Categorii
Cartierul Tineretului Emisiuni Important În Moldova Social

(Video)Valorile și tradițiile satului Abaclia prezentate de copii la matineu tematic

Cu prilejul Hramului satului Abaclia, în grădinița de copii „Mărțișor”, a avut loc o activitate de suflet. Micuții au prezentat părinților, cât este de fumos satul natal și cum trebuie păstrate tradițiile lui. Ce s-a valorificat la activitate, aflați din acest matrial video.

 

Categorii
Important Social

Lista beneficiarilor de servicii juridice gratuite din partea statului a fost extinsă

La sfârșitul lunii octombrie curent, Parlamentul a adoptat modificări la legea privind asistența juridică garantată de stat. Una din prevederi se referă la majorarea nivelului de venit al persoanelor care pot beneficia de asistență juridică calificată gratuită (consiliere juridică, servicii din partea avocaților etc.). Astfel, vor avea de câștigat persoanele cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real al economiei, care în prezent este de 3 500 de lei (până acum acest indice era de 2 283 de lei).

O altă modificare se referă la persoanele cu dizabilități severe sau accentuate, care vor beneficia de asistență juridică garantată de stat indiferent de mărimea veniturilor. În opinia lui Sergiu Chiruța, coordonatorul Oficiului teritorial Chișinău al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), această inițiativă are scopul să asigure respectarea dreptului la apărare inclusiv a persoanelor cu dizabilități. „Erau frecvente cazurile când persoanele cu dizabilități solicitau asistență juridică calificată în cauzele non-penale, dar eram puși în situația să le refuzăm, deoarece veniturile lor cumulative (pensia de dizabilitate, salariul parțial) depășeau nivelul minim de existență pe țară. Modificările efectuate în prezent facilitează accesul lor la justiție și le asigură respectarea dreptului la apărare”, a explicat S. Chiruța.

Ce spun juriștii?

„Din cauza ca au venituri mici persoanele cu dizabilități nu-și pot permite un avocat care să-i reprezinte în instanța de judecată, să-și poată apăra drepturile în relațiile cu autoritățile publice (polițiști, procurori, notari etc.), dar și cu persoane fizice, care comit abuzuri față de ei, cum ar fi: rudele, vecinii etc. Odată cu aceste modificări situația s-ar putea schimba esențial în favoare persoanelor cu dizabilități, de aceea este important ca avocații contractați de stat să-i reprezinte corect în procesele judiciare”, afirmă Gheorghe Bosîi, jurist la Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. În opinia avocatului Nicolae Frumosu, prin asemenea politici statul încurajează persoanele cu venituri mici, dar și cu dizabilități să-și apere drepturile și interesele în instanța de judecată. El susține că pe termen lung aceasta va contribui la diminuarea cazurile de injustiție față de categoriile sociale menționate. El mai adaugă: „Prin asemenea intervenții legislative statul susține calitatea actului justiției indiferent de starea materială a participanților. Astfel, legea va permite celui „slab” să-și apere sănătatea/demnitatea/patrimoniul în fața celui „puternic”, în condiții egale”.

Experții ONU recomandă autorităților să întreprindă măsuri suplimentare pentru susținerea persoanelor cu dizabilități

Specialiștii ONU pentru drepturile omului susțin că modificările efectuate de autorități privind susținerea persoanelor cu dizabilități și psiho-sociale sunt importante, însă nu sunt suficiente. Ei recomandă să fie întreprinse și alte măsuri, cum ar fi: asigurarea accesibilității fizice și informaționale în sediile instanțelor de judecată, ale organelor de constatare și de urmărire penală; asigurare acomodării rezonabile în cadrul proceselor judiciare, dar și consolidarea capacităților profesioniștilor din domeniu în concordanță cu prevederile Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. „Unele din aceste măsuri au fost recomandate Republicii Moldova de către mecanismele ONU de monitorizare în domeniul drepturilor omului”, a precizat Bea Ferenci, șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului.

Potrivit datelor CNAJGS, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat anul trecut. Pentru remunerarea avocaților din bugetul de stat au fost alocate circa 73,5 milioane de lei.

Autor: Olga Ceban

Articolul este realizat în cadrul Campaniei Naționale pentru o Justiție Sănătoasă, implementată de Asociația Presei Independente (API), în parteneriat cu un grup de organizații neguvernamentale de profil din Republica Moldova.

Categorii
Cartierul Tineretului Emisiuni Important

(Video). Cât de rațional cheltuie copii și tinerii banii de buzunar?

Pot tinerii în prezent să-și gestioneze eficient finanțele? Aceasta este una dintre intrebările care-i frământă pe jurnaliștii Cartierului tineretului. În acest material veți afla ce cred, despre banii de buzunar tinerii și părinții.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Emisiuni Important Cartierul Tineretului

(Video). Fals sau adevărat: cum să verifici o informație în media?

Tinerii jurnaliști ai Cartierului Tineretului au realizat un material video tutorial, datorită căruia veți afla cum puteți analiza un material media la veridicitate. Material realizat de Daniel Cazacu, reporter CT.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Sadaclia a elaborat un plan de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică

Comisia pentru Situații Excepționale a satului Sadaclia a elaborat un plan de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică.

În acest context, s-a propus să fie redus iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, și deconectarea acestuia de îndată ce încăperile sunt neocupate; funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură nu mai mare de 19 grade, iar în afara orelor de lucru – de 15 grade; să fie deconectate vitrinele, iluminatul decorativ și publicitar etc. Totodată, s-a întocmit și un grafic privind întreruperea iluminatului stradal în orele de vârf – 18:30-23:00.

Planul de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în satul Sadaclia a fost elaborat în conformitate cu hotărârea Comisiei Naționale pentru Situații de Urgență.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Important Social

În satul Abaclia nu va fi lumina. Cînd și pe ce străzi

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 28 noiembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:

s. Abaclia: str. Abaclia 33, 7004 parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 16:00 pentru lucrări de reparaţie a echipamentului electric;

s. Abaclia: str. 31 August 1989 (Şopsa), Alecu Russo, Alexei Mateevici, Florilor, Grădinilor, I.Dodică, Independenţei, Ion Creangă, Ion Iachir, Ion Secrieru, Iurie Gagarin, Lev Tolstoi, Mihail Frunze, Novaea, Spitalului, Şcolinaea, Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ştefan Vodă, Valentina Tereşcova, Vasile Alecsandri parțial, în intervalul de timp între 10:00 – 16:00 pentru manevre operative de scurtă durata;

s. Abaclia: str. 31 August 1989 (Şcopsa), Alecu Russo, Independenţei, Independenţei, Ion Iachir, Mihail Frunze, Serghei Lazo, Spitalului, Valentina Tereşcova în intervalul de timp între 14:00-17:00 pentru lucrări de reparație a echipamentului electric.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Black Friday la Top Shop -25% REDUCERE la absolut toate produsele!

Din nou Black Friday? Așa cum te-am obișnuit , Top Shop ți-a pregătit REDUCERI mega fabuloase de la – 25% până la -80%.

La data de 25 noiembrie fii gata de un Shopping de zile mari cu prețuri și OFERTE demențiale. Top Shop
ți-a pregătit cea mai generoasă Surpriză din acest an, -25% REDUCERI la absolut toate produsele.

Cea mai asteptată perioadă a tuturor cumpărătorilor a sosit în sfârșit. Și nu e de mirare, pentru că de
Black Friday Top Shop îți oferă reduceri uimitoare cu prețuri extra mici, aducând in casa ta cele bune și
mai calitate produse.

Top Shop, Dormeo, Delimano, Rovus și Wellneo te îndeamnă să te conectezi la nebunia Black Friday și să
profiți de REDUCERI de la -25% până la -80%. Doar pentru tine am pregătit prețuri exclusive și Oferte
speciale la produsele ce merită să fie procurate anume în această perioadă.

Tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul top-shop.md , să vizitezi magazinele Top Shop din toată țara
sau să apelezi la numărul de telefon 022 264 193.

Nu ezita, ofertele avantajoase au tendința să se finiseze rapid!

(Publicitate)

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Anunțuri Important Social

În satele Sadaclia, Iordanovca și Iserlia nu va fi lumina. Cînd și pe ce străzi

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că joi, 24 noiembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos:

s. Iserlia: str. Comsomoliscaea, Mira, Privogzalinaea;

s. Sadaclia: str. Benderscaea, Cogîlnic, Fîntînilor, Grigore Cotovschi, Ioana Iakir, Maxim Gorki, Mihail Frunze, Mira, Şcolinaea, Vasile Alecsandri, Veteranilor, Voczalinaea, Zelionaia, 31 Aigust, 1 Mai, 24 August parțial, în intervalul de timp între 09:45 – 16:30 pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor;

s. Iordanovca: str. Mihail Frunze, Mira, Molodejnaea, Serghei Lazo parțial, în intervalul de timp între 15:00 – 16:30 pentru conectarea consumatorului nou.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Emisiuni Important Cartierul Tineretului

(Video). Cartierul Tineretului- 116

Emisiunea Cartierul Tineretului este creată de tineri și pentru tineri. În această ediție îl veți cunoște pe Dima White un vlogher renumit pe rețele sociale. Veți afla cât de valoroși sunt banii de buzunar pentru tinerii din Basarabeasca și cum ei pot să se protejeze de falsuri în media și multe altele.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Important Social

Slujbă de Hram în bisericile Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din satele Abaclia și Bașcalia

Luni, 21 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, localnicii satelor Abaclia și Bașcalia din raionul Basarabeasca au sărbătorit Hramul bisericii.

În popor această sărbătoare se mai numește Sfinții Arhangheli. Arhanghelii Mihail și Gavriil au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi prorocirile cele înalte îngerilor și, prin ei, oamenilor. Aceștia sânt cei care înmulțesc sfânta credință între oameni, luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii. De asemenea, ei sunt călăuzele sufletelor celor răposați în drumul lor spre Rai.

În satul Abaclia, programul liturgic al acestei sărbători a început dis-de-dimineață. Liturghia de hram a fost prezidată de către părintele Valentin, proteiereul bisericii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Creștinii satului Abaclia, în pofida timpului ploios, au venit să asiste la slujba divină, să înalțe rugăciuni Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Oamenii, cu credință în suflet, s-au rugat Sfinților de sănătate, pace și liniște pe acest pământ.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼