Categorii
Actualitate În Cimișlia

Procuratura Cimișlia: Un bărbat de 36 de ani, trimis în judecată pentru omorul mamei sale

Un bărbat de 36 de ani a fost trimis în judecată, fiind acuzat că și-ar fi omorât mama în vârstă de 70 de ani. Procuratura Cimișlia anunță că urmărirea penală în acest caz a fost finalizată, iar cauza a fost expediată spre examinare Judecătoriei Cimișlia.

Potrivit procurorilor, cazul a avut loc la începutul lunii iunie 2026, în locuința în care bărbatul trăia împreună cu mama sa. Acesta ar fi consumat alcool, după care între cei doi ar fi izbucnit un conflict.

În timpul altercației, bărbatul ar fi lovit femeia cu muchia ușii, iar după ce aceasta a căzut la pământ, ar fi continuat să o lovească. Victima a suferit leziuni grave și, în cele din urmă, a decedat.

După incident, suspectul ar fi încercat să ascundă circumstanțele reale ale celor întâmplate, declarând că femeia s-ar fi rănit în urma unei căderi. În cadrul anchetei au fost însă administrate probe care, potrivit procurorilor, au stabilit o altă versiune a faptelor. În baza acestora, bărbatului i-au fost înaintate acuzațiile pentru omor.

În prezent, inculpatul se află în arest preventiv, măsură dispusă și prelungită de instanță.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață, conform prevederilor legale.

Procuratura precizează că bărbatul nu se află la prima abatere de la lege. În 2012, acesta a fost judecat și condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru profanarea mormintelor, infracțiune comisă împreună cu o altă persoană.

Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Cimișlia.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar vinovăția sa urmează să fie stabilită de instanță.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼