La doar 23 de ani, Dinu Putere, un tânăr originar din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, a impresionat comunitatea academică din Turcia cu un proiect remarcabil de licență – un braț bionic funcțional, capabil să răspundă comenzilor musculare umane. Absolvent al Facultății de Inginerie Mecatronică din cadrul Universității Tehnice Yıldız din Istanbul, Dinu a reușit să îmbine cunoștințele inginerești cu dorința de a aduce o schimbare concretă în viața persoanelor cu dizabilități.
În anul 2020, când majoritatea absolvenților de liceu priveau cu incertitudine către viitor, Dinu își făcea planuri îndrăznețe și pregătea dosarele de aplicare pentru mai multe universități din țară și de peste hotare. Tânărul își amintește cu un zâmbet ironic cum s-a numărat printre „cei mai norocoși absolvenți”, o generație care nu a susținut examenele de bacalaureat, care a obținut note mai mari decât în anii precedenți și, aparent, a avut un proces de admitere mai simplu.
Pandemia a dat peste cap procesul obișnuit de admitere, iar pentru Dinu acest lucru a însemnat o perioadă mai lungă de așteptare și reevaluare a oportunităților. Răspunsul de la universitățile din Turcia, unde aplicase pentru un program de bursă destinat studenților străini, ar fi trebuit să sosească în luna iulie, însă contextul global a întârziat totul cu aproape două luni.
„Nu am stat să mă bazez doar pe Turcia”, povestește Dinu. Între timp, s-a înscris la Universitatea Tehnică din Moldova și a început studiile acolo.
A refuzat din start oferta din Rusia, întrucât nu corespundea specializării dorite – acolo urma să devină profesor de fizică. La fel, a respins ofertele celor două universități din România care îi acceptaseră dosarul.
Când, în cele din urmă, a venit și răspunsul din Turcia, vestea l-a luat prin surprindere. Deși îi plăcea ceea ce începuse să studieze la Chișinău, Dinu a fost nevoit să ia o decizie importantă. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut facultatea din Moldova, ci pentru că ocazia de a studia peste hotare era una prea valoroasă pentru a fi ratată.
„La acea vreme, cunoșteam că Turcia este într-o continuă dezvoltare în domeniul meu de interes, dar consideram că nici Moldova nu e mai prejos. Pentru mine, cele două țări erau cam la același nivel. Totuși, am ales Turcia, pentru că încă din școală îmi doream ca studiile superioare să le fac peste hotarele țării.”
Între istorie, inginerie mecatronică și visul de a studia peste hotare
Decizia de a urma ingineria mecatronică nu a fost o întâmplare, ci o consecință firească a pasiunilor care i-au definit adolescența: matematica, fizica și istoria. În ciuda atracției pentru domeniul umanist, Dinu a ales să continue în zona tehnică, mizând pe un domeniu cu potențial.
„Am ales inginerie și robotică, pentru că este o perspectivă mult mai avansată, de viitor. Așa am ajuns la concluzia că mă pot baza pe inginerie, care era una dintre pasiunile mele. Acum îmi dau seama că a fost o decizie foarte bună. De obicei, când cineva își alege un domeniu, la un moment dat se plictisește sau simte nevoia de o pauză. Eu sunt foarte bucuros de alegerea mea, pentru că nu simt nevoia unei vacanțe. Când obosesc de inginerie, mă refugiez în istorie – lucrez la alte cărți, pregătesc arbori genealogici la comandă. Practic, am două direcții între care alternez, când mă plictisesc de una, mă mut la cealaltă.”
Până la plecarea în Istanbul, Dinu avea deja în palmares un proiect inedit: primul prototip de mână bionică, realizat în perioada liceului. Cu el a participat la concursuri naționale și internaționale, obținând locul I la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” (Moldova Science and Engineering Fair, eveniment organizat anual de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Era începutul unui drum pe care avea să-l continue cu aceeași perseverență și la facultate.
Universitatea Tehnică din Istanbul – provocări, procesul de adaptare și o cultură a responsabilității
„Când am ales universitatea, am făcut-o „cu ochii închiși”. Pe atunci eram încă copil, nu analizasem atent opțiunile. Am ales Universitatea Tehnică din Istanbul, fără să știu prea multe despre sistemul universitar din Turcia și nici nu înțelesesem foarte bine cum funcționează cel din Moldova. Din acest punct de vedere, eu nu pot să compar programul de învățământ din Turcia și cel din Republica Moldova”.
Dinu a avut o singură lună de experiență la Universitatea Tehnică a Moldovei, dar nu o consideră suficientă pentru comparații. Totuși, acesta subliniază un aspect diferit al sistemului de învățământ superior turcesc, care i-a atras atenția:
„În Turcia, profesorii nu te motivează, nu te trag de mânecă. Nu le pasă dacă la lecția lor, de exemplu, din 200 de studenți, vin doar 10. Ei își fac meseria. Studentul trebuie să fie interesat.”
Cel mai mult l-a surprins onestitatea studenților în timpul examenelor:
„Studenții nu copiază la examene. Deci, într-adevăr, studenții învață: îi vezi în biblioteci până noaptea târziu, până dimineața. La examene, de regulă, este un singur supraveghetor, care nici măcar nu urmărește atent. Responsabilitatea este exclusiv a studentului. Probabil de aceea Turcia e atât de avansată în inginerie și medicină.”
Libertatea academică este un alt aspect care l-a impresionat: fiecare student își alege singur orarul, profesorii și cursurile. Nimeni nu-l obligă să vină la o anumită oră – studentul este cel care decide.
Primul an a fost, totuși, dificil. Dinu recunoaște că i-a fost greu să se adapteze:
„Primul an a fost cel mai complicat, chiar și notele erau mai mici, pentru că m-am adaptat mai greu. Nu înțelegeam încă cum funcționează sistemul, cum se aleg cursurile, profesorii. Abia în anul doi lucrurile au început să meargă în direcția corectă”, mărturisește tânărul.
Despre rigurozitatea cerințelor profesorilor a înțeles tot în primul an:
„În primul an, am înțeles cu adevărat cât de serios e totul, când am primit sarcina de a construi un robot, de la partea electronică până la programare. A fost un șoc – nimeni nu te învață de la zero cum să construiești un robot. Trebuie deja să ai un nivel peste medie. Noroc că aveam experiență și am reușit să-i ajut și pe alții.”
Evoluția brațului bionic: de la un prototip robotic la o adevărată proteză bionică
Pe parcursul anilor de facultate, Dinu a decis că vrea să revină la prototipul din liceu – brațul bionic – și să-l ducă la un alt nivel. L-a inspirat faptul că, deși este un domeniu foarte bine dezvoltat, încă există multe situații limitative, cum ar fi controlul individual al degetelor sau prețurile exagerate.
„Primul braț era foarte simplu, nu era o invenție, ci mai mult un prototip. Este adevărat că am adăugat ceva nou, dar nu o pot numi o invenție.
De fapt, nu se putea numi un braț bionic, ci mai mult robotic, deoarece nu avea nimic comun cu anatomia omului. Era controlat perfect fiecare deget, cum îmi și doream, dar de un exoschelet al mânii (mănușă electrică). prin urmare, mâna robotică practic repeta mișcările persoanei care avea mănușa.
Peste un an acest proiect a fost îmbunătățit, mănușa și mâna robotică devenind două componente separate, lucrând de la distanță wireless. Astfel, din acest moment proiectul putea lua direcții: spre îmbunătățirea mânii robotice în domeniu industrial sau ridicarea la nivel de “mână bionică” și îmbunatațirea în domeniul medical, pe care eu am și ales-o.”
În primul semestru al ultimului an a cercetat intens surse teoretice. În al doilea, a trecut la partea practică. Teza presupunea nu doar o lucrare scrisă, ci și un proiect funcțional. Proiectele incomplete nu erau acceptate. Studenții prezentau, pe lângă lucrare, un videoclip demonstrativ și o prezentare vizuală.
Dinu a lucrat cu trei profesori pe parcursul cercetării. Ultimul, specialist în inginerie medicală, l-a ghidat în etapa finală, când petrecea nopți întregi în laborator.
La început, lucra alături de câțiva colegi, dar aceștia nu credeau în viabilitatea proiectului. A continuat singur:
„Am cheltuit vreo 8-9 luni doar pe partea estetică a proiectului. Mi-am dorit foarte mult ca mâna să arate cât mai natural, să nu fie un motiv de rușine pentru viitorii beneficiari. Am lucrat mult la designul fizic, motiv pentru care am avut mai puțin timp să lucrez cu inteligența artificială și să asigur controlul fiecărui deget cu mușchii corpului uman. pentru aceasta, folosesc senzorii EMG.”
Dinu a analizat opțiunile de pe piață și a concluzionat că majoritatea oferă proteze care seamănă mai mult cu o mână robotică și atrage atenția nedorită a publicului:
„Eu consider că o persoană care are nevoie de o astfel de proteză nu și-ar dori ca toată lumea să se uite lung la el, ar vrea să fie în rând cu toți. Din acest punct de vedere, cea mai mare provocare e un design perfect, la care s-a muncit mult și încă mai sunt aspecte care pot fi îmbunătățite.”
Teza de licență – validarea unui parcurs academic și a unui proiect inovator
Abia cu o zi înainte de prezentare, Dinu a reușit să termine codul și să controleze două degete separat – ceea ce însemna trei gesturi distincte.
Când profesorul l-a întrebat dacă funcționează brațul bionic, Dinu a răspuns simplu și cu încredere: „funcționează!”.
Le-am arătat videoclipul. Nu pot spune că au fost uimiți, dar cel puțin nu au avut întrebări. Proiectul era în fața lor, deja lucra”, povestește acesta cu emoție.
Comisia era una deosebit de exigentă – 11 din 12 colegi au fost respinși. Dinu a fost singurul care a trecut.
Brațul bionic: perspective și direcții de dezvoltare
Brațul bionic al lui Dinu a evoluat constant. A trecut de la o versiune de laborator, conectată printr-o mănușă, la o mână complet separată, cu conectare wireless. În prezent, proiectul se apropie cu adevărat de definiția unei proteze bionice:
„Așa cum pe parcursul acestor ani am avansat în designul 3D (design CAM) și am obținut titlul de designer mecanic, certificat din partea companiei Dassault Systemes în software Solidworks, am pus mult accentul pe aspectul fizic al protezei și am remodelat complet fiecare detaliu, fiecare deget, fiecare falangă etc., cu opțiunea de a le putea remodela și pe viitor.
În al doilea rând, a fost modernizat și optimizat sistemul hardware și poziționarea elementelor în proteză.
În al treilea rând, cred că și cel mai important, acest proiect a devenit cu adevărat o „mână bionică”, datorită faptului că au fost introduși senzori EMG, care se pot conecta atât la persoane cu dizabilități, cât și la persoanele sănătoase (așa le-am testat pe mine chiar).
La moment am utilizat două tipuri de senzori diferiți: un senzor permite numai deschiderea și închiderea maximă a degetului, adică lucrează în regim ON/OFF, pe când celălalt, mult mai scump, oferă posibilitatea de a controla unghiul degetului proporțional cu contractarea mușchiului, ceea ce permite de a deschide sau închide degetul la un unghi anumit și asta e fascinant”, precizează Dinu.
Dinu are în față mai multe opțiuni posibile. Urmează să efectueze al treilea stagiu obligatoriu, pe care vrea să-l desfășoare în același laborator unde a lucrat la proiect. Intenționează să publice și un articol științific, să participe la conferințe internaționale și, de ce nu, să vadă brațul său implementat într-un cadru medical real.
Pe termen lung, intenționează să își continue studiile. Nu știe încă dacă va merge spre știință sau istorie, ambele domenii îl pasionează. Un lucru este sigur însă: se vede acasă, în Republica Moldova.
Autor: Virineia Carapirea
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
