MIHAIL KADÂN PICTOR
-În scaunul cu rotile sunt de la 16 ani, am o traumă din copilărie, m-au salvat întâmplător iar cu vârsta s-a înrăutățit situația.
În holul de la etajul II al primăriei orașului Basarabeasca a fost lansat vernisajul tablourilor pictorului Mihail Cadân.
MIHAIL KADÂN PICTOR
-În iulie m-am prezentat pentru prima dată în viața mea cu un asemenea volum în galeria din orașul Comrat, peste 30 de lucrări. Aici am expus 21 de tablouri. Pictez de aproape 30 de ani, iar din copilărie desenam cu creionul mai apoi a apărut dorința să învăț undeva? – Unde ați învățat?- La universitatea de arte din Moskova. Am studiat trei ani acolo.
Din cauza lipsei unei săli de expoziții sau chiar a unui muzeu în orașul Basarabeasca, Mihail Kadân a expus tablourile sale alături de cele ale elevilor de la Școla de arte.
ALEXANDRA PEREVERZEVA DIRECTORUL ȘCOLII DE ARTE BASARABEASCA
-A fost o deosebită plăcere pentru noi să vedem aceste tablouri, aceste peisaje, aceste portrete, care sunt expuse astăzi aici.
Copii prezenți la expoziție admirau pânzele lui Mihail Kadân pline de conținut personal, iar privirea pătrunzătoare a portretelor le-a umplut sufletele copiilor cu emoții pozitive.
STAS ȘTIROI ELEVUL ȘCOLII DE ARTE BASARABEASCA
-Mi-a plăcut acest tablou unde bunicuța merge la cineva în ospeție cu plăcinte. Culorile sunt așa de vii și realiste.
LERA MARTÂNENCO ELEVA ȘCOLII DE ARTE BASARABEASCA
-Mi-a plăcut acest tablou, aici este pictat cu acuratețe fiecare detaliu. El pictează tablourile în așa fel, încât îți vine să vorbești cu ele, poți să îți imaginezi că este un prieten imaginar.
MIHAELA CATANĂ ELEVA ȘCOLII DE ARTE BASARABEASCA
– Cu toate că D-nul Mihail nu este un pictor atât de vestit cum sunt Leonardo Davinci sau chiar Piccaso este un pictor care ne reprezintă raionul,cât de puțin dar ne reprezintă Republica Moldova. Este un exemplu pentru micii pictori începători. Este foarte detaliată, foarte bine este redată iarna în această pictură.
Tablourile lui Mihail Kadân sunt un exemplu bun pentru copii care își doresc să învețe să picteze, iar munca și dragostea față de artă este unicul partener în timpul executării picturilor.
MIHAIL KADÂN PICTOR
-Cel mai des eu pictez persoanele apropiate deoarece ei au fost cel mai des în contact cu mine. Când călătoresc eu admir natura creată de Dumnezeu, și aleg locuri frumoase pentru pictură.
Mihail Kadân susține că el pictează lucrări la comandă, iar doritorii de a avea un portret de familie sau a unui prieten se pot adresa la numărul de telefon 0 68 99 59 80.