O persoană sinceră, responsabilă, strictă, dar în același timp dedicată profesiei sale. Așa o poate caracteriza practic fiecare locuitor al satului Abaclia care o cunoaște pe Ecaterina Peev. Dumneaei a fost cea care le-a fost mamă mai multor generații de copii, activând în sfera educației practic toată viața. Care este istoria din spatele ei, aflați în acest material.
Doamna Ecaterina Gheorghevna. Așa i se zicea pe atunci, încă din primii ani de muncă în școală ca instructoare de pionieri (пионервожатая). S-a născut pe 18 mai 1949, în raionul Leova, unde a trăit până la vârsta de 17 ani. Apoi ca venit în satul Abaclia, unde s-a și întâlnit cu viitorul ei soț, de asemenea profesor de istorie.
Înainte de a-și începe munca, dna Ecaterina a urmat un concurs la Comitetul Raional al Comsomolului din Cimișlia.
„La Cimișlia am trecut un concurs ca instructoare de pionier după școala medie. După asta am lucrat un singur an. La acel concurs trebuia să răspunzi la întrebări și să te pricepi în multe lucruri. După concurs, mi-am început activitatea la vârsta de 17 ani, în anul 1966.”
Din spusele dnei Ecaterina, pe acea vreme pionierii erau cei care aveau grijă de școlari, urmăreau grupele de copii, coordonau și plecau cu ei la diferite activități, precum la culesul strugurilor sau a fructelor, voluntariat și alte lucruri caracteristice perioadei sovietice.
După un an și ceva de muncă ca pionier, a urmat studiile la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din or. Chișinău, specialitatea limba și literatura română.
„Am absolvit Universitatea în 1973 (care se mai numea pe atunci institut). Dintr-o parte învățam, iar pe de altă parte așteptam și un copil. După care am început cu soțul să ne construim casa. Am trecut prin multe greutăți…”
După finalizarea studiilor, a predat ore de limba română, însă nu pe mult timp.
„Întâi am lucrat la limba și literatura română, dar totuși, cum școala era mare, erau foarte mulți specialiști de limba română. Erau soțiile tuturor celor care lucrau la comitetul raional de partid, la comitetul comsomolului, la toate posturile de conducere, și ele trebuiau primite la lucru. Am mai lucrat și la școala serală cu o clasă. Pe urmă până n-am mai avut ore și am trecut la clasele primare. Chiar și domnul Malai, fostul director, era și el profesor de limba română, împreună cu soția lui. Astfel, mă cheamă într-o zi la dumnealui și îmi zice: „– Știi ce, nu mai bine treci tu clasele primare? De ce să ai o bucățică și acolo, și dincolo?” Iată așa am lucrat mai bine de jumătate din stagiul pedagogic la clasele primare.”
„Școala era foarte mare. Erau în jurul a o mie de copii, pe atunci în școala veche. Clădirea părăsită de pe terenul sportiv a actualei școli servea drept cancelarie, câteva clase și niște ateliere. În rest, orele aveau loc în clădirea actualei grădinițe din deal.”
Activând ca învățătoare, a primit gradul la clasele primare. Totuși, ideea de a deveni profesoară nu a fost un vis sau o dorință. Totul a avut loc spontan, influențată și de puținele posibilități pe care le aveau tinerii atunci.
„Nu prea te puteai informa și nu aveai din ce alege. Știam doar de școală, familie și niște filme care se demonstrau afară. Pur și simplu sora era mai mare, care lucra ca directoare la gimnaziul din Abaclia mult timp și ea m-a chemat și mi-a zis: „– Știi ce, părinții nu pot să te ajute cu nimic. Vino mai bine aici și te vei aranja la lucru.” Astfel ea mi-a dat instrucțiuni cu privire la ce trebuie să știu și ce ar trebui să fac.”
De atunci și până în prezent, practic toții anii doamna Ecaterina i-a petrecut în școală, punând bazele educației mai multor generații de copii. Nu a fost ușor, căci schimbările în sistem, modernizarea curriculei și digitalizarea influențau fiecare pedagog.
„Am învățat totul de la zero. Eu am terminat limba și literatura română, aceea care era veche, cu scriitori ca Bucov, care acum nici nu se mai studiază. Totul am luat-o de la început, căci pentru clasele primare trebuie și educație fizică, și artă plastică, și matematică, știință, totul absolut am învățat de sine stătător. Calculatorul l-am învățat la 70 de ani, fiindcă înțelegeam că este o necesitate. Acum sunt alți copii, iar pregătirea pe care trebuie să o aibă specialistul trebuie să corespundă cu necesitățile copiilor din ziua de azi. Cred că e mai complicat să lucrezi acum ca pedagog decât pe timpul în care lucram eu.”
Potrivit dumneaei, o mare importanță în dezvoltarea copilului o are educația de acasă.
„În familie, copilul altfel se educă. Da, el nu trebuie să fie stresat, el nu trebuie să știe de frică, dar trebuie să știe să se rețină față de părinți, față de bătrâni, față de bunici. Trebuie să aibă răbdare. Ascultă ce vorbește întâi, expuneți părerea, apăr-o, dar așteaptă, ascultă…”
Doamna Ecaterina nu doar a ținut piept modernizării în sistemul educațional, dar a fost și martoră la toate schimbările prin care a trecut întreaga regiune, nu doar cele din satul Abaclia.
„Ochii mei s-au perindat cu construcția școlii noi, la primul drum asfaltat apărut în Abaclia, stâlpii de curent electric. La Cimișlia plecam la raion, cu mașini, cu camioane prin vii. Drumurile nu erau. Sau ne duceam pe calea ferată la Basarabeasca, iar de aici înconjuram 50 km prin Mihailovca ca să ajungem la Cimișlia, cum era pe atunci centru raional. Pe atunci nu erau autobuze și nu exista legătură directă cu Basarabeasca, trebuia pe jos să te duci și te întorci.”
„Când am venit în sat, prin anii ‘67-’70, toate domnișoarele purtau rochii la fel și erau îmbrobodite. Sărbători pe atunci la Casa de cultură nu se organizau. Era un post total. După câțiva ani, au început să apară treptat drumurile, legătura cu Chișinăul prin autobuze, parcă a fost o revoluție…”
Și-a încetat activitatea în mai 2022, după 56 de ani de muncă. Acum, doamna Ecaterina trăiește la Chișinău împreună cu soțul.
„Am activat în școală până în ultimul moment, după care ne-am mutat cu totul în Chișinău. Acum nu mai activez, dar tot cu stăm degeaba. Ieșim cu soțul la plimbări, facem antrenamente și vizităm locuri pitorești din țara noastră. Ne mișcăm un pic, apoi ne odihnim, cam așa la anii noștri.”
Totuși, după toți acești ani petrecuți între copii, în sufletul doamnei Ecaterina a rămas o părere de rău, căci pentru dumneaei timpul a trecut mult prea repede.
„Îmi pare foarte rău că timpul a trecut deja, atât de rapid. Dacă n-aș fi avut aici cu ce să mă ocup, alte activități, era să îmi fie foarte greu. N-aș fi putut să stau fără lucru, de aceea când m-am eliberat am venit la Chișinău. Totuși, duc uneori dorul locurilor din sat, colegilor de muncă din școală și tuturor celor care mă cunosc.”
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!
