Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Zilele Europene ale Patrimoniului au fost marcate la Biblioteca Publică din s. Abaclia

Pe 26 septembrie, în Bibliotecă Publică din satul Abaclia a fost organizată o activitate pentru elevi, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2024. Genericul activității a fost „Rute, rețele și conexiuni”.

Aici au participat tineri ai claselor a IX-a – a XII-a, care au realizat diferite creații cu tematica patrimoniului european, precum flagurile statelor membre ale UE, dar și diferite desene care ilustrează arhitectura clădirilor aflate în patrimoniul cultural european.

Scopul activității a fost de a promova Zilele Euopene ale Patrimoniului, implicând tinerii în diferite activități care promovează informarea și familiarizarea cu valorile culturale europene.

Menționăm că activitatea a fost organizată de Biblioteca pentru copii și Biblioteca Publică din s. Abaclia, la îndemnul Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Autor: Liliana Zabolotnîi

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri

Planetariu și tehnologie Virtual Reality la Cimișlia: Doritorii sunt invitați la o experiență interactivă gratuită

Primăria orașului Cimișlia, în parteneriat cu Uniunea Națională a Studenților și Tineretului din Moldova, invită publicul să participe la o activitate educativă și de divertisment inedită. Evenimentul va avea loc vineri, 23 august, între orele 12:00 și 16:00, la Casa de Cultură din orașul Cimișlia.

 În cadrul acestui eveniment, cei mici vor putea explora lumea fascinantă a universului prin intermediul unui Planetarium.  Proiecția educativă, care durează 15 minute, este special concepută pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.

 Pentru cei pasionați de tehnologie și aventură, vor fi disponibile sesiuni de câte 10 minute cu Ochelarii VR (Viarocichi). De această oportunitate se pot bucura toți copii, începând cu vârsta de 5 ani.

 Adolescenții și tinerii cu vârste de la 11 ani în sus vor avea ocazia să testeze tehnologia Oculus și se vor putea participa la o sesiune interactivă de tip Shooter.

 Participanții vor avea acces gratuit la toate aceste activități, bucurându-se de o experiență completă de învățare și divertisment.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Câți elevi din raionul Basarabeasca se odihnesc gratuit la o tabără de vară

În acest an, bilete gratuite la o tabără de vară au primit 156 de elevi din raionul Basarabeasca. Copiii au început deja sejurul, care va dura 10 zile. Despre aceasta a anunțat șefa Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal.

Tabăra va fi organizată în comuna Molovata Nouă, Stânga Nistrului, și doar pentru un singur sejur, în perioada 16 – 25 iulie.  

Potrivit șefei Direcției Învățământ General Basarabeasca, Ecaterina Pascal, în acest an la tabără vor pleca 156 de elevi. Ei sunt aleși în baza meritelor și a succeselor pe care le-au acumulat pe parcursul anului de studii 2023 – 2024 sau reieșind din situația materială și financiară slabă a familiei. Potrivit ei, banii pentru foile de odihnă la tabără sunt alocați de către Ministerul Finanțelor.

Foile de odihnă sunt redirecționate conform numărului total de elevi din instituție. Costul orientativ pentru o zi în tabăra de odihnă, conform MEC, este de 358 lei.

Anual, între 140 – 170 de elevi ai raionului Basarabeasca au posibilitatea de a merge gratuit la o tabără de odihnă. Sejurul se achită de către Guvern și Direcția Învățământ General Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼