Categorii
Diverse Istorii

(FOTO) Adrian Macari, profesor și lider comunitar în slujba tineretului din Sadaclia

Într-o perioadă în care migrația tinerilor din mediul rural către orașe sau peste hotare devine din ce în ce mai frecventă, Adrian Macari reprezintă un exemplu rar și valoros de dedicare comunitară. În calitate de profesor de geografie, educație civică și religie la Sadaclia, un sat din raionul Basarabeasca, el a devenit un adevărat lider comunitar, reușind să adune în jurul său o nouă generație de tineri activi și implicați, care contribuie la dezvoltarea localității.

De la profesor la lider comunitar: cum a luat naștere ATOS, inițiativa Părintelui Adrian pentru tineri

Povestea lui Adrian Macari începe odată cu venirea sa în calitate de profesor la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, în perioada 2016-2017. Încă din primii ani, tânărul pedagog a observat potențialul neexploatat al tinerilor din localitate și a identificat nevoia lor de activități care să le ofere sens și motivare.

Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia, decembrie 2016
Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia, iulie 2017

Inspirat de această realitate, profesorul a pus bazele Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia (ATOS), care a luat naștere ca o inițiativă menită să le ofere tinerilor din localitate un spațiu de dezvoltare personală și socială, dar și o platformă prin care să se implice în activități de voluntariat și proiecte comunitare. Scopul organizației a fost clar de la bun început: promovarea valorilor ortodoxe și dezvoltarea tinerilor prin activități educaționale și recreative.

„Ne ocupăm cu diverse activități, în special este vorba de educația și creșterea unei generații sănătoase din punct de vedere spiritual, cultural, patriotic și așa mai departe. Facem lecții, ședințe speciale în care avem mai multe activități: de lectură, de învățare, de recreiere, de distracție. Uneori, în afară de ședințele noastre tipice, mai facem și alte activități, cum ar fi activități de voluntariat, excursii, ajutor pentru biserică, ne întâlnim la rugăciune”, ne-a explicat el.

Adrian Macari împreună cu participanții la Tabăra „Bucuria Credinței”, ediția 2024, organizată de ATOS, iulie 2024. Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Adrian Macari împreună cu participanții la Tabăra „Bucuria Credinței”, ediția 2024, organizată de ATOS, iulie 2024. Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Voluntarii ATOS în vizită la Rezervația „Prutul de Jos”, august 2021. Sursa foto: Pagina de Facebook a Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia
Voluntarii ATOS în vizită la Rezervația „Prutul de Jos”, august 2021. Sursa foto: Pagina de Facebook a Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia

De-a lungul anilor, inițiativa a reușit să atragă un număr semnificativ de tineri implicați. În prezent, ATOS reunește aproximativ 50 de membri activi, care participă constant la activitățile organizate în cadrul asociației.

Membrii ATOS la ședința de actualizare a grupurilor de acțiune, decembrie 2023 Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Cum un profesor atent la nevoile elevilor poate transforma provocările în soluții: Povestea spălătoriei de încălțăminte

Unul dintre primele proiecte inițiate de către Părintele Adrian, la scurt timp după ce a început să lucreze în Sadaclia, este unul deosebit de drag sufletului său. Se numea „Papuci zâmbitori, copii fericiți” și avea un scop practic. Observând condițiile dificile cu care se confruntau elevii în timpul sezonului ploios, când drumurile de la țară erau pline de noroi și bălți, profesorul, alături de alți tineri din localitate, a găsit o soluție.

Școala le punea la dispoziție elevilor câteva lighene și cârpe pentru a-și curăța încălțămintea înainte de a intra în clase, dar acest sistem era departe de a fi ideal. Așa a luat naștere ideea unei spălătorii de încălțăminte. Proiectul a presupus construcția unei mici spălătorii, amplasată lângă școală, care include o cadă improvizată pentru spălarea papucilor și ustensile speciale de curățat.

Inițial, planul prevedea și instalarea unui sistem de apă caldă, însă din cauza presiunii scăzute din sistemul local, apa nu reușea să se încălzească. Cu toate acestea, inițiatorul proiectului își dorește să remedieze această problemă în viitor, cel mai probabil, prin instalarea unui boiler, pentru ca elevii săi să poată beneficia de condiții și mai bune.

Pasiunea pentru tineri – o datorie personală și creștinească

P. Adrian Macari nu vede activitățile sale cu tinerii doar ca pe o obligație profesională, ci ca pe o misiune a sa, în calitate de profesor, părinte al bisericii și cetățean. Motivația sa principală este aceea de a forma o generație conștientă, cu un set de valori bine definit.

„Îmi place să rezonez cu tinerii, pentru că încă mă consider tânăr și vreau să fac ceva bun, util și frumos pentru ei”, ne mărturisește el.

Profesorul e convins că tinerii sunt viitorul societății, această convingere fiind strâns legată de sentimentul său de responsabilitate față de comunitate, sat și țară.

„Este o datorie personală pentru mine. De asemenea, este o datorie creștinească. Noi, preoții, trebuie să avem grijă de toate generațiile”, adaugă tânărul părinte.

Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
De ce Sadaclia are mai mulți tineri activi? Rolul profesorilor și modelul personal

Unul dintre motivele pentru care Sadaclia se poate mândri cu un număr mare de tineri activi este chiar P. Adrian Macari și alți profesori ca el, care își asumă un rol mai larg decât cel din sala de clasă. El crede că un profesor bun nu se limitează doar la transmiterea de cunoștințe, ci își asumă responsabilitatea de a inspira și de a oferi elevilor experiențe relevante.

„Noi spunem că omul sfințește locul. E rolul profesorului să fie activ, să intereseze elevul, să nu se bazeze doar pe dezvoltare intelectuală. Este foarte greu să dezvolți doar partea intelectuală a elevilor, aceștia nu se arată prea interesați. Cred că, dacă nu le dai elevilor în schimb experiențe, degeaba mai predai”, ne povestește Macari.

Adrian Macari printre elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, aprilie 2023. Sursa foto: Pagina de Facebook a lui Adrian Macari

Totodată, profesorul subliniază că sadaclienii nu sunt oameni care să stea pe loc – ei caută mereu să muncească, să demonstreze ceva, să se implice. Această trăsătură specifică a locuitorilor, crede el, contribuie la crearea unui mediu propice pentru tineret.

Echipa de lucru din s. Sadaclia, Atelierul de scriere a proiectelor de promovare a sănătății la nivel local, martie 2023. Sursa foto: Pagina de Facebook a Primăriei Sadaclia
P. Adrian Macari: „Tinerii trebuie să participe activ în viața comunității”

Implicarea tinerilor în viața comunității nu se limitează doar la voluntariat sau activități extracurriculare. P. Adrian Macari subliniază importanța prezenței la vot și a participării tinerilor în cadrul proceselor decizionale.

Conform analizei CNTM din noiembrie 2024 pe baza criteriului de vârstă, rata de participare a tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani a fost de 6,09%, iar pentru cei cu vârste între 26 și 35 de ani a fost de 12,28%. Statisticile arată că există o corelație între prezența tinerilor la vot și investițiile financiare în programele și activitățile pentru tineri.

Raionul Basarabeasca s-a clasat în top 10 unități teritorial-administrative cu cea mai mică rată de participare a tinerilor, ocupând locul 8, cu o rată de 10,03%. Suma investită de către autoritățile raionale per tânăr era de doar 7,87 lei, ceea ce indică un interes scăzut față de acest segment al populației. În localitățile unde prezența tinerilor la vot este mai mare, bugetele sunt gestionate mai eficient și sunt direcționate către nevoile reale ale comunității.

Părintele Adrian consideră că autoritățile au datoria de a demara schimbarea, inițiind proiecte și politici care să îi aducă mai aproape de tineri și să le ofere condiții favorabile pentru dezvoltare. El subliniază că, în primul rând, este esențial ca autoritățile să devină mai responsabile și să respecte promisiunile făcute în timpul campaniilor electorale.

„Se pot organiza multe activități care să motiveze tinerii. Aceste inițiative există deja, dar nu au întotdeauna rezultatul scontat. Tinerii trebuie să fie implicați în traininguri și să participe activ la procesul decizional, atât la nivel local și regional, cât și la nivel național.”

Profesorul ne povestește că, de fiecare dată, insistă pe aspectele moral-spirituale și patriotice ale rămânerii în țară și ale adoptării unei poziții civice:

„Le spun tinerilor că este important să rămânem aici, să construim noi țara și să facem fiecare câte ceva bun pentru sat, pentru a-l ajuta să se dezvolte”, completează el.

Cu toate acestea, aceste încurajări nu par să aibă efectul dorit. Tinerii ajung adesea la concluzia că este mai avantajos să plece, să caute oportunități de dezvoltare în străinătate, unde pot câștiga mai mulți bani. Partea materială, totuși, e factorul decisiv, observă el.

Rolul cetățenilor și al autorităților în transformarea Republicii Moldova până în 2030

Când privește spre viitor, P. Adrian Macari are speranțe mari pentru Republica Moldova, deși este cert convins că țara noastră va rămâne o țară-tampon între Est și Vest. El crede că succesul, ca stat, depinde de contribuția fiecărui cetățean în parte. În viziunea sa, autoritățile au un rol crucial în acest proces complex, fără de care progresul este improbabil.

„Până la urmă, totul depinde de noi. Dacă noi ca neam ne vom mobiliza și vom vrea să facem ceva bun pentru această țară, Uniunea Europeană va fi o oportunitate din punct de vedere economic, valoric ș.a.m.d. Trebuie să știm foarte bine ce ne dorim, ce viitor așteptăm și, în aceste condiții, să vedem ce putem negocia, cum ne putem păstra esența națională”, spune Părintele Andrian.

Întrebat despre valorile europene care le-ar fi indispensabile tinerilor de astăzi, P. Adrian Macari ne-a povestit despre cultura voluntariatului, a cetățeniei și a spiritului civic. Civismul, implicarea dezinteresată și responsabilitatea de care dau dovadă cei din Vest ar putea fi un model bun pentru noi, conchide acesta.

Lideri comunitari precum P. Adrian Macari joacă un rol esențial în mobilizarea tinerilor din mediul rural, demonstrând cum pasiunea și dedicarea pot transforma viețile acestora. Prin organizarea de activități educaționale, culturale și de voluntariat, profesorul inspiră tinerii să se implice activ în comunitate, oferindu-le oportunități de dezvoltare personală și un sentiment de responsabilitate civică.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

 

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Atelier de promovare a valorilor UE la Sadaclia. Cum s-a desfășurat activitatea

Pe 22 iulie, în satul Sadaclia au fost promovate valorile europene în cadrul unei școli de vară. La activitate au participat oamenii interesați de istoria Uniunii Europene, de valorile pe care le apără și de tot ceea ce înseamnă „o comunitate unită”. Cu ce impresii au rămas participanții, urmăriți în acest reportaj.

„Europa contează”. Cu un astfel de sologan, în satul Sadclia a avut loc o școală de vară pentru locuitori. Activitatea a întrunit persoane de toate vârstele: copii, tineri și oameni în etate, fiind abordate principalele aspecte ale Uniunii Europene.

Împreună, participanții au putut afla mai multe despre ceea ce reprezintă Europa, principiile fundamentale ale comunității, democrația în statele membre, diversitatea culturală și etnică, respectarea drepturilor omului, libera exprimare, dar și alte informații noi, referitoare la țările membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, potrivit participanților, viitorul Republicii Moldova este alături de Uniunea Europeană.

Acest material video este realizat în cadrul proiectului “Promovarea valorilor europene în regiunea de sud a Moldovei”, realizat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC). Implementarea acestui proiect este posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul USAID Moldova. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea CDEC și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼