Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Consiliul raional Basarabeasca va examina din nou reorganizarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din Carabetovca

Consiliul raional Basarabeasca va încerca din nou să ia o decizie privind reorganizarea Instituției Publice Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca. Pentru 13 august 2026 a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului raional, pe ordinea de zi a căreia se află un singur subiect.

Potrivit dispoziției privind convocarea ședinței, consilierii raionali se vor întruni joi, 13 august, la ora 10:00. Aceștia urmează să examineze proiectul privind reorganizarea gimnaziului din Carabetovca, subiect înaintat de Direcția învățământ general Basarabeasca.

Subiectul a mai fost examinat în luna mai

Reorganizarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” nu este o noutate pentru consilierii raionali. Proiectul a fost inclus pe agenda ședinței Consiliului raional din 26 mai 2026, alături de propunerile privind reorganizarea Gimnaziului din Iserlia și a Liceului Teoretic „N. Gogol” din orașul Basarabeasca.

La acea ședință, consilierii nu au susținut proiectele de reorganizare a celor trei instituții de învățământ.

Ulterior, autoritățile au încercat să readucă subiectele pe agenda Consiliului raional. Ședința în cadrul căreia urmau să fie examinate din nou proiectele nu s-a desfășurat însă din lipsă de cvorum.

De această dată, situația gimnaziului din Carabetovca este examinată separat. Ședința extraordinară convocată pentru 13 august reprezintă, astfel, o nouă încercare a Consiliului raional de a adopta o decizie privind reorganizarea instituției.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Consiliul Raional Basarabeasca se întrunește în ședință: ce subiecte vor fi discutate

Consiliul raional Basarabeasca se va întruni în ședință ordinară pe data de 26 mai, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt incluse 12 subiecte care vizează activitatea administrației raionale, domeniul educației, economia locală și gestionarea resurselor financiare.

Unul dintre principalele subiecte propuse spre examinare ține de reorganizarea mai multor instituții de învățământ din raion. Consilierii urmează să examineze proiecte privind reorganizarea gimnaziului Iserlia, gimnaziului „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca și a liceului teoretic „Nicolai Gogol” din orașul Basarabeasca.

Totodată, pe ordinea de zi figurează și subiecte referitoare la pregătirea instituțiilor educaționale pentru noul an de studii 2026–2027 și organizarea odihnei copiilor în sezonul estival.

Consilierii vor analiza și executarea deciziilor adoptate în semestrul II al anului 2025, precum și Programul de activitate al Consiliului raional pentru trimestrul III al anului 2026.

În domeniul economic și financiar, urmează să fie discutate măsurile de pregătire a economiei și sferei sociale pentru perioada de toamnă-iarnă 2026–2027, transmiterea unui bun imobil, alocarea mijloacelor din Fondul de rezervă și modificarea bugetului raional pentru anul 2026.

Redacția BAStv va transmite în direct ședința Consiliului Raional Basarabeasca pe pagina sa de Facebook.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼