Categorii
Actualitate În Moldova

La Ecaterinovca a fost deschisă o farmacie în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”

O nouă farmacie a fost deschisă în satul Ecaterinovca, în comuna cu același nume din raionul Cimișlia, în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”. Aproximativ 1000 de locuitori din această localitate vor avea acces mai rapid și direct la medicamente și produse farmaceutice, fără a fi nevoiți să se deplaseze la distanțe mari pentru a-și procura tratamentele necesare.

Ecaterinovca este una dintre cele trei localități în care, recent, au fost inaugurate farmacii, alături de satele Roșcani din raionul Strășeni și Ucrainca din raionul Căușeni. Astfel, proiectul, inițiat de autoritățile naționale, aduce servicii farmaceutice mai aproape de peste 4700 de locuitori din aceste trei sate.

Inițiativa „Farmacie în Satul Tău” are drept scop extinderea rețelei de farmacii în zonele rurale din Republica Moldova, asigurând acces egal la servicii farmaceutice de calitate pentru toți cetățenii, indiferent de zona geografică.

„În luna octombrie, urmează să fie deschise alte 26 de farmacii, extinzând astfel rețeaua de farmacii din sate și contribuind la îmbunătățirea accesului la medicamente”, se specifică în comunicatul emis de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Proiectul va continua să se extindă, cu planuri ambițioase de a deschide aproximativ 100 de farmacii noi până la finalul anului 2024, contribuind astfel la îmbunătățirea accesului la medicamente pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Mai jos puteți consulta harta cu amplasarea satelor beneficiare în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”:

Sursa foto: amdm.gov.md

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Primăria Cimișlia anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii în satele Bogdanovca Veche și Dimitrovca

Primăria Cimișlia a anunțat finalizarea a două proiecte în valoare de 32 900 euro, care vizează îmbunătățirea infrastructurii din satele Bogdanovca Veche și Dimitrovca. Aceste inițiative, sprijinite de Ambasada Poloniei în Republica Moldova, au ca scop creșterea calității vieții locuitorilor și promovarea dezvoltării comunităților locale.

Evenimentul de recepție a lucrărilor realizate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din suburbiile orașului Cimișlia prin dezvoltarea infrastructurii” a reunit oficiali locali și internaționali. Printre participanți s-au numărat Primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, viceprimarul pentru probleme economice și atragerea investițiilor, Dorin Coroian, Secretarul I al Ambasadei Poloniei, Sebastian Zagdański, și expertul în politici de dezvoltare Octavian Mamaliga.

În satul Bogdanovca Veche, a fost amenajat un teren de joacă și sport. Această inițiativă a fost posibilă datorită unei finanțări în valoare de 13 mii euro, oferită de Ambasada Republicii Polone în Republica Moldova, susținută de o contribuție de 0,6 mii de euro din partea Primăriei Cimișlia.

Spațiul de recreere a fost amenajat cu echipamente adecvate pentru a asigura distracția și confortul tuturor vizitatorilor. Terenul include patru tobogane și patru leagăne, precum și un complex de scaune adaptate pentru copii, o nisipieră, o urnă de gunoi și o bancă. De asemenea, acesta dispune de un carusel cu opt locuri, un balansator și cinci echipamente pentru exerciții fizice.

În satul Dimitrovca, a fost efectuată reparația capitală a Centrului Multifuncțional Cultural, datorită unei investiții în valoare de 5 mii de euro din partea Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova, complementată de o contribuție de 14 300 de euro din bugetul Primăriei Cimișlia.

Lucrările efectuate au constat într-o serie de intervenții esențiale, cum ar fi demolarea tâmplăriei și a sistemului electric vechi, renovarea pardoselii, precum și nivelarea și tencuirea pereților și a tavanului. În plus, sistemul de iluminat a fost înlocuit cu unul nou, destinat să îmbunătățească vizibilitatea și confortul în cadrul spațiului renovat.

Valoarea totală a proiectelor se ridică la 32 900 de euro, dintre care 18 mii de euro reprezintă contribuția Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Ministrul Mediului în vizită la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Cimișlia

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită de lucru la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Cimișlia. În cadrul întâlnirii, au fost discutate progresele înregistrate în campania națională de împădurire, precum și importanța modernizării sectorului silvic.

În discuția cu silvicultorii de la Cimișlia, Lazarencu a a subliniat eficiența crescută a lucrărilor de pregătire a solului pentru campania de împădurire, datorită echipamentelor moderne primite din fondul de stat, care includ un tractor, un mulcer și un rotovator. Aceste utilaje au facilitat prelucrarea rapidă a celor 100 de hectare de teren destinate plantării din această toamnă.

„Mă bucur să văd că pregătirile pentru plantare sunt în plină desfășurare și că, datorită utilajelor primite din fondul de stat, prelucrarea solului este mult mai eficientă,” a menționat Andrian Talmaci, Președintele Raionului Cimișlia.

În cadrul întrevederii, ministrul a pus accent pe rolul Băncii Europene de Investiții (BEI) în modernizarea sectorului silvic și pe sprijinul financiar acordat în valoare de 200 de milioane de euro. Resursele financiare urmează a fi direcționate către modernizarea infrastructurii forestiere, construcția de pepiniere de ultimă generație și depozite pentru lemn, implementarea unui sistem de monitorizare mai riguros al pădurilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru personalul silvic.

Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor este o prioritate pentru țara noastră. Numai prin investiții strategice și o colaborare strânsă cu întreprinderile silvice putem atinge obiectivul ambițios de a împăduri 145 mii de hectare în următorii 10 ani,” a declarat Ministrul.

Președintele Consiliului Raional Cimișlia, Andrian Talmaci, prezent la eveniment, a subliniat și el importanța echipamentelor moderne în eficientizarea pregătirilor pentru împădurirea țării, precum și a eforturilor comune în acest sens:

„Împădurirea și reabilitarea fondului forestier sunt priorități majore atât pentru raionul nostru, cât și pentru întreaga țară. Cu eforturi comune, sunt încrezător că vom reuși să asigurăm un mediu mai sănătos pentru generațiile viitoare!”, a declarat Andrian Talmaci într-un comunicat pe pagina sa de Facebook.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Raionul Cimișlia în top 5 cele mai transparente raioane din țară. Care sunt celelalte raioane câștigătoare

Raionul Cimișlia s-a clasat pe locul 5 în topul celor mai transparente raioane din Republica Moldova, conform raportului realizat de IDIS „Viitorul”. Clasamentul a fost prezentat în cadrul proiectului „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova”, un proiect ce urmărește creșterea nivelului de transparență al administrațiilor publice raionale din țară.

Premiul a fost acordat în cadrul conferinței de diseminare și încheiere a proiectului „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova”, care a avut loc în data de 27 septembrie curent. Acesta a fost implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiațive Sociale (IDIS) „Viitorul”, în colaborare cu Agora Central Europe, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

La eveniment au participat oficiali locali, experți în guvernare publică, precum și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, care au pus în discuție importanța transparenței și responsabilității în cadrul administrațiilor locale. Participanții au avut ocazia să examineze rezultatele evaluării a 32 de raioane, ceea ce le-a permis să constate progresele realizate de către autorități în îmbunătățirea accesului la informațiile de interes public.

Conform studiului „Raport de monitorizare. Transparența în administrațiile raionale: între progres și involuție”, realizat de către IDIS „Viitorul”, primele poziții în clasamentul național au fost ocupate de raioanele Strășeni, Soroca, Fălești și Cahul. Raionul Strășeni a obținut nota „A,” indicând un nivel înalt de performanță, transparență și eficiență în gestionarea resurselor publice, cu foarte puține sau minore deficiențe. Celelalte raioane câștigătoare, Strășeni, Soroca, Fălești și Cimișlia, au fost notate cu „B-,” ceea ce indică faptul că, deși performanța este bună, există unele aspecte care necesită îmbunătățiri.

Sursa foto: ziarulnostru.info

Raionul Cimișlia a înregistrat un progres semnificativ în acest an, ridicându-se cu trei poziții în clasament față de anul trecut, când s-a poziționat pe locul 8. Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a comentat acest succes, evidențiind eforturile constante și angajamentul administrației raionale pentru o guvernare mai deschisă:

„Suntem mândri că raionul Cimișlia a fost recunoscut ca fiind unul dintre cele mai transparente raioane. Acest premiu reflectă eforturile noastre de a construi un dialog cu cetățenii și de a asigura transparența în toate procesele decizionale. Vom continua să îmbunătățim constant și să menținem aceste standarde înalte,” a declarat el.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Judocanii din patru raioane s-au duelat la Cimișlia pentru Cupa Primarului: află de unde vine echipa câștigătoare

Recent, Sala Școlii Sportive din orașul Cimișlia a găzduit Cupa Primarului la Judo, un eveniment dedicat tinerilor judocani. Competiția a reunit patru echipe, a câte 13 sportivi, din diverse zone ale țării: raioanele Dondușeni, Ialoveni, Comrat și Cimișlia.

Sportivii au concurat în categorii de greutate între 26 și 81 kg, demonstrând abilități tehnice și strategie în cele 6 meciuri jucate.

Competiția s-a desfășurat în stil turneu, în cadrul căruia fiecare echipă a avut ocazia să se confrunte cu celelalte în meciuri directe. Locul 3 a fost împărțit între echipele din Comrat și satul Țaul, raionul Dondușeni, care au demonstrat un nivel competitiv ridicat pe parcursul turneului. Locul 2 a fost ocupat de echipa din Cimișlia, care a reușit să se distingă prin performanțe înalte în cadrul competiției. Campioni au fost declarați judocanii din satul Costești, raionul Ialoveni, care au câștigat turneul.

Fiecare sportiv a fost recompensat cu medalii și premii bănești, iar echipele au primit cupe, conform pozițiilor ocupate.

Primăria Cimișlia a anunțat pe pagina sa de Facebook că își manifestă deschiderea de a transforma acest turneu într-o tradiție, cu scopul de a atrage mai multe echipe în edițiile viitoare.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Primăriei Cimișlia

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Basarabeasca și Cimișlia, parte a noii Regiuni de Management a Deșeurilor – RMD 2/3

La data de 18 septembrie, Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu reprezentanții SwedFund și autoritățile publice locale, a organizat o ședință pentru a discuta redimensionarea geografică a Regiunilor de Management al Deșeurilor (RMD). Principala noutate prezentată în cadrul întâlnirii a fost fuzionarea celor două regiuni distincte, RMD 2 și RMD 3, într-o singură entitate, care va include raioanele Leova, Cimișlia, Basarabeasca, Căușeni și Ștefan-Vodă.

Această schimbare face parte din Programul Național pentru gestionarea deșeurilor, aprobat de Guvern în decembrie 2023, care urmărește obiective ambițioase pentru perioada 2023-2027. Printre obiectivele majore se numără creșterea ratei de reciclare și recuperare a deșeurilor cu până la 60%, reducerea cantităților de deșeuri depozitate și implementarea unui sistem integrat la nivel național, conform angajamentelor asumate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Inițial, Programul prevedea două regiuni distincte de management al deșeurilor în Regiunea de Dezvoltare Sud: RMD 2, care includea raioanele Leova, Cimișlia și Basarabeasca, și RMD 3, formată din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. Această împărțire s-a bazat pe studii de prefezabilitate, finanțate de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

Redimensionarea regiunilor de management al deșeurilor a fost planificată doar în condițiile în care studiile de fezabilitate ar demonstra eficiența economică și de mediu a noilor regiuni, pe baza unor indicatori-cheie: numărul populației deservite, cantitatea de deșeuri colectată, precum și cantitatea valorificată și eliminată, în conformitate cu standardele de mediu. În prezent, fuzionarea acestor două regiuni într-una singură, RMD 2/3, este un pas concret în această direcție.

În cadrul ședinței de familiarizare cu redimensionarea Regiunilor de Management, Secretarul de Stat, Grigore Stratulat, a subliniat importanța alocării terenurilor necesare pentru stațiile de transfer și centrele de reciclare de către autoritățile publice locale. De asemenea, el a evidențiat necesitatea modernizării sistemului de colectare a deșeurilor, care este considerată o prioritate națională.

Modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor este o prioritate națională și un pas major către creșterea eficienței reciclării. Ne angajăm să implementăm un sistem modernizat care să permită sortarea deșeurilor în trei fracții: deșeuri uscate (reciclabile, cu excepția sticlei), deșeuri umede (reziduale) și sticlă, a declarat Stratulat.

Identificarea terenurilor va permite finalizarea termenilor de referință și demararea procesului de contractare a asistenței tehnice din partea SwedFund, necesară pentru finalizarea studiilor de fezabilitate pentru RMD 2/3. Participarea activă a autorităților locale la această etapă este esențială pentru dezvoltarea infrastructurii necesare și pentru promovarea unei gestionări eficiente a deșeurilor, facilitând astfel atragerea de investiții și implementarea principiilor economiei circulare în Republica Moldova.

Sursa foto: mediu.gov.md
Sursa foto: mediu.gov.md
Sursa foto: mediu.gov.md
Sursa foto: mediu.gov.md
Sursa foto: mediu.gov.md

Sursa foto: mediu.gov.md

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

O nouă grupă creșă va fi creată în orașul Cimișlia prin Programul Național Servicii de Creșă Publice

Recent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a aprobat 17 proiecte în cadrul Programului Național „Servicii de creșă publice”. Unul dintre aceste proiecte vizează orașul Cimișlia, unde va fi creată o grupă creșă la Grădinița „Făt-Frumos”.

Accesul limitat la servicii de educație timpurie este unul dintre principalii factori care determină retragerea femeilor de pe piața muncii, acestea fiind nevoite, de cele mai multe ori, să preia sarcinile de îngrijire a copiilor. Deși Guvernul Republicii Moldova și-a asumat angajamentul de a extinde accesul la serviciile de educație timpurie, doar 15% dintre copiii cu vârsta de până la trei ani erau încadrați în instituții de acest tip în 2021. În acest context, dezvoltarea serviciilor de creșă a devenit o prioritate națională.

Pentru a răspunde nevoii de servicii de educație timpurie de calitate, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a aprobat recent 17 proiecte noi în cadrul Programului Național „Servicii de creșă publice”. Printre acestea se numără și proiectul din orașul Cimișlia, care prevede crearea unei grupe creșă în cadrul Grădiniței „Făt-Frumos”.

Inițiativele aprobate urmează a fi finanțate parțial din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), cu o contribuție de 21,4 milioane de lei și alte 0,9 milioane de lei din partea primăriilor. La nivel național, peste 440 de copii și 108 angajați ai grădinițelor vor beneficia de aceste investiții.

Prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2024 cu privire la totalizarea rezultatelor Concursului în cadrul apelului competitiv de selctare a proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului Național „Servicii de creșă publice”, în zona de sud a țării au fost aprobate alte 4 inițiative similare. Două dintre acestea urmează a fi implementate în municipiile Comrat și Ceadîr-Lunga din UTA Găgăuzia.

Proiectul din Cimișlia, alături de alte 16 proiecte selectate la nivel național, se aliniază Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, care promovează accesul egal la educație de calitate. Aceasta include asigurarea Educației pentru Toți, un angajament asumat de Republica Moldova în conformitate cu Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030 a ONU.

Investițiile urmăresc consolidarea capacității autorităților locale de a gestiona eficient resursele financiare alocate și de a sprijini inițiativele de dezvoltare regională durabilă, care să ofere acces la servicii educaționale de calitate.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Instrucțiuni

Perfectarea semnăturii electronice este disponibilă în toate centrele ASP din țară. Ce trebuie să știi despre procedura de obținere

Începând cu 16 septembrie 2024, Agenția Servicii Publice a extins serviciul de eliberare a semnăturilor electronice calificate în toate centrele sale multifuncționale din țară. Acest proiect, realizat în colaborare cu Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, le permite persoanelor fizice să semneze electronic diverse documente, având aceeași valoare juridică ca semnătura olografă.

Proiectul pilot, desfășurat între 15 iulie și 16 septembrie 2024, a fost implementat în cinci centre multifuncționale din țară: Basarabeasca, Chișinău (Centrele Multifuncționale Nr. 3 și Nr. 4), Bălți și Cahul. Începând cu 16 septembrie 2024, acest serviciu este disponibil la toate centrele ASP, fiind destinat doar persoanelor fizice la această etapă.

Pașii necesari pentru obținerea semnăturii electronice calificate

În cazul în care ai decis să îți perfectezi semnătura electronică calificată, trebuie să parcurgi următorii pași:

  1. Accesează site-ul www.semnatura.md și completează formularul electronic. Trebuie să completezi câmpurile goale cu informațiile solicitate, precum numele, IDNP-ul, localitatea, codul poștal și datele de contact.
  2. Achită taxa necesară prin intermediul serviciului MPay și salvează confirmarea plății. Poți găsi detalii suplimentare despre achitarea prin MPay aici.
  3. Mergi la cel mai apropiat Centru Multifuncțional cu:
    • Buletinul de identitate;
    • Cererea completată și semnată olograf (de mână);
    • Dovada plății.

De asemenea, cererea poate fi completată și direct la Centrul Multifuncțional, unde va trebui să te prezinți personal cu buletinul de identitate. Astfel, dacă nu ai completat formularul online în prealabil, vei putea beneficia de asistența specialiștilor la Centru.

Care este programul centrelor multifuncționale?

Centrele Multifuncționale din țară sunt deschise pentru public de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:30, cu o pauză de prânz de la 12:00 la 13:00.

Unde se află centrele multifuncționale din Basarabeasca și Cimișlia și cum le pot contacta?

Centrul Multifuncțional Basarabeasca

  • Adresa: Str. Naberejnaia, nr. 9
  • Telefon: (+373 297) 2-04-54
  • Programări la servicii: 14909 sau (+373 297) 2-04-54

Centrul Multifuncțional Cimișlia

  • Adresa: Str. Alexandru cel Bun, nr. 133
  • Telefon: (+373 241) 2-23-88, (+373 241) 2-35-17
  • Programări la servicii: 14909 sau (+373 241) 2-35-17

Pentru detalii suplimentare despre Centrele Multifuncționale din țară, accesează site-ul ASP aici.

Cât costă semnătura electronică?

Costul semnăturii electronice depinde de serviciul selectat:

  • Dispozitiv criptografic ePass 2003 – 135 MDL.
  • Serviciul de certificare a cheilor publice pentru semnătura electronică calificata cu termen de valabilitate 1 an  – 200 MDL.
  • Servicii de certificare a cheilor publice pentru semnătura electronica calificata  cu termen de valabilitate 2 ani – 350 MDL.
Ce pot face dacă întâmpin dificultăți tehnice?

Dacă ai nevoie de suport tehnic, contactează Serviciul Suport Clienți la numărul de telefon 14909.

Care sunt avantajele semnăturii electronice?

Semnătura electronică calificată oferă posibilitatea de a semna documente în format electronic și de a accesa o gamă variată de servicii publice online, cum ar fi:

În plus, semnătura electronică oferă posibilitatea de a accesa informațiile din cabinetul personal al cetățeanului și obține diverse servicii digitale prin intermediul Portalului Serviciilor Publice.

Obținerea semnăturii electronice calificate constituie un pas esențial în modernizarea și digitalizarea relației dintre cetățeni și instituțiile publice din Republica Moldova. Acest serviciu oferă o soluție practică și eficientă pentru cei care doresc să economisească timp și să elimine necesitatea deplasărilor frecvente la diferite instituții.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în vizită de lucru la Cimișlia

Pe 16 septembrie, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Cimișlia, unde a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și ai serviciilor desconcentrate, antreprenori și agricultori. Principalul scop al vizitei a fost discutarea proiectelor de dezvoltare locală și identificarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă administrațiile locale în gestionarea serviciilor publice.

În cadrul discuțiilor, Igor Grosu a subliniat rezultatele obținute în raionul Cimișlia datorită programelor guvernamentale. În ultimii doi ani, prin programele „Satul European” și „Satul European Expres”, au fost finanțate proiecte în valoare de peste 40 de milioane de lei. Aceste fonduri au fost alocate pentru modernizarea infrastructurii: rețele de apă și canalizare, renovarea grădinițelor, școlilor și caselor de cultură, precum și construirea de terenuri sportive. Toate aceste proiecte contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai în localitățile raionului Cimișlia.

Pentru următoarea etapă a programului Satul European 2, Cimișlia va beneficia de alte 14 proiecte, cu o valoare totală de 50 de milioane de lei. Cu siguranță, avem nevoie și de mai multe fonduri pentru a ajunge în toate localitățile, dar pas cu pas și eforturi comune vom construi o Moldovă Europeană la noi acasă, a declarat Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.

Un punct de interes al vizitei a fost Fabrica de Cașcaval „Original Sheep” din Cimișlia, afacere lansată în 2019. Zilnic, aceasta procesează aproximativ 6 tone de lapte colectat de la gospodăriile țărănești din sudul Moldovei, producând brânzeturi și cașcavaluri după rețete tradiționale italiene. Produsele fabricii sunt deja disponibile pe rafturile principalelor rețele de magazine din țară, demonstrând succesul de care se bucură afacerea.

Igor Grosu a apreciat evoluția acestei afaceri și a evidențiat sprijinul guvernamental acordat fermierilor prin plăți directe per litru de lapte, ceea ce a dus la o creștere a producției de lapte în 2023. De asemenea, fabrica a beneficiat de proiecte mici din partea statului și de un grant japonez, care le va permite să achiziționeze utilaje moderne pentru procesarea și păstrarea laptelui.

Pe lângă vizita la fabrica de cașcaval, președintele Parlamentului a avut discuții și cu alți antreprenori locali, care activează în domenii precum agricultura, vinificația și producția de mezeluri. Problemele semnalate de aceștia au inclus lipsa sistemelor de irigare și deficitul de forță de muncă.

Am vorbit și despre programele de asistență ale statului prin care dezvoltăm acest segment. Le-am spus că la moment, prin programele guvernamentale 373, AIPA, ODA, antreprenorii pot valorifica oportunitățile disponibile pentru a-și moderniza afacerile și a deveni mai competitivi, a subliniat Igor Grosu.

Vizita președintelui Parlamentului s-a încheiat în localitatea Sagaidac, unde s-a discutat  despre evenimentele recente și despre importanța unității în atingerea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova. Grosu a accentuat cum fondurile europene contribuie semnificativ la modernizarea satelor, evidențiind exemplele concrete din Sagaidac.

Doar în ultimii 2 ani, prin proiectele „Satul European” și „Satul European Expres”, în Sagaidac a fost construită o grădiniță pentru circa 70 de copii, iar costurile au fost de peste 5 milioane de lei. De asemenea, a fost amenajat și un teren de joacă în sumă de circa 500 mii de lei, a menționat Grosu.

În perioada următoare, conform primarului, Sagaidac va beneficia de o autospecială pentru colectarea gunoiului menajer, îmbunătățind astfel gestionarea deșeurilor în localitate. Totodată, prin programul „Satul European 2”, se va realiza sistemul de canalizare pentru gospodării, o necesitate așteptată de zeci de ani de către locuitori. De asemenea, un alt proiect semnificativ pentru comunitate este reabilitarea podului de la Sagaidacul Nou, care va începe după 30 de ani de așteptare.

În încheiere, Igor Grosu a îndemnat locuitorii să continue pe drumul modernizării și dezvoltării, subliniind că doar prin unitate și colaborare Republica Moldova poate atinge obiectivul de integrare europeană.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Consiliului Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook a Consiliului Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook a Consiliului Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu
Sursa foto: Pagina de Facebook Igor Grosu

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) „Educația fără valori este ca sămânța fără pământ și apă”. Sesiune despre valorile europene la Basarabeasca

Liceul Teoretic „Matei Basarab” din or. Basarabeasca a găzduit recent o sesiune interactivă de informare cu tema „Valorile Europene”, la care au participat elevii claselor a XI-a și a XII-a. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Centrul de Tineret din orașul Cimișlia, în cadrul proiectului „Promovarea valorilor europene în regiunea de sud a Moldovei”.

În cadrul sesiunii, elevii au avut oportunitatea de a-și aprofunda cunoștințele despre valorile fundamentale promovate de Uniunea Europeană, printre care se numără democrația, drepturile omului, libertatea, egalitatea și statul de drept. Activitatea a fost moderată de către Irina Josu, reprezentantă a Centrului de Tineret din Cimișlia, și de Tatiana Mîță, profesoară de Educație pentru societate în cadrul liceului, care au ghidat discuțiile elevilor.

În ceea ce privește interesul elevilor față de subiectul integrării europene, profesoara Tatiana Mîță a menționat că mulți aceștia erau deja familiarizați cu subiectul abordat, datorită orelor de Educație pentru societate. Cu toate acestea, sesiunea a adus un plus de conștientizare asupra importanței acestor principii, atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru crearea unei societăți incluzive și tolerante în Republica Moldova.

„Elevii au constatat că multe dintre cele abordate au fost învățate la orele de Educație pentru societate, dar au fost implicați în activități de conștientizare a importanței acestor valori chiar în comunitatea locală”, a declarat profesoara.

În interviul oferit pentru BasTV, Tatiana Mîță a subliniat importanța educației în promovarea valorilor europene:

„Educația fără valori este ca sămânța fără pământ și apă. Nu avem cum să cultivăm educație dacă nu este bazată pe valori. Acest lucru este valabil și pentru promovarea valorilor europene, necesare pentru educarea unei generații în spiritul egalității, cooperării, păcii și bunei înțelegeri între membrii comunității.”

Întrebată despre cum ar putea școlile să contribuie mai eficient la promovarea valorilor europene, profesoara a precizat:

„Școala este deja locul unde educăm valorile general umane, inclusiv cele europene. Acest proces se desfășoară în cadrul orelor de Educație pentru societate, istorie și orele opționale.”

Acest eveniment se înscrie în cadrul proiectului „Promovarea valorilor europene în regiunea de sud a Moldovei”, coordonat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC). Proiectul are ca scop evidențierea importanței valorilor europene în comunitățile locale și contribuirea la crearea unui sentiment de apartenență europeană în rândul tinerilor din Republica Moldova. Inițiativa este susținută financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova).

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Moldova.

Sursa foto: Pagina Liceului Teoretic „Matei Basarab”, or. Basarabeasca

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼