Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Consiliul raional Basarabeasca va examina din nou reorganizarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Carabetovca

Consiliul raional Basarabeasca va încerca din nou să ia o decizie privind reorganizarea Instituției Publice Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca. Pentru 13 august 2026 a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului raional, pe ordinea de zi a căreia se află un singur subiect.

Potrivit dispoziției privind convocarea ședinței, consilierii raionali se vor întruni joi, 13 august, la ora 10:00. Aceștia urmează să examineze proiectul privind reorganizarea gimnaziului din Carabetovca, subiect înaintat de Direcția învățământ general Basarabeasca.

Subiectul a mai fost examinat în luna mai

Reorganizarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” nu este o noutate pentru consilierii raionali. Proiectul a fost inclus pe agenda ședinței Consiliului raional din 26 mai 2026, alături de propunerile privind reorganizarea Gimnaziului din Iserlia și a Liceului Teoretic „N. Gogol” din orașul Basarabeasca.

La acea ședință, consilierii nu au susținut proiectele de reorganizare a celor trei instituții de învățământ.

Ulterior, autoritățile au încercat să readucă subiectele pe agenda Consiliului raional. Ședința în cadrul căreia urmau să fie examinate din nou proiectele nu s-a desfășurat însă din lipsă de cvorum.

De această dată, situația gimnaziului din Carabetovca este examinată separat. Ședința extraordinară convocată pentru 13 august reprezintă, astfel, o nouă încercare a Consiliului raional de a adopta o decizie privind reorganizarea instituției.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Câți elevi din raionul Basarabeasca se odihnesc gratuit la o tabără de vară

În acest an, bilete gratuite la o tabără de vară au primit 156 de elevi din raionul Basarabeasca. Copiii au început deja sejurul, care va dura 10 zile. Despre aceasta a anunțat șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal.

Tabăra va fi organizată în comuna Molovata Nouă, Stânga Nistrului, și doar pentru un singur sejur, în perioada 16 – 25 iulie.  

Potrivit șefei Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal, în acest an la tabără vor pleca 156 de elevi. Ei sunt aleși în baza meritelor și a succeselor pe care le-au acumulat pe parcursul anului de studii 2023 – 2024 sau reieșind din situația materială și financiară slabă a familiei. Potrivit ei, banii pentru foile de odihnă la tabără sunt alocați de către Ministerul Finanțelor.

Foile de odihnă sunt redirecționate conform numărului total de elevi din instituție. Costul orientativ pentru o zi în tabăra de odihnă, conform MEC, este de 358 lei.

Anual, între 140 – 170 de elevi ai raionului Basarabeasca au posibilitatea de a merge gratuit la o tabără de odihnă. Sejurul se achită de către Guvern și Direcția Învățământ General Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼