Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Echipa LT „Mihai Eminescu” din Cimișlia a câștigat „Cupa Independenței – 2026”

Echipa Liceului Teoretic (LT) „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia a ocupat primul loc la Turneul Raional Deschis „Cupa Independenței – 2026”, organizat cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova.

La competiția de minifotbal, destinată tinerilor și seniorilor, au participat nouă echipe din raioanele Cimișlia și Hîncești. Formațiile au fost împărțite în două grupe valorice și au disputat meciuri în sistem „fiecare cu fiecare”, pentru calificarea în etapa play-off.

În clasamentul final, primele patru poziții au fost ocupate de:

  • Locul I – LT „Mihai Eminescu”, Cimișlia;
  • Locul II – echipa din Gura Galbenei;
  • Locul III – echipa din Sagaidac;
  • Locul IV – comuna Lipoveni.

În cadrul turneului au fost desemnați și cei mai buni jucători pe posturi. Titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Iurie Racu de la LT „Mihai Eminescu”, cel mai bun apărător a fost desemnat Ion Cojocaru din Sagaidac, iar Victor Drăghici din Gura Galbenei a fost apreciat drept cel mai bun mijlocaș. Titlul de cel mai bun atacant i-a revenit lui Petru Neagu de la LT „Mihai Eminescu”.

Echipele clasate pe primele locuri au fost premiate cu diplome, medalii și premii bănești, iar cei mai buni jucători au primit trofee personalizate.

Trofeul „Cupa Independenței – 2026” a fost câștigat de echipa LT „Mihai Eminescu” din Cimișlia.

Categorii
Actualitate În Cimișlia

(FOTO) Cimișlia a obținut locul III la turneul de volei mixt „Festivalul Lupilor”

Echipa de volei mixt din Cimișlia a urcat pe podium la turneul „Festivalul Lupilor”, desfășurat la Orheiul Vechi.

Formația, alcătuită din fete și băieți și pregătită de antrenorul Gheorghe Lungu, s-a clasat pe locul III din cele opt echipe participante.

Pe parcursul competiției, sportivii din Cimișlia au demonstrat determinare, disciplină și spirit de echipă, luptând pentru fiecare punct.

Participarea la turneu le-a oferit tinerilor sportivi o nouă experiență competițională și oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile. Totodată, astfel de competiții contribuie la promovarea sportului și a unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor.

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sezonul sportiv 2025 deschis oficial în raionul Basarabeasca – Carabetovca, gazda competițiilor

Pe data de 11 mai 2025, satul Carabetovca a fost gazda deschiderii oficiale a sezonului sportiv din raionul Basarabeasca, eveniment organizat de Secția Cultură și Sport a Consiliului Raional Basarabeasca, în colaborare cu Primăria locală.

Programul a început cu o serie de probe individuale, printre care atletism, ridicarea greutăților, armwrestling, șah și dame.

Organizarea competițiilor a fost asigurată de Primăria Carabetovca, care a contribuit la buna desfășurare a tuturor etapelor sportive.

După încheierea competițiilor individuale, a avut loc tragerea la sorți și turneul de fotbal între echipele reprezentative ale localităților raionului. Cinci echipe au intrat în competiție: Basarabeasca, Abaclia („Gloria”), Sadaclia, Carabetovca și Iserlia.

Trofeul „Cupa Solidarității – 2025” a fost câștigat de echipa FC Carabetovca, care a demonstrat un joc solid și bine coordonat. Clasamentul final a fost următorul:

  • Locul I: FC Carabetovca
  • Locul II: FC Basarabeasca
  • Locul III: FC „Gloria” Abaclia
  • Locul IV: FC Sadaclia
  • Locul V: FC Iserlia

Toate echipele au fost premiate cu diplome, mențiuni și recompense financiare oferite de Consiliul Raional Basarabeasca

Foto; Facebook/Primaria Carabetovca

Începând cu anul 2024, competițiile raionale sunt organizate prin rotație în toate localitățile din raion. Anul trecut, evenimentul a avut loc în Sadaclia, în 2025 a fost organizat la Carabetovca, în ce localitate se va organiza viitoarea competiție rămâne de văzut.

Această inițiativă urmărește implicarea tuturor comunităților locale în promovarea sportului și modului sănătos de viață.

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼