Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Locuitorii satului Carabetovca sărbătoresc Hramul localității. Zeci de enoriași au participat la slujba religioasă

Locuitorii satului Carabetovca din raionul Basarabeasca sărbătoresc astăzi, 14 octombrie, Hramul localității, prilejuit de sărbătoarea creștin-ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului, cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave. Cu această ocazie, zeci de enoriași s-au adunat la biserica din localitate pentru a participa la slujba religioasă și pentru a se ruga pentru sănătatea și ocrotirea lor și a celor dragi.

Serviciul divin a fost dedicat uneia dintre sărbătorile importante ale toamnei pentru creștinii ortodocși care urmează calendarul de stil vechi. Pentru credincioși, această zi reprezintă un prilej de rugăciune, recunoștință și apropiere sufletească, dar și o ocazie de a se reuni în jurul valorilor și tradițiilor religioase ale comunității.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, între credință și tradiție

Potrivit tradiției creștine, sărbătoarea își are originile în anul 910, la Constantinopol. Se spune că Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au avut o viziune în care Maica Domnului apărea înconjurată de îngeri și sfinți, rugându-se pentru creștini.

În timpul acestei viziuni, Fecioara Maria și-a întins vălul asupra oamenilor, gest interpretat drept simbol al ocrotirii și al protecției divine. De atunci, sărbătoarea a rămas asociată cu rugăciunea pentru ajutor, pace și apărare în fața încercărilor vieții.

În această zi, credincioșii se roagă pentru sănătatea familiei, liniștea sufletească și bunăstarea celor apropiați, cerând ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului.

Tradiții și credințe populare de Pocroave

În tradiția populară, Acoperământul Maicii Domnului marchează apropierea iernii și trecerea de la toamnă la sezonul rece. Sărbătoarea este legată simbolic de acoperirea pământului cu brumă și de încheierea treptată a lucrărilor agricole.

De-a lungul timpului, în diferite comunități s-au păstrat numeroase obiceiuri și credințe legate de această zi. Unii credincioși obișnuiesc să țină post și să se roage pentru sănătate și protecție, iar în anumite localități există tradiția stropirii animalelor cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli.

Totodată, în folclor s-a păstrat credința că fetele care se pregătesc de nuntă în această zi vor avea parte de o căsnicie îndelungată și fericită.

Pentru locuitorii satului Carabetovca, Hramul este o sărbătoare importantă, care aduce împreună credința, tradițiile și sentimentul de apartenență la comunitate.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sadaclia își sărbătorește hramul de Nașterea Maicii Domnului

Satul Sadaclia, una dintre cele mai mari localități din raionul Basarabeasca, își sărbătorește pe 21 septembrie hramul. Ziua coincide cu praznicul Nașterii Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale calendarului orthodox.

Sărbătoarea este dedicată Nașterii Sfintei Fecioare Maria și ocupă un loc important în tradiția creștină. Pentru credincioși, această zi este un prilej de rugăciune și recunoștință, dar și de a cere sănătate și binecuvântare pentru familie și cei apropiați.

În această zi, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sadaclia a avut loc Sfânta Liturghie. Zeci de enoriași au venit să se roage pentru sănătatea lor și a celor apropiați. Pentru locuitorii satului, hramul nu este doar o sărbătoare religioasă. Este și un moment în care familiile se reunesc, iar localitatea își păstrează tradițiile și legăturile dintre generații.

După slujba religioasă, sărbătoarea continuă cu un program dedicat comunității. În acest an, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură este organizat un program artistic, cu participarea mai multor colective din Sadaclia și din localitățile din regiune. Invitate speciale ale sărbătorii vor fi interpretele Diamanta Paterău și Ala Zasmenco. Evenimentul include și un târg, expoziții de obiecte lucrate manual și activități pentru copii.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼