Categorii
Actualitate În Cimișlia

Procuratura Cimișlia: Un bărbat de 36 de ani, trimis în judecată pentru omorul mamei sale

Un bărbat de 36 de ani a fost trimis în judecată, fiind acuzat că și-ar fi omorât mama în vârstă de 70 de ani. Procuratura Cimișlia anunță că urmărirea penală în acest caz a fost finalizată, iar cauza a fost expediată spre examinare Judecătoriei Cimișlia.

Potrivit procurorilor, cazul a avut loc la începutul lunii iunie 2026, în locuința în care bărbatul trăia împreună cu mama sa. Acesta ar fi consumat alcool, după care între cei doi ar fi izbucnit un conflict.

În timpul altercației, bărbatul ar fi lovit femeia cu muchia ușii, iar după ce aceasta a căzut la pământ, ar fi continuat să o lovească. Victima a suferit leziuni grave și, în cele din urmă, a decedat.

După incident, suspectul ar fi încercat să ascundă circumstanțele reale ale celor întâmplate, declarând că femeia s-ar fi rănit în urma unei căderi. În cadrul anchetei au fost însă administrate probe care, potrivit procurorilor, au stabilit o altă versiune a faptelor. În baza acestora, bărbatului i-au fost înaintate acuzațiile pentru omor.

În prezent, inculpatul se află în arest preventiv, măsură dispusă și prelungită de instanță.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață, conform prevederilor legale.

Procuratura precizează că bărbatul nu se află la prima abatere de la lege. În 2012, acesta a fost judecat și condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru profanarea mormintelor, infracțiune comisă împreună cu o altă persoană.

Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Cimișlia.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar vinovăția sa urmează să fie stabilită de instanță.

Categorii
Actualitate În Moldova

Cetățean moldovean condamnat pentru organizarea migrației ilegale: vezi ce pedeapsă urmează să execute

Un cetățean moldovean a fost condamnat de instanță la o amendă de 870 u.c., cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 3 ani. Acesta a fost recunoscut vinovat pentru comiterea infracțiunii de organizare a migrației ilegale, fiind implicat într-un grup criminal organizat, care facilita intrarea ilegală a migranților pe teritoriul Republicii Moldova

Potrivit informației publicate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, bărbatul în vârstă de 62 ani era membrul unei grupări criminale specializate în organizarea migrației ilegale, cu roluri bine stabilite, din care făceau parte atât cetățeni ai Republicii Moldova, cât și ai Ucrainei. În cadrul grupului, acesta era responsabil de coordonarea și organizarea intrării ilegale a cetățenilor ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova, contra unui echivalent bănesc.

În luna ianuarie 2024, a fost inițiată o cauză penală pe numele bărbatului, acesta fiind reținut în flagrant delict în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca. Bărbatul a fost surprins cu ajutorul dispozitivelor de supraveghere pe timp de noapte în timp ce însoțea cinci cetățeni ucraineni care tocmai intraseră ilegal pe teritoriul țării. Prețul pentru acest serviciu ar fi fost de 38.500 de dolari, sumele urmând a fi colecate de la fiecare dintre migranți, în mod individual.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de caracterul şi gradul de pericol social al faptei comise, de personalitatea inculpatului și de faptul că acesta s-a aflat în arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare, aplicând art. 88 CP RM. Instanța a reținut că inculpatul nu a fost anterior judecat, se caracterizează pozitiv, la evidența medicului narcolog şi psihiatru nu se află. Acesta și-a manifestat căința sinceră, recunoscând săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu. De menționat că, în cazul în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta beneficiază de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă.

Autor: Virineia Carapirea

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Un polițist din Cimișlia, arestat pentru trafic de influență de CNA

Un polițist din Cimișlia a fost reținut în această dimineață de ofițerii CNA și SPIA, fiind suspectat de trafic de influență. Acesta a fost denunțat de un șofer care provocase un accident.

Potrivit denunțătorului, în cadrul examinării materialelor privind accidentul rutier soldat cu deteriorarea unui pilon de electricitate care aparține unui agent economic, polițistul ar fi pretins 800 de euro, susținând că ar avea influență asupra unor responsabili din cadrul IP Cimișlia, pe care i-ar putea convinge să nu informeze agentul economic despre dauna cauzată de șofer. 

În urma acțiunilor întreprinse de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) și Procuratura municipiului Cahul, bănuitul a fost reținut în preajma IP Cimișlia, imediat după transmiterea mijloacelor bănești estorcate, acțiunea fiind desfășurată sub controlul CNA.

Acesta a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie al IP Cahul.

Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Cahul.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼