Nu poluați viitorul!

Gestionarea deşeurilor este una dintre problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova. Pentru a soluționa măcar parțial această problemă, primăria din Carabetovca a chemat colectivitățile din sat, agenții economici și elevii să se implice în acțiunea „Trăim într-o localitate curată”. Intenția era de a face curat la cimitir, pe valea râului Cogîlnic și pe străzi. Localnicii nu au fost însă prea receptivi la chemarea autorităților locale.

SERGIU RĂCILĂ, PRIMARUL S.CARABETOVCA:

Din păcate concetățenii noștri nu prea își dau interesul de a participa la asemenea acțiuni. Acest fapt este regretabil, din punctul meu de vedere, dar încet-încet tindem să educăm tânăra generație, pentru că nu va face nimeni nimic în locul nostru.

 

 

 

 

 

 

 

Cei mai activi au fost elevii de la liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, care, alături de profesori, s-au implicat în procesul de salubrizare a satului.

 

LUDMILA GANGAN, ELEVA AL  L.T. “ȘTEFAN CEL MARE”

 

Am venit să facem ordine, să se mândrească lumea cu noi, că am venit și am ajutat și am adus satul într-o stare ecologică mai bună. Să se mândrească că avem un sat frumos și niște profesori care ne educă

 

 

 

 

 

 

LUDMILA PLOP, PROFESOR AL  L.T. “ȘTEFAN CEL MARE”

 

 

Am ieșit astăzi să facem ordine nu numai la cimitir, dar și în împrejurimi. Să facem curățenie, întrucât au rămas puțini oameni la țară și toată nădejdea este în școală și copii. Vrem să îi educăm, să fie niște cetățeni demni, căci când vor fi maturi să știe să facă fapte bune.

 

 

 

 

 

 

 

Deși acțiunea s-a desfășurat într-o zi lucrătoare, unii locuitori au renunțat la treburile gospodărești și s-au implicat activ în procesul de colectare a deșeurilor, considerând că este o acțiune necesară pentru sat, pentru sănătatea tuturor.

VALERIU GRIBINEȚ, LOCUITOR S.CARABETOVCA

 

Sunt foarte binevenite astfel de acțiuni, deoarece curățenia este “mama sănătății”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca și alte localități din Republica Moldova, Carabetovca se confruntă cu probleme ecologice majore.

SERGIU RĂCILĂ, PRIMARUL S.CARABETOVCA:

Nu avem o gunoiește autorizată, o groapă  pentru animale becheri. Din lipsă de fonduri, nu putem aduce în concordanță cu legislația în vigoare toate necesitățile. Însă, inclusiv satul Carabetovca cât și celelalte localități din valea râului Cogîlnic, participăm la un proiect regional  care prevede construcția gunoiștilor. Rezultatele nu sunt vizibile însă deocamdată. 

Potrivit uni audit vizând gestiunea deșeurilor periculoase și de producție, în Republica Moldova doar 10% din deșeurile reciclabile sunt recuperate, restul 90% sunt transportate la gunoiști, fapt ce se răsfrânge negativ asupra mediului și sănătății populației. Din cauza neimplementării Strategiei de gestionare a deșeurilor în termenii stabiliți, acoperirea cu servicii de salubrizare este de 60% la orașe și de numai 6% la sate.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.