Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Condiții mai bune în instituțiile de învățământ din raionul Basarabeasca. Află care sunt școlile și grădinițele beneficiare

Mai multe instituții de învățământ din raionul Basarabeasca se află în plin proces de renovare și dotare cu echipamente noi, grație investițiilor bănești din partea statului și a partenerilor de dezvoltare. Aceste inițiative au ca scop crearea unor condiții de studiu mai bune pentru copiii și elevii din localități, contribuind, astfel, la modernizarea și eficientizarea procesului educațional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, grădinița și gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca vor beneficia de o investiție de peste  365.000 de lei, alocați din bugetul de stat, prin ONDRL (Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală). Acești bani sunt destinați îmbunătățirii condițiilor de igienă, prin amenajarea și modernizarea blocurilor sanitare.

Un alt proiect similar, sprijinit de UNICEF, urmează a fi implementat la Gimnaziul „Ivan Bondarev” din orașul Basarabeasca, unde se vor face lucrări de modernizare a blocurilor sanitare,  pentru ca elevii să aibă parte de condiții de igienă conforme cu standardele moderne.

Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia va beneficia de investiții în cadrul proiectului STEEM, care urmărește eficientizarea energetică a clădirilor instituțiilor publice din țară. Liceul face parte din rețeaua celor 35 de școli model din țară, care sunt sprijinite  suplimentar pentru a crește accesul elevilor la servicii educaționale de calitate.

Alte trei instituții care se vor bucura de condiții mai bune pentru elevii lor sunt liceele „Mihai Eminescu” din s. Sadaclia și „Alexandr Pușkin” din or. Basarabeasca, precum și Grădinița Nr. 3 „Andrieș” din or. Basarabeasca. Acestea fac parte din numărul total de 200 de școli și 200 de grădinițe din țară care vor beneficia de investiții în sumă totală de 3,5 milioane de dolari.

Pentru fiecare grădiniță selectată, inclusiv „Andrieș”, vor fi alocați 6.684 dolari, în timp ce școlile vor beneficia de un buget mai mare, de 11.400 dolari, pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.

În comunicat, Ministerul a subliniat importanța sprijinului oferit de Banca Mondială, care, prin proiectele sale, contribuie la creșterea calității educației în mai multe instituții din Republica Moldova. Banca Mondială sprijină achiziționarea de echipamente moderne și materiale didactice, necesare pentru îmbunătățirea procesului de predare și învățare.

Reamintim că, în 2023, instituțiile de învățământ din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente moderne în valoare totală de aproximativ 140 de milioane de lei. Pentru perioada 2024-2025, se estimează o creștere a investițiilor la 160 de milioane de lei. Instituțiilor le-a fost transmis un număr total de 5000 de laptopuri, 500 de calculatoare, 69 de autobuze școlare, dintre care 40 au fost deja livrate.

Sursa: Pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Au fost publicate rezultatele finale a sesiunii suplimentare de BAC

Doar 1 276 de candidați, din numărul total de 3 289 restanțieri, care s-au înscris la sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat, au primit note pozitive. În raionul Basarabeasca, din cei 3 candidați înscriși la sesiunea suplimentară, doar unul singur a reușit să susțină cu brio testul.

În total, în sesiunea din anul curent, numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat este de 13 856. Potrivit MEC, în cadrul examenului național de bacalaureat 2024 au fost admiși 18 055 de candidați.

Astfel:

  • din cei 11 321 de liceeni, 10 814 au promovat examenul național de bacalaureat;
  • din cei 3 815 candidați din colegii și centre de excelență admiși la sesiune, 2 227 au promovat examenul;
  • din cei 210 candidați înscriși din universități, 120 au promovat examenul național de bacalaureat;
  • din cei 198 de candidați care s-au înscris în regim de externat, 103 au promovat examenul național de bacalaureat.

Totodată, din cei 2 511 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 592 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 23,58% comparativ cu 20,52% în sesiunea 2023.

Ministerul Educației mai precizează că, în cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2024, au fost eliminați din examen 3 candidați, comparativ cu 7, câți au fost în sesiunea de anul trecut.

Reamintim că, în raionul Basarabeasca, examenul de bacalaureat a fost susținut de 54 de candidați. La sesiunea suplimentară au fost înscriși 3 candidați, toți scriind testul la limba engleză.

Mai multe date cu referire la rezultatele examenului național de bacalaureat vor fi prezentate în cadrul Raportului privind evaluările naționale 2024, care va fi publicat în toamnă.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼