Autor: Esupport
ALTERNATIVE DROCHIA
ALTERNATIVE DROCHIA
”Trei culori și o singură credință” – cu acest generic, în Liceul Teoretic ”Constantin Stere” s-a desfășurat activitatea promotoare de valori naționale. Cum au decis tinerii să-și manifeste patriotismul, aflăm imediat.
Nu poluați viitorul!
Gestionarea deşeurilor este una dintre problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova. Pentru a soluționa măcar parțial această problemă, primăria din Carabetovca a chemat colectivitățile din sat, agenții economici și elevii să se implice în acțiunea „Trăim într-o localitate curată”. Intenția era de a face curat la cimitir, pe valea râului Cogîlnic și pe străzi. Localnicii nu au fost însă prea receptivi la chemarea autorităților locale.

Din păcate concetățenii noștri nu prea își dau interesul de a participa la asemenea acțiuni. Acest fapt este regretabil, din punctul meu de vedere, dar încet-încet tindem să educăm tânăra generație, pentru că nu va face nimeni nimic în locul nostru.
Cei mai activi au fost elevii de la liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, care, alături de profesori, s-au implicat în procesul de salubrizare a satului.

Am venit să facem ordine, să se mândrească lumea cu noi, că am venit și am ajutat și am adus satul într-o stare ecologică mai bună. Să se mândrească că avem un sat frumos și niște profesori care ne educă

Am ieșit astăzi să facem ordine nu numai la cimitir, dar și în împrejurimi. Să facem curățenie, întrucât au rămas puțini oameni la țară și toată nădejdea este în școală și copii. Vrem să îi educăm, să fie niște cetățeni demni, căci când vor fi maturi să știe să facă fapte bune.
Deși acțiunea s-a desfășurat într-o zi lucrătoare, unii locuitori au renunțat la treburile gospodărești și s-au implicat activ în procesul de colectare a deșeurilor, considerând că este o acțiune necesară pentru sat, pentru sănătatea tuturor.

Sunt foarte binevenite astfel de acțiuni, deoarece curățenia este “mama sănătății”.
Ca și alte localități din Republica Moldova, Carabetovca se confruntă cu probleme ecologice majore.
SERGIU RĂCILĂ, PRIMARUL S.CARABETOVCA:
Nu avem o gunoiește autorizată, o groapă pentru animale becheri. Din lipsă de fonduri, nu putem aduce în concordanță cu legislația în vigoare toate necesitățile. Însă, inclusiv satul Carabetovca cât și celelalte localități din valea râului Cogîlnic, participăm la un proiect regional care prevede construcția gunoiștilor. Rezultatele nu sunt vizibile însă deocamdată.
Potrivit uni audit vizând gestiunea deșeurilor periculoase și de producție, în Republica Moldova doar 10% din deșeurile reciclabile sunt recuperate, restul 90% sunt transportate la gunoiști, fapt ce se răsfrânge negativ asupra mediului și sănătății populației. Din cauza neimplementării Strategiei de gestionare a deșeurilor în termenii stabiliți, acoperirea cu servicii de salubrizare este de 60% la orașe și de numai 6% la sate.
RESTEREA IEPURILOR O AFACERE PROFITABILA
CARTIERUL TINERETULUI-37
ODIMM pentru antreprenori
ODIMM pentru antreprenori
Sensul vieții-3
În fiecare zi, 111 copii din Republica Moldova ajung la spital din cauza diferitor accidente care se produc acasă. Tot zilnic, 6 copii în vârstă de până la 5 ani sunt spitalizaţi în stare gravă, cu intoxicaţii şi diverse traume. În fiecare săptămână, un copil decedează în urma unui accident petrecut în condiţii casnice. În Basarabeasca la fel se întâmplă diverse accidente casnice în urma cărora copii sunt traumatizați. Medicii susțin că atunci când apar cazuri de traume, arsuri, intoxicații, pacienții sunt transportați în raionul Cimișlia. În situații mai grave ei sunt transportați imediat la Chișinau.
În ajunul sfintelor sărbători de Paști, primăria locală a decis să organizeze acțiunea Trăim într-o localitate curată, solicitând ajutorul tuturor colectivelor din sat, agenților economici și a elevilor pentru a face curățenie și colecta deșeurile în cimitir, pe valea râului Cogîlnic și pe străzi. Anual primarul întreprinde astfel de operații cu intenția de a îmbunătăți starea mediului din sat, dar cu regret în acest an oamenii nu au fost atît de receptivi la rugamintea autorității locale.
Sinsile in Lozinca
Sinsile in Lozinca






