Un medic terapeut de gardă din cadrul Spitalului raional Comrat a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul unui copil. De asemenea, el a fost privat de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii timp de 3 ani.
Procuratura UTA Găgăuzia, oficiul Comrat a demonstrat prin probe că, pe 25 iunie 2018, în calitate de medic de gardă, acesta nu a asigurat examinarea corespunzătoare și a refuzat spitalizarea unui copil de 5 luni care fusese transportat cu o infecție respiratorie virală acută. În consecință, băiețelul a decedat peste câteva ore, fiindu-i afectat sistemul respirator și cel cardiovascular.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale, care au evidenţiat culpa medicului, concluzionând că moartea micuțului ar fi putut fi evitată în cazul în care acesta ar fi primit tratament imediat. Astfel, inacțiunile medicului de gardă au fost în corelație de cauzalitate cu decesul copilului.
Fiind audiat, medicul, în vârstă de 45 de ani, cu un stagiu de un an în cadrul spitalului raional Comrat, nu şi-a recunoscut vina. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
Sursa: unica.md