Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că marți, 27 decembrie 2022, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:
s. Abaclia: str. Abaclia 7004 parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric;
s. Abaclia: str. 31 August 1989 (Şopsa), Alecu Russo, Alexei Mateevici, Florilor, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Creangă, Ion Iachir, Ion Secrieru, Iurie Gagarin, Lev Tolstoi, Mihail Frunze, Novaea, Abaclia, Spitalului, Şcolinaea, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ştefan Vodă, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:00 pentru manevre operative de scurtă durata
Pentru informații suplimentare contactați Serviciul Suport Clienți al companiei la telefonul 022-43-11-11.
Ne cerem scuze pentru eventualele incomodități, ce pot fi cauzate de întreruperea temporară în livrarea energiei electrice.
În această ediție a Cartierului Tineretului veți afla cum micuții clasei I-îi au petrecut prima zi de școală, ce știu tinerii din Basarabeasca despre tradiția de Sf. Andrei, cu ce se ocupă tinerii asociației „Atos” din s. Sadaclia, cât de bine știu tineri din oraș trandurile actuale din TikTok. Acestea și alte lucruri interesante veți afla din ediția ce urmează.
Deoarece pare puțin probabil ca Iisus să se fi născut pe 25 decembrie, se ridică întrebarea logică de ce este sărbătorit Crăciunul în această dată. Răspunsul trimite înapoi la sărbătorile păgâne care au avut loc în jurul solstițiului de iarnă.
Două sărbători au avut loc în special în jurul datei de 25 decembrie – Saturnalia și ziua de naștere a zeului soare, Mithra. Menționăm că multe din sărbătorile păgâne au fost înlocuite de cele creștine. Pentru fixarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare a Nașterii Domnului s-a răspuns ca prin această sărbătoare se dorea înlăturarea mitraismului.
Sărbătoarea centrală mitraică era strâns legată de solstițiul de iarnă (22-23 decembrie) fiind privită ca ziua de naștere a zeului Soare. Este momentul în care zilele încep să crească, iar nopțile să scadă. Astfel, ziua de naștere a zeului Mitra, introdusă la Roma de împăratul Aurelian, în anul 274, a fost înlocuită cu ziua de naștere a Mântuitorului, Care fusese numit de proroci “Soarele dreptății” (Maleahi 4, 2), “Răsăritul cel de sus” (Zaharia 6, 12; Luca 1, 78-79). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, a fost prima persoană care propune în anul 221, ziua de 25 decembrie ca zi pentru Nașterea lui Iisus.
Cu toate acestea, există unele țări în lume care nu sărbătoresc Crăciunul, iar ziua de 25 decembrie este una obișnuită. Iată câteva exemple:
Republica Moldova – ambele date sunt cu roșu în calendar, iar oamenii, adesea, sărbătoresc de două ori;
Arabia Saudită – este absolut interzisă această sărbătorire a Crăciunului;
Turcia – majoritatea locuitorilor din Turcia sunt de origine musulmană din acest motiv, Crăciunul nu se sărbătorește, fiind doar o zi normală din luna decembrie.
Chiar dacă ziua de 25 decembrie a devenit sărbătoare eminamente creștină, totuși mai întâlnim și astăzi rămășițele cultului păgân al soarelui: focurile care se fac în dimineața de Crăciun, colacii de Crăciun care imită forma soarelui, mersul cu capra etc.
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 26 decembrie 2022, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:
s. Abaclia: str. Abaclia 1 A, 7001, 9993 parțial, în intervalul de timp între 09:30-17:00.
Pentru informații suplimentare contactați Serviciul Suport Clienți al companiei la telefonul 022-43-11-11.
Ne cerem scuze pentru eventualele incomodități, ce pot fi cauzate de întreruperea temporară în livrarea energiei electrice.
Dacă nu ai prea multe idei pentru cadourile de Crăciun, s-ar putea ca zodia să te ajute. Iată ce cadouri de Crăciun le poți lua celor dragi în funcție de zodie.
sfatulparintilor.ro
Nativii din zodia Berbec sunt firi pasionale, pline de viață și întotdeauna pregătiți pentru o nouă aventură. De aceea cel mai potrivit cadou pentru cei născuți sub semnul Berbecului este un gadget care să le permită să își monitorizeze activitățile și să înregistreze amintiri care să dureze o viață. De asemenea, vor adora și o bicicletă, o tabletă, un telefon sau un tricou cu logo-ul echipei preferate.
Persoanele născute în zodia Taur sunt foarte pretențioși când vine vorba de cadouri, iar dacă își dorești să-i impresionezi le poți oferi cadourile de lux, poate o bijuterie de aur sau argint. Totodată, acești nativi vor rămâne plăcut impresionați dacă le faci cadou un ceas sau un parfum scump.
Nativii Gemeni nu sunt foarte pretențioși în materie de cadouri, pentru ei nu contează dacă darul este scump sau ieftin. Gemenii sunt persoane curioase și creative. Așadar, cel mai potrivit cadou ar fi o invitație la o piesă de teatru, o excursie în străinătate sau o drumeție prin locuri necunoscute.
Racii sunt familiștii zodiacului. Indiferent de succesul profesional adevăratele lor satisfacții vin din sfera personală. Atunci când faci un cadou unui nativ din zodia Rac trebuie să ții cont de faptul că sunt pasionați de artă, dar și că sunt persoane romantice, ce se vor topi în fața unui cadou, precum un desen, o poezie sau un buchet de flori.
Nativii Lei sunt printre cei mai ușor de mulțumit când vine vorba de cadouri. Orice obiect frumos, scump și care iese în evidență este bine primit astfel, cel mai potrivit cadou ar fi bijuteriile, o excursie scumpă, o ședință la un centru spa sau o seară la club, fiind un mediu în care se simt cel mai bine.
Destul de capricioase și pretențioase, cu Fecioarele nu știi niciodată cum și ce să alegi. Nativii Fecioare nu sunt ușor de impresionat, dar știi că lor le place foarte mult să se îngrijească. Sunt destul de conservatori și adoră lucrurile clasice și scumpe, precum: un set scump, în piele naturală, cu o agendă, curea sau geantă, un ceas de marcă, un set de cosmetice, o zi la piscină sau un telefon performant.
Nativii în zodia Balanță sunt arbitrii eleganței din zodiac. Au o sensibilitate aparte la stimuli vizuali, la artă și la modă ca art artistic. Așadar, pentru aceste persoane poți cumpăra un tablou, o carte bună, un joc inteligent sau o sticlă de vin vechi.
Nativii Scorpion sunt și ei destul de greu de mulțumit, mai ales dacă sunt înstăriți și își permit singuri să își cumpere orice. Pe ei îi cucerești cu ceva intim, special și sentimental. În cazul femeilor, cel mai potrivit cadou ar fi ceva elegant, feminin, precum o bijuterie sau o seară romantică. Dacă vorbim de un bărbat Scorpion, atunci putem cumpăra lucrurile din piele, precum o curea sau un portofel, un puzzle foarte dificil sau o sticlă de vin.
Filozofi și exploratori, visul comun al tuturor din zodia Săgetător este să vadă toată lumea de la un capăt la celălalt, dacă se poate de două ori. Cele mai bune idei pentru acești nativi sunt o excursie spre locuri exotice, o petrecere surpriză, o experiență plină de adrenalină, un abonament la sală.
Dintre toate semnele zodiacului, nativii în zodia Capricorn sunt cei mai ambițioși și cei mai determinați să își atingă scopurile. Așadar, un cadou ideal pentru aceștia ar fi un robot de bucătărie, un parfum, dar și gadgeturi de ultimă generație.
Nativii Vărsători ar aprecia o surpriză și orice dar legate de pasiunile lor. Mulți dintre ei au talente creative și le poți oferi seturi de pictură sau bricolaj. De asemenea, fiind amatori de artă, poți alege o seară la Operă sau o escapadă la munte sau într-o locație inedită.
Nativii în zodia Pești sunt cei mai sensibili oameni din zodiac. Acești nativi apreciază fiecare cadou, atâta timp cât este dat din suflet, de aceea cel mai potrivit cadou este o excursie la munte, un obiect lucrat manual, un parfum delicat sau bilete către o destinație romantică.
După trendul de scădere continuă a prețurilor la carburanți, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat despre o ușoară majorare. În intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts s-au majorat cu circa 10 % la benzină și cu cca 9% la motorină.
Prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:
# 22,21 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+ 13 bani);
# 23,06 lei/litru – pentru motorina standard (+13 bani).
Potrivit autorităților, schimbarea este generată în mare parte de așteptările piețelor privind reducea de către Federația Rusă a producției de petrol cu 5-7 %, de la începutul anului 2023. Bursele au reacționat imediat la declarația oficialilor ruși privind oprirea începând cu anul viitor a vânzărilor către țările care susțin plafonarea prețurilor la țițeiul și produsele petroliere rusești.
Administratoarea grupului “Inimi mari!Abaclia”, Eugenia Leu, împreună cu o echipă de voluntari, în ajun de sărbătoarea Sf. Vasile, intenționează să organizeze o acțiune de binefacere pentru bătrânii din sat.
Această acțiune va fi realizată grație donațiilor și banilor acumulați anterior, în ziua de Hram al satului Abaclia, din comercializarea produselor din Italia.
Într-un final, pentru acest act caritabil, până la moment, s-a acumulat o sumă de 14 000 lei, dinre care, Eugenia Leu a contribuit cu 8000 lei și, localnicii – cu 6000 lei.
Totodată, potrivit organizatoarei, în afară de bani, s-au adunat și produse alimentare, de îngrijire personală etc.
,,Din cauza prețurilor mari la scutece, bătrânii care sunt imobilizați la pat nu-și permit procurarea acestora. Donația scutecelor este făcută de locuitorii satului, cât și de cetățeni italieni.”, a menționat Eugenia Leu.
Astfel, circa 50 de bătrâni singuratici, care au pensii mai mici de 2000 lei, vor beneficia de acest ajutor oferit de către localnici și diaspora, la inițiativa Eugeniei Leu.
La această acțiune se pot alătura mai mulți oameni cu inimi mari!
În așteptarea sărbătorilor de iarnă este o normalitate să împodobim casa cu elemente decorative, precum coronițe, lumânări, ornamente, beculețe și luminițe electrice. Pentru a evita nenorociri în această perioada, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), vine cu o serie de Reguli de apărare împotriva incendiilor, și anume:
Montați pomul de Crăciun pe suport stabil și sigur;
Deconectați decorațiunele de brad pe timpul nopții;
Folosiți instalații și decorațiuni electrice fără defecțiuni;
Nu aprindeți lumânări pe pomul de Crăciun;
Pomul de Crăciun nu trebuie să atingă podul și păretele;
Nu instalați pomul de Crăciun în apropiere de aparatele de încălzit și alte instalații electrice;
Micșorarea lățimii trecerilor dintre rândurile de scaune şi blocarea acestora cu fotolii, scaune etc;
Folosirea obloanelor la ferestre pentru a face întuneric în încăperi;
Îmbrăcarea copiilor în costume din materiale ușor inflamabile;
Aflarea în încăperi a unui număr de persoane peste norma stabilită.
Potrivit studiului făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), pe parcursul a 11 luni ale anului 2022, în Republica Moldova s-a realizat 29195 de misiuni, cu 9421 (48 %) mai multe comparativ cu aceiași perioadă a anului precedent, din cauza nerespectării Regulilor de apărare a incendiilor.
Dacă, totuşi, a izbucnit incendiul, solicitaţi imediat serviciul de pompieri prin numărul de telefon «112», începând imediat evacuarea persoanelor în locuri sigure şi interveniţi la stingerea incendiilor cu stingătoarele pregătite anterior şi cu alte mijloace de stingere.
În scopul sprijinirii sistemului național de sănătate, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) a oferit grantul în valoare de 900 mii de euro Republicii Moldova din Fondul pentru Migranți și Refugiați (FMR), în contextul crizei refugiaților din Ucraina.
Mijloacele financiare au fost transferate în contul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și vor acoperi cheltuielile instituțiilor medico-sanitare spitalicești care au oferit asistență medicală gratuită refugiaților, în situații de urgență medico-chirurgicală și tratament al COVID-19.
Acordul de grant dintre Republica Moldova și CEB a fost semnat la Chișinău, în luna august curent, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, iar în octombrie a fost ratificat de Parlament.
CEB implementează proiecte de investiții cu orientare socială, iar FMR, fond fiduciar înființat de CEB, are scopul de a ajuta statelor membre să gestioneze situațiile de urgență, ce țin de migranții și refugiații care sunt pe teritoriul acestora.
Cinci echipe de tineri din sudul republicii Moldova, care fac teatru social, au beneficiat de un master-class, prezentat de către actorul Ion Dudca. Instruirea a avut loc în incinta Liceului Teoretic „Matei Basarab” din oraşul Basarabeasca. Evenimentul inedit s-a organizat cu scopul de a dezvolta în rândul tinerilor abilitatea de expunere a problemelor şi identificarea soluţiilor, printr-o medotă creativă, în forma unei scene de teatru. Activitatea este parte a Festivalului Național de Teatru Social, ce face parte din proiectul Tinerii – Lideri Responsabili, implementat de AO Reţeaua de Tineri Educatori de la Egal la Egal din Republica Moldova (Y-PEER Moldova), cu susținerea OXFAM.
Noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțământul permite prelucrarea datelor personale, precum comportamentul de navigare sau identificatori unici pe acest site, și afișarea reclamelor personalizate sau nepersonalizate. Refuzul sau retragerea acordului poate afecta anumite funcții și servicii opționale.
Mai jos poți accepta sau alege separat scopurile și furnizorii. Alegerea se aplică numai acestui site. Poți modifica setările și retrage acordul oricând, folosind controalele din politica de cookie-uri sau butonul de setări cookie din partea de jos a ecranului.
Necesare
Întotdeauna active
Funcționarea, securitatea și memorarea alegerilor tale. Aceste tehnologii nu activează analiza vizitelor sau publicitatea.
Preferințe
Setări opționale pentru experiența de navigare. Nu activează statistica sau publicitatea.
Statistică
Google Analytics măsoară utilizarea site-ului numai cu acord. Funcțiile publicitare și Google Signals sunt dezactivate în integrarea site-ului.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Conținut extern și marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.