Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Incendiu de vegetație uscată în Basarabeasca: aproximativ 4 hectare au fost cuprinse de flăcări

Ieri, în orașul Basarabeasca, a izbucnit un incendiu de vegetație uscată în apropierea izvorului, pe drumul care duce spre fosta bază petrolieră.

La fața locului a intervenit prompt o autospecială cu patru salvatori, care au reușit să lichideze focul.

Potrivit estimărilor preliminare, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 4 hectare de vegetație uscată. Cauza incendiului este în curs de investigare.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Incendiu de vegetație în satul Chiriet-Lunga: Pompierii au intervenit prompt pentru a lichida focul

Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi pe marginea drumului, la intrarea în satul Chiriet-Lunga din UTA Găgăuzia. Focul s-a extins rapid spre vegetația uscată aflată în apropierea gospodăriilor din zonă, la o distanță relativ mică de biserica din localitate.

La fața locului a intervenit rapid o echipă de pompieri de la Secția Situații Excepționale Basarabeasca, care a reușit să limiteze extinderea incendiului cu ajutorul unei autospeciale. Din fericire, incendiul nu a afectat clădirile din apropiere și nu s-au înregistrat victime.

Potrivit salvatorilor, focul a mistuit o porțiune de vegetație uscată.

Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite, iar specialiștii urmează să investigheze dacă focul a pornit de la o neglijență sau din alte motive.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește populației să respecte măsurile de prevenire a incendiilor, mai ales în perioada caldă, când vegetația uscată poate favoriza extinderea rapidă a focului.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Incendiu în orașul Cimișlia: O femeie a suferit arsuri grave la nivelul brațelor

O femeie din orașul Cimișlia a suferit arsuri de gradul II și III, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări pe 23 februarie. Pompierii au intervenit prompt, reușind să evacueze două butelii de gaz, evitând astfel o posibilă explozie.

Incendiul a fost raportat la ora 13:26, pe strada Maria Bleah-Conovalov din orașul Cimișlia. Focul a mistuit mai multe bunuri din antreul casei, pe o suprafață de 10 m². La fața locului a fost trimisă o echipă de pompieri și salvatori, care a reușit să localizeze incendiul la ora 13:49 și să-l lichideze complet până la ora 14:29.

Ca urmare a incidentului, proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 56 de ani, a suferit mai multe arsuri grave la nivelul brațelor de gradul II și III. Cercetările preliminare indică faptul că incendiul ar fi fost provocat de imprudența în manipularea focului deschis. Cel mai probabil, flăcările ar fi izbucnit de la o lumânare sau candelă lăsată aprinsă în apropierea unor materiale inflamabile.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește populației importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor. Oamenii sunt îndemnați să plaseze lumânările în locuri sigure, departe de obiecte inflamabile, dar și să le stingă pe timpul nopții. De asemenea, se recomandă o atenție sporită față de persoanele în vârstă sau singuratice, care sunt mai vulnerabile în fața unor astfel de pericole.

Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului 2025 până în data de 24 februarie 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 361 de incendii, soldate cu 31 de decese.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Incendiu pe linia de cale ferată Cimișlia-Basarabeasca. Focul s-a răspândit din Ucraina

Recent, pe 8 iulie, echipa de pompieri a trenului de intervenție la incendii a Căii Ferate din Moldova a reacționat prompt în cadrul unui incendiu de vegetație, care a cuprins iarba uscată de-a lungul liniei de cale ferată Cimișlia-Basarabeasca. Focarul incendiului vegetal a fost sesizat pe teritoriul Ucrainei aproximativ la ora 12.00. Despre aceasta a anunțat CFM.

Din cauza timpului canicular, flăcările și-au lărgit aria, trecând hotarul și cuprinzând tronsonul de cale ferată Cimișlia-Basarabeasca, kilometrul 125. Angajații Căii Ferate au reacționat imediat, informând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Totodată, echipa de pompieri a trenului de intervenție a stației Basarabeasca, în regim de urgență, a întreprins măsurile necesare pentru localizarea și lichidarea incendiului din imediata apropiere a liniilor de cale ferată.

Menționăm că ieri, în condițiile temperaturilor ridicate, un incendiu masiv a ajuns în gospodăriile locuitorilor din zona de frontieră cu Ucraina, care a afectat mai cu seamă grădinile oamenilor. Cauza incendiului este investigată.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼