Categorii
Actualitate În Moldova

Rusia vrea să deschidă secții de votare pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile prezidențiale

Guvernul R. Moldova spune că a primit o solicitare din partea Federației Rusă de a deschide secții de votare pe teritoriul țării noastre în perioada 15-17 martie, dar deocamdată nu i-a răspuns.

„Solicitarea este în prezent în proces de examinare, iar un răspuns va fi furnizat într-un interval de timp rezonabil”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, răspunzând în scris unei întrebări a Europei Libere.

Alegerile la care președintele rus Vladimir Putin are toate șansele să obțină un nou mandat pe șase ani ar fi primul scrutin rusesc ținut și pe teritoriul R. Moldova după invadarea de către Rusia a Ucrainei vecine, în februarie 2022.

Autoritățile electorale ruse au recunoscut, după anunțarea datei alegerilor prezidențiale, că de data aceasta votarea în străinătate ar putea fi mai greu de organizat, mai ales în așa-numitele „țări ostile”, adică statele democratice care critică politica rusă în diferite domenii, condamnând mai ales invadarea Ucrainei.

La 11 decembrie Moscova a anunțat că la alegerile prezidențiale vor putea vota și alegătorii din teritoriile ucrainene ocupate, chiar și cele pe care forțele ruse le controlează doar parțial.

Nu este limpede dacă Rusia are de gând să deschidă secții de votare și în Transnistria, așa cum a făcut în trecut.

La alegerile parlamentare rusești din 2021, dinaintea invaziei rusești în Ucraina și a sancțiunilor diplomatice amplificate împotriva Rusiei, în Transnistria s-au deschis 27 de secții de votare, cu șase mai multe decât la alegerile precedente.

Rusia a ținut deja alegeri în teritorii ucrainene anexate sau ocupate ilegal, în ciuda protestelor Kievului și ale lumii democratice, care nu au recunoscut acele scrutine.

Ucraina a spus deja că nu va recunoaște votarea pentru „prezidențialele” rusești în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, după cum nici în Crimeea, cerând comunității internaționale să facă la fel și să-i sancționeze pe cei care se vor implica în organizarea lor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

Fermele din țară își pot îmbunătăți eficiența: proiectul AGGRI lansează primul apel de granturi de până la 1 milion de dolari

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a anunţat că a fost deschis primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de Proiectul Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI). Valoarea maximă a unui grant ajunge la un milion de dolari, o condiție fiind ca fermierul să contribuie cu 50 la sută din proiectul investițional.

,,Proiectul AGGRI încurajează construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu tehnologii de ultimă generație, precum și achiziționarea animalelor de prăsilă. În plus, se pun la dispoziție fonduri pentru eficientizarea energetică a exploatațiilor, inclusiv pentru implementarea unor tehnologii precum stații de biogaz și panouri fotovoltaice”, indică MAIA.

Pentru a beneficia de resurse financiare, producătorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Este esențial să fie înregistrați și să activeze în teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți. De asemenea, solicitanții trebuie să fie deținători legali ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani. Un alt aspect important este existența unui plan de afaceri, cu perspective economice și financiare viabile pe termen lung

Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în perioada 15 ianuarie – 17 mai 2024.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

S-a format ghețuș pe mai multe drumuri din țară. Poliția îndeamnă șoferii să fie prudenți

În unele zone ale țării carosabilul este acoperit cu gheață, ceea ce îngreunează deplasarea. Inspectoratul General al Poliției a elaborat o serie de recomandări pentru conducătorii auto:

  • nu porniți la drum dacă pneurile nu sunt corespunzătoare anotimpului;
  • păstrați distanța cu autovehiculul din față;
  • nu efectuați depășiri neasigurate;
  • circulați cu o viteză redusă;
  • sporiți atenția în apropierea zonelor de pietoni.

Totodată, pietonii sunt îndemnați să nu traverseze strada în locuri interzise, să aleagă doar trecerile pentru pietoni și să se asigure că au fost văzuți de conducătorul auto și acesta cedează trecerea.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: sondaj anual, rezultatele activității SSEB, cosecințele zăpezii din ultimele zile și multe altele

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

Redacția BAStv își desfășoară sondajul anual. Ajută-ne să devenim mai buni!

Pentru redacția BAStv, 2023 nu a fost ușor, dar am lucrat activ tot anul, informându-vă despre ce este important, relevant, interesant și util. Am vorbit despre evenimentele petrecute în Basarabeasca, în țară și în lume, despre problemele cu care se confruntă auditoriul nostru, despre oamenii minunați care trăiesc lângă noi. De asemenea, am organizat întâlniri cu cititori și antreprenori locali din raionul Basarabeasca. În 2023 am sărbătorit 25 de ani de la înființarea studioului BAStv. În general, anul a fost luminos și plin de evenimente. În 2024 vrem să fim mai buni. Participați la sondaj și ajutați-ne să înțelegem ce facem corect și la ce trebuie să lucrăm. Mai mult aici.

(VIDEO) În atenţia părinților! Din acest an, indemnizațiile pentru copiii vor fi acordate fără cerere

Începând cu 1 ianuarie 2024 intră în vigoare modificările operate în cadrul normativ, prin care se simplifică procesul de acordare a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii. Detalii pe site.

Zăpada a creat dificultăți. Care este situația actuală în raionul Basarabeasca

Zăpada de ieri, 8 ianuarie, le-a dat bătăi de cap locuitorilor din raionul Basarabeasca, dar și angajaților întreprinderilor responsabile de curățirea drumurilor de acces. Potrivit autorităților locale, în pofida dificultăților, situația din raion a fost gestionată. Informații în plus.

Aflaţi care este rezultatul activității Serviciului Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca pentru anul 2023

Pe parcursul anului 2023 pe teritoriul raionului Basarabeasca au fost înregistrate 9 incendii, faţă de 11 incendii în anul 2022. Serviciul Prevenție al Secției Situații Excepționale Basarabeasca, a prezentat rezultatele activității desfășurate în anului 2023. Mai mult.

Câte căsătorii și divorțuri s-au înregistrat în raionul Basarabeasca anul trecut? Divorțurile sunt în continuă creştere

Pe parcursul anului 2023, a scăzut numărul căsătoriilor înregistrate la Direcția de Stare Civilă, în raionul Basarabeasca, în timp ce, divorțurile sunt în continuă creștere. Mai desfășurat aici.

(Diagramă) În raionul Basarabeasca sunt mai multe decese decât nașteri

Pe parcursul anului 2023, rata natalității, în raionul Basarabeasca, a scăzut cu 30%, și rata mortalității cu 20%. Acestea sunt datele departamentului de statistică vitală. Mai detaliat.

Echipa de la BAStv a cercetat câte persoane poartă nume și prenume legate de sărbătoarea Crăciunului

Mai multe persoane din Moldova au numele sau prenumele legate de sărbătoarea Crăciunului. Din curiozitate, am decis să cercetăm mai detaliat acest subiect, şi iată ce am reușit să descoperim.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea comținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Cele mai bune remedii naturale pentru răcială

Principala armă pe care o avem în lupta cu răceala, tusea si gripa este propriul nostru sistem imunitar și suntem sfătuiți deseori să evităm medicamentele. O alternativă de tratament la îndemână vine de la natură. În acest articol vă vom prezenta câteva lucruri pe care le puteți face pentru a preveni această afecțiune sezonieră, dar și câteva remedii naturiste pentru răceală, în cazul în care ați reușit totuși să vă îmbolnăviți.

Ghimbir

Ghimbirul este un alt medicament puternic pe care natura ni-l pune la dispoziție prin proprietățile sale antivirale și antiinflamatorii, dar și prin faptul că susține procesul digestiv. Tot prin consumul regulat de ghimbir îți poți întări sistemul imunitar. Deși poate fi consumat ca atare, ghimbirul mai poate fi folosit sub formă de ceai, în combinație cu lămâie și miere de albine, sau ca ingredient extra pentru o supă de pui, de exemplu. Pulberea de ghimbir este un condiment excelent pentru salate și rețete la cuptor.

Miere

Mierea poseda o varietate de proprietăți antibacteriene și antimicrobiene. Mierea adaugată în ceaiul cu lamâie poate ușura durerea în gât. Într-un studiu, cercetătorii au descoperit că oferind copiilor 10 grame de miere înainte de culcare, s-a redus gravitatea simptomelor de tuse. Copiii au dormit mai bine, ceea ce ajută, de asemenea, la reducerea simptomelor răcelii. Nu trebuie să dați niciodată miere unui copil mai mic de 1 an, deoarece mierea conține adesea spori botulinici. Deși sunt de regulă inofensivi pentru copii mai mari și adulți, sistemul imunitar al sugarilor nu este capabil să le elimine.

 Usturoiul

Cel mai puternic antibiotic natural, usturoiul este un adevărat supererou în lupta cu virusurile și bacteriile. Are un puternic efect antiinflamator și eliberează căile respiratorii datorită aromei foarte puternice. Pentru ca efectul usturoiului să fie pe deplin pus în valoare, consumă-l crud, alături de câteva legume pline de vitamine, cum ar fi roșiile, sfecla roșie, broccoli și morcovii. Atenție, însă, dacă ai un stomac sensibil, pentru că prea mult usturoi îți poate crea disconfort. De asemenea, dacă ai, în general, o tensiune arterială mică, reține că usturoiul are proprietăți hipotensive și îți poate scădea și mai mult tensiunea, ceea ce poate duce la stare de slăbiciune și vertij.

Ceaiul verde

Ceaiul verde este bogat în antioxidanți, esențiali pentru buna funcționare a sistemul imunitar. În caz de răceală, este ideal să consumi cât mai multe lichide, inclusiv ceai verde, însă este foarte important să te gândești la acest remediu ca la unul care, mai degrabă, previne răceala și alte afecțiuni, în loc să le trateze odată ce acestea apar. O alternativă mai puternică a ceaiului verde este pulberea de matcha, bogată, de asemenea, în antioxidanți și catehină, un ingredient deosebit de eficient în lupta împotriva diabetului și a cancerului.

Vitamina C

Vitamina C este esențială pentru tratarea răcelii. Aceasta se găsește în lămâi, portocale, grapefruit, legume verzi, etc. Băuturile pe bază de citrice pot contribui la ameliorarea infecțiilor tractului respirator superior.

Gargară cu apă sărată

Gargara cu apă sărată poate ajuta la prevenirea infecțiilor respiratorii superioare și poate scădea severitatea simptomelor răcelii. De exemplu, poate ușura durerea în gât și congestia nazală. Folosiți 1/2 linguriță de sare dizolvată într-un pahar de apă caldă, o dată sau de 2 ori pe zi.

Uleiuri esențiale

Există multe uleiuri esențiale potrivite pentru răceală, dar vă recomandăm uleiul de eucalipt, care are proprietăți antivirale și antimicrobiene și uleiul de mentă, care este folosit ca un decongestionant natural și un reducător de febră.

 Baia de oțet la picioare

Șosetele înmuiate în oțet sau frecțiile cu acesta sunt printre cele mai vechi leacuri din lume. Această metodă este ideală pentru scăderea febrei și pentru scurtarea perioadei cu simptome puternice. Trebuie să amestecați 3-4 pahare de oțet de mere cu 3-4 pahare de apă caldă, în care să țineți picioarele pentru câteva minute.

Autor: Cristina Lupașcu

 

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

Recomandări pentru îngrijirea pielii pe timp de iarnă

Pe perioada sezonului rece, pielea are nevoie de o îngrijire specială. Oscilațiile bruşte de temperatură prin trecerea de la ambientul încălzit, la aerul rece de afară, nu fac decât să usuce şi să irite pielea. Iată cum ne putem asigura bunăstarea pielii pe timp de iarnă.

Loțiunea de curățare

Primul pas pe care trebuie să îl faci este să îți cureți tenul utilizând o loțiune sau un demachiant mai gras. Astfel, vei îndepărta orice urmă de machiaj și îți vei lăsa pielea catifelată. Acest pas se recomandă să fie făcut atât dimineața, înainte de realizarea machiajului, cât și seara, înainte de culcare.

Hidratare pe toată perioada zilei

Dacă pe timpul verii indicate sunt cremele care au factor de protecţie solară ridicat şi sunt bogate în apă, iarna trebuie să le alegi pe cele intens hidratante, uşor grase. Crema aleasă trebuie nu numai să hidrateze tenul, ci şi să-l protejeze împotriva aerului rece de afară. Alege o loţiune asemănătoare şi pentru corp, pe care să o aplici imediat după duş, înainte de a te şterge cu prosopul.

Fără dușuri fierbinți

Deşi duşurile cu apă fierbinte sunt mai mult decât binevenite pe timpul iernii, nu uita că ele pot afecta piela uscată, care oricum este expusă aerului rece de afară. Cel mai bine este ca apa să fie călie, astfel încât procesul de relaxare să continue cu aplicarea loţiunii.

Stai departe de produsele care conțin alcool

Indiferent dacă este vorba de produse pentru îngrijirea podoabei capilare sau pentru corp, încearcă să stai departe de produsele care conțin alcool. Când acesta se evaporă, apare senzația de revigorare a pielei, însă și cea de răcorire. Ținând cont de faptul că suntem expuși și aerului rece de afară, nu este indicat să o „agasăm” pe mai multe căi.

Protejează-ți pielea

Ai nevoie să îți protejezi pielea de frig și zăpadă dacă trebuie să petreci timp afară. Poartă mănuși și căciulă și nu uita de crema cu protecție solară. Evită și să ieși afară după ce te-ai spălat pe mâini sau după ce ai făcut duș. Așteaptă ca pielea ta să se usuce, pentru a evita crăparea sa.

Nu exfolia pielea prea mult

Exfolierea pielii te ajută să scapi de celulele moarte. Trebuie să fii atentă cu acest procedeu pe timp de iarnă, deoarece bariera de protecție a pielii tale este deja compromisă din cauza vremii reci. Exfolierea în exces va face și mai mult rău, așa că limitează acest lucru la o ședință pe săptămână.

Nu uita de îngrijirea mâinilor!

Şi mâinile, picioarele, coatele şi genunchii au nevoie de o îngrijire specială pe timpul iernii. Indicate sunt produsele care conţin unt de shea, uleiuri minerale, glicerină şi petroleum.

Nu purta haine ude mult timp

Acest lucru îți va irita pielea. Este ok să te joci în zăpadă, dar asigură-te că îți schimbi șosetele, pantalonii și mănușile cât mai repede posibil.

Ai grijă la alimentație

Mănâncă fructe și legume de sezon. Fructele de pădure sunt o minunată sursă de antioxidanți care îți vor menține pielea sănătoasă de-a lungul iernii. Atunci când corpul tău are toți nutrienții necesari și atunci când bei suficientă apă, pielea ta ar trebui să arate mult mai bine.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

(FOTO) Revelion pe stil vechi sau seara Sfântului Vasile! Tradiții vechi în ajunul Sfântului Vasile

În noaptea dinspre 13 spre 14 ianuarie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfântul Vasile, una dintre cele mai mari sărbători de la începutul anului. În ajunul Anului Nou pe stil vechi, cete de copii deghizați merg din casă în casă să ureze gazdelor sănătate, bunăstare și belșug. 

De Sfântul Vasile, gospodarii îşi deschid larg porţile pentru a primi cetele de tineri ce colindă uliţele satului şi umblă din casă în casă cu „Pluguşorul”, pocnind din bice, cu talăngi şi buhai improvizaţi, pentru un an prosper și roditor.

În seara de Sf. Vasile, tinerii îmbrăcaţi în costume naţionale ori mascaţi dansează „Ursul” „Capra”, ,,Calul’’, iar a doua zi se merge cu „Sorcova’’. Obiceiul de a ura în ajun de An Nou vine din cele mai vechi timpuri, când în ultima zi a anului localnicii umblau prin comunitate şi îşi urau fertilitate pământului și belșug gospodăriei. De regulă, urătorii erau îmbrăcați în haine tradiționale și purtau măști care întruchipau diferite figuri mitologice, cântau și dansau pentru a întâmpina noul an cu voie bună.

Tradiții în ajunul lui Sfântul Vasile

În Moldova, în Ajunul lui Sfântul Vasile, se așează 12 coji de ceapă, în care se pune sare. A doua zi se va afla în care lună va ploua și în care nu: dacă ceapa a lăsat apă, înseamnă că acea lună va fi ploioasă, dacă nu, atunci e semn de secetă. De asemenea, se spune că, dacă de Sfântul Vasile noaptea este lină și senină, anul va fi bun.

Fetele nemăritate își fac „punți” din crenguțe de măr pe care atârnă un inel, busuioc, o batistă, o pară argintată și un șir de mărgele, apoi le ascund afară. Dacă a doua zi găsesc punțile cu brumă pe ele, se vor mărita cu un om bogat, dacă nu, vor avea un bărbat mai sărac. Se mai spune că prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile varsă vin pe masă, sparge un pahar alb, răstoarnă cutia de chibrituri sau dă de pomană unui om sărac. Se zice că astfel vei avea noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

În unele zone, de Sfântul Vasile romii împodobesc un cap de porc cu panglici şi mărgele, iar apoi colindă cu el pe la casele gospodarilor, primind bani şi bucate.

Pe nemâncate, fiecare om trebuie sa ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos tot anul.

Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradițiilor, cum e ziua de Anul Nou, așa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credința populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor fi multe cununii.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Util

România ar putea avea un consulat la Comrat

România ar intenționa să deschidă un consulat onorific în orașul Comrat din Găgăuzia, o unitate teritorială autonomă în componența Republicii Moldova. 

Ministerul Afacerilor Externe de la București a admis, într-un răspuns ofocial pentru Podul.ro, că România ar putea deschide, „la momentul potrivit”, un consulat onorific la Comrat, care „ar putea contribui în mod eficient” la promovarea intereselor politico-economice ale țării, informează infoprut.ro.

„Înființarea unui oficiu consular condus de un funcționar onorific al României în străinătate se poate realiza la propunerea misiunilor diplomatice ale României, cu consimțământul prealabil al statului de reședință, după o analiză riguroasă efectuată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe și al altor instituții din România după caz, cu privire la oportunitatea demersurilor în cauză. Prin deschiderea unui consulat onorific la Comrat, la momentul potrivit, numai după parcurgerea procedurilor specifice sus-menționate, apreciem că, pe viitor, instituția consulului onorific ar putea contribui în mod eficient la promovarea intereselor politico-economice ale României”, se arată într-un răspuns al MAE de la București, care poate fi văzut integral aici.

Menționăm că Găgăuzia este o regiune autonomă din sudul R. Moldova cu o populație de aproximativ 160.000 de oameni, majoritatea creștini ortodocși de origine turcă.

Obligat de Moscova, Mircea Snegur, președintele de atunci al R. Moldova, a promis autonomie găgăuzilor, dar a refuzat să accepte ideea independenței. Pe data de 23 decembrie 1994, Parlamentul de la Chișinău a votat așa-numita Gagavuz Yeri, Legea pentru Statutul Special al Găgăuziei.

Pe parcursul ultimilor ani, Uniunea Europeană a investit în zeci de proiecte din UTA Găgăuzia. La fel și România, cel mai cunoscut fiind proiectul de reparație a grădinițelor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) ASD: pe drumurile publice naționale se atestă ghețuș, pe alocuri zone înzăpezite

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunţă că pe drumurile publice naționale se atestă ghețuș, iar, din cauza viscolului, pe alocuri zone înzăpezite.

Unitățile teritoriale S.A. „Drumuri” au intervenit în timpul nopții cu lucrări de patrulare, combaterea lunecușului și lucrări de deszăpezire în sectoarele: Comrat, Anenii Noi, Telenești, Briceni, Criuleni, Orhei, Rezina, Dondușeni și altele.

„Echipele de intervenție sunt mobilizate non-stop și pregătite pentru a interveni la necesitate în toate sectoarele”, indică ASD.

Pe parcursul nopții, în procesul tehnologic au fost antrenate aproximativ 171 utilaje speciale și 121 muncitori rutieri. De asemenea, s-au împrăștiat circa 693,5 tone de sare tehnică și 518,2 tone de material antiderapant, în scopul sporirii gradului de siguranță și asigurării viabilității drumurilor.

„Lucrările continuă și pe parcursul zilei de astăzi, inclusiv supralărgirea părții carosabile și curățarea manuală a trotuarelor, sensurilor giratorii, stațiilor de așteptare etc.”, explică sursa citată.

În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de artere naționale. Drumuri blocate nu sunt.

„Circulați cu prudență și adaptați viteza la condițiile de drum”, rezumă Administrația de Stat a Drumurilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
În esență Politică

Premierul Dorin Recean va întreprinde o vizită de lucru în raionul Cimișlia

Prim-ministrul Dorin Recean va întreprinde, astăzi, o vizită de lucru în raionul Cimișlia. Șeful Executivului va merge la Centrul socio-cultural multifuncțional, renovat în cadrul Programului „Satul European”. Centrul a fost dotat cu sistem cinema, echipament de sunet, lumini și studio de producție.

Programul va continua în orașul Cimișlia, la Consiliul Raional, unde premierul Dorin Recean se va întâlni cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate. De asemenea, la Casa de Cultură din Cimișlia, șeful Guvernului va discuta cu cetățenii din localitate.

Ulterior, prim-ministrul va participa la ultimul concert din cadrul campaniei lansate de Guvern „Hai acasă de Crăciun”.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼