Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Satul Abaclia sărbătorește hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Pe 21 noiembrie, locuitorii satului Abaclia sărbătoresc cu mare sfințenie Hramul satului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Evenimentul a început cu o slujbă divină oficiată de preoții din localitate, care au adunat în biserică numeroși credincioși pentru a se ruga împreună și a cere binecuvântare pentru comunitate.

Ritualul religios a fost marcat de cântări religioase, credincioșii aducând ofrande și ascultând cu smerenie cuvântările preoților.

În tradiția creștină, Arhanghelul Mihail este cunoscut drept luptătorul împotriva răului, cel care a condus îngerii buni în lupta împotriva îngerilor căzuți. Numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?” și simbolizează protecția și dreptatea divină.

Arhanghelul Gavriil este vestitorul planurilor divine, cel care a anunțat nașterea lui Ioan Botezătorul și a lui Iisus Hristos. Numele său înseamnă „Puterea lui Dumnezeu” și simbolizează revelația și înțelepciunea.

Autor: Liliana Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Maraton de lectură: Elevii din Basarabeasca și Sadaclia în dialog cu scriitorii contemporani

Recent, elevii Liceului Teoretic „Matei Basarab” din orașul Basarabeasca şi elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia au fost gazdele unui eveniment cultural de excepție, parte a Campaniei Naționale de Promovare a Lecturii „Cartea Deschisă”. În cadrul maratonului de lectură, elevii au avut ocazia să interacționeze cu doi scriitori contemporani remarcabili: Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski.

Evenimentul a fost o invitație captivantă în lumea literaturii române actuale, oferind elevilor șansa de a descoperi dezvoltarea creativă a scriitorilor și a importanței lecturii în dezvoltarea personală și intelectuală. Discuții au fost interactive, elevii au adresat întrebări și au împărtășit impresii despre cărțile celor doi autori.

Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski au adus în prim-plan ideea că lectura este mai mult decât un simplu act cultural; este un fundament pentru o societate educată, responsabilă și empatică. Evenimentul a transformat ziua elevilor într-o lecție valoroasă despre dialogul cultural și despre formarea identității intelectuale.

Astfel de inițiative sunt esențiale pentru promovarea literaturii și cultivarea unei pasiuni autentice pentru lectură, inspirând tinerele generații să exploreze universul cărților și să devină parte activă a unei lumi bazate pe cunoaștere.

Autoare: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Primăria orașului Cimișlia anunță încheierea perioadei de pășunat începând cu 1 decembrie 2024

Primăria Cimișlia informează cetățenii că perioada de pășunat în intravilanul și extravilanul orașului se va încheia la data de 1 decembrie 2024. Reluarea pășunatului va fi comunicată ulterior, printr-o nouă dispoziție emisă de primarul orașului.

Conform legislației, autoritățile locale sunt responsabile de stabilirea termenelor de pășunat pe terenurile aflate în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale. Aceste termene trebuie anunțate cu cel puțin 10 zile înainte de a intra în vigoare, pentru a permite gestionarea eficientă și rațională a resurselor disponibile, precum și pentru a proteja terenurile destinate pășunatului.

Respectarea acestei dispoziții este obligatorie pentru toți deținătorii de animale din raza orașului Cimișlia. Supravegherea aplicării deciziei va fi asigurată de către specialistul responsabil de gestionarea fondului silvic, pășunilor și apelor din cadrul Primăriei Cimișlia, Galina Dulgher.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Credință, tradiție și voie bună: Cum se va sărbători Hramul Satului Abaclia

Locuitorii satului Abaclia vor marca pe 21 noiembrie Hramul Satului, o sărbătoare închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, considerați ocrotitori ai sufletelor și conducători ai cetelor de îngeri. Evenimentul cuprinde profunde semnificații religioase și culturale, fiind o ocazie deosebită pentru comunitate de a se reuni în spiritul credinței și al tradiției.

Sărbătoarea va începe, conform obiceiului, cu o slujbă religioasă la biserica din localitate. Creștinii ortodocși vor înălța rugăciuni pentru sănătate, pace și bunăstare, transformând această zi într-un moment de reflecție și recunoștință a tuturor celor care respectă valorile creștine.

La ora 11:00 se va deschide „Târgul solidar,” care va întâmpina vizitatorii cu o gamă variată de produse. Printre acestea se numără delicatese tradiționale, obiecte lucrate manual și produse locale, dar și articole aduse din Italia. Târgul poartă numele de „solidar” datorită scopului său caritabil, majoritatea fondurilor obținute fiind destinate donațiilor, după cum ne-a relatat Eugenia Leu, organizatoarea evenimentului. 

Programul artistic va începe la ora 14:00, la Căminul Cultural și va aduce pe scenă ansambluri și interpreți locali de excepție. Publicul va putea urmări evoluțiile Ansamblului de dans „Lia” și ale Ansamblului folcloric „Abacliencele”, iar atmosfera va fi întreținută de interpreți locali talentați, precum Anatolie Grăjdeanu, Mița Iacob, Mihaela Merjan și Artemie Cibotăreanu.

Momentul culminant al serii, Hora Satului, va începe la ora 17:00, alături de Tatiana Cebotărean, Alina Dodică și Kateryna Tabără, oaspete special al evenimentului.

Hramul Satului reprezintă o ocazie specială pentru localnici și oaspeți de a sărbători împreună tradiția, credința și valorile comunității. Este o zi dedicată nu doar rugăciunii și reflecției, ci și bucuriei de a petrece timp alături de familie și cei dragi.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. Hramul satului Abaclia (anul 2008)

Pe 21 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, locuitorii din Abaclia sărbătoresc Hramul satului. Haideți să ne amintim cum a avut loc această sărbătoare acum 16 ani.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri

Başcalia își sărbătorește Hramul Satului pe 21 noiembrie. Descoperă programul evenimentului

Pe 21 noiembrie, locuitorii satului Başcalia vor sărbători hramul localității, prilejuit de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Evenimentul va include o serie de activități religioase și culturale, reunind întreaga comunitate pentru a marca această zi plină de tradiție și sărbătoare.

Evenimentul va debuta la ora 08:00, cu slujba religioasă de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, unde creștinii ortodocși vor participa la un moment de rugăciune în cinstea ocrotitorilor spirituali ai satului. După încheierea slujbei, între 11:30 și 13:00, toți cei prezenți sunt invitați să se alăture la o masă de sărbătoare.

Programul continuă între orele 13:00 și 15:00, cu un spectacol festiv susținut de artiști locali. Pe scenă vor urca reprezentanții Casei de Cultură din Başcalia, dar și copiii de la grădinița „Izvoraș”, care vor încânta publicul cu momente de dans și muzică. Evenimentul va fi completat de prezența invitatului special, Gabriel Nebunu, care va adăuga un plus de energie evenimentului.

La ora 15:00, sărbătoarea va culmina cu Hora satului, un moment deosebit în care toți locuitorii și oaspeții vor fi invitați să se alăture la dans.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(FOTO) Cimișlia a desemnat câștigătorii Jocurilor Olimpice pentru Juniori la minifotbal

Duminică, 16 noiembrie, Cupa Juniorilor 2024 la minifotbal a reunit 14 echipe de tineri fotbaliști din raionul Cimișlia, care au demonstrat abilități și pasiune pentru sport. Evenimentul, organizat de Secția Cultură, Tineret și Sport în colaborare cu Direcția Învățământ General a Consiliului Raional, s-a încheiat cu premierea echipelor câștigătoare și a jucătorilor de excepție.

Competiția a avut loc pe terenul de minifotbal din Scuarul Copilăriei, orașul Cimișlia și a reunit echipe de juniori ale instituțiilor de învățământ gimnazial din raion, participanții fiind născuți până în anul 2009. După mai multe meciuri desfășurate într-o atmosferă competitivă, premiile au fost acordate după cum urmează:

  • Locul I: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cimișlia
  • Locul II: Liceul „Lipoveni”
  • Locul III: Gimnaziul „Tudor Strîșcă” din Satul Nou

Suplimentar, organizatorii au premiat jucătorii care s-au remarcat prin performanțe individuale:

  • Cel mai bun portar: Liviu Ciobanu (Cimișlia)
  • Cel mai bun apărător: Artur Cobîleanschi (Cimișlia)
  • Cel mai bun mijlocaș: Sebastian Berbec (Lipoveni)
  • Cel mai bun atacant: Bogdan Leancă (Satul Nou)

Câștigătorii și jucătorii care s-au remarcat prin abilități sportive deosebite au fost răsplătiți cu diplome, medalii și, bineînțeles, trofeul „Cupa Juniorilor 2024”.

Evenimentul face parte dintr-o serie de activități sportive, intitulată de organizatori „Jocurile Olimpice ale Juniorilor”. Competițiile vor continua în weekendul următor cu probe de volei pentru băieți și fete, care se vor desfășura în sălile sportive ale Școlii Sportive și ale Liceului „Mihai Eminescu” din Cimișlia.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

19 noiembrie – Ziua Internațională a Bărbaților: Date statistice despre bărbații din Republica Moldova

Astăzi, 19 noiembrie, marcăm Ziua Internațională a Bărbaților, o ocazie dedicată celebrării realizărilor, contribuțiilor și sănătăților bărbaților din întreaga lume. Cu acest prilej, prezentăm câteva date relevante despre situația bărbaților din Republicii Moldova.

Populația masculină

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2023, în Republica Moldova trăiau aproximativ 1,1 milioane de bărbați, ce constituie 87 de bărbați la 100 de femei. În această perioadă, în Moldova, s-au născut 12,2 mii de băieți și 11,8 fete.

Durata medie de viata

Durata medie de viață a bărbaților din Republica Moldova este de aproximativ 67,5 de ani, la femei – 76,4 ani.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Consultații stomatologice gratuite pentru copiii din raionul Cimișlia în perioada 18-22 noiembrie

În perioada 18-22 noiembrie, echipe mobile de medici stomatologi vor oferi consultații gratuite copiilor din mai multe localități ale raionului Cimișlia. Aceste servicii sunt finanțate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), având ca scop asigurarea serviciilor de prevenție și tratament de bază pentru micii pacienți.

Echipa mobilă de medici va oferi, în această săptămână, servicii stomatologice gratuite pentru copii în trei localități din raionul Cimișlia, conform următorului program:

  • 18 noiembrie – consultații stomatologice în satul Batîr;
  • 19-21 noiembrie – consultații stomatologice pentru copiii din satul Mihailovca;
  • 22 noiembrie – echipa mobilă va fi oferi consultații în satul Selemet.

De asemenea, consultații stomatologice gratuite se vor efectua și în raionul Hîncești. Aici, echipele medicale vor fi prezente la Călmățui în perioada 18-20 noiembrie și la Leușeni, pe 21 și 22 noiembrie.

Săptămâna trecută, peste 380 de copii au beneficiat de consultații stomatologice profilactice gratuite. Pentru anul în curs, CNAM a alocat peste cinci milioane de lei pentru a sprijini astfel de servicii gratuite în zonele rurale, oferind un acces mai facil la îngrijire medicală pentru copiii din sate.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. Hramul satului Bașcalia (anul 2008)

An de an, pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, una dintre cele mai așteptate și tradiționale sărbători religioase ale anului. Cu această ocazie, locuitorii satelor Bașcalia și Abaclia din raionul Basarabeasca sărbătoresc hramul, prilej de rugăciune, tradiție și bucurie. În acest material, vă invităm să ne întoarcem în timp și să retrăim atmosfera festivă din satul Bașcalia în anul 2008. Evenimentul a fost marcat de slujbe religioase solemne, mese bogate, cântece populare și momente speciale care a unit generații. Hramul a fost nu doar o sărbătoare religioasă, ci și o expresie vie a comunității, a tradițiilor străvechi şi a bucuriei de a fi împreună.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼