Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) La Sadaclia a fost inaugurată o expoziție despre împărțirea Europei și consecințele pactului Ribbentrop–Molotov

La Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost inaugurată expoziția „Împărțirea Europei. Consecințele pactului Ribbentrop–Molotov”. Evenimentul își propune să readucă în atenția publicului unul dintre cele mai importante momente ale istoriei europene din secolul XX și efectele sale asupra Basarabiei.

Expoziția este organizată în parteneriat cu Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova. Aceasta prezintă contextul semnării pactului din 23 august 1939 dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică, prin care cele două puteri și-au delimitat sferele de influență în Europa.

Acordul a avut consecințe majore pentru mai multe popoare și teritorii, inclusiv pentru Basarabia. Ocupația sovietică, deportările și represiunile au marcat profund destinul populației din regiune și au lăsat răni care au afectat generații întregi.

La eveniment au fost prezenți primarul satului Sadaclia, Ion Galeru, Snejana Serebrean, coordonatoare de program în cadrul Fundației Konrad-Adenauer-Stiftung, și profesorul universitar Sergiu Musteață, doctor habilitat și reprezentant al Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova.

Sergiu Musteață a prezentat conceptul expoziției și a explicat impactul pactului Ribbentrop–Molotov asupra evoluției Europei și asupra regiunii noastre.

Un rol important în cadrul evenimentului l-au avut elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia. Tinerii au adresat întrebări și au participat la discuțiile de la finalul prezentării, contribuind la o dezbatere despre trecutul istoric și consecințele deciziilor politice ale marilor puteri.

Organizatorii au subliniat importanța implicării tinerei generații în cunoașterea istoriei și în dezvoltarea spiritului critic, astfel încât evenimentele trecutului să fie înțelese și analizate în contextul lor.

Expoziția rămâne deschisă publicului la Muzeul de Istorie și Etnografie din Sadaclia, iar intrarea este liberă. Persoanele interesate sunt invitate să o viziteze pentru a afla mai multe despre împărțirea Europei în sfere de influență și despre consecințele pactului Ribbentrop–Molotov asupra Basarabiei.

Inițiativa oferă comunității locale, în special tinerilor, oportunitatea de a descoperi pagini importante ale istoriei și de a reflecta asupra modului în care deciziile luate în trecut au influențat evoluția regiunii și a Europei.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii liceului din Sadaclia au creat un spațiu dedicat prevenirii bullyingului și promovării respectului

Elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, s-au implicat într-o inițiativă menită să contribuie la crearea unui mediu școlar mai sigur și mai prietenos. În cadrul proiectului „Stop Bullying – Împreună pentru o școală sigură”, aceștia au amenajat un spațiu destinat dialogului, schimbului de idei și prevenirii fenomenului de bullying.

Inițiativa a pornit de la elevi și a fost realizată prin intermediul Consiliului Școlar al Elevilor. Spațiul creat le oferă membrilor echipei de proiect posibilitatea de a se întâlni, de a discuta despre problemele cu care se confruntă copiii și de a propune soluții pentru promovarea respectului și a empatiei în comunitatea școlară.

Printre acțiunile realizate se numără instalarea a două panouri informative, amplasate la etaje diferite ale liceului. Acestea transmit mesaje despre respectul reciproc, empatie și responsabilitatea fiecărui membru al comunității în prevenirea comportamentelor de intimidare.

Totodată, la intrarea în instituție a fost instalată „Cutia Încrederii”. Prin intermediul acesteia, elevii își pot exprima gândurile și preocupările sau pot semnala situații în care au nevoie de ajutor și sprijin.

Activitățile includ și discuții cu elevii, inclusiv în prezența părintelui Adrian Macari, pentru a încuraja comunicarea, ascultarea și solidaritatea.

Potrivit organizatorilor, aceste acțiuni demonstrează că implicarea elevilor poate contribui la schimbări pozitive în școală și că opiniile lor trebuie luate în considerare atunci când sunt adoptate decizii care îi vizează.

Inițiativa este realizată în cadrul proiectului „Promovarea mecanismelor pentru participarea elevilor în procesul de luare a deciziilor”, implementat de AO Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, cu sprijinul UNICEF Moldova și al Parteneriatului Global pentru Educație.

Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Circa 600 de elevi din Cimișlia beneficiază de grupuri sanitare renovate la Gimnaziul „Alexandr Pușkin”

Blocurile sanitare ale Gimnaziului „Alexandr Pușkin” din orașul Cimișlia au fost renovate la toate cele trei etaje ale instituției. Lucrările au fost realizate în cadrul unui proiect dedicat îmbunătățirii condițiilor de apă și sanitație în școlile din mediul rural din Republica Moldova. De noile condiții beneficiază aproximativ 600 de elevi care își fac studiile în această clădire.

Lucrările de renovare a grupurilor sanitare de la Gimnaziul „Alexandr Pușkin” din Cimișlia au fost finalizate, potrivit unui anunț publicat de Caritas Cehia în Moldova. Intervențiile au vizat toate cele trei etaje ale instituției, iar unul dintre blocurile sanitare a fost adaptat pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități.

De condițiile sanitare îmbunătățite beneficiază aproximativ 600 de elevi de la Gimnaziul „Alexandr Pușkin”, cu predare în limba rusă, și de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, care își desfășoară activitatea în aceeași clădire.

Renovarea grupurilor sanitare urmărește îmbunătățirea condițiilor de igienă pentru elevi și crearea unui mediu școlar mai accesibil. Adaptarea unuia dintre blocurile sanitare pentru persoanele cu dizabilități reprezintă, totodată, un pas spre asigurarea unor condiții mai incluzive în instituția de învățământ.

Gimnaziul „Alexandr Pușkin” este a zecea instituție de învățământ care beneficiază de lucrări de renovare a grupurilor sanitare în cadrul proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de apă și sanitație în cadrul școlilor din mediul rural din Moldova”.

Inițiativa este implementată de Caritas Cehia în Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, și are drept scop îmbunătățirea condițiilor de apă, igienă și sanitație în instituțiile de învățământ.

Finalizarea lucrărilor de la Cimișlia contribuie la crearea unor condiții mai bune pentru elevi și la promovarea accesului la spații sanitare adecvate în școli.

Categorii
În esență Social

Gimnaziul din Carabetovca, la o lună de la reorganizare: ce s-a schimbat și cum este asigurată continuitatea procesului educațional

De la 1 septembrie, clopoțelul nu a mai sunat pentru elevii din Carabetovca în școala în care unii dintre ei au învățat ani la rând. Gimnaziul „Ștefan cel Mare” a încetat să mai funcționeze ca instituție de învățământ independentă, fiind reorganizat prin fuziune (absorbție) cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia. La o lună de la începutul noului an școlar, schimbarea începe să se contureze dincolo de prevederile deciziei administrative: în rutina elevilor și a familiilor lor, în activitatea cadrelor didactice și în viața comunității locale.

Reorganizarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Carabetovca a fost discutată de autoritățile raionale pe fondul scăderii numărului de elevi. În mai 2026, primul proiect de absorbție de către Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia nu a întrunit numărul necesar de voturi. La acel moment, gimnaziul avea 63 de elevi.

Subiectul a revenit în august, când în instituție erau înscriși 51 de elevi. Direcția Învățământ General a invocat reducerea efectivului și necorespunderea condițiilor normative pentru funcționarea unui gimnaziu, precum și apropierea dintre localități și procesul de amalgamare voluntară.

La 13 august 2026, Consiliul Raional a aprobat în unanimitate reorganizarea prin absorbția gimnaziului de către liceul din Sadaclia. Decizia a intrat în vigoare la 1 septembrie 2026.

Numărul elevilor, deficitul bugetar și lipsa profesorilor

În documentele prezentate în susținerea reorganizării sunt invocate, între altele, reducerea numărului de elevi și situația instituției în raport cu cerințele cadrului normativ. Primarul satului Carabetovca, Sergiu Răcilă, descrie, la rândul său, mai multe dificultăți cu care, potrivit acestuia, gimnaziul s-a confruntat de-a lungul anilor.

Într-o declarație publicată pe pagina Primăriei, edilul susține că gimnaziul s-a confruntat cu deficit bugetar începând cu anul 2015, iar ulterior numărul redus de elevi a devenit o altă dificultate în menținerea școlii. Potrivit acestuia, administrația locală, colectivul didactic și părinții au încercat, de-a lungul anilor, să găsească soluții pentru continuarea activității instituției.

O altă dificultate invocată de primar este lipsa cadrelor didactice, problemă care spune că a început să se resimtă accentuat în anul de studii 2021–2022 și care s-ar fi agravat în 2025. Răcilă afirmă că, împreună cu administrația gimnaziului, a încercat să identifice profesori dispuși să lucreze în Carabetovca, inclusiv un profesor de matematică, însă fără rezultat. În aprecierea sa, imposibilitatea de a completa necesarul de cadre didactice a cântărit decisiv în renunțarea la încercările de menținere a școlii în forma de până atunci.

„Din păcate, nu am reușit. Acesta a fost, de fapt, principalul motiv al renunțării la lupta pentru menținerea școlii din sat”, se arată în comunicatul publicat pe pagina Primăriei Carabetovca.

Unde își continuă studiile elevii din Carabetovca

Odată cu reorganizarea, familiile au trebuit să decidă unde își vor continua copiii studiile. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia a devenit instituția absorbantă, iar pentru elevii din Carabetovca urma să fie asigurat transportul școlar. Părinții au putut opta, totodată, și pentru alte instituții de învățământ.

La o lună de la începutul anului școlar, cea mai mare parte a foștilor elevi ai gimnaziului învață la Sadaclia. Potrivit șefei Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal, 48 de copii s-au transferat, la solicitarea părinților, la Liceul „Mihai Eminescu”. Ceilalți și-au continuat studiile în Abaclia, Basarabeasca și Cimișlia.

Pentru copiii care învață la Sadaclia a fost organizat transportul școlar. Potrivit aceleiași surse, autobuzul efectuează, în medie, trei curse pe zi.

În ceea ce privește adaptarea elevilor după reorganizare, Direcția Învățământ General Basarabeasca apreciază pozitiv evoluția primei luni de studii:

„Din observațiile noastre, copiii s-au adaptat cu succes în noile colective, mai ales că alături de ei învață o parte dintre colegi și le sunt aproape unii dintre profesori,” a declarat Pascal.

Despre experiența de după reorganizare vorbește și mama unei eleve care își continuă studiile la Sadaclia. Potrivit acesteia, fiica sa s-a adaptat bine la noua școală și la schimbările intervenite odată cu transferul:

„Copilul s-a adaptat foarte bine. Un avantaj important a fost faptul că avea deja câțiva prieteni, cunoscuți și rude în Sadaclia. Îmi pare rău că s-a închis gimnaziul din sat, dar asta este situația. Acum, după o lună de la începerea procesului educațional, pot spune că este foarte bine. Rutina a rămas, în esență, aceeași: se trezește la aceeași oră ca înainte. Per ansamblu, totul este în regulă.”

Între noi oportunități și provocările adaptării

Reorganizarea instituției i-a vizat nu doar pe elevi, ci și pe angajații gimnaziului. Înainte de adoptarea deciziei, documentele prezentate de Direcția Învățământ General indicau necesitatea soluționării situației a șase cadre didactice, precum și a personalului nedidactic, cu respectarea garanțiilor prevăzute de legislația muncii.

La o lună de la reorganizare, Ecaterina Pascal precizează că profesorii de vârstă pensionară și-au încheiat activitatea, iar pentru cinci cadre didactice a fost examinată continuarea activității profesionale. Trei dintre acestea s-au angajat la Liceul „Mihai Eminescu” din Sadaclia, un profesor – la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Abaclia, iar un alt cadru didactic a decis să nu mai continue activitatea în sistem.

Printre profesorii pentru care reorganizarea a însemnat și schimbarea locului de muncă se numără Tatiana Vasluianu, profesoară de limba și literatura română, care a activat timp de 15 ani la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”. În prezent, aceasta predă la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Abaclia.

Profesoara spune că vestea reorganizării a fost însoțită, pentru ea, atât de nostalgie, cât și de preocuparea pentru continuitatea procesului educațional:

„Am primit vestea cu un amestec de nostalgie și responsabilitate. Schimbările structurale aduc mereu o doză de incertitudine, dar prioritatea mea principală a rămas continuitatea procesului educațional și protejarea interesului elevilor,” explică Vasluianu.

În ceea ce îi privește pe elevi, profesoara spune că aceștia au primit vestea cu ezitare și o anumită neliniște, fiind atașați de profesori, colegi și de mediul în care erau obișnuiți să învețe.

Din perspectiva sa, continuarea studiilor într-o instituție mai mare poate oferi acces la o infrastructură educațională mai diversificată, mai multe activități extracurriculare și posibilitatea de a interacționa cu un număr mai mare de colegi. În același timp, schimbarea presupune adaptarea la un colectiv și la reguli noi, iar naveta poate adăuga un efort suplimentar în rutina zilnică.

Reorganizarea a adus schimbări și în activitatea profesională a Tatianei Vasluianu. Profesoara spune că, la noua instituție, i-au fost repartizate 17 ore, față de norma didactică de 18 ore, explicația primită fiind că nu existau suficiente ore disponibile.

„Pentru mine personal, reorganizarea a însemnat un exercițiu intens de adaptabilitate și responsabilitate. Alternative nu mi s-au oferit și activez în prezent în IP LT „Constantin Stere”, s. Abaclia”, afirmă profesoara.

Potrivit acesteia, schimbarea a fost resimțită și de foștii săi colegi, atât prin despărțirea de colectivul în care au activat, cât și prin necesitatea de a-și continua activitatea în alte instituții de învățământ:

„Pentru mulți colegi, atașamentul față de vechiul colectiv sau de tradiția școlii a adus o stare firească de nostalgie și preocupare privind stabilitatea locului de muncă. Activăm în prezent în trei instituții de învățământ, la fel ca și elevii.”

La o lună de la începutul noului an școlar, Tatiana Vasluianu spune că transportul elevilor este bine organizat. Schimbarea programului se resimte însă în rutina unora dintre copii:

„Elevii sunt cam supărați că se trezesc mai devreme, dar se vor adapta.”

Reorganizarea continuă și la nivel administrativ

Deși, din 1 septembrie, procesul educațional pentru foștii elevi ai Gimnaziului „Ștefan cel Mare” se desfășoară în alte instituții, decizia adoptată de Consiliul Raional la 13 august prevede și o serie de proceduri administrative necesare pentru finalizarea reorganizării.

Potrivit documentului, bunurile, valorile materiale, mijloacele financiare, precum și documentele școlare și contabile ale gimnaziului urmează să fie inventariate și transmise Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, în baza unui act de predare-primire. Pentru desfășurarea acestor proceduri este prevăzută constituirea unei comisii.

Decizia stabilește și efectuarea procedurilor necesare la Agenția Servicii Publice. Odată cu finalizarea acestora, Gimnaziul „Ștefan cel Mare” urmează să fie radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice, în condițiile în care, de la 1 septembrie, nu mai funcționează ca instituție de învățământ independentă.

În ceea ce privește clădirea fostului gimnaziu, decizia Consiliului Raional solicită Primăriei Carabetovca să asigure conservarea și securizarea acesteia și să evalueze posibilitățile de valorificare a imobilului, cu respectarea destinației sale.

La o lună de la reorganizare, procesul educațional pentru elevii din Carabetovca continuă, însă într-o formulă diferită, iar o parte dintre profesorii fostului gimnaziu își continuă activitatea în alte școli. Dincolo de aceste aspecte imediate, reorganizarea marchează și o schimbare pe termen lung pentru comunitatea din Carabetovca, în care școala a reprezentat, de-a lungul timpului, un reper al vieții locale.

Autor: Virineia Carapirea

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Un gest frumos la Sadaclia: darurile de nuntă au ajuns la copii

Un cuplu de tineri din Sadaclia a ales să transforme darurile primite la nuntă într-un gest de bucurie pentru copiii din comunitate.

Nicolae Baciu și Cristina Gudumac le-au cerut invitaților ca, în loc de flori, să le ofere cărți. După nuntă, câteva zeci de volume au fost donate copiilor din sat.

Cărțile au ajuns la corul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia, la copiii de la Centrul de Resurse al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” și la cei de la grădinița din localitate.

Reprezentanții bisericii au apreciat inițiativa tinerilor și au transmis mulțumiri pentru darul oferit, subliniind că volumele vor fi citite și păstrate pentru a putea fi folosite și de alți copii.

Gestul celor doi tineri este un exemplu de generozitate prin care o ocazie personală poate aduce bucurie întregii comunități.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) La Basarabeasca s-a desfășurat etapa raională a concursului literar „La izvoarele înțelepciunii”

În incinta Bibliotecii Publice Orășenești din Basarabeasca, s-a desfășurat etapa raională a concursului literar republican „La izvoarele înțelepciunii”, ediția a XXXVI-a, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. În acest an, concursul este consacrat vieții și creației scriitoarei Claudia Partole.

La concurs au participat opt elevi: patru elevi ai Liceului Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia și patru elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Sadaclia. Participanții au demonstrat cunoștințe temeinice despre opera scriitoarei, un nivel înalt de pregătire și un interes deosebit pentru literatură.

În urma evaluării, locurile premiante au fost repartizate după cum urmează:

  • Locul I – Curudimov Dina

  • Locul II – Enachi Gabriela

  • Locul III – Suman Vlada

Toate locurile premiante au fost obținute de elevele Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Sadaclia. Câștigătoarea etapei raionale Curudimov Dina va reprezenta raionul Basarabeasca la etapa republicană a concursului.

Toți participanții au fost menționați cu diplome și premii bănești.

Organizatorul și sponsorul etapei raionale a concursului a fost Secția Cultură a Consiliului Raional Basarabeasca.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Vizită de monitorizare la Gimnaziul „Alexandr Pușkin” din Cimișlia: lucrările de reparație avansează

Vicepreședinta raionului Cimișlia, Ana Donia, și șeful Direcției Învățământ General, Vasile Surdu, au efectuat o vizită de lucru la Gimnaziul „Alexandr Pușkin”, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reparație. Potrivit Consiliului Raional Cimișlia, investiția pentru lucrările de renovare a clădirii instituției se ridică la 885 000 de lei, sumă alocată din componenta raională.

În prim-plan se află necesitatea de pregătire a spațiilor necesare pentru găzduirea, pe durata reparațiilor capitale la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, a celor 876 de elevi din clasele a V-a – a XII-a. Transferul temporar urmărește continuitatea procesului educațional în condiții adecvate, fără întreruperi pentru elevi și profesori.

În paralel, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” se va derula un proces amplu de modernizare a instituției, în cadrul inițiativei naționale „Școala-Model”, coordonată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Proiectul prevede lucrări de reparație capitală și dotări pentru sălile de clasă, laboratoare și alte spații de studiu, astfel încât procesul educațional să se desfășoare într-un mediu modern și funcțional.

Reamintim faptul că Liceul „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia face parte din Rețeaua Școlilor Model, care reunește 35 de instituții  de învățământ la nivel național și beneficiază de sprijinul Băncii Mondiale, al Uniunii Europene, Guvernului Poloniei, PNUD, UNICEF, dar și al altor surse de finanțare. Scopul programului strategic constă în creșterea calității infrastructurii și a educației, în ansamblu, pentru ca școlile selectate să devină exemple elocvente de bune practici.

Autoritățile raionale subliniază că investițiile în infrastructura școlară rămân o prioritate, prin care se reconfirmă angajamentul autorităților de a crea condiții mai bune pentru elevi și cadre didactice. Potrivit Consiliului Raional Cimișlia, reparațiile la Gimnaziul „Alexandr Pușkin” sunt coordonate astfel încât instituția să poată prelua fluxul de elevi și să asigure procesul didactic în condiții corespunzătoare.

Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Lecție de istorie la Cimișlia: elevii au comemorat victimele foametei din 1946–1947

La data de 16 aprilie, Biblioteca Publică Orășenească „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia a găzduit o lecție de istorie altfel – o lecție despre durere, memorie și adevăr. Elevii claselor a VIII-a și a IX-a de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” au participat la un eveniment dedicat comemorării uneia dintre cele mai tragice perioade din istoria Basarabiei: foametea organizată din anii 1946–1947.

Scopul evenimentului a fost acela de a sensibiliza tânăra generație față de ororile regimului sovietic și de a aduce în prim-plan realitățile cumplite ale anilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, când zeci de mii de basarabeni au fost deportați, înfometați, arestați sau uciși.

Invitata specială a evenimentului a fost scriitoarea și cercetătoarea Anastasia Balmuș, autoarea volumelor „Îndemn spre Neuitare” și „Dosarele Infernului”, în care documentează cu rigoare represiunea stalinistă, în special în raionul Cimișlia. Bazându-se pe cercetări de arhivă și peste 50 de interviuri cu supraviețuitori sau rude ale acestora, autoarea reconstituie o realitate istorică adesea ignorată: foametea organizată, deportările, arestările și persecuțiile îndreptate împotriva clerului, elitelor și populației locale.

Cărțile Anastasiei Balmuș conțin mărturii tulburătoare și documente inedite, printre care și dosare ale persoanelor arestate sau supuse represiunilor pe nedrept. În viziunea autoarei, foametea din 1946–1947 nu a fost doar rezultatul secetei și al distrugerilor provocate de război, ci și o metodă deliberată de teroare.

În esență, înfometarea populației locale de la est de Prut a fost rezultatul unui cumul de factori, între care distrugerile provocate de război, seceta severă, dar mai ales politicile sovietice de supra-colectare, confiscare a produselor alimentare și ignorare a crizei umanitare. Autoritățile de atunci au ascuns gravitatea situației, iar ajutoarele au fost insuficiente sau au lipsit cu desăvârșire.

Potrivit documentelor studiate de Anastasia Balmuș, în decembrie 1946, aproximativ 80% din populația orașului Cimișlia suferea de distrofie. Deși nu se cunoaște cu exactitate numărul victimelor, impactul acestei tragedii a fost devastator, iar amintirea acelor ani rămâne vie în conștiința colectivă.

În cadrul evenimentului, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a adresat un mesaj emoționant tinerilor, încurajându-i să cunoască și să înțeleagă istoria, precum și să contribuie la construirea unei societăți fundamentate pe adevăr, solidaritate și demnitate.

Pentru cei prezenți, lecția a fost mai mult decât o simplă incursiune în trecut – a fost un exercițiu de empatie, responsabilitate și memorie. Prin dialog și documente, tinerii s-au confruntat cu un adevăr dureros, dar esențial pentru înțelegerea propriei identități și a trecutului colectiv.

Un alt eveniment de comemorare a victimelor foametei va avea loc vineri, 18 aprilie 2025, începând cu ora 11:00, la cele trei cruci din cimitirul vechi al orașului Cimișlia. În memoria celor 764 de cimișlieni care și-au pierdut viața în urma foametei din 1946–1947, vor fi depuse flori și va fi ținut un moment de reculegere. Autoritățile locale invită toți cetățenii să participe la această acțiune simbolică de solidaritate și recunoștință.

Autoare: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Condiții mai bune în instituțiile de învățământ din raionul Basarabeasca. Află care sunt școlile și grădinițele beneficiare

Mai multe instituții de învățământ din raionul Basarabeasca se află în plin proces de renovare și dotare cu echipamente noi, grație investițiilor bănești din partea statului și a partenerilor de dezvoltare. Aceste inițiative au ca scop crearea unor condiții de studiu mai bune pentru copiii și elevii din localități, contribuind, astfel, la modernizarea și eficientizarea procesului educațional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, grădinița și gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca vor beneficia de o investiție de peste  365.000 de lei, alocați din bugetul de stat, prin ONDRL (Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală). Acești bani sunt destinați îmbunătățirii condițiilor de igienă, prin amenajarea și modernizarea blocurilor sanitare.

Un alt proiect similar, sprijinit de UNICEF, urmează a fi implementat la Gimnaziul „Ivan Bondarev” din orașul Basarabeasca, unde se vor face lucrări de modernizare a blocurilor sanitare,  pentru ca elevii să aibă parte de condiții de igienă conforme cu standardele moderne.

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia va beneficia de investiții în cadrul proiectului STEEM, care urmărește eficientizarea energetică a clădirilor instituțiilor publice din țară. Liceul face parte din rețeaua celor 35 de școli model din țară, care sunt sprijinite  suplimentar pentru a crește accesul elevilor la servicii educaționale de calitate.

Alte trei instituții care se vor bucura de condiții mai bune pentru elevii lor sunt liceele „Mihai Eminescu” din s. Sadaclia și „Alexandr Pușkin” din or. Basarabeasca, precum și Grădinița Nr. 3 „Andrieș” din or. Basarabeasca. Acestea fac parte din numărul total de 200 de școli și 200 de grădinițe din țară care vor beneficia de investiții în sumă totală de 3,5 milioane de dolari.

Pentru fiecare grădiniță selectată, inclusiv „Andrieș”, vor fi alocați 6.684 dolari, în timp ce școlile vor beneficia de un buget mai mare, de 11.400 dolari, pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.

În comunicat, Ministerul a subliniat importanța sprijinului oferit de Banca Mondială, care, prin proiectele sale, contribuie la creșterea calității educației în mai multe instituții din Republica Moldova. Banca Mondială sprijină achiziționarea de echipamente moderne și materiale didactice, necesare pentru îmbunătățirea procesului de predare și învățare.

Reamintim că, în 2023, instituțiile de învățământ din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente moderne în valoare totală de aproximativ 140 de milioane de lei. Pentru perioada 2024-2025, se estimează o creștere a investițiilor la 160 de milioane de lei. Instituțiilor le-a fost transmis un număr total de 5000 de laptopuri, 500 de calculatoare, 69 de autobuze școlare, dintre care 40 au fost deja livrate.

Sursa: Pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

(FOTO) Adrian Macari, profesor și lider comunitar în slujba tineretului din Sadaclia

Într-o perioadă în care migrația tinerilor din mediul rural către orașe sau peste hotare devine din ce în ce mai frecventă, Adrian Macari reprezintă un exemplu rar și valoros de dedicare comunitară. În calitate de profesor de geografie, educație civică și religie la Sadaclia, un sat din raionul Basarabeasca, el a devenit un adevărat lider comunitar, reușind să adune în jurul său o nouă generație de tineri activi și implicați, care contribuie la dezvoltarea localității.

De la profesor la lider comunitar: cum a luat naștere ATOS, inițiativa Părintelui Adrian pentru tineri

Povestea lui Adrian Macari începe odată cu venirea sa în calitate de profesor la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, în perioada 2016-2017. Încă din primii ani, tânărul pedagog a observat potențialul neexploatat al tinerilor din localitate și a identificat nevoia lor de activități care să le ofere sens și motivare.

Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia, decembrie 2016
Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia, iulie 2017

Inspirat de această realitate, profesorul a pus bazele Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia (ATOS), care a luat naștere ca o inițiativă menită să le ofere tinerilor din localitate un spațiu de dezvoltare personală și socială, dar și o platformă prin care să se implice în activități de voluntariat și proiecte comunitare. Scopul organizației a fost clar de la bun început: promovarea valorilor ortodoxe și dezvoltarea tinerilor prin activități educaționale și recreative.

„Ne ocupăm cu diverse activități, în special este vorba de educația și creșterea unei generații sănătoase din punct de vedere spiritual, cultural, patriotic și așa mai departe. Facem lecții, ședințe speciale în care avem mai multe activități: de lectură, de învățare, de recreiere, de distracție. Uneori, în afară de ședințele noastre tipice, mai facem și alte activități, cum ar fi activități de voluntariat, excursii, ajutor pentru biserică, ne întâlnim la rugăciune”, ne-a explicat el.

Adrian Macari împreună cu participanții la Tabăra „Bucuria Credinței”, ediția 2024, organizată de ATOS, iulie 2024. Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Adrian Macari împreună cu participanții la Tabăra „Bucuria Credinței”, ediția 2024, organizată de ATOS, iulie 2024. Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Voluntarii ATOS în vizită la Rezervația „Prutul de Jos”, august 2021. Sursa foto: Pagina de Facebook a Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia
Voluntarii ATOS în vizită la Rezervația „Prutul de Jos”, august 2021. Sursa foto: Pagina de Facebook a Asociației Tineretului Ortodox din Sadaclia

De-a lungul anilor, inițiativa a reușit să atragă un număr semnificativ de tineri implicați. În prezent, ATOS reunește aproximativ 50 de membri activi, care participă constant la activitățile organizate în cadrul asociației.

Membrii ATOS la ședința de actualizare a grupurilor de acțiune, decembrie 2023 Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Cum un profesor atent la nevoile elevilor poate transforma provocările în soluții: Povestea spălătoriei de încălțăminte

Unul dintre primele proiecte inițiate de către Părintele Adrian, la scurt timp după ce a început să lucreze în Sadaclia, este unul deosebit de drag sufletului său. Se numea „Papuci zâmbitori, copii fericiți” și avea un scop practic. Observând condițiile dificile cu care se confruntau elevii în timpul sezonului ploios, când drumurile de la țară erau pline de noroi și bălți, profesorul, alături de alți tineri din localitate, a găsit o soluție.

Școala le punea la dispoziție elevilor câteva lighene și cârpe pentru a-și curăța încălțămintea înainte de a intra în clase, dar acest sistem era departe de a fi ideal. Așa a luat naștere ideea unei spălătorii de încălțăminte. Proiectul a presupus construcția unei mici spălătorii, amplasată lângă școală, care include o cadă improvizată pentru spălarea papucilor și ustensile speciale de curățat.

Inițial, planul prevedea și instalarea unui sistem de apă caldă, însă din cauza presiunii scăzute din sistemul local, apa nu reușea să se încălzească. Cu toate acestea, inițiatorul proiectului își dorește să remedieze această problemă în viitor, cel mai probabil, prin instalarea unui boiler, pentru ca elevii săi să poată beneficia de condiții și mai bune.

Pasiunea pentru tineri – o datorie personală și creștinească

P. Adrian Macari nu vede activitățile sale cu tinerii doar ca pe o obligație profesională, ci ca pe o misiune a sa, în calitate de profesor, părinte al bisericii și cetățean. Motivația sa principală este aceea de a forma o generație conștientă, cu un set de valori bine definit.

„Îmi place să rezonez cu tinerii, pentru că încă mă consider tânăr și vreau să fac ceva bun, util și frumos pentru ei”, ne mărturisește el.

Profesorul e convins că tinerii sunt viitorul societății, această convingere fiind strâns legată de sentimentul său de responsabilitate față de comunitate, sat și țară.

„Este o datorie personală pentru mine. De asemenea, este o datorie creștinească. Noi, preoții, trebuie să avem grijă de toate generațiile”, adaugă tânărul părinte.

Sursa foto: Pagina de Facebook Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
De ce Sadaclia are mai mulți tineri activi? Rolul profesorilor și modelul personal

Unul dintre motivele pentru care Sadaclia se poate mândri cu un număr mare de tineri activi este chiar P. Adrian Macari și alți profesori ca el, care își asumă un rol mai larg decât cel din sala de clasă. El crede că un profesor bun nu se limitează doar la transmiterea de cunoștințe, ci își asumă responsabilitatea de a inspira și de a oferi elevilor experiențe relevante.

„Noi spunem că omul sfințește locul. E rolul profesorului să fie activ, să intereseze elevul, să nu se bazeze doar pe dezvoltare intelectuală. Este foarte greu să dezvolți doar partea intelectuală a elevilor, aceștia nu se arată prea interesați. Cred că, dacă nu le dai elevilor în schimb experiențe, degeaba mai predai”, ne povestește Macari.

Adrian Macari printre elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, aprilie 2023. Sursa foto: Pagina de Facebook a lui Adrian Macari

Totodată, profesorul subliniază că sadaclienii nu sunt oameni care să stea pe loc – ei caută mereu să muncească, să demonstreze ceva, să se implice. Această trăsătură specifică a locuitorilor, crede el, contribuie la crearea unui mediu propice pentru tineret.

Echipa de lucru din s. Sadaclia, Atelierul de scriere a proiectelor de promovare a sănătății la nivel local, martie 2023. Sursa foto: Pagina de Facebook a Primăriei Sadaclia
P. Adrian Macari: „Tinerii trebuie să participe activ în viața comunității”

Implicarea tinerilor în viața comunității nu se limitează doar la voluntariat sau activități extracurriculare. P. Adrian Macari subliniază importanța prezenței la vot și a participării tinerilor în cadrul proceselor decizionale.

Conform analizei CNTM din noiembrie 2024 pe baza criteriului de vârstă, rata de participare a tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani a fost de 6,09%, iar pentru cei cu vârste între 26 și 35 de ani a fost de 12,28%. Statisticile arată că există o corelație între prezența tinerilor la vot și investițiile financiare în programele și activitățile pentru tineri.

Raionul Basarabeasca s-a clasat în top 10 unități teritorial-administrative cu cea mai mică rată de participare a tinerilor, ocupând locul 8, cu o rată de 10,03%. Suma investită de către autoritățile raionale per tânăr era de doar 7,87 lei, ceea ce indică un interes scăzut față de acest segment al populației. În localitățile unde prezența tinerilor la vot este mai mare, bugetele sunt gestionate mai eficient și sunt direcționate către nevoile reale ale comunității.

Părintele Adrian consideră că autoritățile au datoria de a demara schimbarea, inițiind proiecte și politici care să îi aducă mai aproape de tineri și să le ofere condiții favorabile pentru dezvoltare. El subliniază că, în primul rând, este esențial ca autoritățile să devină mai responsabile și să respecte promisiunile făcute în timpul campaniilor electorale.

„Se pot organiza multe activități care să motiveze tinerii. Aceste inițiative există deja, dar nu au întotdeauna rezultatul scontat. Tinerii trebuie să fie implicați în traininguri și să participe activ la procesul decizional, atât la nivel local și regional, cât și la nivel național.”

Profesorul ne povestește că, de fiecare dată, insistă pe aspectele moral-spirituale și patriotice ale rămânerii în țară și ale adoptării unei poziții civice:

„Le spun tinerilor că este important să rămânem aici, să construim noi țara și să facem fiecare câte ceva bun pentru sat, pentru a-l ajuta să se dezvolte”, completează el.

Cu toate acestea, aceste încurajări nu par să aibă efectul dorit. Tinerii ajung adesea la concluzia că este mai avantajos să plece, să caute oportunități de dezvoltare în străinătate, unde pot câștiga mai mulți bani. Partea materială, totuși, e factorul decisiv, observă el.

Rolul cetățenilor și al autorităților în transformarea Republicii Moldova până în 2030

Când privește spre viitor, P. Adrian Macari are speranțe mari pentru Republica Moldova, deși este cert convins că țara noastră va rămâne o țară-tampon între Est și Vest. El crede că succesul, ca stat, depinde de contribuția fiecărui cetățean în parte. În viziunea sa, autoritățile au un rol crucial în acest proces complex, fără de care progresul este improbabil.

„Până la urmă, totul depinde de noi. Dacă noi ca neam ne vom mobiliza și vom vrea să facem ceva bun pentru această țară, Uniunea Europeană va fi o oportunitate din punct de vedere economic, valoric ș.a.m.d. Trebuie să știm foarte bine ce ne dorim, ce viitor așteptăm și, în aceste condiții, să vedem ce putem negocia, cum ne putem păstra esența națională”, spune Părintele Andrian.

Întrebat despre valorile europene care le-ar fi indispensabile tinerilor de astăzi, P. Adrian Macari ne-a povestit despre cultura voluntariatului, a cetățeniei și a spiritului civic. Civismul, implicarea dezinteresată și responsabilitatea de care dau dovadă cei din Vest ar putea fi un model bun pentru noi, conchide acesta.

Lideri comunitari precum P. Adrian Macari joacă un rol esențial în mobilizarea tinerilor din mediul rural, demonstrând cum pasiunea și dedicarea pot transforma viețile acestora. Prin organizarea de activități educaționale, culturale și de voluntariat, profesorul inspiră tinerii să se implice activ în comunitate, oferindu-le oportunități de dezvoltare personală și un sentiment de responsabilitate civică.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼