La 18 ani, Victor Babcinețchi, aflat la al doilea mandat în calitate de președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești, este un model pentru tinerii din comunitate. El este cel care îi inspiră și îi adună în jurul diferitelor activități, cauze nobile sau idei.
Cu o experiență bogată în scrierea și implementarea proiectelor pentru tineri, Victor și echipa din Consiliul de Tineret, au adus o schimbare pozitivă în felul în care adolescenții aleg să-și petreacă timpul liber. Acesta a amenajat un spațiu prietenos în care tinerii se întâlnesc, socializează și practică jocuri intelectuale.
„Tineri care stăteau toată ziua în telefon, care nu cunoșteau decât despre jocuri pe calculator, noi am reușit să-i implicăm în Consiliu. Lor le place și merg până în ziua de azi în diferite programe”, ne-a povestit Victor Babcinețchi.
Acesta a adunat și echipa care a pus umărul la organizarea maratonului Șoldănești Run, din vara trecută. Tinerii au făcut voluntariat, iar în așa mod, autoritățile locale au economisit resurse financiare importante. Ulterior, banii au fost redirecționați pentru sectorul de tineret. Tot în vara lui 2023, Victor a organizat o tabără pentru refugiați, tinerii din raion și cei din diasporă. Ca să-și poată implementa ideea, acesta a scris un proiect pentru care a și obținut finanțare. Victor își amintește cu entuziasm despre această experiență:
„Au fost cinci zile destul de atractive, cu activități nonformale, la care s-au distrat, s-au dezvoltat, au făcut cunoștință cu ei.”
Iar iarna își adună echipa pentru un scop nobil – să ducă în casele copiilor sau ale vârstnicilor cu posibilități reduse cadouri de Crăciun. Pentru a aduna darurile, bate la ușa mai multor agenți economici. Îi convinge să doneze haine, produse alimentare și de igienă. Iarna trecută, 40 de familii au primit pachete de sărbători.
Pentru eforturile și realizările sale, Victor a fost distins în acest an cu Premiul Național pentru Tineret. Iar Consiliul condus de Victor a primit din partea Ministerului Educației, titlul de Consiliul de Tineret al Anului 2021.
Ideile lui Victor nu se opresc aici. El vede în tineri atât prezentul, cât și viitorul comunității, motiv pentru care vrea să aducă în raion proiecte care să contribuie la educarea și dezvoltarea acestora.
„Este important să creștem o generație de tineri educați și capabili. De când am început să mă implic am spus că vreau să fiu primar la mine în comunitate, așa voi face mult mai mult decât pot acum, ca un simplu cetățean al acestui oraș, de care îmi pasă și vreau să fac o schimbare.”, spune Victor, privind optimist către viitor.
Acest material a fost realizat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania își propune să contribuie la diminuarea stereotipurilor existente despre grupurile social-vulnerabile și marginalizate, precum și la îmbunătățirea atitudinii societății față de aceste persoane. La fel, campania este orientată să sporească gradul de înțelegere a noțiunii de incluziune de către cetățeni, sporind astfel șansele pentru o societate mai incluzivă.
Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.