Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Copiii din raionul Cimișlia au participat la activități educative despre siguranță înainte de vacanța de toamnă

Copiii din raionul Cimișlia au participat la sesiuni informative și interactive dedicate prevenirii situațiilor de risc, organizate înainte de vacanța de toamnă de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În cadrul activităților, copiii au aflat cum pot preveni incendiile, cum să utilizeze în siguranță echipamentele electronice și cum trebuie să se comporte în cazul unor situații de urgență.

O parte practică a întâlnirilor le-a oferit participanților posibilitatea de a descoperi echipamentele utilizate de pompieri și de a îmbrăca un costum special de intervenție. Experiența a contribuit la o mai bună înțelegere a activității salvatorilor și a importanței respectării regulilor de siguranță.

Organizatorii au evidențiat și rolul colaborării dintre părinți, instituțiile educaționale și reprezentanții IGSU în informarea copiilor, prevenirea riscurilor și crearea unui mediu sigur pentru aceștia.

Activitățile fac parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația „AVE Copiii”.

Inițiativa urmărește să contribuie la protejarea copiilor prin informare și educație, astfel încât aceștia să poată recunoaște riscurile și să adopte un comportament adecvat în situații de urgență.

Reamintim că vacanța de toamnă în școlile din Republica Moldova va începe pe 26 octombrie și se va încheia pe 1 noiembrie, inclusiv.

Categorii
Actualitate În Cimișlia

Copiii din raionul Cimișlia învață să protejeze natura prin jocuri interactive

Copiii care frecventează ludotecile „AVE Copiii” din raionul Cimișlia participă la activități educative dedicate protecției mediului, respectului față de natură și relațiilor armonioase dintre oameni. Prin jocuri și discuții, cei mici descoperă cum pot contribui la păstrarea unui mediu curat și de ce fiecare gest responsabil contează.

Una dintre activitățile organizate a fost jocul „Prietenul sau dușmanul planetei”, prin intermediul căruia copiii au învățat să recunoască acțiunile care protejează mediul și pe cele care îl afectează. Participanții au discutat despre importanța păstrării curățeniei, economisirii apei, protejării naturii și îngrijirii spațiilor verzi.

Activitățile nu s-au limitat însă la educația ecologică. Copiii au abordat și subiecte precum prietenia, respectul reciproc, comunicarea, drepturile copilului, diversitatea și acceptarea celor din jur.

Scopul acestor întâlniri este de a-i ajuta pe cei mici să înțeleagă, într-un mod accesibil și atractiv, că grija față de planetă începe cu gesturi simple, iar respectul pentru natură merge mână în mână cu respectul față de ceilalți oameni.

Activitățile fac parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”. Prin intermediul ludotecilor, copiii au posibilitatea să învețe prin joc, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să-și formeze atitudini bazate pe responsabilitate, empatie și respect față de mediul înconjurător.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Sprijin mai aproape de oameni: ministra Muncii, în vizită la serviciile sociale din Basarabeasca

Extinderea serviciilor sociale și identificarea unor soluții pentru persoanele vulnerabile au fost printre principalele subiecte discutate în cadrul vizitei ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în raionul Basarabeasca. Unul dintre obiectivele vizitate a fost Centrul de zi „Recunoștința”, unde sunt oferite servicii atât persoanelor vârstnice, cât și copiilor.

Pentru beneficiari, centrul nu înseamnă doar acces la servicii, ci și un loc în care pot comunica, participa la diferite activități și petrece timpul împreună.

În cadrul vizitei, ministrul Natalia Plugaru a discutat și despre dezvoltarea unor noi servicii sociale în raion. Printre proiectele aflate în desfășurare se numără amenajarea unui centru destinat persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități, care va fi amplasat în fosta clădire a Procuraturii.

Potrivit șefei Structurii Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca, Ludmila Dorif, în cadrul instituției sunt prevăzute 153 de unități de personal, aproape toate fiind ocupate. Ea spune că întâlnirile cu reprezentanții ministerelor le permit specialiștilor din teritoriu să fie auziți, să semnaleze problemele și să contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite populației.

Autoritățile locale consideră că dezvoltarea serviciilor sociale este necesară pentru ca persoanele aflate în dificultate să poată beneficia de sprijin cât mai aproape de comunitatea în care trăiesc. Noile proiecte urmează să completeze serviciile deja disponibile în raion și să răspundă mai bine nevoilor beneficiarilor.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Serviciile sociale din Basarabeasca, în atenția autorităților: noi centre, echipe mobile și sprijin pentru persoanele vulnerabile

Extinderea serviciilor sociale, sprijinul pentru persoanele în vârstă și cele cu dizabilități, dar și dezvoltarea serviciilor pentru copii au fost printre principalele subiecte discutate în cadrul vizitei efectuate în raionul Basarabeasca de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Unul dintre obiectivele vizitei a fost Centrul de zi „Recunoștință”, unde sunt oferite servicii atât copiilor, cât și persoanelor în vârstă. Potrivit ministrei, centrul este unul dintre exemplele mai puțin obișnuite din țară, deoarece reunește într-un singur spațiu servicii destinate unor categorii diferite de beneficiari.

Pentru persoanele în vârstă sunt disponibile mai multe facilități, inclusiv o mică sală de sport, un serviciu de tuns, posibilitatea de a face baie și o cameră destinată activităților și socializării. În același timp, centrul primește după orele de școală copii din familii social-vulnerabile, dar și alți copii care au nevoie de sprijin. Aceștia beneficiază de asistența unui pedagog și a altor specialiști.

Ministra a menționat și contribuția partenerilor care susțin activitatea centrului, inclusiv prin sprijin pentru asigurarea alimentației copiilor care îl frecventează.

Noi servicii sociale planificate în raion

În cadrul vizitei au fost prezentate și proiectele prin care autoritățile își propun să extindă serviciile sociale disponibile în raionul Basarabeasca.

„Unul dintre acestea este un nou centru de zi pentru copii și familii, aflat în proces de reparație. Totodată, este planificată deschiderea unei locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități. Acest tip de serviciu are scopul de a le permite beneficiarilor să locuiască într-un spațiu adaptat și să ducă o viață cât mai independentă, cu sprijinul asistenților sociali, în loc să rămână într-un centru de plasament”, menționează ministra Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit Nataliei Plugaru, pentru dezvoltarea unor astfel de servicii este nevoie de identificarea spațiilor disponibile, stabilirea bugetului și atragerea finanțărilor. Ea a subliniat că autoritățile locale au un rol important în identificarea necesităților și în formularea propunerilor.

Un alt serviciu pe care ministerul intenționează să îl dezvolte este destinat în special persoanelor vârstnice. Ministra a explicat că necesitatea unor astfel de centre este legată nu doar de sprijinul social, ci și de prevenirea izolării și singurătății.

„Vrem să oferim mai multe posibilități persoanelor vârstnice pentru că necesitatea este foarte mare”, a declarat Natalia Plugaru, menționând că beneficiarii au semnalat nevoia unui centru similar și în cealaltă parte a raionului.

Accent pe persoanele vârstnice care trăiesc singure

Problema îmbătrânirii populației și a singurătății persoanelor în vârstă ocupă un loc tot mai important în politicile sociale.

Potrivit ministrei, există persoane în vârstă ai căror copii sunt plecați peste hotare și care preferă să rămână în propriile case. Pentru acestea, centrele de zi pot deveni o alternativă la instituționalizare: pe timpul zilei, beneficiarii pot veni la centru pentru a comunica, participa la activități și socializa, iar seara se pot întoarce acasă.

Autoritățile intenționează să dezvolte în paralel mai multe forme de sprijin. Printre acestea se numără îngrijirea la domiciliu, centrele de plasament pentru persoanele care au nevoie de îngrijire permanentă și centrele de zi destinate socializării.

„Serviciul de îngrijire la domiciliu presupune intervenția lucrătorilor sociali direct la locuința beneficiarilor. Aceștia pot ajuta persoanele vârstnice singure la procurarea medicamentelor și a produselor alimentare sau în ceea ce privește igiena personală. Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține prin granturi, organizațiile societății civile care desfășoară activități pentru persoanele în vârstă. Recent, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, au fost premiate persoane care au rămas active și după pensionare, continuând activități de cercetare, voluntariat, cultură sau sport”, a spus Natalia Plugaru.

Echipa mobilă ajunge direct la familiile care au nevoie de ajutor

Un alt serviciu evidențiat în cadrul vizitei a fost echipa mobilă, creată în raionul Basarabeasca în cadrul reformei „Restart”.

Echipa este formată din specialiști, inclusiv psiholog, logoped și asistent medical, care se deplasează la domiciliul familiilor, în special al celor care cresc copii cu dizabilități. Astfel, beneficiarii nu trebuie să se deplaseze de fiecare dată la o instituție pentru a primi sprijinul necesar.

La nivelul Structurii Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca sunt dezvoltate mai multe servicii, printre care echipa mobilă, serviciile de protecție a copilului, tutela și curatela, asistența personală, serviciile pentru persoanele cu dizabilități și vârstnice, îngrijirea la domiciliu, serviciile de protezare și ortopedie, precum și centrele de zi și centrul de plasament pentru persoane vârstnice.

153 de unități de personal în structura teritorială

Șefa Structurii Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca, Ludmila Dorif, spune că vizitele reprezentanților ministerului în teritoriu sunt importante pentru că permit transmiterea directă a problemelor cu care se confruntă atât angajații, cât și beneficiarii serviciilor sociale:

„În cadrul structurii sunt prevăzute 153 de unități de personal, aproape toate fiind ocupate. Excepție fac posturile care urmează să fie ocupate odată cu deschiderea Centrului de zi „Familia”, precum și o funcție de specialist în lucrul cu persoanele cu dizabilități, pentru care este organizat un concurs”.

Ludmila Dorif consideră că dialogul direct cu autoritățile centrale este o oportunitate pentru ca problemele identificate la nivel local să ajungă pe agenda factorilor de decizie.

Un nou centru pentru persoane vârstnice și cu dizabilități

Printre proiectele aflate în desfășurare se numără amenajarea unui centru destinat persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități.

„Clădirea este supusă unor lucrări de reparație și adaptare, astfel încât spațiul să poată fi utilizat mai ușor de persoanele cu mobilitate redusă. Este prevăzută inclusiv amenajarea unei rampe de acces cu o lungime de peste 50 de metri. Proiectul este finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu implicarea Agenției Teritoriale de Asistență Socială și a structurii teritoriale”, a declarat Ludmila Dorif.

Autoritățile speră ca lucrările să fie finalizate cât mai curând, iar centrul să poată fi deschis până la sfârșitul anului.

Mai multă flexibilitate pentru asistenții personali

Un alt subiect abordat în cadrul vizitei a fost serviciul de asistență personală. Ministerul recunoaște că există persoane aflate în așteptare și anunță că analizează posibilitatea modificării modului în care este organizat acest serviciu.

Natalia Plugaru a declarat că se discută despre o formă mai flexibilă, în care asistentul personal ar putea presta servicii în baza unui contract de prestări servicii, și nu doar în baza unui contract individual de muncă. Potrivit ministrei, această soluție ar putea permite o mai mare flexibilitate pentru persoanele care lucrează în domeniu.

Deocamdată, autoritățile spun că discută direct cu asistenții personali pentru a identifica problemele existente și pentru a găsi soluții pe termen lung.

Pentru raionul Basarabeasca, extinderea serviciilor sociale înseamnă, în primul rând, mai multe posibilități pentru oamenii care au nevoie de sprijin fără a fi nevoiți să părăsească propriile comunități. De la echipe care ajung la domiciliul beneficiarilor până la centre de zi, locuințe protejate și servicii pentru persoane vârstnice, autoritățile anunță dezvoltarea unei rețele care să răspundă mai bine nevoilor locale.

Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Generații în dialog – MEMORIE: Eva Gudumac – o viață între Tătărăuca Veche și Chișinău

Acum 85 de ani, în satul Tătărăuca Veche din ținutul Soroca, a venit pe lume Iva Oțel, cea care peste ani avea să fie cunoscută ca medicul-academician Eva Gudumac. A fost de mică fata tatei, și tot de la părintele său i se trage dragostea față de carte. După absolvirea școlii și-a dorit să studieze la Bălți, ca să devină profesoară de fizică și matematică, dar soarta a avut alte planuri pentru ea.

Apropo de nume, deși toți o știm de Eva Gudumac, dar de fapt numele ei de acasă este Iva, și nu l-a primit întâmplător. Dar s-a obișnuit cu timpul și cu numele Eva.

Inițial se gândea să devină medic infecționist, dar nu a fost să fie. Oamenii de lângă ea i-au ghidat calea spre chirurgia pediatrică, unde și-a găsit rostul, ba chiar această alegere avea să-i definească întreaga carieră. Printre dascălii cărora le poartă o recunoștință aparte sunt medicii Arcadie Mazur și academiciana Natalia Gheorghiu, a cărei discipolă de succes a devenit peste ani.

Dar pe lângă muncă asiduă, au contat și genele de acasă, nu în zadar vine din dinastia Oțel, nume de familie înlocuit doar în acte cu Gudumac, dar care i-a rămas pecetluit în caracter. A fost alături de micii pacienți, chiar și în detrimentul familiei, iar adesea dedica mai mult timp pentru tratarea copiilor pe care-i vedea pentru prima dată, decât să petreacă acasă cu propriul copil. Dar avea un motiv bine întemeiat.

Chiar și astăzi, după atâtea decenii trăite la Chișinău, se simte străină în capitală, iar acasă pentru ea este sinonim cu Tătărăuca natală, acolo unde gimnaziul din sat îi poartă numele. Nu a uitat de unde vine, iar învățămintele de la părinți îi sunt și acum povață, chiar dacă sunt alte vremuri, iar tehnologiile par să cam pustiască sufletele oamenilor.

A avut oportunitatea să se mute la Moscova și București, dar nu a acceptat să-și părăsească baștina. Și pe timpurile sovietice, ca și după căpătarea independenței Republicii Moldova, a pus în capul mesei omenia. Ba chiar și când a cochetat cu politica, nu a uitat de micii pacienți, iar preocupările sale de bază au rămas a fi cele legate de problemele sistemului medical și de accesul copiilor la tratament.

În anii de renaștere națională nu s-a regăsit printre cei care chemau concetățenii la abolirea ocupației sovietice, cu toate acestea ia simpatizat pe unii dintre liderii mișcării, în special pe scriitorul-academician Dumitru Matcovschi. Nu se regăsește printre cei care detestă perioada sovietică, menționând că fiecare perioadă are și ceva benefic.

Cât privește integrarea europeană a Republicii Moldova, Eva Gudumac consideră că noi trebuie să muncim și să demonstrăm că avem și noi ce da, nu doar să cerșim așteptând să vină cineva și să ne dezvolte această palmă de pământ.

A rămas devotată chirurgiei și a ales să lucreze cu cei mai vulnerabili pacienți – copiii. Nu prea știe ce înseamnă cuvântul odihnă, iar cei 85 de ani pe care i-a împlinit în această primăvară nu o duc cu gândul la faptul că ar trebui să se mai potolească din muncă, ci reprezintă, de fapt, experiența acumulată, ca om, dar și ca profesionist.

Cu patru decenii în urmă a susținut teza de doctor habilitat, iar între timp familia ei s-a transformat într-o dinastie de medici cu renume. Privirea severă și blândă în același timp, dar și părul auriu rămân neschimbate, la fel ca-n copilăria de pe meleagurile satului Tătărăuca Veche.

Este vicepreședintă a Academiei de Științe a Moldovei, membră de onoare a Academiei de Științe Medicale din România, și deține „Ordinul Republicii” și titlul de Om Emerit al Republicii Moldova, dar nici una dintre aceste funcții și distincții nu-i dau satisfacția pe care o are când redă unui micuț bucuria unei vieți sănătoase.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

De Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale: câți oameni beneficiază de serviciile STAS Basarabeasca

În fiecare zi, sute de locuitori ai raionului Basarabeasca — copii, persoane în etate, persoane cu dizabilități și familii aflate în dificultate — beneficiază de serviciile sistemului de asistență socială. Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale, marcată în acest an pe 20 septembrie, STAS Basarabeasca a prezentat principalele cifre ale activității sale și serviciile pe care le dezvoltă în comunitate. (Guvernul Social)

Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale este marcată anual în Republica Moldova în cea de-a treia duminică a lunii septembrie. În 2026, aceasta coincide cu data de 20 septembrie.

Peste 500 de beneficiari ai serviciilor sociale

Potrivit datelor Structurii Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca, serviciul de îngrijire socială la domiciliu are în prezent 278 de beneficiari. Alte 32 de persoane sunt găzduite în Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.

Centrul «Recunoștința» oferă servicii și activități pentru peste 30 de copii și 200 de persoane în etate.

Sprijinul acordat nu se limitează însă la persoanele vârstnice. STAS lucrează și cu copii și familii care au nevoie de protecție și de un mediu sigur.

Prin serviciul Asistență Parentală Profesionistă, trei asistenți parentali profesioniști au în grijă șase copii aflați în plasament. Alți șase copii sunt îngrijiți în cadrul Casei de Copii de Tip Familial de un părinte-educator.

În total, 12 copii beneficiază în prezent de servicii de tip familial.

Servicii noi la Abaclia și pentru persoanele în etate

STAS Basarabeasca dezvoltă și două servicii destinate să ofere beneficiarilor mai mult sprijin în comunitate.

În satul Abaclia este dezvoltat serviciul Locuință Protejată, destinat unui grup de șase persoane cu dizabilități. Acesta urmărește să le ofere posibilitatea de a trăi în comunitate și de a-și dezvolta abilitățile necesare unei vieți cât mai independente.

Totodată, prin Centrul de zi pentru persoane vârstnice «Familia» urmează să fie deserviți 15 beneficiari. Centrul este conceput ca un spațiu în care persoanele în etate să poată beneficia de servicii, dar și de comunicare, activități și socializare.

Ludmila Dorif: «Munca dumneavoastră contează și schimbă vieți»

Cu ocazia sărbătorii profesionale, șefa Structurii Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca, Ludmila Dorif, le-a adresat un mesaj colegilor din domeniu.

«Vă mulțumesc pentru munca pe care o faceți în fiecare zi, pentru răbdare, profesionalism, empatie și pentru toate acele lucruri bune pe care le faceți uneori fără ca cineva să le vadă.

Să aveți putere să continuați, curaj să căutați soluții, răbdare în momentele dificile și satisfacția de a ști că munca dumneavoastră contează și schimbă vieți.

Să nu uităm niciodată că, în această profesie, cel mai important instrument de lucru rămâne OMUL – omul care ascultă, înțelege, sprijină și întinde o mână atunci când este nevoie.

La mulți ani tuturor lucrătorilor din sfera socială!», a transmis Ludmila Dorif.

Activitatea structurii înseamnă, dincolo de statistici, intervenții în situații concrete: sprijin pentru familii, protecție pentru copii, îngrijire pentru persoanele în etate și servicii care îi ajută pe oamenii cu dizabilități să rămână cât mai aproape de comunitate și să ducă o viață cât mai independentă.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii din raionul Basarabeasca, informați despre siguranța în trafic în cadrul campaniei naționale

Polițiștii din Basarabeasca, împreună cu reprezentanții Școlii Auto UCA Basarabeasca, desfășoară activități de informare în instituțiile de învățământ din raion, în cadrul campaniei naționale „Siguranța ta, prioritatea noastră!”.

Întâlnirile au drept scop prevenirea accidentelor și formarea unui comportament responsabil în trafic. Campania pune accent pe respectarea regulilor de circulație și pe siguranța copiilor în diferite situații – în calitate de pietoni, pasageri, bicicliști sau viitori conducători auto.

În timpul discuțiilor, elevii au aflat despre principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când circulă pe drumurile publice și despre importanța unui comportament prudent și responsabil. Reprezentanții poliției și ai Școlii Auto UCA Basarabeasca au răspuns întrebărilor adresate de tineri și au discutat cu aceștia despre riscurile la care se pot expune atunci când regulile de circulație sunt ignorate.

Astfel de activități sunt organizate pentru a consolida, încă de la vârsta școlară, deprinderile necesare unui comportament sigur în trafic. În cadrul campaniei, polițiștii desfășoară acțiuni de informare și prevenire în instituțiile de învățământ din diferite localități ale țării.

Prin informare și dialog direct cu elevii, autoritățile urmăresc să contribuie la reducerea riscurilor în trafic și la formarea unei culturi a responsabilității în rândul copiilor și adolescenților.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Un gest frumos la Sadaclia: darurile de nuntă au ajuns la copii

Un cuplu de tineri din Sadaclia a ales să transforme darurile primite la nuntă într-un gest de bucurie pentru copiii din comunitate.

Nicolae Baciu și Cristina Gudumac le-au cerut invitaților ca, în loc de flori, să le ofere cărți. După nuntă, câteva zeci de volume au fost donate copiilor din sat.

Cărțile au ajuns la corul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia, la copiii de la Centrul de Resurse al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” și la cei de la grădinița din localitate.

Reprezentanții bisericii au apreciat inițiativa tinerilor și au transmis mulțumiri pentru darul oferit, subliniind că volumele vor fi citite și păstrate pentru a putea fi folosite și de alți copii.

Gestul celor doi tineri este un exemplu de generozitate prin care o ocazie personală poate aduce bucurie întregii comunități.

Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Copiii din Cimișlia învață să folosească rațional materialele prin activități creative

Copiii care participă la activitățile Ludotecii „AVE Copiii” din raionul Cimișlia au învățat despre utilizarea responsabilă a materialelor printr-o activitate practică și creativă.

În cadrul unei sesiuni, cei mici au confecționat brelocuri din fetru, transformând materialele disponibile în obiecte utile și originale. Activitatea le-a oferit copiilor posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea și îndemânarea, dar și de a înțelege de ce este important să folosim resursele în mod rațional și să evităm risipa.

Organizatorii promovează, prin astfel de activități, ideea că protecția mediului poate fi învățată într-un mod accesibil copiilor – prin joc, lucru manual și exemple practice.

Activitățile Ludotecii fac parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.

Prin intermediul acestor activități, copiii sunt încurajați să învețe lucruri noi, să-și dezvolte abilitățile practice și să acorde mai multă atenție modului în care folosesc resursele din jurul lor.

Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Copiii din Cimișlia au învățat cum să recunoască bullyingul și să promoveze respectul

Copiii care frecventează ludoteca „AVE Copiii” din Cimișlia au participat la activități interactive dedicate prevenirii bullyingului și promovării relațiilor bazate pe respect și prietenie.

În cadrul întâlnirilor, cei mici au discutat despre ce înseamnă bullyingul, cum poate fi recunoscut și prin ce se deosebește de un conflict obișnuit între copii. Prin jocuri și exemple practice, aceștia au analizat diferite situații și au căutat soluții bazate pe bunătate, curaj și siguranță.

Una dintre activități, „Ce aș face eu?”, i-a încurajat pe copii să se pună în situația personajelor și să găsească modalități de a reacționa atunci când asistă sau sunt implicați într-un conflict.

La final, fiecare participant și-a creat propria „Brățară a prieteniei”, decorată cu mesaje precum „Respect”, „Prietenie”, „Curaj” și „Împreună”.

Activitățile fac parte din proiectul UNICEF Moldova „Copiii pe primul loc: protecție și sprijin II”, implementat de Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii”.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼