Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sadaclia își sărbătorește hramul de Nașterea Maicii Domnului

Satul Sadaclia, una dintre cele mai mari localități din raionul Basarabeasca, își sărbătorește pe 21 septembrie hramul. Ziua coincide cu praznicul Nașterii Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale calendarului orthodox.

Sărbătoarea este dedicată Nașterii Sfintei Fecioare Maria și ocupă un loc important în tradiția creștină. Pentru credincioși, această zi este un prilej de rugăciune și recunoștință, dar și de a cere sănătate și binecuvântare pentru familie și cei apropiați.

În această zi, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia a avut loc Sfânta Liturghie. Zeci de enoriași au venit să se roage pentru sănătatea lor și a celor apropiați. Pentru locuitorii satului, hramul nu este doar o sărbătoare religioasă. Este și un moment în care familiile se reunesc, iar localitatea își păstrează tradițiile și legăturile dintre generații.

După slujba religioasă, sărbătoarea continuă cu un program dedicat comunității. În acest an, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură este organizat un program artistic, cu participarea mai multor colective din Sadaclia și din localitățile din regiune. Invitate speciale ale sărbătorii vor fi interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco. Evenimentul include și un târg, expoziții de obiecte lucrate manual și activități pentru copii.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Sadaclia sărbătorește Hramul satului pe 21 septembrie: programul evenimentului

Locuitorii satului Sadaclia, dar și oaspeții din localitățile învecinate, sunt invitați luni, 21 septembrie, la Hramul satului. Organizatorii au pregătit un program care va include slujbă religioasă, evoluții artistice, târg, expoziții și activități pentru copii.

Sărbătoarea va începe dimineața, între orele 08:00 și 12:00, cu Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.

Programul cultural va debuta la ora 14:00, la Casa de Cultură din Sadaclia. Pe scenă vor evolua mai multe colective artistice din localitate și din regiune, printre care ansamblul cu titlu model „Speranța”, ansamblul de dans „Struguraș”, ansamblul de fluieriști „Mugurașii”, reprezentanți ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, precum și colective din Iserlia, Cenac, Cărbuna și Carabetovca.

Invitate speciale ale sărbătorii vor fi interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco. Pe parcursul evenimentului, vizitatorii vor putea participa la un iarmaroc și vor putea vedea expoziții de obiecte lucrate manual. Pentru copii sunt anunțate distracții și activități speciale. Sărbătoarea se va încheia cu focuri de artificii.

Organizatorii îi invită pe locuitori să participe la Hramul satului și să petreacă împreună o zi dedicată tradițiilor, oamenilor și comunității din Sadaclia.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Iordanovca își sărbătorește Hramul pe 28 august: programul evenimentului

Locuitorii satului Iordanovca, raionul Basarabeasca, sunt invitați pe 28 august la sărbătoarea dedicată Hramului localității. Evenimentul, organizat sub genericul „Ca la noi la iordăneni”, va cuprinde slujbă religioasă, activități tradiționale și un program artistic.

Sărbătoarea va începe la ora 07:00, cu Sfânta Liturghie, oficiată la biserica din localitate.

De la ora 14:00, programul va continua cu jocuri distractive și competiții tradiționale. Organizatorii anunță inclusiv întreceri de trântă și alte activități pregătite pentru participanți.

Partea festivă va începe la ora 16:00, când pe scenă vor evolua artiști și colective locale. Invitatul special al sărbătorii va fi interpretul Igor Cuciuc, iar în program va participa și solista Alina Dodica.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de evoluțiile mai multor ansambluri: „Lia”, „Sălcioara”, „Consânzenele”, precum și Ansamblul de Dans Modern al Centrului raional de creație pentru copii „Luceafărul” din Basarabeasca.

Organizatorii îi invită pe localnici, dar și pe oaspeții din alte localități, să participe la Hramul satului Iordanovca și să petreacă împreună o zi dedicată tradițiilor, muzicii și comunității.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Abaclia sărbătorește Hramul satului pe 21 noiembrie: program variat, invitați speciali și „Hora satului”

Comunitatea din Abaclia se pregătește pentru una dintre cele mai îndrăgite și importante sărbători locale – Hramul satului, închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Evenimentul, marcat anual pe data de 21 noiembrie, reprezintă un moment de reuniune a întregii comunități, de recunoștință și de celebrare a tradițiilor, adunând laolaltă familii din localitate și oaspeți veniți atât din țară, cât și de peste hotare.

În acest an, organizatorii au pregătit un program amplu și variat, care îmbină momente religioase, culturale și festive, menite să animeze atmosfera de sărbătoare pe tot parcursul zilei.

Manifestările dedicate Hramului Satului vor debuta la ora 07:00, cu slujba divină oficiată la biserica din localitate.

La Căminul Cultural, începând cu ora 11:00, oaspeții vor fi așteptați la Târgul meșterilor populari. Evenimentul va reuni aproximativ 20 de meșteri, care vor expune creații artizanale, obiecte decorative, produse culinare și alte lucrări realizate manual.

Începând cu ora 14:00, la Căminul Cultural din Abaclia se va da startul programului artistic. Pe scenă vor evolua colectivele artistice din Abaclia, iar cuplurile care marchează 50 de ani de căsnicie vor fi felicitate în mod festiv. Publicul va putea urmări și alte momente și prezentări pregătite cu drag de comunitate.

Un moment special va fi oferit de interpreta Olga Ciolacu, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii populare moldovenești, îndrăgită pentru autenticitatea și eleganța interpretării sale.

Sărbătoarea va continua cu tradiționala „Horă a satului”, programată la ora 17:00, când locuitorii sunt invitați să se prindă de mâini și să danseze împreună. Atmosfera de sărbătoare și ritmurile de dans vor fi întreținute de interpretul Patric Hanganu, cunoscut pentru energia și stilul său aparte. Surpriza muzicală este organizată de Eugenia Leu, originară din Abaclia și stabilită peste hotare, care se implică activ în viața comunității locale.

Evenimentul este organizat de Primăria Abaclia, care își propune să păstreze vii tradițiile locale, să consolideze identitatea culturală a satului și să ofere comunității un prilej de bucurie și celebrare.

Hramul satului Abaclia
Foto: Primaria Abaclia

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Muzică și voie bună la Sadaclia: cum au sărbătorit localnicii Hramul Satului

Duminică, 21 septembrie 2025, sadaclienii au celebrat, cu mare fast, Hramul Satului. Spiritualitatea, arta și tradițiile populare s-au împletit armonios într-un eveniment încărcat de emoție și aplauze.

Sărbătoarea a început dis-de-dimineață, cu Sfânta Liturghie la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ocrotitoarea localității. La slujbă, credincioși din sat și vizitatori s-au adunat laolaltă pentru un moment de rugăciune.

În a doua parte a zilei, centrul satului a prins viață. Localnicii și oaspeții s-au adunat să urmărească prestațiile ansamblurilor locale și ale invitaților.

Evenimentul a reunit artiști de toate vârstele, de la colective consacrate la micile talente ale satului, aplaudate pentru emoțiile transmise și curajul de care au dat dovadă.

Pe scenă au urcat ansamblurile cu titlu-model „Speranța” și „Mugurașii”, alături de ansamblurile de dans popular „Struguraș” și „Moștenitorii”. Programul a fost completat de „Basarabencele” din Iordanovca și ansamblul vocal „Datina” din Carabetovca.

Momentul culminant al serii a fost susținut de invitații speciali Mihaela Tabură, interpretă de muzică populară și solistă a Orchestrei „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, și Ștefănel Pleșca, care au întreținut atmosfera cu piese îndrăgite din folclorul românesc.

Momentul muzical a strâns în fața scenei o horă mare, în care s-au prins de mâini locuitori de toate vârstele, dansând cu bucurie într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

Pe parcursul zilei, vizitatorii au putut descoperi un iarmaroc al meșterilor populari din zonă, cu lucrări și obiecte de artizanat. La rândul lor, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, împreună cu grădinițele „Guguță” și „Romanița”, au amenajat expoziții tematice.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost cel în care au urcat pe scenă cuplurile ajunse la jumătate de secol de căsnicie. Publicul a fost invitat să cunoască familiile care, de-a lungul anilor, au devenit repere de statornicie, dragoste și dăruire reciprocă.

Felicitările călduroase, florile, aplauzele prelungite ale spectatorilor și zâmbetele sincere au fost de nelipsit.

Sursa foto: Pagina de Facebook Primăria Sadaclia

Seara s-a încheiat cu un spectacol cu focuri de artificii, marcând festiv finalul unei zile dedicate comunității, tradiției și bucuriei de a celebra cele mai importante evenimente împreună.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) Hramul satului Bașcalia: Tradiții, rugăciuni și voie bună

Pe 21 noiembrie, locuitorii satului Bașcalia celebrează hramul localității, cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit părintelui Pavel, preotul bisericii din sat care poartă numele acestor sfinți ocrotitori, sărbătoarea are o semnificație deosebită pentru pentru toți locuitorii Bașcaliei.

Dis-de-dimineață, în ciuda vremii reci și ploioase, sătenii s-au adunat la biserică pentru a-i cinsti pe ocrotitorii spirituali ai satului și pentru a înălța rugăciuni de pace și sănătate.

Primarul satului, Ilie Cernăuțan, a subliniat că Hramul Satului reprezintă un prilej pentru loclnici de a se strânge laolaltă și de a sărbători împreună, într-o atmosferă plină de voie bună.

După slujba religioasă, toți credincioșii au fost invitați la o masă festivă. Programul a continuat cu un concert susținut de artiști locali, la care au fost invitați locuitorii și oaspeții satului. Pe scenă au evoluat corul bisericesc și copiii de la grădinița „Izvoraș”.

Invitatul special al evenimentului a fost interpretul de muzică populară Gabriel Nebunu, care a fost întâmpinat cu aplauze furtunoase din partea spectatorilor.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. Hramul satului Abaclia (anul 2008)

Pe 21 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, locuitorii din Abaclia sărbătoresc Hramul satului. Haideți să ne amintim cum a avut loc această sărbătoare acum 16 ani.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. Hramul satului Bașcalia (anul 2008)

An de an, pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, una dintre cele mai așteptate și tradiționale sărbători religioase ale anului. Cu această ocazie, locuitorii satelor Bașcalia și Abaclia din raionul Basarabeasca sărbătoresc hramul, prilej de rugăciune, tradiție și bucurie. În acest material, vă invităm să ne întoarcem în timp și să retrăim atmosfera festivă din satul Bașcalia în anul 2008. Evenimentul a fost marcat de slujbe religioase solemne, mese bogate, cântece populare și momente speciale care a unit generații. Hramul a fost nu doar o sărbătoare religioasă, ci și o expresie vie a comunității, a tradițiilor străvechi şi a bucuriei de a fi împreună.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(VIDEO) În spiritul tradițiilor moldovenești: Sadaclienii au sărbătorit Hramul satului

Satul Sadaclia este unul dintre cele mai mari din raionul Basarabeasca. Pe 21 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului, locuitorii din Sadaclia au sărbătorit două evenimente importante pentru localitate: Hramul satului și festivalul „Ca la noi la Sadaclia”. Echipa de filmare a redacției BAStv a fost prezentă la eveniment.

Sadaclia este cunoscută de mult timp pentru tradițiile sale și pentru personalitățile marcante. Cu ocazia Hramului satului, s-a desfășurat cea de-a 10-a ediție a festivalului „Ca la noi la Sadaclia”, organizat în memoria talentatului rapsod Vasile Suman. Evenimentul a debutat cu discursurile de salut ale oaspeților oficiali adresate celor prezenți.

Festivalul „Ca la noi la Sadaclia” a adus împreună diverse ansambluri folclorice, incluzând dansatori, interpreți vocali și formații instrumentale.

Reprezentațiile ansamblurilor folclorice au fascinat prin varietatea sunetelor și emoțiilor transmise în cadrul compozițiilor muzicale.

Spectatorii au declarat că s-au bucurat de emoții pozitive și de o atmosferă plăcută.

În aceeași zi, la Sadaclia a fost organizat și un târg al producătorilor locali și al meșteșugarilor populari. Printre participanți au fost nu doar locuitori ai raionului Basarabeasca, ci și meșteșugari din raioanele de centru și de nord ale țării.

Locuitorii și oaspeții care au venit la Sadaclia s-au arătat mulțumiți de modul în care a fost organizată sărbătoarea de hram.

Primarul satului Sadaclia, Ion Galeru, a menționat că celebrarea Hramului satului este deosebit de importantă pentru păstrarea tradițiilor strămoșilor.

Sărbătoarea a continuat până seara târziu, cu muzică, dans și multă voie bună.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Hramul satului Sadaclia – O zi de sărbătoare și tradiție pentru comunitate

Pe 21 septembrie, locuitorii din Sadaclia vor  sărbători Hramul satului, un eveniment deosebit ce marchează nu doar o zi de sărbătoare religioasă – Naşterea Maicii Domnului – ci și o ocazie specială pentru întreaga comunitate de a se reuni și de a celebra valorile tradiționale.

Ziua va începe cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din localitate, unde credincioșii se vor aduna pentru a aduce mulțumiri și rugăciuni de binecuvântare pentru sat și locuitorii săi. După slujbă, la ora 12:00, scuarul Casei de Cultură din satul  Sadaclia va deveni o scenă a muzicii folclorice,  unde se va desfăşura Festivalul național al ansamblurilor de fluieraşi „Ca la noi la Sadaclia”, ediția a X-a, organizat în memoria rapsodului Vasile Suman.

Ulterior, la ora 15:00, sărbătoarea satului va continua cu un program artistic prezentat de ansambluri locale și colective din alte localității, care vor dărui publicului veselie şi voie bună prin cântece şi dansuri.

La sărbătoarea Hramul satului va fi organizată şi o expoziţie a meșterilor populari,  precum şi un iarmaroc.  În atmosfera de sărbătoare, se va desfășura şi o tombolă.

Autoritățile locale au pregatit un vast program distractiv şi pentru copii.

Totodată, în atenția amatorilor de fotbal, începând cu ora 16:00, la Centrul sportiv Sadaclia, va avea loc Campionatul Republicii la fotbal. Vor juca FC Lia Sadaclia cu FC Socol Copceac.

Ziua Hramului va culmina cu evoluarea invitatei speciale – interpreta Victoria Lungu, care va aduce voie bună, veselie și energie pozitivă pentru toți cei prezenți la sărbătoare.

Hramul Satului rămâne una dintre cele mai așteptate sărbători locale, un prilej de întărire a legăturilor dintre oameni și de păstrare a tradițiilor care ne definesc identitatea.

Autor: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼