Categorii
Anunțuri Util

Vacanță cu credință și bucurie: la Sadaclia va avea loc tabăra pentru copii „Bucuria Credinței”

În a doua jumătate a lunii iulie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Sadaclia va avea loc o nouă ediție a taberei de vară „Bucuria Credinței”, dedicată copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani.

Programul este organizat pe categorii de vârstă, oferind participanților oportunitatea de a petrece câteva zile într-un mediu prietenos, unde vor îmbina activitățile educative cu jocurile și recreerea.

Organizatorii au pregătit un program variat, care include:

  • ateliere de religie;
  • ateliere creative;
  • întreceri sportive;
  • jocuri și activități în aer liber;
  • distracții acvatice și alte surprize.

Tabăra se va desfășura după următorul program:

  • 20–22 iulie – pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani;
  • 23–25 iulie – pentru copiii cu vârste între 12 și 16 ani;
  • 26 iulie – zi festivă comună pentru toți participanții.

Evenimentele vor avea loc la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, situată pe strada 31 August din satul Sadaclia.

Părinții care doresc să înscrie copiii sau să afle informații suplimentare pot contacta organizatorii la numărul de telefon +(373) 69-22-33-94 sau pot urmări pagina oficială ATO Sadaclia pe Facebook.

Tabăra „Bucuria Credinței” își propune să ofere copiilor o vacanță activă, într-un cadru sigur și prietenos, punând accent pe dezvoltarea spirituală, socializarea și petrecerea timpului liber prin activități educative și recreative.

tabara de vara
Foto: Facebook/Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia
Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Câți elevi din raionul Basarabeasca se odihnesc gratuit la o tabără de vară

În acest an, bilete gratuite la o tabără de vară au primit 156 de elevi din raionul Basarabeasca. Copiii au început deja sejurul, care va dura 10 zile. Despre aceasta a anunțat șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal.

Tabăra va fi organizată în comuna Molovata Nouă, Stânga Nistrului, și doar pentru un singur sejur, în perioada 16 – 25 iulie.  

Potrivit șefei Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal, în acest an la tabără vor pleca 156 de elevi. Ei sunt aleși în baza meritelor și a succeselor pe care le-au acumulat pe parcursul anului de studii 2023 – 2024 sau reieșind din situația materială și financiară slabă a familiei. Potrivit ei, banii pentru foile de odihnă la tabără sunt alocați de către Ministerul Finanțelor.

Foile de odihnă sunt redirecționate conform numărului total de elevi din instituție. Costul orientativ pentru o zi în tabăra de odihnă, conform MEC, este de 358 lei.

Anual, între 140 – 170 de elevi ai raionului Basarabeasca au posibilitatea de a merge gratuit la o tabără de odihnă. Sejurul se achită de către Guvern și Direcția Învățământ General Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼