Categorii
Без категории

Vergeturile: Ce sunt și cum le ștergem definitiv de pe corpul nostru

Vergeturile pot fi descrise ca linii care apar pe suprafața pielii, de culoarea mai închisă decât nuanța naturală a pielii. Acestea apar mai ales pe abdomen, sub ombilic, dar pot fi afectate și coapsele și sânii. Inițial, vergeturile sunt de culoare roz, iar odată cu trecerea vremii acestea își schimbă culoarea, devenind mai închise la culoare decât pigmentul natural al pielii.

Cum apar vergeturile

Vergeturile reprezintă răspunsul pielii la perioadele de transformare rapidă și semnificativă. Poți să-ți imaginezi pielea ca pe o bluză preferată, care se întinde ușor când mănânci prea mult în timpul unei cine festive sau când faci exerciții pentru a-ți întări mușchii. În situații în care pielea se întinde prea mult și prea rapid – de exemplu, în timpul sarcinii, în adolescență când cresc rapid în înălțime – aceasta nu mai poate reveni la dimensiunea sa inițială.

Cum pot fi tratate vergeturile

Pentru moment, medicii nu au reușit să găsească niciun tratament complet pentru eliminarea vergeturilor, dar există metode care ajută la estomparea lor.

Tratament cu laser

Această metodă de tratament presupune efectuarea mai multor ședințe cu laser fracționat CO2. Acesta ajută pielea să crească producția de colagen și duce la o scădere a dimensiunii și grosimii vergeturilor de până la 60%. Există însă și un dezavantaj: terapia cu laser fracționat CO2 nu este la fel de eficientă şi în cazul vergeturilor foarte proeminente.

Terapie cu lumină intens pulsată

Acest tip de terapie este eficientă în cazul vergeturilor nou apărute, iar terapia IPL încearcă să estompeze aceste cicatrici stimulând producția de colagen și elastină de la nivelul pielii. Totuşi, persoanele cu tenul închis la culoare ar putea să se confrunte cu o decolorare a pielii.

Microneedling

Procedura presupune înţeparea vergeturilor cu un dispozitiv prevăzut cu un set de ace extrem de fine care pătrund în piele la o anumită adâncime prestabilită şi stimulează astfel procesele de reparare de la nivelul pielii, procese care implică formarea de noi fascicule de colagen ce „strâng”/îngustează vergeturile.

Creme pentru vergeturi

Acest tip de tratament este la îndemâna oricui și presupune aplicarea direct pe zona cu probleme a unor creme/uleiuri/geluri cu scopul de a hidrata şi hrăni pielea. Cel mai adesea, cremele sunt mai eficiente în prevenirea apariției vergeturilor decât în tratarea lor și sunt folosite în special de femeile însărcinate.

Microdermabraziune

Acest tip de tratament presupune o exfoliere fină a pielii cu ajutorul unor cristale foarte mici. În acest fel, primul strat de piele este îndepărtat cu blândețe, iar aspectul vergeturilor este atenuat. Înainte de a apela la acest tip de tratament este indicat să discuți cu medicul tău dermatolog.

Tratamente naturiste

Tratamentele naturiste pentru prevenirea şi ameliorarea vergeturilor constau în aplicarea direct pe piele a diferitelor tipuri de ulei precum:

  • ulei de cocos;
  • ulei de măsline;
  • ulei de migdale;
  • ulei de argan;
  • ulei de măceșe.

Rolul lor este de a crește nivelul de hidratare şi emoliere a pielii și deci de a preveni apariția vergeturilor ori agravarea celor deja existente. De asemenea, și aloe vera aplicată direct pe piele ajută la ameliorarea zonelor cu semne fine.

Tratament chirurgical

Sunt și persoane care doresc ștergerea completă a vergeturilor de pe corpul lor, iar pentru acest lucru apelează la intervenții chirurgicale. Metoda este eficientă dar implică riscurile clasice ale unei operații și este și destul de costisitoare.

Este important de reținut că, în ciuda diverselor metode de prevenție și tratament, nu există o garanție de 100% că vergeturile vor dispărea complet. Cu toate acestea, cu o îngrijire corespunzătoare a pielii și cu tratamentele adecvate, este posibil să atenuezi considerabil aspectul acestora.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Satul Carabetovca pe stadionul central, va sărbători deschiderea festivă a vestiarului

La data de 20 August ,în satul Carabetovca pe stadionul central, va avea loc deschiderea Vestiarului, proiect finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Cu acest prilej, Primăria comunei organizează competiții de fotbal. La fel, se anunță un turneu de fotbal „Cupa Independenței ” al raionului Basarabeasca cu participarea echipelor din: Abaclia, Carabetovca, Sadaclia și Iserlia.

,,Turneul este dedicat zilei Independenței Republicii Moldova”, menționează primarul satului, Sergiu Răcilă.

La finalul evenimentului se anunță o gustare din bucatele tradiționale pregătite cu drag de diaspora.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Liceul ,,Mihai Eminescu” din s. Sadaclia este în așteptarea restaurării gardului

Liceul din satul Sadaclia este în așteptarea unei renovații, în cadrul proiectului național ,,Satul European Expres”. Scopul acestuia este de a asigura o evoluție mai rapidă în ceea ce privește accesul cetățenilor la infrastructura necesară pentru un trai mai decent. Astfel, s-a propus un nou mecanism de finanțare, prin proceduri simplificate de înscriere în concurs, cu desfășurarea „apelurilor competitive de granturi mici”- de 450 000 de lei.

Gardul din IP LT,, Mihai Eminescu” din s. Sadaclia, va fi renovat cu ajutorul proiectului ,,Satul European Expres”. Grantul pentru realizarea ideei, depusă de autoritățile locale constituie nu mai mult de 450 de mii de lei.

,,Am ales reconstrucția gardului, din motiv că este într-o stare deplorabilă, care e situat chiar în centrul satului și lasă de dorit”, a menționat primarul satului, Ion Galeru.

Protrivit primarului s. Sadaclia, recent a fost semnat Contractul de Finanțare pentru acest proiect. Apoi va urma achiziția publică, după care lucrările.

Satul Sadaclia a mai câștigat proiecte din cadrul Programului ,,Satul European”, și cu ajutorul acestor granturi, au rezolvat alte probleme, cum ar fi cea cu canalizare. Programul ,,Satul European Expres” este finanțat total de Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Trafic intensiv de mașini la frontierele Republicii Moldova pe sensul de ieșire din țară

Cozi imense la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Zeci de mașini așteaptă să iasă din Republica Moldova. Potrivit Poliției de Frontieră se lucrează pe cele 7 piste disponibile, dintre care 5 – pe sensul de ieșire din țară.

Polițiștii de frontieră în comun cu lucrătorii vamali aplică toate măsurile necesare degajării circulației transfrontaliere, în condițiile că PTF Sculeni se află în reconstrucție.

De asemenea, se înregistrează ambuteiaje și la ieșire din țară pe la vama Leușeni-Albița. În aceste circumstanțe au fost suplinit numărul de angajați în prima linie de control, deschise suplimentar piste de control, funcțional REVERSUL – fluxul este orientat și pe piste de pe direcția opusă de deplasare.

Poliția de Frontieră îndeamnă călătorii să traverseze prin toate punctele de trecere existente, inclusiv Leova-Bumbăta și Costești-Stânca.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Revedere nostalgică. Întâlnirea absolvenților din s. Sadaclia după 40 de ani

La 12 august foștii elevi ai Școlii Medii din Sadaclia s-au reîntâlnit după 40 de ani de la absolvire. Deși la chip s-au schimbat mult, în suflet au păstrat aceleași sentimente de gratitudine față de satul natal, profesori și semeni.

Promoţia anului 1983, din satul Sadaclia și-a dat întâlnire în incinta IPLT ,,M. Eminescu”. După atâţia ani, foştii colegi au avut ce-şi povesti. Ei şi-au depănat amintirile într-o atmosferă relaxantă. Absolvenții de altădată, astăzi oameni în toată firea, au retrăit cu emoţii şi zâmbete pe faţă reîntâlnirea cu foştii colegi, după atâta amar de vreme.

Foștii elevi au celebrat această aniversare într-un mod deosebit de simbolic. Aceștea au trecut pe la cimitirul satului pentru a aduce omagii postume la mormintele profesorilor decedați, de asemenea, au comemorat profesorii și la slujbă.

Întâlnirea s-a finalizat cu promisiunea unei revederi în aceeaşi formulă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Programările online – posibile pentru obținerea certificatelor și extraselor din arhivă. Sistemul elaborat este deja funcțional

Persoanele fizice și juridice din Republica Moldova, inclusiv cele din diasporă, dar și cetățenii străini se pot programa online pentru depunerea cererilor privind obținerea certificatelor, copiilor și extraselor din documentele de arhivă.

Agenția Națională a Arhivelor (ANA), în comun cu Ministerul Justiției și Agenția de Guvernare Electronică, a elaborat un sistem informațional de programări online, care este deja funcțional.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției se arată că, pe lângă programările pentru solicitarea documentelor de arhivă, prin intermediul acestei platforme persoanele interesate se pot programa pentru a face cercetări în sala de studiu.

Platforma poate fi accesată de pe pagina principală a instituției: www.arhiva.gov.md, secțiunea „Programări ONLINE”. Serviciul este gratuit și va fi disponibil pentru programări după data de 2 octombrie, deoarece până atunci au fost completate toate programările prin vechiul sistem sau prin telefon, se mai menționează într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Totodată, cetățenii sunt informați că etapa a doua a modernizării serviciilor publice prestate de către Agenția Națională a Arhivelor va cuprinde oferirea posibilității de depunere și a solicitărilor propriu-zise în format online.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

La casele de schimb valutar, doar cu buletinul, indiferent de sumă

Indiferent de sumă,prezentarea buletinului de indentitate la efectuarea operațiunilor de schimb valutar va fi obligatorie. Amendamentul a fost înregistrat la legea pentru combaterea spălării banilor. Anunțul a fost făcut, pe 16 august, de deputatul Radu Marian.

Conform proiectului, prezentarea unui act de identitate va fi obligatorie la schimbul valutar, indiferent de suma implicată. Această propunere vine după ce, în primăvară, legea a fost modificată pentru a impune prezentarea unui act de identitate doar la sumele de peste 10 mii lei.

„Pentru a avea mai multă siguranță că această măsură funcționează, am înregistrat un amendament prin care stabilim că prezentarea actelor de identitate la efectuarea operațiunilor de schimb valutar devine obligatorie, indiferent de sumă. În toată Europa există o practică similară, inclusiv în România, unde se solicită un act de identitate indiferent de suma schimbată.”, a declarat Marian

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Maia Sandu despre eliberarea din arest la domiciliu a lui Andronachi: ,,Justiția nu respectă legea”

Președinta Maia Sandu crede că eliberarea din arest la domiciliu al fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, arată că justiția din Republica Moldova nu respectă legea. Președinta spune că va insista pe o evaluare externă extraordinară, astfel încât „toți judecătorii și procurorii care au comis asemenea abuzuri să fie eliminați din sistem”.

„Cred că este încă un exemplu al faptului că justiția nu respectă legea și avem un caz în care, prin abuz, se încearcă salvarea unui om acuzat de grave scheme de corupție. Sunt instituții ale statului care trebuie să se sesizeze, să ia măsuri. Noi, la rândul nostru, o să insistăm pe curățarea sistemului de asemenea oameni, de oameni care încearcă să-și folosească funcția abuziv pentru a extrage, probabil, foloase personale și pentru a face jocul corupției. Noi o să insistăm pe evaluarea externă extraordinară, așa încât, toți judecătorii și procurorii care au comis asemenea abuzuri, să fie eliminați din sistem”, a declarat Maia Sandu.

Vă amintim fostul deputat democart Vladimir Andronachi, cercetat penal pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei bancare, a fost eliberat din arest la domiciliu, au anunțat reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA), vineri, 11 august 2023. Procuratura a precizat că fostul deputat democrat a fost eliberat sub garanția a patru persoane – doi primari din raionul Cahul, un reprezentant al cultului religios și un civil. Conform procedurii, garanții lui Andronachi au depus în contul Procuraturii Anticorupție 22 000 mii lei.

Vladimir Andronachi a fost reținut la 2 noiembrie 2022, în Ucraina, şi extrădat în Republica Moldova. Fostul deputat democrat este învinuit pentru rolul de conducător al tentativei de deposedare a bunului imobil în care-și are sediul Consulatului Republicii Moldova la Odesa. Pe numele lui au fost emise două mandate, în două dosare penale distincte, numite generic „frauda bancară” și „Metalferos”.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Ministerul Educației: Ziua Limbii Române va fi sărbătorită printr-o Mare Dictare Națională

Ziua Limbii Române va fi marcată printr-o Mare Dictare Națională, o competiție de cunoaștere a limbii române, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Evenimentul va avea loc pe 31 august, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, începând cu ora 10.00. Inițiativa a fost anunțată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă.

Potrivit ministrului, la dictare pot participa toți doritorii – cadre didactice, elevi, studenți, reprezentanți ai diferitor profesii. Numărul așteptat de participanți este de 500 de persoane. Doritorii se vor înregistra pe o platformă disponibilă pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, completând un formular de participare. Finaliștii Marii Dictări Naționale vor fi premiați la începutul lunii septembrie.

Textul propus participanților la dictare va fi selectat din rândul câștigătorilor unui concurs de eseuri pe tema „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene” și va fi completat cu un capitol dedicat limbii române.

Subiectul dictării nu este ales întâmplător, susține Dan Perciun, „acesta reflectă în totalitate aspirațiile europene ale Republicii Moldova și este o modalitate de a reafirma că Republica Moldova trebuie să devină țară membră a UE”.

Competiția de eseuri se va derula în perioada 15-24 august. Eseurile urmează să aibă cel mult 500 de cuvinte. Textele care vor fi prezentate vor fi evaluate de o comisie formată la Ministerul Educației, urmând să fie desemnați cinci finaliști.

Câștigătorii concursului de eseuri vor fi premiați în cadrul evenimentului de deschidere a Marii Dictări Naționale. Cele mai bune cinci eseuri vor fi premiate cu vouchere pentru cărți, iar câștigătorul locului I-îi va obține și o Diplomă a Președinției.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Cazul păcurii îngropate la Termoelectrica: Cel puțin trei responsabili vor fi sancționați în urma scurgerilor

Cel puțin trei persoane cu funcții de răspundere vor fi sancționate în cazul păcurii îngropate la Termoelectrica. Anunțul a fost făcut pe 15 august de directorul general interimar al întreprinderii, Iurie Rozlovan, care a prezentat în cadrul unei conferințe de presă concluziile anchetei interne privind incidentul din gospodăria de păcură.

Potrivit directorului interimar, în noaptea de 8 noiembrie 2022, în jurul orei unu, s-a scurs o cantitate „nesemnificativă” de păcură – 100-200 de kg.

Directorul a afirmat că, în cadrul anchetei, unii responsabili au oferit declarații contradictorii privind acest incident. Totodată, oficialul a negat informațiile potrivit cărora păcura era de proastă calitate, precizând că „potrivit documentelor, păcura procurată în ultimii doi ani, este conformă”, iar „pe partea contabilă, deficiențe nu au fost depistate”.

În cazul scurgerii de păcură, Termoelectrica a achita o amendă de circa 20 mii de lei. Păcura care s-a scurs a fost colectată și se află într-un depozit securizat. „Urmează să identificăm un agent economic care ar putea prelua materialul respectiv, fie la drumuri, la o fabrică de asfalt sau în altă parte”, a menționat Razlovan.

Iurie Razlovan a precizat că în prezent situația financiară de la Termoelectrica este complicată, iar întreprinderea are datorii de circa 2 mlrd de lei. În aceste condiții, a fost creat un grup de lucru care ar urma să vină cu propuneri pentru redresarea situației.

Recent, în spațiul public au fost difuzate imagini video precum că la Termoelectrica ar fi fost îngropată păcură de proastă calitate. Ca rezultat, premierul Dorin Recean a solicitat demisia conducerii întreprinderii. Câteva zile mai târziu, directorul interimar al Termoelectrica, Vasile Leu, a depus cererea de demisie, iar în locul lui a fost numit Iurie Razlovan.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼