Categorii
Anunțuri Util

Consiliul Raional Basarabeasca anunță concurs pentru funcția de șef al Serviciului arhivă

Consiliul Raional Basarabeasca anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de șef al Serviciului arhivă. Persoana selectată va coordona activitatea serviciului și va fi responsabilă de evidența, păstrarea, conservarea și valorificarea documentelor de arhivă.

Potrivit anunțului, funcția presupune inclusiv asigurarea accesului persoanelor fizice și juridice la documentele și informațiile cu valoare arhivistică, în conformitate cu legislația în vigoare. Printre principalele responsabilități ale viitorului șef al Serviciului arhivă se numără elaborarea planului anual de activitate și a rapoartelor serviciului, ținerea evidenței activității, organizarea seminarelor pentru instituțiile care furnizează documente arhivei, precum și verificarea condițiilor de păstrare a actelor.

De asemenea, acesta va coordona nomenclatoarele dosarelor și va monitoriza modul în care acestea sunt utilizate în instituții. O altă responsabilitate este organizarea și controlul procesului de ordonare a documentelor cu termen permanent de păstrare.

Cine poate participa la concurs

Pentru ocuparea funcției, candidații trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba de stat și limbile oficiale de comunicare interetnică utilizate în teritoriu și să nu fi împlinit vârsta de 63 de ani. De asemenea, candidații nu trebuie să aibă antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și să nu fie privați de dreptul de a ocupa funcții publice.

Este necesară o diplomă de studii superioare de licență sau echivalentă, precum și cel puțin un an de experiență profesională în domeniu. Printre cerințele anunțate se numără cunoașterea legislației din domeniul arhivistic și al Fondului Arhivistic al Republicii Moldova, a regulilor privind evidența, selecționarea, expertizarea, prelucrarea și păstrarea documentelor. Candidații trebuie să cunoască, de asemenea, legislația privind accesul la informație și protecția datelor cu caracter personal.

Sunt necesare și abilități de organizare și planificare, gestionare a documentelor, comunicare, lucru în echipă și luarea deciziilor. Inițiativa, responsabilitatea, punctualitatea, disciplina și dorința de dezvoltare profesională continuă se regăsesc, de asemenea, printre criteriile menționate în anunț.

Termenul-limită pentru depunerea dosarului

Persoanele interesate pot depune dosarul de concurs până la 20 octombrie 2026, ora 17:00. Documentele pot fi prezentate personal, expediate prin poștă sau transmise prin e-mail.

Dosarul trebuie să conțină formularul de participare, copia buletinului de identitate, copiile actelor de studii și, după caz, ale certificatelor de perfecționare profesională, certificatul medical și cazierul judiciar.

Dosarele pot fi depuse la adresa: str. Karl Marx, 55, orașul Basarabeasca, MD-6702.

Pentru informații suplimentare poate fi contactat numărul 0(297)22-0-58, iar solicitările pot fi expediate la adresa de e-mail [email protected].

Bibliografia pentru concurs include Constituția Republicii Moldova, precum și mai multe acte normative referitoare la funcția publică, administrația publică, accesul la informație, protecția datelor cu caracter personal, transparența decizională, integritatea și salarizarea în sistemul bugetar.

Categorii
Diverse Istorii

Arhiva – memoria societății. Discuție de suflet cu angajații Serviciului Arhivă Basarabeasca

Fiecare document, fiecare manuscris sau fotografie reprezintă o piesă din puzzle-ul istoriei, iar arhivistul asigură păstrarea acestor comori în siguranță pentru generațiile următoare.

Prin munca sa dedicată, prin pasiune și profesionalism, doamna Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca, circa patru decenii la rând, sistematizează, ordonează documentele cu termen permanent și de lungă durată ale instituțiilor – surse de completare ale raionului Basarabeasca. Este păstrătoarea memoriei colective.

Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: În activitatea arhivistică m-am dedicat în totalitate, acumulând informații istorice și documente ale fiecărei instituții – surse de completare. Acest lucru l-am îndrăgit din primele zile de activitate. Nu-mi imaginez să activez în alt domeniu. Sensul principal al vieții mele este de a fi mereu corectă, responsabilă și receptivă.

Cea care asigură drepturile legitime ale cetățenilor, privind  accesul la informație, examinarea cererilor cu caracter social- juridic, dar și executarea lor, se numește Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă Basarabeasca:

În acest rol mă simt formidabil, întrucât am îndrăgit de la bun început acest gen de activitate. Sensul vieții mele este chiar viața însăși, să prețuiesc fiecare clipă trăită, să simt fiecare emoție și, să mă bucur din plin de micile surprize ale vieții.

– Povestiți-ne câte ceva din activitatea Dvs?

 – Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: În activitatea arhivisticii a fost efectuată expertiza valorii și prelucrarea tehnică – științifică a documentelor cu termen permanent de păstrare ale instituțiilor – surse de completare ale Fondului Arhivistic al RM. Am efectuat un lucru enorm privind ordonarea documentelor, întocmirea inventarelor, istoricul fondului referitor la activitatea de bază ale instituțiilor. Am oferit un ajutor metodic și practic colosal specialiștilor din instituțiile raionului referitor la sistematizarea dosarelor cu termen permanent și de lungă durată.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Viața mea profesională este la fel de colorată și intensă, ca și viața mea lăuntrică. Fiind juristă de profesie,  am  reușit totuși să mă manifest în diferite domenii, de exemplu, în jurnalistică. Astfel, tind să mă dezvolt multilateral. Mereu am fost motivată să am rezultate și să învăț lucruri noi.                                          

– Trei valori care vă servesc drept ghidare în viață?

– Maria Tetrioglo, șefa Serviciului Arhivă Basarabeasca: Valorile vieții mele au fost și sunt: familia, dedicarea profesională și  corectitudinea.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Familia și iubirea îmi sunt valori  supreme. Bunătatea sufletească și dăruirea – pentru că  fără de ele viața nu ar avea farmec și, sinceritatea – ca o binecuvântare și regăsire, care-mi generează liniște sufletească …

– Ce provocări presupune profesia de arhivist?

 – Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: Sunt instituții care cu greu se implică în procesul de ordonare a documentelor, având obligația, conform Legii, ca la finele fiecărui an să-și organizeze –ordoneze documentele de sine stătător. Din cauza neordonării la timp a documentelor, are loc degradarea fizică a aspectului acestora, după care apoi este imposibil de a le restabili. Sunt cazuri  când nu se întocmesc documente cu termen permanent de păstare. Anual, depun efort pentru a obține îndeplinirea obiectivelor ordonării – preluării, dar unii conducători lasă de dorit în privința ordonării și transmiterii la păstrarea de stat.

Odată cu implementarea tehnologiilor informaționale, documentele pe suport de hârtie tot mai rar se întocmesc, deși întocmirea documentelor pe suport de hârtie nu a fost anulată nici printr-un act normativ.

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Pe parcusul acestui an de activitate în domeniul arhivistic, am observat  o atitudine lipsită de seriozitate și o neglijență din partea unor persoane juridice față de integritatea documentelor, sistematizarea, ordonarea și transmiterea lor la păstrarea în serviciul Arhivă.

– În viziunea Dumneavoastră, ce rol are arhiva și care e misiunea ei?

– Maria Tetrioglo, șefa  Serviciului Arhivă Basarabeasca: Arhiva, în viziunea mea, este comoara de aur a poporului nostru, deoarece în ea sunt păstrate cele mai scumpe izvoare din istoria neamului. În Serviciul Arhivă Basarabeasca sunt păstrate documente valoroase, începând cu anul 1944-2018, în număr de 21555 de dosare, în 92 de fonduri. În acest context, aduc la cunoștința publicului importanța întocmirii  la timp a documentelor la locul de muncă, care, ulterior, vor fi utile cetățeanului de rând.                   

– Veronica Murașov, specialistă în Serviciul Arhivă: Un rol major al Serviciului de Arhivă este contribuirea la formarea istoriei fiecărei localități, care este extrem de valoroasă pentru generația tânără. Indiferent de domeniul de activitate, cu toții avem misiunea să trăim și să prețuim viața din plin, să privim obstacolele ca oportunități și să profităm de ele, să ne simțim vii, să zâmbim, să ne bucurăm de lumină, soare și oameni dragi.

Rolul arhiviștilor este vital nu doar pentru conservarea trecutului, ci și pentru susținerea transparenței, cercetării și continuității culturale. Respect pentru toți cei care, prin pasiune și profesionalismul lor, ne ajută să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim.

În esență, arhivele și arhiviștii sunt cei care ne asigură că amintirile unei națiuni rămân vii și accesibile, pentru a învăța din trecut și a construi un viitor mai bun.

Autor: Ludmila Podgurschii

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼