Pe 17 august 2025, începând cu ora 17:00, la Complexul sportiv Sadaclia, va avea loc evenimentul „Acasă la Sadaclia!” – Întâlnirea cu diaspora. Sătenii, fie că locuiesc în Sadaclia sau peste hotare, sunt așteptați la o zi plină de emoție, tradiții și voie bună.
Programul include:
Competiții sportive: fotbal, volei
Muzică live în aer liber
Distracție pentru copii: tobogane și jocuri
Târg cu produse locale și băuturi răcoritoare
Hora Satului – dans, socializare și amintirea momentelor frumoase petrecute împreună
Această zi este dedicată comunității și revederii celor plecați, fiind o sărbătoare a tradițiilor și a sufletului satului.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Deși viața a purtat-o departe de casă, stabilindu-se cu munca în Italia, Eugenia Leu nu a uitat niciodată locul în care s-a născut. Cu sufletul mereu alături de oamenii din Abaclia, ea revine periodic pentru a se implica activ în viața comunității, organizând evenimente menite să aducă bucurie și sprijin celor din jur.
Recent, cu ocazia zilei de 8 Martie, Eugenia a fost prezentă pentru prima dată la această sărbătoare în satul natal, după două decenii de la plecarea sa. Totodată, a organizat cea de-a patra ediție a Târgului Autohton, un eveniment dedicat promovării produselor locale și susținerii comunității.
Foto: Facebook/Eugenia Leu
„De obicei, mă implic activ în organizarea Hramului satului, Zilei Copilului, Zilei Independenței și altor evenimente. Acum, după 20 de ani, mă bucur să fiu alături de consăteni și de această dată,” a mărturisit Eugenia.
Târgurile autohtone nu sunt doar o inițiativă locală, ci o acțiune pe care Eugenia o extinde și în alte localități din raion, precum Iordanovca, Carabetovca, Sadaclia ș.a.
Dorința de a contribui la bunăstarea oamenilor a determinat-o pe Eugenia să fondeze un grup neguvernamental, unde investește nu doar bani, ci și suflet. Una dintre acțiunile sale de suflet este oferirea de bucurii copiilor. Astfel, a procurat un aparat pentru vată de zahăr și, mai recent, unul pentru popcorn, iar la evenimentele organizate în sat vinde aceste delicii la preț simbolic. Banii strânși sunt folosiți pentru a recompensa voluntarii care i se alătură, iar restul este direcționat către cazuri sociale, persoane cu probleme de sănătate sau în dificultate materială.
„Fericirea înseamnă să faci bine. Binele nu se măsoară în bani, ci în dorința sinceră de a ajuta. Știu că cineva de sus vede și le așază pe toate. Sper ca prin gesturile mele să inspir și alți oameni să se implice,” spune Eugenia, cu convingerea că unitatea comunității poate face satul Abaclia mai frumos și mai prosper.
Deși se vede o persoană puternică, recunoaște că este sensibilă la suferința oamenilor și la aprecierile venite din partea consătenilor.
„Cel mai important este că pot fi de folos comunității mele. Simt o bucurie imensă atunci când văd zâmbetul celor pe care i-am ajutat,” spune ea.
Eugenia Leu este dovada vie că dragostea pentru locurile natale nu dispare odată cu distanța. Prin implicarea sa constantă, prin gesturi simple, dar pline de emoție, ea continuă să aducă schimbări pozitive în Abaclia și să inspire generații viitoare. Un model de altruism și dedicare, care demonstrează că oriunde te-ai afla, adevărata casă rămâne în inima ta.
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Foto: Eugenia Leu
Autoare: Ludmila Podgurschii
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege care transformă radical procedurile legate de actele de stare civilă. Odată cu aceste modificări, notarii vor putea înregistra căsătorii, oferind cetățenilor o alternativă mai rapidă și accesibilă pentru acest proces important.
Un alt element esențial al noii legislații este digitalizarea completă a procesului de înregistrare a faptelor și evenimentelor de stare civilă. Astfel, documentele precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț, schimbare de nume sau deces vor fi disponibile electronic. Versiunile tipărite vor fi oferite doar la cerere, reducând semnificativ timpul și efortul necesar obținerii acestor documente.
Instituțiile publice și private nu vor mai solicita cetățenilor documente pe suport de hârtie, ci vor accesa informațiile necesare direct prin platforme electronice precum MConnect și SIC Access-Web. Acest lucru contribuie la simplificarea interacțiunilor între cetățeni și autorități.
Totodată, faptele și evenimentele de stare civilă produse în afara Republicii Moldova vor fi integrate în baza de date a Agenției Servicii Publice (ASP). Documentele corespunzătoare vor fi eliberate în format electronic, facilitând astfel accesul cetățenilor din diaspora la serviciile de stare civilă.
Prin aceste măsuri, Guvernul își propune să modernizeze serviciile publice și să reducă birocrația, încurajând utilizarea soluțiilor digitale pentru un acces mai eficient și convenabil la acte de stare civilă.
Duminică, 11 august, în satul Carabetovca, pe stadionul central va avea loc „Ziua sportului împreună cu diaspora”. La sărbătoare sunt invitați toți consătenii și oaspeții satului. Cu un astfel de anunț a venit primăria localității.
Evenimentul se va începe de la ora 11:00, iar în program sunt incluse mai multe activități sportive:
Volei;
Armwrestling;
Lupte libere;
Alergarea la viteză;
Tragerea funiei pentru maturi și copii.
De asemenea, în cadrul sărbătorii vor fi disponibile tobogane și dulciuri pentru copii. Bucatele tradiționale vor fi nelipsite pentru toții participanții.
În același timp, seara, după încheierea programului sportiv, va fi organizată „Hora satului” și o discotecă în aer liber.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.