Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) În raionul Cimișlia va fi construită „Crucea Păzitoare a Creștinilor”, de 29 de metri

Un nou obiectiv turistic urmează să fie amenajat în regiunea „Recea”, în extravilanul orașului Cimișlia. Președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a anunțat că a fost semnat contractul pentru executarea lucrărilor la obiectivul turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”.

Proiectul face parte din inițiativa „Crearea, reabilitarea și promovarea obiectivelor turistice din zona de sud (Cimișlia, Leova, Basarabeasca)”.

Potrivit lui Andrian Talmaci, crucea va avea o înălțime de 26 de metri și va fi instalată pe un postament din beton armat de 3 metri. Astfel, înălțimea totală a edificiului va ajunge la 29 de metri.

Pe lângă construcția propriu-zisă, proiectul prevede amenajarea terenului, a căilor de acces și a spațiului din jurul obiectivului. Vor fi utilizate lemn, piatră și alte materiale naturale, astfel încât construcția să se integreze în peisajul zonei.

Pentru realizarea proiectului, în urma coordonării cu Agenția „Moldsilva”, a fost identificat un teren din fondul forestier, situat în parcela nr. 73 din regiunea „Recea”. Acesta se află în extravilanul orașului Cimișlia, la o altitudine de aproximativ 130 de metri deasupra nivelului mării.

Președintele raionului consideră că noul obiectiv ar putea deveni, în timp, un punct de interes atât pentru locuitorii raionului, cât și pentru turiștii care vor vizita Cimișlia și zona de sud a Republicii Moldova.

Realizarea proiectului este prezentată de administrația raionului drept un pas pentru valorificarea potențialului turistic local și promovarea patrimoniului și peisajului din Cimișlia.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Sadaclia intră pe harta turistică a regiunii de sud printr-un nou proiect regional

4 februarie a avut loc prima ședință de lucru a proiectului regional „Crearea, reabilitarea și promovarea obiectivelor turistice din zona de sud”, inițiat de Consiliul Raional Cimișlia. Inițiativa vizează dezvoltarea turismului și valorificarea patrimoniului cultural din sudul Republicii Moldova, inclusiv din raionul Basarabeasca.

La ședință au participat reprezentanți ai autorităților raionale și locale din Cimișlia și Leova, fiind discutate etapele tehnice necesare lansării proiectului și pregătirea procedurilor de achiziții publice. Implementarea proiectului va aduce beneficii directe pentru aproximativ 24 de mii de locuitori din cinci localități din regiune.

Printre intervențiile planificate se numără crearea centrelor regionale de informare turistică, modernizarea și dotarea mai multor muzee locale, inclusiv din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, precum și amenajarea unor obiective turistice de importanță națională.

Proiectul, estimat la circa 29 de milioane de lei, urmărește conservarea patrimoniului cultural, promovarea identității locale și stimularea economiei regionale prin turism. Finanțarea este asigurată de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, cu contribuția autorităților publice locale, iar implementarea este realizată de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼