Categorii
Actualitate Anunțuri În Basarabeasca

Zi de hram la Sadaclia: program artistic, iarmaroc cu produse de artizanat și distracții pentru copii

Duminică, 21 septembrie 2025, sadaclienii celebrează hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, ocrotitoarea comunității locale. Ziua va începe cu oficierea slujbei religioase și va continua cu un program artistic de excepție, iarmaroc și expoziții de artizanat, activități pentru copii și, la final, un spectacol cu focuri de artificii.

Programul va începe dis-de-dimineață, cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, care va avea loc între orele 08:00 și 12:00. Toți enoriașii din localitate și oaspeții sunt invitați la slujba religioasă, pentru un moment de reculegere și rugăciune.

Atmosfera de sărbătoare se va muta apoi spre centrul cultural al localității, unde, începând cu ora 14:00, scena va fi animată de muzică și dansuri populare. Pe scenă vor evolua, unul după altul, colectivele artistice locale și invitate special pentru acest eveniment:

  • Ansamblul cu titlul model „Speranța”;

  • Ansamblul de dans „Struguraș”;

  • Ansamblul de dans „Moștenitorii”;

  • Ansamblurile vocale „Basarabencele” și „Lăstărașii” din satul Iordanovca;

  • Ansamblul vocal „Datină” din satul Carabetovca;

  • Ansamblul de fluieriști cu titlul model „Mugurașii”.

Momentul culminant al serii va fi susținut de Mihaela Tabură, interpretă de muzică populară și solistă a Orchestrei „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Programul muzical promite o atmosferă fcaldă și energică, întreținută de melodiile preferate ale publicului din repertoriul popular.

În paralel cu programul artistic, vizitatorii vor putea descoperi iarmarocul și expozițiile de produse de artizanat, unde meșterii populari locali își vor expune lucrările, fiecare purtând amprenta autentică a localității de proveniență. Copiii vor avea parte de o zonă special amenajată, cu tobogane și bătute, precum și de gustări, cum ar fi vată dulce, popcorn și cartofi pai.

Seara se va încheia festiv, cu un spectacol de artificii care va lumina cerul deasupra Sadacliei. Organizatorii îi invită pe localnici și pe oaspeți să se alăture sărbătorii și să se bucure din plin de momentele de tradiție, muzică și voie bună.

Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate Electorala 2025 Sondaje

(HARTĂ INTERACTIVĂ) Între implicare și reticență: ce spune diaspora din Basarabeasca despre alegeri și schimbare

Numărul moldovenilor stabiliți temporar sau definitiv în străinătate a crescut semnificativ în ultimul deceniu, mulți cetățeni alegând să caute oportunități mai bune de studiu, carieră și afirmare personală peste hotarele țării. În ajunul alegerilor parlamentare, redacția BAStv a adunat opiniile diasporei din Basarabeasca pentru a afla dacă intenționează să voteze, cât de importantă este vocea celor plecați din țară și ce schimbări așteaptă după scrutin.

A merge sau a nu merge la vot: între datorie civică și prudență

La întrebarea dacă planifică să voteze la alegerile parlamentare, opiniile moldovenilor din diasporă se împart în două direcții clare. Pentru unii, participarea este un gest de apartenență, de grijă și responsabilitate față de cei de acasă, în timp ce, pentru alții, abținerea este o opțiune asumată, motivată de distanță, informare insuficientă sau de impedimente logistice.

Mulți dintre cei hotărâți să meargă la urnele de vot fac referire la o componentă puternic afectivă a alegerii pe care urmează să o facă:

„Da, vom merge la vot 100%. Votăm pentru că încă ne mai pasă. În Moldova avem părinți, frați, bunei și oameni dragi sufletului, pe care îi susținem în măsura posibilităților, iar votul nostru este de-asemenea un tip de ajutor și o formă proprie de-a ne demonstra apartenența la neam, explică Elena Voloc (Marcu), (Irlanda de Nord).

„Votul este una dintre puținele modalități prin care pot contribui la schimbare, chiar și de la distanță. Vreau o clasă politică responsabilă, care să pună interesul cetățeanului înaintea interesului personal sau de partid”, completează Lilia Tarlev (Irlanda).

La rândul lor, Diana Gorceac (Marea Britanie) și Eugenia Leu (Italia) invocă grija pentru viitorul copiilor și al țării.

„În această toamnă voi face 5 ani de străinătate. În toți acești ani am participat la alegeri, fie parlamentare, fie prezidențiale. Deși sunt departe de baștină, nu îmi este indiferentă soarta țării mele, obișnuiesc în fiecare seară să vizionez programele de știri”, povestește Valentina Secrier (Italia).

Dreptul și obligația de a vota sunt repere esențiale ale unei societăți democratice, influențând direcția politică a țării și legitimitatea organului reprezentativ. Pentru Anna Renita (Italia), acesta este motivul principal de a se prezenta la alegeri. La rândul ei, Zinaida Vornic (Italia) spune că va vota pentru a-și exprima opinia, un drept firesc și garantat de Constituție al fiecărui cetățean.

Din SUA, Maria Dabija s-a înregistrat pentru votul prin corespondență, considerând că (ne)participarea la vot trebuie să fie o alegere asumată și să responsabilizeze decidenții:

„Cred cu tărie că participarea la alegeri nu este numai un drept, dar și o obligație civică. Ca cetățean, poți avea așteptări de la guvernare doar atunci când ți-ai exprimat opinia în cadrul alegerilor. E o decizie pe care fiecare dintre noi trebuie să și-o asume”, subliniază ea.

Pe de altă parte, decizia de a nu merge la urne este, pentru unii cetățeni aflați peste hotare, o formă de precauție. Adesea, aceasta pornește din necunoașterea realităților din țară sau din frica față de consecințele pe care votul le poate avea asupra celor rămași acasă.

„Nu votez, deoarece nu am nici cea mai mică idee despre ceea ce este mai bine în prezent pentru Moldova. Nu mai locuiesc acolo de 12 ani. Așadar, nu, nu votez”, mărturisește Natalia Orlova (Canada).

„Este important ca diaspora să voteze, dar cu condiția să cunoască specificul vieții din Moldova în prezent”, adaugă femeia.

Serghei Bodlev (Germania), invocă o responsabilitate morală față de cei rămași în țară:

„Nu voi vota. Nu sunt pregătit să-mi asum responsabilitatea pentru alegerea mea și nu vreau să-i oblig pe oamenii rămași în Moldova să trăiască cu opțiunea mea. Nu îndemn pe nimeni să voteze pentru un anumit partid sau candidat, nu contest dreptul cetățenilor de a alege, îndemn doar la corectitudine”, precizează acesta.

 

„În cazul în care câștigă partidul pentru care a votat diaspora, atunci diaspora este obligată să revină în Republica Moldova și să ajute partidul să construiască și să creeze împreună. A vota din străinătate și a-i lăsa pe oamenii din Moldova să trăiască cu alegerea ta este, cel puțin, greșit”, concluzionează bărbatul.

„Nu planificăm să votăm!”, afirmă Natalia Cazacu (Rusia).

„Sunt împotrivă ca diaspora să voteze. Dacă o persoană nu locuiește în țară și nu intenționează să revină, nu poate decide soarta țării și a oamenilor care trăiesc acolo!”

Totodată, pentru unii cetățeni din diasporă, participarea la vot este condiționată sau îngreunată de absența secțiilor de votare în proximitatea domiciliului. Artiom Burdianov (Muntenegru) indică spre o problemă concretă:

 

„Din păcate, în Muntenegru nu există nici măcar un consulat al Republicii Moldova. Cred că întotdeauna este foarte important să votăm”, explică bărbatul.

Diaspora – o voce care are un cuvânt de spus

Pentru mulți dintre cei plecați peste hotare, implicarea civică nu se limitează la prezența fizică între granițele unei țări: ea se poate manifesta prin vot, prin sprijin financiar și prin idei și inițiative inspirate din comunitățile în care locuiesc conaționalii noștri:

„Diaspora contribuie enorm prin remitențe, investiții . Avem experiențe valoroase, vedem cum funcționează lucrurile în alte țări și vrem să aducem aceste bune practici acasă”, argumentează Lilia Tarlev (Irlanda).

„Eu consider că este importantă vocea diasporei. Nu locuim în țară, dar oricum participăm la economia statului, deoarece practic mulți din noi avem părinți, copii, rude sau case, pentru care trimitem bani în țară. Avem dreptul să votăm la alegeri, dar e foarte important sa fim atenți și informați bine la situația care este în țara, să ascultăm bine pe cei care locuiesc zi de zi acolo, căci doar ei se confruntă cu greutățile și schimbările care se creează cu fiecare conducere”, punctează Anna Renita (Italia).

Pentru alții, responsabilitatea vine din sentimentul de apartenență: faptul că s-au născut în Republica Moldova, au rude și prieteni acasă și iau în calcul o eventuală revenire în Republica Moldova îi determină să rămână implicați civic, indiferent de distanță:

„În primul rând, suntem parte din acest popor și nu suntem indiferenți de ce se întâmplă în țară. Neapărat o mare parte din populație se va întoarce înapoi acasă”, susține Diana Gorceac (Marea Britanie).

„Vocea diasporei e importantă, fiindcă contribuie enorm la economia țării, deci e evident că trebuie să participe la prosperitatea și viitorul țării! Până la urmă, cât de târziu nu va fi, toți ne vom întoarce acasă, așa cum și eu personal deja plănuiesc!”, recunoaște Eugenia Leu (Italia).

În această ordine de idei, diaspora poate și trebuie să participe la viața țării, nu doar simbolic, ci efectiv. De aici, apare și așteptarea firească ca vocea celor din diasporă să fie cu adevărat auzită și luată în considerare în dezbaterile publice.

„Trăim niște vremuri în care vocea diasporei reprezintă cam 70%, fie că asta place sau nu multora. În cazul R. Moldova, cu toate diferențele și dificultățile politice, cu care se confruntă la moment, este crucial să fie oferit dreptul la vot tuturor cetățenilor. Deși locuim la mii de km, sufletul încă se mai plimbă pe străzile Moldovei, încă mai citim știri cu sufletul la gură, încă mai purtăm tricolorul agățat la ghiozdan, încă mai vorbim în limba noastră. Știu cu siguranță și voi spune asta întotdeauna: un cetățean plecat rămâne tot un cetățean implicat, doar că o face de după cortină”, opinează Elena Voloc (Marcu) (Irlanda de Nord).

„Diaspora noastră întotdeauna a fost foarte mobilizată și activă. Prezența record la toate scrutinele recente, de la alegerile  prezidențiale din 2020 și apoi la parlamentare din 2021 la referendumul privind aderarea RM la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale din anul trecut, e o dovadă clară a faptului că cetățenii noștri de peste hotare sunt conectați la realitatea politică din Republica Moldova și că soarta țării îi preocupă profund. În mod evident, diaspora are un cuvânt de spus și trebuie neapărat să fie auzită”, reiterează Maria Dabija (SUA).

Mă deranjează că unii politicieni tratează diaspora cu dispreț și încearcă din răsputeri să ne divizeze în „cei de aici” și „cei de acolo”. Dacă vrem să avem o societate consolidată, este important să ne auzim reciproc”, conchide Maria.

Așteptări și speranțe: ce schimbări își dorește diaspora

Din răspunsurile adunate de redacția BAStv se disting câteva nevoi și aspirații clare: pace și coeziune socială, instituții care funcționează, o economie predictibilă cu salarii decente, servicii publice de calitate și un ritm realist al reformelor, toate privite prin prisma dorinței de a rămâne conectați cu cei de acasă sau chiar de a reveni în Republica Moldova.

„Îmi doresc să văd Moldova ca o țară a oportunităților. Unde salariile și pensiile sunt decente, nu un motiv de a pleca. Unde drumurile sunt bune, școlile moderne, iar spitalele sunt locuri în care primești ajutor. Unde instanțele sunt echitabile, iar cei de la putere servesc în interesul oamenilor, nu în interes propriu. Vreau să văd Moldova ca o țară unde ne mândrim că trăim și de unde nu visăm să plecăm”, recunoaște Natalia Cazacu (Rusia).

„Îmi doresc un stat funcțional, cu instituții eficiente. Vreau o justiție reală, un sistem educațional modern și o economie care să-i țină pe tineri acasă, nu să-i alunge. Moldova are potențial enorm, dar are nevoie de lideri care să creadă în viitorul ei, nu doar în propriul avantaj”, afirmă Lilia Tarlev (Irlanda).

 

 

„Vrem să ne întoarcem acasă, să avem salarii decente, locuri de muncă și o viață liniștită pe pământul natal”, spune Zinaida Vornic (Italia).

„Vrem pace între fiecare din noi! Pentru că în ultima perioada trăim vremuri zbuciumate! Desigur îmi doresc o țară frumoasă, liberă și europeană, dar conștientizez că avem un drum spinos și lung!”, precizează Eugenia Leu (Italia).

„Ne dorim pacea și bunăstarea celor care au rămas; respectul și susținerea celor vârstnici, salarii mai bune, proiecte de calitate și schimbarea mentalității sovietice, care stă asemeni unui sediment de trecut peste țărișoara asta mică și mereu nostalgică”, remarcă Elena Voloc (Marcu) (Irlanda de Nord).

„În Moldova îmi sunt rădăcinile și acolo mă voi întoarce, mi-o doresc prosperă, parte din familia europeană. Trebuie să îți faci cinstit serviciul fără a pretinde la mită sau fără a fura de la locul de muncă. La noi greu se dezrădăcinează aceste obiceiuri sovietice. Justiția are mult de lucru, căci oamenii sunt dezamăgiți”, notează Valentina Secrieru (Italia).

Majoritatea respondenților admit că reformele cer timp și consecvență: procesul va fi lung și anevoios, iar schimbările reale nu se vor produce peste noapte, ci vor avea loc prin pași mici, bine gândiți și susținuți. .

„Cred că, în condițiile actuale, cu războiul la hotar, conflict intern în țară generat de război și un număr infim de cadre înalt calificate,  această sarcină devine foarte dificilă, chiar și dacă, brusc, cu toții și-ar dori o schimbare”, consideră Artiom Burdianov (Muntenegru).

„Nu avem mari așteptări, nimeni nimănui nu este dator cu nimic, toate schimbările trebuie începute de la fiecare om în parte”, subliniază Diana Gorceac (Marea Britanie).

 

„Schimbări vrem multe, dar trebuie sa fim conștienți că trebuie încet efectuate aceste schimbări, deoarece situația este cam gravă în țara, continuă să plece cetățenii peste hotare și țara se pustiește. E foarte trist. Vrem ca vocea poporului să fie auzită, mai multă democrație, dar și cu reguli”, relatează Anna Renita (Italia).

„Ideea unui „miracol moldovenesc” sună foarte ispititor, dar nu mă aștept la schimbări radicale peste noapte. Ba chiar nu cred că e benefic ca reformele să se producă într-un regim foarte intens și forțat. Aș vrea să continuăm parcursul nostru european cu încredere și tenacitate, să avem salarii și condiții de trai decente pentru toți, mai multe oportunități pentru tineri și o justiție eficientă. Dat fiind că activez în domeniul culturii, am speranțe mari că  se vor organiza cât mai multe evenimente artistice, proiecte și inițiative care să promoveze un acces echitabil la activitățile culturale”, afirmă Maria Dabija (SUA), pe un ton optimist.

Răspunsurile integrale ale tuturor respondenților pot fi vizualizate, accesând harta interactivă de mai jos. După deschidere, faceți clic pe marcajele de pe hartă, pentru a accesa răspunsurile pentru fiecare țară și respondent în parte.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valori europene”, implementat de redacția BAStv, cu sprijinul financiar al Ambasadei Cehiei în Republica Moldova.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) A fost dat startul lucrărilor de construcție a Postului de pompieri și salvatori voluntari din Sadaclia

La data de 15 septembrie 2025, în satul Sadaclia din raionul Basarabeasca, au demarat lucrările de construcție a Postului de pompieri și salvatori voluntari. Proiectul este finanțat din fondurile Uniunii Europene și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu o contribuție financiară locală din partea Primăriei Sadaclia.

Edificarea postului de salvatori și pompieri din satul Sadaclia se înscrie în cadrul inițiativei „EU4Moldova Rezilientă – stat sigur, comunități puternice” (EU4MR), finanțată de Comisia Europeană, prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).

Programul EU4MR se ramifică în două direcții principale, după cum urmează:

  • Pe de o parte, sporirea capacității instituțiilor de a proteja infrastructura critică, de a identifica, detecta și contracara amenințările, precum și de a informa corect populația;
  • Pe de altă parte, consolidarea rezilienței sociale, prin inițiative locale care mențin coeziunea socială în cadrul comunităților și cresc încrederea în parcursul european ca perspectivă de modernizare și dezvoltare.

Structura responsabilă de implementare în Republica Moldova este Solidarity Fund PL în Moldova, sucursala din Chișinău a Fundacja Solidarności Międzynarodowej (Varșovia, Polonia), fundație de stat, gestionată și co-finanțată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone. De mai bine de un deceniu, reprezentanța Solidarity Fund PL în Moldova susține inițiativele de dezvoltare locală, aplică instrumente internaționale și promovează bune practici, în baza Memorandumului de Înțelegere semnat între țara noastră și Republica Polonă.

Inițiativa se extinde la nivel național și prevede construirea și darea în exploatare a 10 edificii destinate posturilor de pompieri și salvatori voluntari în mai multe localități rurale, grupate în trei loturi.

Pentru Lotul 3, care include satele Selemet (r. Cimișlia), Sadaclia (r. Basarabeasca) și Gura Bîcului (r. Anenii Noi), executantul selectat în urma concursului de achiziții (desfășurat în perioada 28.03.2025 – 14.04.2025) este „Mavitex Cons” SRL, persoană juridică specializată în lucrări de construcție, cu sediul în s. Băcioi, mun. Chișinău.

Potrivit comunicatului publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Sadaclia, valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 3 019 404,24 lei, dintre care 320 392,00 lei reprezintă contribuția financiară a autorităților publice locale de nivel I. Autoritățile  subliniază că investiția vizează consolidarea siguranței și protecției cetățenilor la nivel local.

Conform caietelor de sarcini, publicate în cadrul procedurii de achiziții publice, unitățile sunt proiectate să fie complet funcționale. Astfel, postul amplasat în s. Sadaclia, str. 31 August 1989, nr. 144 va beneficia de următoarele facilități:

  • rețele de apeduct și canalizare,

  • sisteme de încălzire și ventilare,

  • instalații electrice interioare și exterioare,

  • sistem de semnalizare incendii,

  • mobilier operațional,

  • amenajarea terenului adiacent.

Aceste dotări sunt prevăzute pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a postului și pentru a sprijini activitatea echipelor locale.

În ansamblu, proiectul EU4MR urmărește îmbunătățirea capacităților de intervenție în situații de urgență și consolidarea încrederii comunităților în procesele de modernizare și integrare europeană. Inițiativa se înscrie în efortul mai larg de susținere a Republicii Moldova într-un context regional marcat de scăderea securității, inclusiv pe plan geopolitic.

În paralel, Solidarity Fund PL precizează că proiectele locale sprijinite prin intermediul EU4MR au rolul de a spori reziliența comunităților prin oportunități de dezvoltare care facilitează coeziunea socială și sporesc încrederea cetățenilor în procesul de integrare europeană.

Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia
Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate Anunțuri În Basarabeasca

Inspectoratul de Poliție Basarabeasca recrutează noi angajați: ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Inspectoratul de Poliție Basarabeasca anunță lansarea concursului pentru ocuparea mai multor funcții vacante din cadrul instituției. Persoanele interesate, care corespund criteriilor de eligibilitate, sunt invitate să depună dosarele de participare. 

Funcțiile scoase la concurs vizează mai multe subdiviziuni ale Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, după cum urmează:

  • Secţia coordonare operaţională (subofiţer superior al Serviciului de gardă);
  • Securitate publică (subofiţer superior de sector, subofiţer superior al Serviciului patrulare);
  • Investigaţii infracţiuni (subofiţer superior  de investigaţii);
  • Serviciul patrulare (subofiţer superior al serviciului patrulare);
  • Ofițer urmărire penală (ofiţer de urmărire penală);

Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Pentru a fi admiși la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:

  1. Să dețină cetățenia Republicii Moldova;
  2. Să cunoască limba de stat;
  3. Să aibă împlinită vîrsta de 18 ani;
  4. Să fie apt din punct de vedere medical, conform deciziei comisiei medicale speciale a Ministerului Afacerilor Interne pentru exercitarea funcţiei;
  5. Să dețină studii minim bacalaureat/studii profesional tehnice post secundare/studii superioare (pentru funcţia de ofiţer);
  6. Să fie lipsit de antecedente penale şi să nu se afle sub urmărire penală;
  7. Să fie cu o reputație ireproșabilă;
  8. Să nu fi fost concediat dintr-o funcție publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de serviciu.

Avantajele angajării în Poliție

Inspectoratul subliniază că angajarea în poliție oferă multiple avantaje și beneficii, printre care se numără:

  • salariu atractiv şi un loc de muncă stabil;
  • posibilitatea unei pensionări timpurii;
  • asistență medicală și tratament gratuit în orice instituție medico-sanitară a Ministerului Afacerilor Interne;
  • asigurare de stat obligatorie;
  • concediu de odihnă anual plătit – minim 35 de zile calendaristice;
  • concediu suplimentar plătit pentru studii;
  • posibilitatea de a munci în ţară şi de a vă afla lângă familie, părinţi, copii;
  • creștere salarială pe etape (acordarea gradului special superior, acordarea categoriei de calificare, promovarea în funcție, achitarea indemnizației pentru vechimea în muncă, etc.);

Cei interesați pot obține informații suplimentare la numerele de telefon 060560505 și 069586835 sau la sediul Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, situat pe strada Școlii nr. 38.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Pericolul buteliilor cu gaz și al instalațiilor defecte: avertismentul pompierilor din Basarabeasca

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară campania națională „Minimalizarea riscurilor de producere a cazurilor de explozii și incendii cauzate de exploatarea buteliilor cu gaz lichefiat și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale”. În acest context, Secția Situații Excepționale Basarabeasca vine cu un apel către cetățeni, subliniind pericolele majore și recomandând măsuri stricte de securitate.

Specialiștii atenționează că folosirea buteliilor cu gaz propan în interiorul locuințelor poate provoca tragedii. Pentru a evita incidentele, acestea trebuie montate în cutii metalice, amplasate obligatoriu în exteriorul casei, la o distanță de cel puțin cinci metri de intrare. Buteliile de rezervă nu trebuie depozitate în casă, ci doar în aer liber, ferite de soare și surse de căldură. Totodată, este interzisă utilizarea buteliilor defecte sau a echipamentelor improvizate.

În perioada rece a anului, când consumul de gaze naturale crește, oamenii sunt îndemnați să verifice cu atenție instalațiile și să apeleze numai la specialiști autorizați pentru reparații. Folosirea furtunurilor sau a regulatoarelor de presiune uzate crește riscul de scurgeri și explozii.

Sfaturi practice oferite de pompieri:

  • nu lăsați focul nesupravegheat atunci când gătiți;
  • verificați după fiecare utilizare ca butelia și aragazul să fie închise;
  • nu amplasați buteliile lângă sobe, calorifere sau alte surse de căldură;
  • nu depozitați butelii sub acțiunea directă a razelor solare;
  • nu păstrați niciodată butelii cu gaz lichefiat în subsoluri – GPL-ul este mai greu decât aerul, se acumulează rapid și poate provoca explozii;
  • în cazul în care simțiți miros de gaz, nu aprindeți focul, nu acționați întrerupătoarele electrice și deschideți imediat ferestrele pentru aerisire;
  • apelați de urgență numărul 112 și nu încercați să reparați singuri instalațiile.

Totodată, părinții sunt rugați să nu permită copiilor accesul la butelii sau la aparatele conectate la acestea.

Reprezentanții IGSU subliniază că responsabilitatea fiecăruia poate salva vieți și locuințe:

„Nu fiți indiferenți! Fiți prudenți, păstrați-vă viața și protejați-vă familia și casa”, transmit pompierii din Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Incendiile de vegetație uscată, un pericol major în raionul Basarabeasca. Pompierii fac apel la cetățeni

Temperaturile caniculare și vântul puternic sporesc riscul de incendii de vegetație în raionul Basarabeasca. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Secția Situații Excepționale Basarabeasca, avertizează locuitorii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare pentru a preveni tragediile.

Statisticile recente arată că, la nivel național, numărul cazurilor de ardere a vegetației uscate este în creștere, multe dintre ele provocate de acțiuni de igienizare necontrolată a terenurilor sau de incendieri intenționate. În lipsa măsurilor de protecție, aceste arderi pot duce la propagarea rapidă a focului spre gospodării, adăposturi de animale sau chiar zone forestiere, generând pagube materiale majore și risc pentru viața oamenilor.

Specialiștii atenționează că lichidarea focarelor necesită eforturi considerabile, iar consecințele incendiilor sunt grave: solul își pierde fertilitatea, flora și fauna sunt afectate, iar poluarea mediului se accentuează.

Pentru a evita asemenea situații, pompierii recomandă cetățenilor:

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • să nu aprindă vegetația uscată sau resturile menajere în apropierea gospodăriilor ori a materialelor combustibile;
  • să nu lase focul nesupravegheat;
  • să nu arunce mucuri de țigară sau chibrituri aprinse pe sol;
  • să supravegheze copiii și să le interzică jocul cu surse de foc;
  • să anunțe imediat serviciile de urgență la numărul 112 în caz de incendiu.

„Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejați viața și bunurile materiale”, transmit pompierii din Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) Știri Alternative cu traducere mimico-gestuală – 23 august – Media TV Cimișlia

Stirile Alternative in limbajul mimico-gestual din 23 august 2025, realizate de MEDIA TV Cimișlia în cadrul proiectului finanțat din Fondul de susținere al mass media al Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Subiectele principale:

  • Ansambluri din raionul Cimișlia  la BelEU Fest 2025
  • Cimislienii la Valenii de Munte, Romania
  • Muzeul din Cimișlia- platou de filmare al artiștilor
  • Masaj cu sens, afacere de succes in Drochia
  • La sfat cu antreprenorii din Taraclia
  • Curse de cai in Basarabeasca
  • Stația de epurare din Comrat –in atenția cetățenilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

„Acasă la Sadaclia”. Sătenii se vor reuni la „Întâlnirea cu diaspora 2025”

Pe 17 august 2025, începând cu ora 17:00, la Complexul sportiv Sadaclia, va avea loc evenimentul „Acasă la Sadaclia!” – Întâlnirea cu diaspora. Sătenii, fie că locuiesc în Sadaclia sau peste hotare, sunt așteptați la o zi plină de emoție, tradiții și voie bună.

Programul include:

  • Competiții sportive: fotbal, volei
  • Muzică live în aer liber
  • Distracție pentru copii: tobogane și jocuri
  • Târg cu produse locale și băuturi răcoritoare
  • Hora Satului – dans, socializare și amintirea momentelor frumoase petrecute împreună

Această zi este dedicată comunității și revederii celor plecați, fiind o sărbătoare a tradițiilor și a sufletului satului.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Strada Școlii din Abaclia va fi reabilitată în cadrul Programului Național „Europa este aproape”

Primăria satului Abaclia aduce la cunoștința cetățenilor că localitatea se numără printre beneficiarii noii etape a Programului Național „Europa este aproape”, lansat de Guvernul Republicii Moldova pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. Astfel, în anul 2025, Abaclia va beneficia de finanțare pentru un proiect important: modernizarea străzii Școlii.

Lucrările planificate includ: reabilitarea și modernizarea drumului, construcția și amenajarea trotuarului pentru siguranța pietonilor, îmbunătățirea accesului către agenții economici și zonele rezidențiale.

Valoarea totală estimativă a proiectului este de 9 787 200,61 lei, dintre care contribuția locală reprezintă 978 720,06 lei, echivalentul a 10% din suma totală a investiției.

Programul guvernamental „Europa este aproape” are ca obiectiv principal modernizarea infrastructurii locale, precum drumuri, trotuare, pentru acces facil către instituțiile publice  și reducerea discrepanțelor dintre mediul urban și cel rural. În 2025, programul a ajuns la etapa a doua, cu 88 de proiecte noi aprobate, printre care și cel din Abaclia. În etapa întâi, au fost susținute 132 de proiecte, iar până în anul 2026, autoritățile planifică implementarea a 579 de inițiative, cu o valoare totală estimată de 2,6 miliarde de lei.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Schimb de experiență între Selemet și comunitățile din Basarabeasca în cadrul proiectului „Viață Sănătoasă”

Pe 3 iulie 2025, satul Selemet, raionul Cimișlia, a găzduit cea de-a VI-a vizită de schimb de experiență în cadrul proiectului „Viață Sănătoasă – Reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Activitatea a fost dedicată consolidării Asistenței Comunitare Integrate la nivel local.

Evenimentul a reunit echipe multidisciplinare și comunități partenere din localitățile Abaclia și Sadaclia din raionul Basarabeasca, alături de doamna Natalia Cara, președinta raionului Basarabeasca. Participanții s-au întâlnit într-un cadru de colaborare deschisă, pentru a analiza rezultatele obținute până în prezent și pentru a identifica soluții comune în domeniul asistenței comunitare.

În cadrul vizitei, s-a accentuat necesitatea unui mecanism integrat de prevenire, tratament și reabilitare, în care toți fiecare angajat din sectorul medical, social – sunt mobilizați să ofere sprijin eficient, continuu și coordonat.

De asemenea, s-a discutat despre sustenabilitatea activităților deja realizate și despre elaborarea unui plan de acțiune cu obiective clare și măsurabile, esențial pentru extinderea și transferul bunelor practici către alte comunități.

Proiectul „Viață Sănătoasă” este implementat cu sprijinul partenerilor naționali și locali, având ca scop îmbunătățirea calității vieții populației printr-o abordare preventivă și integrată a bolilor netransmisibile.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼