Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Pericol de incendii în raionul Basarabeasca: cetățenii, îndemnați să nu aprindă vegetația uscată

Locuitorii raionului Basarabeasca sunt îndemnați să respecte regulile de prevenire a incendiilor și să evite utilizarea focului deschis, în special în această perioadă, când riscul de izbucnire a arderilor necontrolate este ridicat.

Potrivit Serviciului Prevenție din cadrul Secției Situații Excepționale Basarabeasca, în ultimii ani a fost înregistrat un număr tot mai mare de incendii provocate de aprinderea vegetației uscate și a deșeurilor menajere. În condiții de temperaturi ridicate și vânt, chiar și o scânteie poate duce la incendii de proporții, care se pot extinde rapid la gospodării, păduri sau terenuri agricole.

Specialiștii atrag atenția că arderea resturilor vegetale fără supraveghere sau în apropierea clădirilor, adăposturilor pentru animale și depozitelor de furaje crește semnificativ riscul de propagare a focului. Pe lângă pagubele materiale, astfel de incidente au un impact negativ asupra mediului, afectând solul, flora și fauna și generând costuri suplimentare pentru intervenții.

Pentru a preveni situațiile de risc, cetățenii sunt sfătuiți să nu aprindă focul în locuri periculoase sau pe timp de vânt, să nu lase focul nesupravegheat și să evite aruncarea resturilor aprinse în vegetație. De asemenea, este importantă respectarea regulilor de colectare și depozitare a deșeurilor vegetale și supravegherea copiilor, pentru a preveni utilizarea surselor de foc.

În caz de depistare a unui incendiu, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul de urgență 112. Totodată, Secția Situații Excepționale Basarabeasca reamintește că persoanele care provoacă incendii riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Incendiile de vegetație uscată, un pericol major în raionul Basarabeasca. Pompierii fac apel la cetățeni

Temperaturile caniculare și vântul puternic sporesc riscul de incendii de vegetație în raionul Basarabeasca. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Secția Situații Excepționale Basarabeasca, avertizează locuitorii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare pentru a preveni tragediile.

Statisticile recente arată că, la nivel național, numărul cazurilor de ardere a vegetației uscate este în creștere, multe dintre ele provocate de acțiuni de igienizare necontrolată a terenurilor sau de incendieri intenționate. În lipsa măsurilor de protecție, aceste arderi pot duce la propagarea rapidă a focului spre gospodării, adăposturi de animale sau chiar zone forestiere, generând pagube materiale majore și risc pentru viața oamenilor.

Specialiștii atenționează că lichidarea focarelor necesită eforturi considerabile, iar consecințele incendiilor sunt grave: solul își pierde fertilitatea, flora și fauna sunt afectate, iar poluarea mediului se accentuează.

Pentru a evita asemenea situații, pompierii recomandă cetățenilor:

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • să nu aprindă vegetația uscată sau resturile menajere în apropierea gospodăriilor ori a materialelor combustibile;
  • să nu lase focul nesupravegheat;
  • să nu arunce mucuri de țigară sau chibrituri aprinse pe sol;
  • să supravegheze copiii și să le interzică jocul cu surse de foc;
  • să anunțe imediat serviciile de urgență la numărul 112 în caz de incendiu.

„Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejați viața și bunurile materiale”, transmit pompierii din Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Incendiu de vegetație în satul Chiriet-Lunga: Pompierii au intervenit prompt pentru a lichida focul

Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi pe marginea drumului, la intrarea în satul Chiriet-Lunga din UTA Găgăuzia. Focul s-a extins rapid spre vegetația uscată aflată în apropierea gospodăriilor din zonă, la o distanță relativ mică de biserica din localitate.

La fața locului a intervenit rapid o echipă de pompieri de la Secția Situații Excepționale Basarabeasca, care a reușit să limiteze extinderea incendiului cu ajutorul unei autospeciale. Din fericire, incendiul nu a afectat clădirile din apropiere și nu s-au înregistrat victime.

Potrivit salvatorilor, focul a mistuit o porțiune de vegetație uscată.

Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite, iar specialiștii urmează să investigheze dacă focul a pornit de la o neglijență sau din alte motive.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește populației să respecte măsurile de prevenire a incendiilor, mai ales în perioada caldă, când vegetația uscată poate favoriza extinderea rapidă a focului.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼