatea de bază la GȚ „Bordan Ion Ion” din servicii de recoltare a roadei și vânzarea produselor agricole în sumă de 534 183.58 lei. De asemenea, din activitatea de consilier, acesta a obținut 1000 lei.

Suplimentar, Bordan a declarat și venitul unui membru de familie, în calitate de perceptor fiscal la Primăria Bașcalia, și anume suma de 11 493.71 lei, dar și o plată socială de la Adunarea Populară a Găgăuziei în sumă de 1500 lei.

Totodată, Ion Bordan a declarat cinci loturi de teren agricol, obținute între anii 2006 și 2013, dintre care patru, cu o suprafață totală de aproximativ 2,48 ha și o valoare cumulată de circa 45 600 lei îi aparțin cu drept de proprietate. Al cincilea teren de 0,85 ha, îi aparține cu drept de proprietate unui membru de familie, fiind achiziționat în 2015 printr-un contract de vânzare-cumpărare în valoare de 8640 lei.

În declarația de avere figurează, de asemenea, două case de locuit: una cu o suprafață de 223,2 m², aflată în proprietatea unui membru de familie din 2006, și alta de 48 m², care îi aparține lui Ion Bordan cu drept de proprietate. Pentru niciuna dintre acestea nu este specificată valoarea estimată a bunurilor imobile.

Ion Bordan a mai declarat trei autoturisme, dintre care doar pentru unul, un Volkswagen Caddy (2006), evaluat la 4800 de euro, este indicat în calitate de titular, dar nu și de beneficiar efectiv. Celelalte două, un Mercedes Sprinter 312 D (1997) și un Toyota Avensis (2012), cu valorile de piață declarate de 9000 de euro și, respectiv, 8000 de euro, aparțin unui membru de familie și în dreptul acestora nu este indicat nici ca titular, nici ca beneficiar efectiv.

Deși alegerile locale de la Bașcalia vor avea loc cu un singur candidat, această situație nu este una neobișnuită pentru Republica Moldova. Alegeri similare, cu participarea unui singur candidat la funcția de primar, au fost organizate și în alte localități ale țării în anii precedenți.

Conform Codului Electoral al Republicii Moldova, dacă la alegeri participă un singur candidat, se aplică reguli speciale. Astfel de alegeri sunt considerate valabile doar dacă la urne se prezintă cel puțin 25% din numărul total al alegătorilor înscriși în liste.

Pentru ca acest candidat să fie ales din primul tur, el trebuie să obțină mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate, adică 50% plus un vot.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Alegeri parlamentare 2025: tot ce trebuie să știi înainte să mergi la vot

Pe 28 septembrie 2025, vor avea loc alegerile parlamentare în Republica Moldova. Mai jos, găsești un scurt ghid, dedicat alegătorilor din raionul Basarabeasca, care explică programul secțiilor de votare, actele necesare pentru vot, procedura pentru solicitarea urnei mobile și modul de verificare a secției la care ești arondat.

Unde și când poți vota

În circumscripția raională Basarabeasca sunt înscriși 23 541 de alegători. Pentru ziua votării au fost deschise 15 secții de votare, după cum urmează:

  1. Nr secției de votare 5/1 – Basarabeasca;
  2. Nr secției de votare 5/2 – Basarabeasca;
  3. Nr secției de votare 5/3 – Basarabeasca;
  4. Nr secției de votare 5/4 – Basarabeasca;
  5. Nr secției de votare 5/5 – Basarabeasca;
  6.  Nr secției de votare 5/6 – Basarabeasca;
  7. Nr secției de votare 5/7 – Iserlia;
  8. Nr secției de votare 5/8 – Iserlia;
  9. Nr secției de votare 5/9 – Abaclia;
  10. Nr secției de votare 5/10 – Abaclia;
  11. Nr secției de votare 5/11 – Bașcalia;
  12.  Nr secției de votare 5/12 – Carabetovca; 
  13.  Nr secției de votare 5/13 – Iordanovca;
  14. Nr secției de votare 5/14 – Sadaclia;
  15. Nr secției de votare 5/15 – Sadaclia.
Sursa foto: cec.md

Votarea se efectuează duminică, 28 septembrie, între orele 07:00–21:00.

Hotarele secțiilor de votare au fost stabilite prin hotărârea CECER Basarabeasca. În ziua alegerilor, alegătorii se prezintă la secția arondată adresei de domiciliu/reședință.

De asemenea, cetățenii pot verifica la care secție de votare sunt arondați, accesând pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale:

  • intră pe www.cec.md →  compartimentul „Votează” → „Verifică-te în RSA”;

  • consultă datele de contact ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din raion, publicate în secțiunea „Alegeri parlamentare”.

Cetățenii care dispun de semnătură electronică, au posibilitatea să acceseze secțiunea „Alegeri” în MCabinet, unde sunt indicate secția de votare, adresa acesteia, data alegerilor parlamentare, precum și lista candidaților la scrutinul electoral.

Sursa foto: mcabinet.gov.md

Cu ce documente poți vota

Votarea se efectuează în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

  • Cartea/buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova (valabil);

  • Cartea/buletinul de identitate provizoriu (valabil);

  • Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil.

Cum poți solicita să votezi la locul aflării – urna mobilă

Dacă, din motive de sănătate sau alte motive temeinice, nu te poți deplasa la secția de votare, poți solicita urna mobilă. Mai jos vezi răspunsul la câteva dintre cele mai frecvente întrebări.

  1. Unde pot depune cererea prin care să solicit urna mobilă la domiciliu?

Cererea în acest sens urmează a fi depusă la biroul electoral al secției de votare.

2. Când pot depune cererea?

Cererile se pot depune începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14.00 a zilei precedente zilei votării.

În ziua votării, cererile sunt acceptate până la ora 14:00 doar însoțite de certificat/adeverință medicală.

3. Cine poate depune cererea?

Cererea privind votarea la locul aflării trebuie să fie completată personal de către alegătorul care solicită votarea la locul aflării.

Cererile pot fi depuse personal. În cazul persoanelor care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la sediul secției de votare pentru a depune personal cererea, o pot transmite prin intermediul unui membru al familiei sau al lucrătorului social, după caz, asistentului social comunitar.

De asemenea, cererile privind votarea la locul aflării pot fi semnate electronic și depuse la adresa de e-mail  oficială a organului electoral.

4. Ce informații trebuie să includă cererea?

Cererea va include următoarele informații:

  • datele de identificare ale solicitantului:
  • motivul de sănătate sau alt motiv temeinic care face imposibilă deplasarea la sediul secției de votare, după caz – numele și prenumele persoanei desemnate să transmită cererea în numele solicitantului;
  • datele de contact ale solicitantului, persoanei care a transmis cererea.

De asemenea, la cerere se vor anexa copia de pe actul de identitate al alegătorului și, după caz, actele doveditoare care justifică solicitarea.

5. Detalii despre deplasarea urnei mobile

Echipa cu urna mobilă se deplasează la locul aflării alegătorului la ora 14.00. În cazul unui număr mare de cereri pentru votarea la locul aflării, președintele biroului electoral este în drept să aprobe plecarea echipei cu urna mobilă la locul aflării alegătorilor la orice oră după deschiderea secției de votare.

Dacă echipa pleacă până la ora 14.00, iar în acest interval mai sunt depuse cereri pentru votarea la locul aflării, președintele biroului electoral aprobă ca echipa să se deplaseze din nou cu urna mobilă.

Aprobarea de către președintele biroului electoral al secției de votare se face în formă verbală în prezența membrilor biroului și persoanelor autorizate să asiste la operațiunile electorale.

Pe scurt: ce trebuie să știi înainte de ziua scrutinului

  1. Informează-te despre candidați și programe electorale;

  2. Verifică din timp secția la care ești arondat;

  3. Pregătește un act de identitate admisibil;

  4. Planifică-ți ziua astfel încât să ai timp să votezi;

  5. Dacă ai nevoie de urna mobilă, depune cererea în termenele prevăzute.

Respectarea acestor pași te ajută să îți exerciți dreptul de vot fără griji.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼