Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Liceul „C. Stere” din s. Abaclia a fost selectat în Rețeaua Școlilor Model. Instituția urmează să fie renovată

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a făcut publică lista celor 35 de instituții de învățământ general din țară, selectate în cadrul unui proiect național de renovare și modernizare – Rețeaua de Școli Model. Printre acestea se numără și Liceul Teoretic „Constantin Stere” din s. Abaclia.

Potrivit MEC, în cadrul proiectului au fost selectate  35 de instituții de învățământ general din țară, câte una din fiecare raion, care urmează să fi renovate totalmente și dotate cu tot ce este necesar pentru a asigura calitatea procesului de studiu și corespunderea la cele mai înalte standarde în domeniu. 

„Am decis să investim în crearea acestor poli de atracție în fiecare raion care să servească drept destinație în special pentru elevii din instituțiile foarte mici. Vom investi în infrastructură, un factor care permite ca procesul educațional să fie organizat la cele mai înalte standarde. Însă ceea ce contează cel mai mult sunt cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ, modul în care sunt construite procesele în instituție, disponibilitatea materialelor didactice și multe alte aspecte care transformă această comunitate în una performantă”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul evenimentului de lansare a Rețelei Școlilor Model. 

Potrivit directoarei liceului, Valentina Stratila, instituția necesită o modernizare a infrastructurii, ceea ce include schimbarea acoperișului și termoizolarea pereților.

Investițiile necesare pentru crearea Rețelei celor 35 de școli model se ridică la 70 de milioane de euro, la etapa actuală fiind identificate 14,5 milioane de euro. 

Procesul de selectare a școlilor a decurs în baza mai multor criterii: numărul de elevi care își fac studiile în aceste instituții să fie de minim 500 de copii și să dispună de 200 de locuri libere pentru a primi elevi din alte localități. 

În prezent, în Liceul Teoretic „Constantin Stere” învață 387 de elevi.

La prima etapă vor fi incluse 10 instituții, din cele 35 din Rețeaua Școlilor Model, renovarea urmând să se facă în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: accidente, violență, Ziua Internațională a Lecturii, sport și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

(FOTO) Accident la intersecția de lângă satul Sadaclia: O mașină a zburat de pe drum

Recent, pe un grup de Facebook a apărut un anunț în care se informează despre un accident, care a avut loc pe data de 2 februarie, la intersecția spre s. Sadaclia. Jurnaliștii BAStv, au contactat Inspectoratul de Poliție (IP) Basarabeasca pentru a afla mai multe detalii. Mai mult pe site.

Caz tulburător! O fetiță de 5 ani a fost violată de bunicul său

Un bărbat în vârstă de 65 de ani dintr-o localitate din raionul Hâncești este suspectat de comiterea infracțiunii de viol asupra nepoatei sale, în vârstă de 5 ani. Mai detaliat.

(FOTO) Contrabandă la Basarabeasca. Doi moldoveni au fost prinşi cu 170 kg de peşte adus din Ucraina

La valorificarea informațiilor operative, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au acționat în orașul Basarabeasca, iar în rezultat au contracarat un caz de contrabandă cu 170 kg de pește, transportat ilegal din Ucraina. Informații în plus.

(FOTO) Condiții mai bune de studiu în gimnaziul „Ștefan cel Mare” din s. Carabetovca

Recent, gimnaziul „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, a inaugurat trei noi blocuri sanitare. Costul proiectului este de circa 347 de mii de lei, din bugetul de stat. Mai mult.

(FOTO) Ziua Internațională a Lecturii în unele școli din raionul Basarabeasca

Anual, pe data de 7 februarie, este marcată Ziua Internațională a Cititului Împreună. Acest eveniment a fost marcat și în unele școli din raionul Basarabeasca. Detalii pe site.

Se mai citește în era digitală? Cât de solicitată este biblioteca din s. Abaclia de către săteni

Când ați trecut ultima dată pe la bibliotecă? Credeți că mai e nevoie de acest serviciu, în condițiile în care aproape toată lumea are acces la internet și poate citi orice-și dorește, chiar și fără a ieși din casă? Ei bine, în satul Abaclia, biblioteca rămâne locul unde oamenii pot socializa și se pot culturaliza. Mai multe informații.

(FOTO) Echipa din s. Abaclia este calificată în etapa republicană a Festivalului Național a Jocurilor de Mișcare

Recent, în orașul Comrat au avut loc întrecerile zonale în cadrul Festivalului Național a Jocurilor de Mișcare în memoria lui Andrei Ghimpu, ediția a noua. În cadrul lor au participat 11 echipe din regiunile de sud ale țării, inclusiv 2 echipe din satul Abaclia, raionul Basarabeasca.  Detalii aici.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea comținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. ,,Dragostea adevărată poate dura o veşnicie” – poveștea soților Achiruș (anul 2021)

Fiind în prag de sărbătoarea tuturor îndrăgostiților – 14 februarie, să ne amintim povestea de dragoste a soților Achiruș. Care este secretul unei relații longevive?

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

Asamblați puzzle-ul: primăria satului Sadaclia

Redacția BAStv a dat start unui nou ciclu de publicații interactive, în care cititorii pot asambla diferite puzzle-uri. Astăzi, vă invităm să asamblați puzzle-ul Primăriei satului Sadaclia.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

10 beneficii ale nucilor pentru organismul uman

Mulți dintre noi folosesc nuci la prepararea dulcelui sau a micului dejun, punând accent pe gustul sățios al acestora. Ceea ce trebuie să luăm în calcul, însă, este că pe lângă gustul delicios pe care ni-l oferă aceste minunate daruri ale naturii, majoritatea nucilor au un rol extrem de important în menținerea unei sănătăți de fier și în combaterea anumitor afecțiuni. Iată, așadar, care sunt 10 dintre cele mai importante beneficii ale consumului frecvent de nuci pentru organismul tău:

  1. Reduc riscul de diabet de tip. Probabilitatea de a face diabet zaharat scade cu 30% la persoanele care consumă cel puţin 30 g nuci pe zi, de 5 ori pe săptămână. Grăsimile mono şi polinesaturate ameliorează sensibilitatea la insulină.
  2. Îți țin inima și aparatul cardiovascular sănătos. Grăsimile sănătoase, de tip Omega 3 pe care le conțin nucile contribuie la scăderea colesterolului „rău” (LDL) și la creșterea colesterolului „bun” (HDL) din sânge, ceea ce conduce la păstrarea unui sistem cardiovascular sănătos și la reducerea semnificativă a riscului de a dezvolta boli de inimă sau de a suferi de accident vascular cerebral.
  3. Menţin ochii sănătoşi. Un consum bogat de nuci, asigură oftalmologii americani, împiedică distrugerea fotoreceptoarelor, cele mai importante celule ale retinei, reducând semnificativ riscul de a dezvolta AMD (degenerarea maculară provocată de îmbătrânire).
  4. Ajută în cazul anemiei. Datorită conținutului sporit de cobalt, fier și zinc, el sporește cantitatea de hemoglobină, deci, ameliorează sănătatea omului.
  5. Ameliorează activitatea intestinului. Proteinele din nuci ajută la normalizarea microflorei în stomac, fapt ce va conduce la dispariția constipațiilor și dizbacteriozei.
  6. Sporesc capacitatea de lucru în general și activitatea creierului, în special. Datorită conținutului bogat de vitamine, minerale și flavonoide, nucile contribuie la procesele metabolice, ajutînd omul să se simtă mai energic.
  7. Protejează sănătatea oaselor şi a dinţilor, datorită conţinutului bogat de fosfor.
  8. Combat cancerul de prostată. Cercetătorii de la University of California din Davis au descoperit că nucile reduc nivelul factorului de creştere de tip insulinic 1 (IGF-1), care are un rol în declanşarea cancerului la prostată.
  9. Feresc femeile de cancerul mamar. Cercetătorii de la Universitatea Harvard au constatat că un consum regulat de nuci – două sau mai multe porţii pe săptămână, scade riscul de cancer la sân cu până la 36%.
  10. Îți fac părul și pielea mai sănătoase și mai radioase. O mare parte dintre nuci, precum nuca românească, alunele de pădure, nucile de macadamia sau caju-ul, sunt deosebit de bogate în grăsimi de bună calitate, vitamina A și vitamina E care au un rol deosebit de important în menținerea sănătății și vitalității pielii și a părului.

Nucile, a căror beneficii sunt de neînlocuit pentru organismul în creștere, trebuie consumate de copii, mame și femei însărcinate. Mai bine stabiliți împreună cu medicul câte nuci pe zi trebuie să mâncați. De obicei, doza pentru femeile însărcinate este de 10-12 nuci pe zi, pentru copii – 5-7. Iar o persoană adultă, care nu are contraindicații, poate mânca până la 10 nuci pe zi.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Protestele continuă: agricultorii din raionul Basarabeasca cer atenție din partea autorităților

Asociația ,,Forța Fermierilor” va organiza pe 10 februarie o acțiune de protest în raionul Basarabeasca. Acțiunea va avea loc la periferia satului Abaclia.

Fermierii le cer autorităților să intervină cu măsuri de susținere. Aceștia spun că se apropie perioada lucrărilor de se­mănat, iar ei nu au bani nici pen­tru motorină, nici pentru semințe și nici pentru îngrășăminte.

Recent, Asociația ,,Forța Fermierilor” a anunțat că și alte raioane ale țării planifică să iasă la protest sâmbătă și luni.

Amintim, anterior agricultorii au înaintat un demers către conducere, în care au cerut introducerea unui moratoriu la calcularea penalităților de către bănci pentru fermierii care au accesat credite. La fel, ei mai cer alocarea compensațiilor de cel puțin două mii de lei la hectar pentru culturile de porumb și floarea-soarelui și ca cerealele din Ucraina să tranziteze RM doar prin intermediul căii ferate.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

(FOTO) România a primit primele sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în ţară. Când vor deveni funcționale

Ministrul român al Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, joi seară, că primele două scannere dintre cele 26 pe care le cumpără România cu bani europeni au ajuns deja în ţară şi vor fi funcţionale la finalul lunii, la Giurgiuleşti şi Albiţa. Până la finalul anului, opt sisteme de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor vor fi disponibile.

„Transmiteam în decembrie că a fost semnat contractul şi că vom cumpăra din bani europeni 26 sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în ţară. Mulţi se aşteptau probabil la o perioadă de linişte după asta. Ei bine nu, astăzi vă anunţ că s-a făcut deja recepţia pentru două scannere, unul relocabil la Giurgiuleşti şi altul mobil la Albiţa. Ambele vor fi operaţionale la finalul lunii viitoare”, anunţă, joi seară, ministrul român al Finanţelor, într-o postare pe Facebook.

Marcel Boloş precizează că procesul nu presupune doar amplasarea scannerelor în punctele stabilite, ci înseamnă şi realizarea lucrărilor de construcţii pentru asigurarea respectării normelor de protecţie radiologică în exploatarea echipamentelor.

„Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o şedinţă amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei şi fraudei la frontiere. Lucrurile sunt în direcţia bună, aşa că la finalul anului vom avea deja opt scannere funcţionale”, a mai transmis Boloş, potrivit News.ro.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Accident la intersecția de lângă satul Sadaclia: O mașină a zburat de pe drum

Recent, pe un grup de Facebook a apărut un anunț în care se informează despre un accident, care a avut loc pe data de 2 februarie, la intersecția spre s. Sadaclia. Jurnaliștii BAStv, au contactat Inspectoratul de Poliție (IP) Basarabeasca pentru a afla mai multe detalii.

La apelul jurnaliștilor, poliția a confirmat că, pe data de 2 februarie, în jurul orei 09:40, pe traseul național Basarabeasca-Chișinău s-a produs un accident. Conducătorul unui automobil de model Chevrolet Kalos, locuitor din Anenii Noi, a derapat de pe traseu.

Cauza accidentului nu este stabilită din motiv că nu a fost indentificată a doua persoană implicată în accident. De un alt posibil participant al accidentului, poliția a aflat de la victimă. Potrivit poliției, martori oculari nu sunt.

După spusele bărbatului accidentat, un automobil de culoare verde, deplasânduse cu viteză din s. Sadaclia spre traseul național Basarabeasca-Chișinău, a ignorat indicatorul ,,cedează trecerea”, respectiv, n-a acordat prioritate. Pentru a evita ciocnirea automobilelor, acesta a efectuat manevre cu volanul, astfel a pierdut controlul și a derapat de pe drum.

În urma accidentului, bărbatul nu a avut de suferit.

Conducătorul automobilului Chevrolet Kalos nu se afla în stare de ebrietate.

Poliția a depistat că, în jurul orei 09:40, totuși a trecut în acea zonă o mașină de culoare verde. Actualmente toate circumstanțele se stabilesc.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

În orașul Basarabeasca nu va fi lumină. Când și pe ce străzi

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 09 februarie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

or. Basarabeasca: str. Alexandr Puşkin str-la JD, Depoului str-la JD, Matrosov JD, Nicolai Gogol JD, Vladimir Maiacovski JD parțial, în intervalul de timp între 09:20-11:20 pentru lucrări de deconectare/conectare/schimbare a branșamentului.

Administrația Premier Energy

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Contrabandă la Basarabeasca. Doi moldoveni au fost prinşi cu 170 kg de peşte adus din Ucraina

La valorificarea informațiilor operative, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au acționat în orașul Basarabeasca, iar în rezultat au contracarat un caz de contrabandă cu 170 kg de pește, transportat ilegal din Ucraina.

În data de 6 februarie 2024, în trafic a fost oprit un autoturism înmatriculat în R. Moldova, fiind identificați șoferul și pasagerul – doi tineri moldoveni de 34 și 35 de ani. În timpul verificării fizice a mașinii, polițiștii de frontieră au depistat mai multe pachete cu pește, destinat pentru comerț. Pentru cele 170 kg de pește, persoanele nu au putut prezenta documente de proveniență și certificate de calitate.

Totodată, conaționalii au comunicat că procurase peștele în Ucraina și l-ar fi adus prin PTF Basarabeasca.

În continuare, ofițerii de investigații și cei din urmărire penală ai Direcției cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere pentru ilegalitatea comisă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼