Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Lucrările la extinderea sistemului de canalizare din Cimișlia se apropie de final

Lucrările de extindere a sistemului de canalizare din orașul Cimișlia avansează. În cadrul unei vizite de monitorizare, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Sud au verificat stadiul proiectului și lucrările efectuate în teren.

În sectorul Cogâlnic este în construcție stația de pompare a apelor uzate, unde a fost turnat ultimul planșeu de beton. Între timp, cei 27,3 kilometri de rețea de canalizare prevăzuți în proiect au fost executați integral, iar lucrările de construcție-montaj au ajuns la 89,6%.

Rețelele deja finalizate sunt puse în exploatare și permit evacuarea apelor uzate pentru locuitori și agenții economici.

După finalizarea proiectului, peste 2 000 de gospodării și 277 de agenți economici din Cimișlia vor putea beneficia de serviciul de canalizare.

Valoarea totală a investiției este de 36,66 milioane de lei. Din această sumă, 32,51 milioane de lei provin din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar 4,15 milioane de lei reprezintă contribuția Primăriei orașului Cimișlia.

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud, cu sprijinul comunității locale.

Categorii
Actualitate În Moldova

Peste 760 de locuitori din Valea Perjei vor fi conectați la un nou sistem de canalizare

Locuitorii satului Valea Perjei, raionul Cimișlia, vor beneficia în curând de servicii moderne de canalizare, după ce a fost lansat un nou proiect de infrastructură finanțat de Guvernul Republicii Moldova.

Pe 9 iunie 2026, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Primăria Valea Perjei și asocierea de companii SRL „SOROM PROIECT” și SRL „DEVASTCOM” au semnat contractul de antrepriză pentru realizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Finalizarea construcției sistemului de evacuare și epurare a apelor uzate în satul Valea Perjei”.

Potrivit autorităților, investiția va permite extinderea și modernizarea infrastructurii de canalizare din localitate, de care vor beneficia peste 760 de locuitori.

Proiectul prevede construirea a trei stații de pompare a apelor uzate, amenajarea drumurilor de acces către acestea, precum și realizarea a aproximativ 9,5 kilometri de rețea de canalizare. Totodată, noul sistem va fi conectat la stația de epurare a apelor uzate din satul Ecaterinovca, ceea ce va contribui la o gestionare mai eficientă și mai sigură a apelor reziduale.

Valoarea contractului de antrepriză este de aproape 9,68 milioane de lei, iar costul total al proiectului se ridică la circa 9,79 milioane de lei.

Proiectul este finanțat integral de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud. Autoritățile susțin că investiția va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai și la protecția mediului în localitate.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼