Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Sănătatea unește generațiile: eveniment comunitar organizat la Carabetovca

La 21 iunie, curtea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din satul Carabetovca s-a transformat într-un spațiu al bucuriei, energiei și implicării comunitare. Aici a fost organizat un eveniment dedicat promovării sănătății și prevenției bolilor netransmisibile, desfășurat în cadrul proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile (BNT)”, implementat cu sprijinul Swiss TPH și al Confederației Elvețiene.

La activitate au participat locuitori ai satului, reprezentanți ai administrației publice locale, cadre medicale, precum și partenerii proiectului. Toți s-au reunit în jurul unui obiectiv comun – promovarea grijii pentru sănătate și consolidarea rolului familiei în menținerea unui mod de viață echilibrat.

Atmosfera evenimentului a fost una caldă și prietenoasă, marcată de interacțiune între generații și implicare activă din partea comunității.

Programul a inclus o serie de activități menite să implice participanții de toate vârstele. Un moment deosebit a fost flashmobul intergenerațional, în cadrul căruia copii și adulți au dansat împreună, simbolizând unitatea comunității în jurul unui scop comun.

De asemenea, ansamblul vocal „Datina” a oferit momente artistice care au adus emoție și bună dispoziție celor prezenți. Copiii au fost implicați în activitatea „Viața sănătoasă în viziunea copiilor”, unde au realizat desene pe asfalt și picturi pe față, exprimându-și creativ viziunea asupra unui stil de viață sănătos.

Un alt moment simbolic a fost „Hora sănătății”, un dans colectiv care a reunit toți participanții, indiferent de vârstă, într-un gest de unitate și energie pozitivă. Ziua s-a încheiat cu o gustare comunitară, unde discuțiile și schimbul de experiențe au continuat într-o atmosferă relaxată.

Organizatorii subliniază că evenimentul a depășit cadrul unei simple activități publice, devenind o adevărată întâlnire a comunității, bazată pe solidaritate, implicare și responsabilitate față de sănătate.

Mesajul principal transmis a fost că sănătatea se construiește zilnic, prin alegeri conștiente și prin implicarea întregii familii și comunități.

Evenimentul face parte din proiectul „Viață sănătoasă”, implementat de Swiss TPH cu suportul Confederației Elvețiene, care își propune reducerea poverii bolilor netransmisibile și promovarea unui stil de viață activ în comunitățile locale.

Categorii
Actualitate În Moldova

Parlamentul a adoptat Legea cu privire la educația fizică și sport

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală Legea cu privire la educația fizică și sport, un document care reglementează toate aspectele legate de activitatea sportivă în țară. Noua lege pune accent pe educația fizică în școli, pe incluziune și pe promovarea sportului de performanță, dar și pe accesul larg la activități sportive pentru toți cetățenii.

Sprijin pentru performanță și infrastructură

„Legea reglementează modul de finanțare a sportului și formarea cadrelor didactice și antrenorilor. Statul va continua să investească în infrastructura sportivă, cu accent pe sportul de performanță. Mai mult, prin această lege, educația fizică și sportul devin priorități naționale, iar dreptul fiecărei persoane de a face sport este garantat, fără nicio discriminare”, a declarat Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.

Noua lege va contribui la consolidarea activităților sportive și la susținerea tinerelor talente, dar și la promovarea unui stil de viață sănătos pentru toți cetățenii.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Program nou: „Capitala Sportului” – o inițiativă națională pentru promovarea unui stil de viață activ

Ministerul Educației și Cercetării a lansat, în premieră, programul „Capitala Sportului”, destinat promovării sportului la nivel local și susținerii unui stil de viață sănătos. Cu un buget de până la un milion de lei, programul oferă oportunitatea unei localități să devină, timp de un an, un model național în domeniul sportului.

Localitatea desemnată va beneficia de finanțare pentru organizarea unor evenimente precum:

  • Sport Fest – festival sportiv pentru întreaga comunitate,
  • Forumul Sportiv – eveniment cu participare națională,
  • elaborarea unei strategii locale pentru sport,
  • cursuri de instruire pentru responsabilii locali,
  • o competiție republicană la o ramură sportivă olimpică/paralimpică.

Sunt eligibile autoritățile publice locale de nivel I, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 15 mai 2025.

Secretarul de stat Sergiu Gurin a subliniat că programul își propune să aducă sportul mai aproape de comunități și să stimuleze dezvoltarea infrastructurii sportive locale.

MEC va organiza sesiuni de promovare și instruire pentru ghidarea autorităților locale în completarea dosarelor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼