Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Abaclia și Iordanovca au primit 400 de mii de lei în cadrul procesului de amalgamare voluntară

Primăriile satelor Abaclia și Iordanovca din raionul Basarabeasca au primit 400 de mii de lei din partea Guvernului, în cadrul procesului de amalgamare voluntară a administrațiilor publice locale. Banii vor fi utilizați pentru pregătirea unor proiecte de infrastructură în cele două localități.

Potrivit informației publicate de Guvern, finanțarea reprezintă Stimulentul I acordat în cadrul procesului de amalgamare voluntară. În Abaclia, banii vor fi direcționați pentru pregătirea proiectului unei alei pietonale, iar în Iordanovca – pentru reabilitarea unui drum, inclusiv pentru documentația tehnică necesară.

Abaclia Iordanovca
Foto: Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Procesul de amalgamare voluntară dintre cele două unități administrativ-teritoriale a fost inițiat în vara acestui an. Proiectele de decizie ale consiliilor locale Abaclia și Iordanovca au fost supuse consultărilor publice în perioada 5–15 iulie 2026.

Conform procedurii stabilite la nivel național, autoritățile locale care participă la amalgamarea voluntară pot beneficia de mai multe tipuri de stimulente financiare. Acestea includ fonduri pentru susținerea procesului de amalgamare, pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru susținerea anuală a bugetelor unităților administrativ-teritoriale amalgamate.

Amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale este reglementată prin Legea nr. 225/2023, iar metodologia de aplicare a mecanismului a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 925/2023.

Categorii
În esență Politică

Bașcalia spune „nu” amalgamării normative. Ce presupune reforma administrativ-teritorială pentru localitate și de ce locuitorii se declară împotrivă

Bașcalia a încheiat etapa de consultare în cadrul procesului de amalgamare normativă. Potrivit scrisorii Cancelariei de Stat, localitatea ar urma să fie inclusă într-o nouă unitate administrativ-teritorială alături de Abaclia și Iordanovca, cu Abaclia propusă drept viitor centru administrativ. Administrația publică locală și locuitorii care au participat la consultările publice contestă această formulă și solicită menținerea Bașcaliei ca unitate administrativ-teritorială distinctă. În același timp, Guvernul susține că reorganizarea este necesară pentru consolidarea capacității administrative și îmbunătățirea serviciilor publice locale.

Consultări publice la Bașcalia privind amalgamarea normativă

Pe 23 august 2026, locuitorii satului Bașcalia s-au întrunit la Casa de Cultură pentru a dezbate situația localității în contextul reformei administrației publice locale.

Adunarea generală a locuitorilor a fost convocată prin dispoziția primarului nr. 37 din 20 august 2026 și a avut un singur punct pe ordinea de zi: consultarea cetățenilor în procesul de amalgamare normativă și examinarea Planului de Acțiuni transmis de Cancelaria de Stat.

La reuniune a participat și Mariana Plaxivîi, șefă adjunctă a Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat. Reprezentanta Cancelariei de Stat a explicat că Bașcalia nu a inițiat procedura de amalgamare voluntară în termenele stabilite și, din acest motiv, localitatea a fost inclusă în etapa următoare – analiza propunerii de amalgamare înaintate de Guvern în cadrul procesului de amalgamare normativă.

La adunare au participat 610 locuitori ai satului Bașcalia. La finalul consultărilor, propunerea de respingere a amalgamării normative a fost supusă votului. Potrivit procesului-verbal, s-a votat în unanimitate pentru respingerea amalgamării.

Discuțiile au avut loc după ce Primăria Bașcalia a primit, la 20 august 2026, scrisoarea Cancelariei de Stat nr. 29-78-10591 din 19 august 2026. Prin acest document, autoritățile locale au fost informate că Bașcalia intră în etapa de amalgamare normativă și că Guvernul propune formarea unui cluster din UAT Abaclia, UAT Bașcalia și UAT Iordanovca, cu Abaclia drept viitor centru administrativ.

Ce propune reforma administrativ-teritorială

Reforma administrației publice locale este prezentată de Guvern drept o măsură destinată reducerii fragmentării administrative și consolidării capacității primăriilor.

Potrivit datelor prezentate de autorități, în Republica Moldova peste 87% dintre primării, adică 776, au mai puțin de 3.000 de locuitori. Alte 63 de primării au între 3.000 și 5.000 de locuitori, iar 53 au peste 5.000 de locuitori.

Guvernul susține că, în cazul administrațiilor foarte mici, resursele disponibile sunt utilizate într-o proporție semnificativă pentru cheltuieli administrative, în detrimentul investițiilor și dezvoltării locale. În viziunea autorităților centrale, primăriile mai mari ar urma să dispună de resurse financiare și umane mai consistente, ceea ce ar permite atragerea mai eficientă a investițiilor și prestarea unor servicii publice de calitate.

Procesul a fost împărțit în mai multe etape. Prima a vizat amalgamarea voluntară, reglementată prin Legea nr. 225/2023 privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Pentru localitățile care nu au inițiat sau finalizat procedurile de amalgamare voluntară în termenele stabilite, autoritățile au trecut la etapa amalgamării normative.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat într-o conferință de presă din 31 iulie 2026 că obiectivul autorităților este ca, după alegerile locale generale din 2027, primăriile din Republica Moldova să nu mai aibă o populație mai mică de 3.000 de locuitori.

Reforma administrativ-teritorială a fost deja analizată de BAStv într-un material dedicat schimbărilor propuse de autorități și impactului acestora asupra administrației publice locale din raionul Basarabeasca. Citește materialul aici.

Populația – unul dintre criteriile importante în reorganizarea localităților

Potrivit rezultatelor Recensământului populației și locuințelor din 2024, Bașcalia are 1.311 locuitori, Abaclia – 2.856, iar Iordanovca – 434.

Separat, datele privind populația cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2024, utilizate în materialele referitoare la procesul de amalgamare, indică 1.313 locuitori pentru Bașcalia, 2.900 pentru Abaclia și 435 pentru Iordanovca.

Abaclia și Iordanovca au inițiat deja procesul de amalgamare voluntară, adoptând decizii privind constituirea unei unități administrativ-teritoriale comune.

De cealaltă parte, Primăria Bașcalia susține că numărul persoanelor pe care le deservește efectiv este considerabil mai mare.

„Conform caracteristicilor economice și al capacității administrative, satul Bașcalia cedează satului Abaclia doar la capitolul populație. (…)

Ca administrație publică locală, noi deservim aproximativ 3300 de persoane, inclusiv membrii diasporei, care la noi sunt foarte activi. În special în perioada verii și cu ocazia sărbătorilor, mulți dintre ei revin în localitate, participă la viața comunității, la manifestări culturale și la implementarea diferitelor proiecte, ei participă, sunt activi”, afirmă Larisa Haruța, secretara Consiliului sătesc Bașcalia.

În procesul-verbal al consultărilor, administrația locală indică aproximativ 3.300 de persoane înregistrate cu domiciliul în Bașcalia, dintre care 2.826 sunt înscrise în listele electorale. Aceste date reprezintă informații prezentate de autoritățile locale și nu trebuie confundate cu rezultatele oficiale ale recensământului.

Autoritățile de la Bașcalia explică faptul că aplicarea criteriului demografic ridică mai multe semne de întrebare, principalele preocupări ținând de poziționarea geografică, accesul la servicii, modul de împărțire a resurselor și măsura în care necesitățile populației vor fi luate în calcul.

„Nu putem aplica același șablon tuturor localităților”: criteriul geografic și accesul la servicii

Cancelaria de Stat afirmă că, la elaborarea propunerii de cluster, au fost luate în calcul populația localităților, continuitatea teritorială, existența drumurilor și a legăturilor dintre localități, precum și barierele naturale și de infrastructură.

Autoritățile de la Bașcalia contestă însă modul în care aceste criterii au fost aplicate și susțin că legătura dintre Bașcalia și Abaclia nu este una directă și nici funcțională.

Potrivit administrației locale și procesului-verbal al consultărilor, pentru deplasarea din Bașcalia spre Abaclia este necesară traversarea satului Cioc-Maidan din UTA Găgăuzia și a orașului Basarabeasca. Distanța depășește 35 de kilometri, iar starea drumului este descrisă de autoritățile locale drept nesatisfăcătoare.

De asemenea, în procesul-verbal este consemnat faptul că între Bașcalia și Abaclia nu există transport public direct și regulat.

„Motivul este unul geografic: amplasarea localității nu ne permite să ne amalgamăm cu o altă unitate administrativ-teritorială din regiune, deoarece suntem înconjurați de satele din UTA Găgăuzia. Ni s-a propus amalgamarea voluntară cu satul Abaclia. Consiliul sătesc a dat refuz, din motiv că, din punct de vedere teritorial, pentru a ajunge la Abaclia, ar trebui să traversăm două unități administrativ-teritoriale – satul Cioc-Maidan și orașul Basarabeasca”, explică Larisa Haruța.

Primarul satului Bașcalia, Ion Bordan, consideră că forma de organizare administrativ-teritorială trebuie analizată individual, pentru fiecare localitate în parte, ținând cont de amplasarea geografică:

„Nu putem aplica același șablon tuturor localităților. Sunt sate și primării pentru care amalgamarea ar putea fi o soluție firească. Sunt localități între care distanța este foarte mică, uneori doar un drum le desparte, iar dacă nu ar exista indicatoarele, nici nu ți-ai da seama unde se termină o localitate și unde începe alta. În astfel de cazuri, este posibil ca amalgamarea să funcționeze, tocmai pentru că totul este foarte aproape și există o legătură firească între comunități”, concluzionează Bordan.

Localnicii care au luat cuvântul la consultări și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că accesul la unele servicii ar putea deveni mai dificil și că ar putea fi nevoiți să se deplaseze la Abaclia pentru soluționarea unor probleme administrative.

„Se vor uni mai multe primării, însă noi, din păcate, nu ne dorim acest lucru. Vrem să rămânem aparte. Principala noastră îngrijorare este legată de oamenii în vârstă. În sat au rămas mulți bătrâni, iar pentru ei este mult mai dificil să se deplaseze dintr-o localitate în alta. Cred că aceasta este cea mai mare problemă”, spune o locuitoare a satului Bașcalia.

Un alt locuitor este de părere că, indiferent de forma finală a reorganizării, unele servicii ar trebui să rămână disponibile în sat:

„Consider că ar fi bine să rămână măcar unele servicii în localitate, astfel încât oamenii în vârstă să nu fie nevoiți să meargă în alt sat pentru orice document sau problemă”, subliniază acesta.

Temerile exprimate de locuitorii Bașcaliei în cadrul discuțiilor despre reformă au fost prezentate anterior de BAStv într-un material dedicat poziției comunității față de eventuala amalgamare.

Guvernul susține că reorganizarea nu ar trebui să presupună dispariția serviciilor publice din localitățile care nu vor mai găzdui centrul administrativ. Conceptul reformei prevede mecanisme prin care cetățenii să poată accesa servicii și în localitățile componente, inclusiv prin reprezentanți ai noii administrații și prin digitalizarea serviciilor.

În cadrul consultărilor publice de la Bașcalia, Mariana Plaxivîi a menționat, potrivit procesului-verbal, că serviciile publice ar urma să continue să fie prestate în localitate și că locuitorii nu ar trebui să fie obligați să se deplaseze pentru fiecare serviciu.

Eficiența acestor mecanisme va depinde însă de modul în care reforma va fi reglementată și implementată în practică.

Investiții și priorități după amalgamare

Un alt subiect ridicat de administrația publică locală este modul în care vor fi stabilite prioritățile și investițiile după reorganizare.

Pentru reprezentanții Bașcaliei, una dintre întrebări este dacă investițiile efectuate deja în localitate vor fi luate în calcul atunci când vor fi stabilite prioritățile unității administrativ-teritoriale nou-formate:

„În ceea ce privește infrastructura, noi avem realizate aproximativ 70–80% dintre lucrurile necesare unei localități. De aceea, în cazul unei eventuale amalgamări, ne dorim ca finanțările să fie direcționate în primul rând către domeniile în care există cele mai mari necesități.

Principalele probleme sunt acolo unde infrastructura încă lipsește, în special în ceea ce privește apeductul și canalizarea. Nouă ni se va spune: „Voi aveți deja această infrastructură, puteți să mai așteptați; aici însă nu există apă, nu există canalizare și este nevoie urgentă de investiții””, opinează Bordan.

Autoritățile de la Bașcalia susțin că, în prezent, între Bașcalia și Abaclia nu există suficiente servicii publice comune, infrastructură comună sau proiecte comune care să demonstreze că administrarea acestora în cadrul unei singure unități administrativ-teritoriale ar fi mai eficientă.

În procesul-verbal sunt menționate mai multe dificultăți care, în opinia administrației locale, ar putea apărea în organizarea și gestionarea unor servicii comune, precum colectarea și gestionarea deșeurilor, întreținerea și modernizarea drumurilor, dezvoltarea infrastructurii publice, organizarea serviciilor comunale și dezvoltarea serviciilor publice integrate.

Teama că necesitățile bașcalienilor ar putea trece pe plan secund este împărtășită și de unii localnici, care se tem că, odată ce centrul administrativ ar fi stabilit la Abaclia, problemele lor de zi cu zi nu ar mai fi soluționate cu aceeași promptitudine.

„Pentru orice act, orice problemă, va trebui să te duci tocmai unde. Iar acel primar nu va veni să vadă dacă se formează o groapă în drum sau mi se stropește gardul. Eu mai degrabă chem primarul nostru, el vede problema și intervine, rezolvă problema. Acel primar va veni la mine? Nu va veni!”, spune o locuitoare a satului Bașcalia.

Un alt sătean afirmă că actualul model de administrare și-a demonstrat, în opinia sa, eficiența, iar noua formulă ar putea aduce nesiguranță acolo unde lucrurile funcționează deja:

„E ca și cum v-aș întreba: v-ar plăcea ca eu să vin să vă conduc gospodăria sau să-mi conduceți dumneavoastră gospodăria? Nu putem ști ce ne rezervă viitorul, însă eu cred că, așa cum suntem acum, este bine. Până în prezent am trăit bine și fără amalgamare, iar satul s-a dezvoltat. Avem și GAL-uri, vedem că satul merge înainte. Dar după amalgamare cine știe cum va fi? Mai ales că noi ne ducem la Abaclia, nu Abaclia vine la noi.”

De cealaltă parte, Guvernul afirmă că unul dintre avantajele amalgamării ar fi capacitatea unei unități administrative mai mari de a concentra resursele și de a realiza proiecte de amploare.

În urma implementării reformei, autoritățile centrale estimează că primăriile mai mari ar putea dispune de capacități și resurse mai consistente pentru a accesa fonduri externe și a implementa proiecte care să răspundă necesităților populației. Administrația satului Bașcalia respinge însă ideea că doar o unitate administrativ-teritorială amalgamată ar avea capacitatea de a atrage și gestiona astfel de fonduri.

Potrivit datelor prezentate de administrația locală în cadrul consultărilor, în anul 2025 în Bașcalia au fost implementate proiecte în valoare totală de 9.143.682 de lei, dintre care 8.767.016 lei au reprezentat granturi nerambursabile.

Primăria afirmă că dispune de specialiști în elaborarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea și raportarea proiectelor și consideră că această experiență demonstrează capacitatea administrativă și investițională a localității.

Potrivit informațiilor prezentate în procesul-verbal, Bașcalia dispune de sistem de alimentare cu apă și canalizare, turnuri de apă și panouri fotovoltaice la sondele arteziene, iluminat public modern, serviciu propriu de salubrizare, autospecială pentru colectarea deșeurilor, serviciu voluntar de pompieri, Centru de Sănătate cu laborator, Gimnaziul „Marcu Tarlev”, Grădinița „Izvoraș”, Casă de Cultură, muzeu, biblioteci, parc central, terenuri sportive și terenuri de joacă.

Comunitatea cere excluderea din procesul de amalgamare normativă

În urma consultărilor publice din 23 august 2026, a dezbaterilor și a votului desfășurat în cadrul Adunării generale a locuitorilor, participanții au apreciat că includerea Bașcaliei în clusterul administrativ propus nu este justificată de realitățile geografice, teritoriale, infrastructurale și funcționale invocate de comunitate.

Potrivit procesului-verbal, locuitorii prezenți au solicitat excluderea UAT Bașcalia din clusterul administrativ propus și păstrarea localității ca unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu titlu de excepție.

De asemenea, participanții au cerut reanalizarea criteriilor în baza cărora Bașcalia a fost inclusă în cluster, verificarea în teritoriu a continuității teritoriale și a accesibilității reale dintre Bașcalia și Abaclia, precum și luarea în considerare a distanței, a infrastructurii rutiere, a lipsei transportului public direct și a capacității administrative, investiționale și infrastructurale a localității.

Procesul-verbal consemnează că rezultatul votului a fost unanim: 610 voturi pentru respingerea amalgamării normative, zero voturi împotrivă și zero abțineri.

Poziția exprimată la adunare este susținută și de primarul localității, Ion Bordan. Acesta consideră că o eventuală decizie privind amalgamarea ar trebui să fie precedată de o analiză individuală a fiecărei localități și de consultarea cetățenilor:

„Fiecare situație trebuie analizată separat. Trebuie discutat cu cetățenii, trebuie aflată opinia lor și trebuie văzută situația reală din fiecare localitate: ce este bine, ce este rău, ce rezultate ar putea avea amalgamarea.

Consider că implementarea ar putea fi făcută, de exemplu, ca proiect-pilot, pentru a vedea în practică dacă această formă de organizare funcționează, dacă merge înspre bine sau înspre rău și, dacă nu, să ne putem întoarce în orice moment la situația inițială. Pentru că, dacă lucrurile nu merg bine, ce vom face în acest caz? Care este soluția? Care este ieșirea din situație?”, se întreabă primarul.

Planul transmis de Cancelaria de Stat stabilea cinci etape principale pentru perioada 20–28 august 2026: analiza propunerii, consultarea cetățenilor, documentarea procesului de consultare, formularea răspunsurilor motivate și publicarea procesului-verbal sau a tabelului de sinteză.

După finalizarea acestor procese, Cancelaria de Stat urmează să elaboreze proiectul de lege privind noua organizare administrativ-teritorială. Documentul va fi publicat pentru consultări, iar cetățenii vor putea transmite sugestii și comentarii.

Ulterior, proiectul urmează să fie examinat și aprobat de Guvern și, după aprobare, transmis Parlamentului.

Potrivit scrisorii Cancelariei de Stat, noua organizare administrativ-teritorială urmează să intre în vigoare la următoarele alegeri locale generale din toamna anului 2027.

Pentru Bașcalia, rămâne deschisă întrebarea dacă argumentele invocate de comunitate – particularitățile geografice, infrastructura, accesibilitatea și capacitatea administrativă – vor determina revizuirea formulei propuse de autoritățile centrale.

Autor: Virineia Carapirea

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Zi de sărbătoare la Iordanovca: rugăciuni și slujbă solemnă de hram

Locuitorii satului Iordanovca sărbătoresc astăzi, 28 august, hramul localității, dedicat Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox.

Cu această ocazie, la biserica din sat a fost oficiată o slujbă solemnă. Credincioșii au venit să se roage pentru sănătatea și liniștea lor, pentru familii și cei dragi, dar și să mulțumească pentru binecuvântările primite.

Adormirea Maicii Domnului este precedată de un post de două săptămâni și marchează, potrivit tradiției creștine, trecerea Maicii Domnului la viața cerească. Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub denumirea de Sfânta Maria Mare.

Pentru comunitatea din Iordanovca, ziua de astăzi este atât un moment de rugăciune și reculegere, cât și un prilej de a fi împreună. După slujba religioasă, localnicii își continuă ziua de sărbătoare alături de familie și de cei apropiați.

Hramul rămâne una dintre cele mai importante sărbători pentru comunitățile rurale, fiind o ocazie de a păstra tradițiile și de a transmite credința și obiceiurile din generație în generație.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Iordanovca își sărbătorește Hramul pe 28 august: programul evenimentului

Locuitorii satului Iordanovca, raionul Basarabeasca, sunt invitați pe 28 august la sărbătoarea dedicată Hramului localității. Evenimentul, organizat sub genericul „Ca la noi la iordăneni”, va cuprinde slujbă religioasă, activități tradiționale și un program artistic.

Sărbătoarea va începe la ora 07:00, cu Sfânta Liturghie, oficiată la biserica din localitate.

De la ora 14:00, programul va continua cu jocuri distractive și competiții tradiționale. Organizatorii anunță inclusiv întreceri de trântă și alte activități pregătite pentru participanți.

Partea festivă va începe la ora 16:00, când pe scenă vor evolua artiști și colective locale. Invitatul special al sărbătorii va fi interpretul Igor Cuciuc, iar în program va participa și solista Alina Dodica.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de evoluțiile mai multor ansambluri: „Lia”, „Sălcioara”, „Consânzenele”, precum și Ansamblul de Dans Modern al Centrului raional de creație pentru copii „Luceafărul” din Basarabeasca.

Organizatorii îi invită pe localnici, dar și pe oaspeții din alte localități, să participe la Hramul satului Iordanovca și să petreacă împreună o zi dedicată tradițiilor, muzicii și comunității.

Categorii
Anunțuri Util

În mai multe localități din raionul Basarabeasca sunt programate întreruperi de energie electrică pe 26 și 28 august

Locuitorii din mai multe localități ale raionului Basarabeasca vor avea parte de întreruperi temporare ale energiei electrice pe 26 august. Premier Energy informează că, deconectările sunt programate pentru lucrări de reparație, intervenții operative și lucrări de întreținere a rețelei.

26 august

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, Şcolinaea, orașul Basarabeasca: str. Trudovaea, satul Carabetovca: str.Chirov, Grigore Vieru, I.Secrieru, Ion Creangă, Livezilor, Miciurin, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Nicolae Sulac, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ţvetocinaea, 28 iunea, satul Iordanovca : str. Molodejnaea, satul Sadaclia: str. Cogîlnic, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Tineretului, 31 August 1989, 1 Mai, 9 Mai parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Sadaclia: str. 1 Mai, 24 august, 31 August 1989, 9 Mai, Abricoşilor, Alexandr Puşkin, Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Gării, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Verdeții parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.

Satul Abaclia: str. 31 August 1989, Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexei Mateevici, Coghilinic, Dacia, Dimitrie Cantemir, Dom Pps, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Iachir, Ion Secrieru, Lev Tolstoi, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Moldova, Serghei Lazo, Spitalului, Şcolinaea, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Iordanovca: str. Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Serghei Lazo, satul Sadaclia: str. Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Verdeții, 31 August, 1 Mai, 9 mai, 24 August parțial, în intervalul de timp între 18:00-20:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Sadaclia: str. 1 Mai, 24 august, 31 August 1989, Bender, Cogîlnic, Fîntînilor, GăriiMaxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Şcolii, Tineretului, Vasile Alecsandri, Veteranilor, Verdeții parțial, în intervalul de timp între 19:30-21:30 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric.

Satul Sadaclia: str. 31 August 1989 parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:15 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor.

28 august

Satul Abaclia: str. Mihail Frunze, Şcolinaea, orașul Basarabeasca: str. Trudovaea, satul Carabetovca: str.Chirov, Grigore Vieru, I.Secrieru, Ion Creangă, Livezilor, Miciurin, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Nicolae Sulac, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ţvetocinaea, 28 iunea, satul Iordanovca: str. Molodejnaea, satul Sadaclia: str. Cogîlnic, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Păcii, Tineretului, 31 August 1989, 1 Mai, 9 Mai parțial, în intervalul de timp între 18:00-21:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Satul Abaclia: str. 31 August 1989, Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexei Mateevici, Coghilinic, Dacia, Dimitrie Cantemir, Dom Pps, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Iachir, Ion Secrieru, Lev Tolstoi, Livezilor, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Moldova, Serghei Lazo, Spitalului, Şcolinaea, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri, orașul Basarabeasca: str. Iujnaea, satul Iordanovca: str. Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Serghei Lazo, satul Sadaclia: str. Alexandru Donici, Barbu Lăutaru, Cogîlnic, Fîntînilor, Grigore Cotovschi, Ion Creangă, Iscra, Iurie Gagarin, Livezilor, Maxim Gorki, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Tineretului, Podurilor, Trandafirilor, Livezilor, Sovetelor, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tcacenco, Florilor, Viilor, Gării, Verdeții, 31 August, 1 Mai, 9 mai, 24 August parțial, în intervalul de timp între 18:00-21:00 pentru manevre operative de scurtă durata.

Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să țină cont de intervalele anunțate și să își planifice activitățile în funcție de programul lucrărilor.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Întreruperi de energie electrică în raionul Basarabeasca pe 15 august

Sâmbătă, 15 august, în orașul Basarabeasca și mai multe localități din raion sunt posibile întreruperi temporare ale energiei electrice. Premier Energy Distribution anunță lucrări programate de reparație și manevre operative în rețelele electrice.

Lucrările sunt planificate în intervalul 09.00-11.00.

În această perioadă, întreruperile pot afecta următoarele localități și străzi:

  • s. Abaclia – str. Mihail Frunze, Şcolinaea;
  • or. Basarabeasca – str. Trudovaea;
  • s. Carabetovca – str. 27 August, Chirov, Grigore Vieru, I. Secrieru, Ion Creangă, Livezilor, Miciurin, Mihai Eminescu, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Nicolae Sulac, Păcii, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Tineretului, Ţvetocinaea, 28 Iunea;
  • s. Iordanovca – str. Molodejnaea;
  • s. Sadaclia – str. Cogîlnic, Grigore Cotovschi, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Sadaclia, Tineretului, 31 August 1989, 1 Mai, 9 Mai.

O parte dintre întreruperi sunt legate de lucrări de reparație a echipamentului electric, iar altele de manevre operative de scurtă durată.

Premier Energy Distribution precizează că lucrările sunt efectuate pentru întreținerea și modernizarea rețelelor electrice.

Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Serviciul Suport Clienți la numărul 022 43 11 11.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Abaclia și Iordanovca vor avea o primărie comună: localitățile vor primi peste 13 milioane de lei pentru dezvoltare

Localitățile Abaclia și Iordanovca din raionul Basarabeasca au aprobat deciziile privind amalgamarea voluntară, urmând să formeze o nouă unitate administrativ-teritorială cu o primărie comună.

Pentru susținerea procesului de reorganizare și dezvoltarea localităților, noua entitate administrativă va beneficia de stimulente financiare în valoare de 13,29 milioane de lei oferite de Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor prezentate de reprezentanții Cancelariei de Stat, grupul comun de lucru al localităților a stabilit primele direcții de acțiune pentru apropierea serviciilor publice de cetățeni. Printre acestea se numără instituirea unui CUPS (Centru Unificat de Prestare a Serviciilor) în Iordanovca și elaborarea proiectelor tehnice pentru investițiile planificate în Abaclia.

Amalgamarea voluntară are drept scop crearea unei administrații locale mai eficiente, atragerea investițiilor și îmbunătățirea accesului locuitorilor la servicii publice.

Procesul de amalgamare voluntară în Republica Moldova continuă, iar autoritățile centrale susțin localitățile care aleg această cale de dezvoltare.

În raionul Basarabeasca, un posibil pas similar este analizat și de localitățile Carabetovca și Sadaclia, care urmează să decidă dacă vor iniția procesul de amalgamare voluntară.

Categorii
Anunțuri Util

Trei sate și o comună din raionul Basarabeasca vor rămâne fără gaze naturale timp de patru zile

În perioada 14–17 iulie, locuitorii din trei sate și o comună din raionul Basarabeasca vor rămâne temporar fără gaze naturale. Sistarea livrării este necesară pentru efectuarea unor lucrări planificate de întreținere și deservire tehnică a rețelelor de distribuție.

Furnizarea gazelor naturale va fi sistată pentru toți consumatorii din următoarele localități:

  • satul Sadaclia;
  • satul Carabetovca;
  • satul Iordanovca;
  • comuna Iserlia.

Potrivit filialei „Basarabeasca-gaz” din cadrul SRL „Cimișlia-gaz”, întreruperea va avea loc în perioada 14–17 iulie. În acest interval vor fi efectuate lucrări planificate de mentenanță, profilaxie și deservire tehnică a rețelelor de distribuție. Aceste intervenții sunt necesare pentru asigurarea continuității și fiabilității furnizării gazelor naturale.

Consumatorii sunt rugați să respecte măsurile de siguranță. Pe toată durata lucrărilor, robineții aparatelor de utilizare a gazelor trebuie menținuți închiși și trebuie respectate cu strictețe regulile de securitate la utilizarea gazelor naturale.

Graficul detaliat al deconectărilor programate este disponibil pe pagina oficială a companiei Cimișlia-gaz.

Pentru informații suplimentare sau în caz de urgență, consumatorii pot apela:

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(DOC) Abaclia și Iordanovca discută amalgamarea voluntară: au început consultările publice

Locuitorii satelor Abaclia și Iordanovca sunt invitați să participe la consultările publice privind proiectul de amalgamare voluntară a celor două unități administrativ-teritoriale (UAT). Inițiativa face parte din reforma administrației publice locale și urmărește consolidarea capacității administrative, atragerea investițiilor și îmbunătățirea serviciilor publice.

Documentele elaborate de grupul comun de lucru vor putea fi analizate de cetățeni, iar opiniile și recomandările acestora vor fi luate în considerare înainte ca proiectul să fie supus aprobării consiliilor locale.

Potrivit documentelor de fundamentare, noua structură administrativă ar urma să aibă centrul administrativ în satul Abaclia, localitate desemnată în baza criteriilor prevăzute de legislația națională privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

O comunitate cu peste 3.300 de locuitori

Datele prezentate în cadrul analizei arată că cele două localități însumează o populație de 3.335 de locuitori, aproximativ 2.168 de gospodării, o suprafață totală de 87,84 km² și o rețea de drumuri de circa 65 de kilometri.

Evaluarea serviciilor publice existente evidențiază atât punctele forte, cât și domeniile în care sunt necesare investiții.

În satul Abaclia, rețeaua de apă potabilă, grădinița, transportul public și terenurile de sport sunt apreciate la un nivel înalt, însă lipsa sistemului public de canalizare rămâne una dintre cele mai importante probleme ale localității.

În Iordanovca, infrastructura de alimentare cu apă, iluminatul stradal și serviciile de salubrizare sunt bine dezvoltate, însă există deficiențe privind drumurile asfaltate și transportul public.

Cinci priorități comune pentru dezvoltare

Grupul de lucru a identificat cinci direcții strategice considerate prioritare pentru viitoarea administrație comună:

  • digitalizarea serviciilor administrative și dezvoltarea serviciilor electronice pentru cetățeni;
  • extinderea sistemelor de canalizare și îmbunătățirea serviciilor de sanitație publică;
  • atragerea investițiilor și accesarea fondurilor europene și naționale;
  • modernizarea infrastructurii rutiere;
  • dezvoltarea economiei locale și crearea de noi locuri de muncă.

Pentru realizarea acestor obiective sunt estimate investiții de peste 20,4 milioane de lei, la care s-ar putea adăuga finanțări externe prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, programele Uniunii Europene și Fondul pentru Amalgamare Voluntară.

Separat, documentele prevăd un stimulent financiar destinat investițiilor capitale în valoare estimată la 10,39 milioane de lei, în cazul finalizării procesului de amalgamare.

Investiții planificate pentru fiecare localitate

Pe lângă obiectivele comune, fiecare localitate și-a stabilit propriile priorități.

În Abaclia, accentul este pus pe construirea sistemului de canalizare și continuarea reabilitării drumurilor.

În Iordanovca, autoritățile propun modernizarea infrastructurii rutiere, precum și proiectarea și construcția unui nou turn de apă pentru îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă.

Totodată, în documentele strategice sunt incluse măsuri pentru dezvoltarea transportului public, inclusiv posibilitatea introducerii sau extinderii unei rute de microbuz, creșterea frecvenței curselor și amenajarea unor stații moderne pentru pasageri.

Ce presupune amalgamarea voluntară

Amalgamarea voluntară reprezintă procesul prin care două sau mai multe unități administrativ-teritoriale decid, prin acord comun și cu respectarea procedurilor legale, să formeze o singură administrație locală. Potrivit autorităților, scopul acestei reforme este consolidarea capacității administrative, utilizarea mai eficientă a resurselor financiare și facilitarea accesului la proiecte de investiții de amploare.

Conform notei de fundamentare, proiectul nu generează cheltuieli bugetare imediate, iar eventualele implicații financiare și administrative vor fi analizate în etapele ulterioare, după constituirea legală a noii unități administrativ-teritoriale.

Cetățenii sunt invitați să participe la consultări

Autoritățile locale subliniază că procesul de consultare publică reprezintă o etapă obligatorie înainte de adoptarea deciziei finale. Locuitorii, reprezentanții societății civile și mediului de afaceri pot transmite recomandări și opinii până la 15 iulie 2026, fie prin poștă electronică, fie direct la sediul Primăriei Iordanovca.

După încheierea consultărilor și aprobarea proiectelor de către consiliile locale, dosarul de amalgamare va fi transmis Cancelariei de Stat, instituție care coordonează etapele finale ale procedurii prevăzute de legislația Republicii Moldova.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Jocuri, animatori și surprize gratuite: cum va fi sărbătorită Ziua Copilului în localitățile din raionul Basarabeasca

Locuitorii raionului Basarabeasca se pregătesc să marcheze cu multă voie bună Ziua Internațională a Copilului. În toate localitățile din raion, primăriile și casele de cultură au anunțat deja programe speciale dedicate celor mici, cu jocuri, muzică, surprize și activități distractive pentru întreaga familie.

Organizatorii promit că ediția din acest an va aduce multă culoare, energie și momente memorabile pentru copii. În programe sunt incluse spectacole interactive, concursuri, ateliere creative, personaje îndrăgite din desene animate, dar și dulciuri și surprize gratuite.

În satul Iordanovca, sărbătoarea va avea loc duminică, 31 mai, începând cu ora 11:00. Copiii vor avea parte de o atmosferă de poveste alături de Minnie și Mickey Mouse, dar și de curajosul Spider-Man. Organizatorii au pregătit dansuri, muzică, jocuri interactive și posibilitatea de a face fotografii cu personajele preferate.

Și în satul Bașcalia, Primăria și Casa de Cultură invită copiii și părinții la o sărbătoare specială dedicată copilăriei. Evenimentul este programat pentru data de 31 mai, ora 11:00, iar participanții vor avea parte de muzică, activități recreative și multă distracție.

O inițiativă originală pregătește și comuna Iserlia. Aici, în curtea Casei de Cultură, va fi organizat un adevărat traseu tematic intitulat „ISERLĂNDIA”. Copiii vor participa la un quest interactiv cu mai multe stații tematice, printre care o zonă sportivă, activități distractive, întâlnirea cu Baba Cloanța și un spectacol cu bule de săpun. De asemenea, organizatorii promit popcorn, vată dulce, apă potabilă și premii – toate gratuite. Startul distracției va fi dat la ora 10:00.

În orașul Basarabeasca, Consiliul Raional, împreună cu Primăria, pregătesc o sărbătoare amplă în centrul orașului, pe 31 mai, începând cu ora 10:00. Copiii vor avea acces gratuit la tobogane gonflabile, carusele și diverse ateliere creative. Programul include și un spectaculos show cu spumă, jocuri interactive, muzică și multe surprize dulci.

La Sadaclia, sărbătoarea dedicată copiilor va avea loc în scuarul Casei de Cultură la 31 mai la ora 12:00. Organizatorii au anunțat prezența animatorilor, înghețată, popcorn, vată dulce și numeroase activități recreative pentru cei mici.

În satul Carabetovca sunt pregătite jocuri, ateliere creative, muzică și activități sportive pentru copii. Sărbătoarea va avea loc pe 1 iunie și va începe la ora 11:00.

Și satul Abaclia se alătură sărbătorii dedicate celor mici. Administrația Publică Locală invită copiii și părinții la un eveniment festiv organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, care va avea loc pe 1 iunie, începând cu ora 10:00, pe platoul din fața Casei de Cultură. Programul pregătit include muzică, dansuri, estafete, jocuri distractive și multe surprize pentru participanți.

Astfel, Ziua Internațională a Copilului promite să fie sărbătorită pe larg în întreg raionul Basarabeasca. Autoritățile locale și instituțiile de cultură au pregătit programe variate pentru a oferi copiilor o zi specială, plină de zâmbete, distracție și momente memorabile.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼