Pe 2 decembrie 2025, în orașul Chișinău, a avut loc finala celei de-a VIII-a ediții a Campionatului Național de jocuri intelectuale „Sub cușma lui Guguță”, care a confirmat încă o dată potențialul tinerilor din Republica Moldova. Echipa „Aurora” de la IPLT „Mihai Eminescu” s. Sadaclia a obținut locul I la categoria gimnazială, devenind campioană națională după un parcurs remarcabil.
Drumul spre succes a început în Semifinala de Sud, organizată pe 25 noiembrie la Comrat, unde 22 de echipe din regiune s-au confruntat pentru un loc în finală, în contextul unei competiții care a reunit anterior peste 4500 de elevi la etapa online. Atât „Aurora”, cât și echipa „Усы Эйнштейна” de la Liceul „A. Pușkin” Basarabeasca (categoria liceală) au demonstrat inteligență, rapiditate și spirit de echipă, reușind să se claseze pe poziții premiante și să obțină calificarea națională.

Finala desfășurată la Palatul Republicii a scos în evidență pregătirea și dedicația participanților, iar victoria echipei „Aurora” reprezintă o confirmare a efortului depus de elevi, coordonator și întregul colectiv didactic. Direcția Generală de Învățământ Basarabeasca adresează felicitări tuturor celor implicați:
”DÎG Basarabeasca aduce sincere felicitări echipei, administrației liceului, coordonatorului și întregului corp didactic al instituției de învățământ. Felicitări pentru performanța impresionantă!”
Considerat cel mai complex campionat de jocuri intelectuale destinat școlarilor, „Sub cușma lui Guguță” urmărește stimularea gândirii critice, dezvoltarea inteligenței emoționale și promovarea educației non-formale. Evenimentul este organizat de Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret și al Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul programului de granturi 2025. Proiectul beneficiază de co-finanțare europeană prin inițiativa „Coeziunea Socială prin Dialog”, implementată de CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.








