Categorii
Anunțuri Util

Aerofotografiere în Moldova: lucrări până la 30 aprilie

Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru anunță desfășurarea lucrărilor de aerofotografiere în perioada 20 martie – 30 aprilie 2026 pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Aceste lucrări au ca scop colectarea datelor spațiale necesare pentru elaborarea ortoimagini, care vor servi drept suport cartografic actualizat pentru activități din domeniile cadastrului, urbanismului, amenajării teritoriului, agriculturii, protecției mediului, infrastructurii și altor domenii de interes public.

Lucrările se realizează prin zboruri la înălțime de aeronave cu echipamente speciale, iar în diferite zone ale țării pot fi observate marcaje la sol, folosite ca puncte de ghidaj pentru zborurile de fotografiere aeriană.

Aceste activități sunt planificate, legale și uzuale, fiind realizate periodic pentru actualizarea ortoimaginilor.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

Nina Șalari: profesoara din Bașcalia care de peste 20 de ani formează caractere prin educație și valori

Într-o perioadă în care tot mai puțini tineri aleg să devină profesori, iar școlile din mediul rural se confruntă cu lipsa cadrelor didactice, Nina Șalari rămâne un exemplu de dedicare și consecvență. De peste două decenii, profesoara din Bașcalia continuă să modeleze generații întregi de elevi. Recent, ea a devenit și câștigătoarea concursului organizat de redacția BAStv cu ocazia zilei de 8 Martie, ocupând locul I în urma votului publicului.

O vocație născută în familie

Pentru Nina Șalari, alegerea profesiei nu a fost întâmplătoare. A crescut într-un mediu rural, într-o familie în care munca și valorile morale au avut un rol esențial.

Mama sa, profesoară, a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru această meserie și a învățat-o că educația înseamnă mai mult decât predare – înseamnă implicare, răbdare și dăruire.

După studii, Nina Șalari a ales să revină în satul natal Bașcalia, unde predă de peste 20 de ani. Este o alegere tot mai rară în prezent, dar una care a definit parcursul său profesional.

Școala de ieri, provocările de azi

În cei peste 20 de ani de activitate, profesoara a fost martoră la transformările sistemului educațional.

„Pe vremuri, școlile erau pline, elevii erau implicați în multe activități, iar procesul educațional era diferit. Astăzi sunt mai puțini copii, mulți pleacă peste hotare împreună cu familiile”, spune ea.

În același timp, tehnologia și metodele moderne au schimbat modul de predare. Cu toate acestea, o problemă importantă rămâne lipsa cadrelor didactice tinere în mediul rural.

„Tinerii nu vin în sate, iar acest lucru se simte tot mai mult.”

Pentru profesoară, limba română rămâne o componentă esențială în formarea elevilor:

„Prin limbă formăm gândirea și personalitatea copiilor.”

Dincolo de lecții: implicare, lectură și empatie

Activitatea Ninei Șalari nu se oprește la orele din clasă. Ea este implicată activ în organizarea activităților extracurriculare, voluntariat și viața școlii.

„Încercăm să le arătăm elevilor că școala înseamnă mai mult decât lecții – înseamnă experiențe, implicare și dezvoltare”, spune ea.

În calitate de responsabilă de bibliotecă, promovează lectura și îi încurajează pe elevi să descopere atât literatura clasică, cât și cea contemporană.

Un rol aparte îl are și lucrul cu elevii cu nevoi educaționale speciale.

„Cea mai mare satisfacție este să-i văd zâmbind și reușind. Învăț și eu foarte mult de la ei”, menționează doamna Nina.

Familie, echilibru și un mesaj pentru tineri

 Dincolo de școală, Nina Șalari este mamă a trei copii: două fiice adulte și un fiu care învață la Gimnaziul „Marcu Tarlev”.

Recunoaște că echilibrul între carieră și familie nu a fost ușor, mai ales la început, dar sprijinul celor apropiați a fost esențial.

„Fără familie nu aș fi reușit.”

Recent, profesoara a avut parte și de o recunoaștere publică emoționantă, devenind câștigătoarea concursului de fotografii, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. În cadrul ceremoniei de premiere organizate la redacția BAStv, ea a mărturisit:

„Fotografia a fost trimisă la concurs de fiica mea. Mi-a fost foarte plăcut să citesc comentariile și să văd cât de mulți oameni mă susțin – rude, prieteni, consăteni, elevi și părinții lor. Dar faptul că voi ocupa locul întâi a fost o surpriză. Particip pentru prima dată la un astfel de concurs și direct o victorie! Mulțumesc redacției BAStv pentru organizare. Sunt emoții de neuitat! Și, desigur, mulțumesc sponsorilor pentru cadourile frumoase.”

Pentru tineri, profesoara are un mesaj clar:

„Să aibă încredere în ei, să învețe continuu și să nu se oprească din dezvoltare.”

Prin dedicarea sa, Nina Șalari demonstrează că educația nu înseamnă doar cunoștințe, ci și formarea de caractere. Iar într-o comunitate mică, un profesor poate schimba cu adevărat destine.

Înregistrarea video a interviului cu doamna Nina Șalari o puteți urmări aici.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO/VIDEO) Competiție de volei la Basarabeasca: cine a urcat pe podium

Un turneu de volei feminin a adunat patru echipe din raionul Basarabeasca, oferind meciuri pline de emoții și spirit competitiv. Susținute de suporteri entuziasmați, participantele au demonstrat determinare și pasiune pentru sport. Detalii în reportajul pregătit de reporteră ,,Cartierul Tineretului” Daniela Beresteanu.

La competiții au participat 4 echipe de fete din raionul Basarabeasca, printre ele au fost 3 echipe din orașul Basarabeasca: gimnaziul ,,Ivan Bondarev” liceul ,,Matei Basarab”, și liceul ,,Alexandr Pușkin” încă  o echipă a fost din liceul ,,Mihai Eminescu” satul Sadaclia.

Participantele au fost susținute de suporterii ,fiecare din ei își susțineau echipa preferată.

Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată — fiecare dintre echipe și-a dorit să obțină victoria.

Două ore de joc intens au desemnat câștigătorul: echipa de fete a liceului „Matei Basarab” au luat medalia de aur. Pe locul al doilea s-au clasat participantele de la liceul „Mihai Eminescu” din satul Sadaclia. Iar pe locul al treilea s-au clasat voleibolistele din liceul ,,Alexandr Pușkin”.

Jocul s-a terminat ,însă echipele vor continua antrenamentul ca să perfecționeze abilitățile sportive pentru următoarele eventuale competiții.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

Anunțuri, care captează priviri: aproape 10 mln de vizualizări ale JobStories pe Lucru.md

În decembrie, pe site-ul Lucru.md au fost lansate JobStories – anunțuri de angajare sub formă de videoclipuri scurte. Ideea a fost simplă: să vorbim despre lucru așa cum oamenii sunt obișnuiți în rețelele sociale, adică pe scurt, clar și fără jargon birocratic. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor și uneori chiar le-au depășit.

Timp de câteva luni videoclipurile despre lucru în Chișinău au adunat peste 9 mln de vizualizări, peste 150 de mii de reacții și peste 74 de mii de distribuiri. Anunțurile de angajare au început să funcționeze după regulile contentului obișnuit: sunt urmărite până la capăt, discutate și trimise prietenilor.

Cel mai ilustrativ exemplu – anunțul de recrutare în Poliția de Frontieră.

Lucru.md a publicat pe site-ul și pe rețelele sale sociale un clip de un minut, fără producție complicată, dar cu mesaj clar: ce fel de lucru e și cui i se va potrivi. Video-ul s-a răspândit momentan pe rețelele sociale și a adunat peste 1 mln de vizualizări.

Și nu este un caz singular. Videoclipul despre munca în producția de construcții metalice a adunat circa 300 de mii de vizualizări doar pe TikTok, iar funcția vacantă de vânzător-consultant – 240 de mii doar în prima zi.

Important este că aceste vizualizări nu vin doar de la cei, care își caută activ un loc de muncă. O mare parte sunt persoane, care doar navighează pe rețelele sociale. Ele nu intră pe site-uri de căutare de lucru, dar pot deveni interesate de un post vacant, dacă îl văd în feed.

Astfel, anunțurile de angajare încep să concureze pentru atenție la același nivel cu contentul obișnuit. Și, după cum arată practica, se descurcă destul de bine.

Astfel, angajatorii se bucură de:

  • mai multă vizibilitate: anunțurile de recrutare ies din limitele site-ului de joburi și ajung în rețelele sociale;
  • acces la candidații pasivi, care nu caută direct un loc de muncă;
  • prezentare mai clară: e mai ușor să explici condițiile și să „vinzi” funcția vacantă;
  • consolidarea brandului de angajator printr-un format modern și autentic;
  • lipsa necesității de a produce content: echipa Lucru.md realizează videoclipurile „la cheie”.

Ești angajator și vrei să încerci formatul JobStories? Poți afla detaliile pe acest link sau la telefonul +373 695-87833.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
În esență Social

Un sector sensibil, reguli mai stricte: angajații AMDM instruiți să prevină riscurile de corupție

Într-un sector în care deciziile administrative pot influența direct siguranța pacienților, integritatea nu este doar o regulă de conduită, ci o condiție esențială pentru protejarea sănătății publice. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) din Republica Moldova a făcut un pas important în consolidarea acestei culturi instituționale, organizând, în parteneriat cu Transparency International-Moldova (TIM), o sesiune de instruire dedicată prevenirii riscurilor de corupție.

Importanța eticii în activitatea zilnică

AMDM are responsabilitatea strategică de a decide ce medicamente ajung pe piață și care sunt retrase din farmacii. Din acest motiv, instruirea angajaților este esențială pentru o instituție cu impact direct asupra siguranței cetățenilor.

Iuliana Albu, directoarea AMDM, subliniază că activitatea zilnică trebuie ghidată strict de etica profesională.

„Trebuie să conștientizăm că avem o responsabilitate foarte mare pe umerii noștri și că activitatea noastră trebuie să fie ghidată de etică profesională”, a declarat aceasta, precizând totodată că își dorește ca instituția să preia bunele practici din alte entități publice pentru a consolida mecanismele interne.

Iuliana Albu mai susține că deși această inițiativă nu a fost determinată de sesizări concrete de corupție, ea reprezintă un răspuns proactiv la realitățile din domeniu. Există situații în care agenții economici transmit demersuri prin care sugerează că unele decizii ar putea favoriza anumite părți, însă instituția analizează și investighează fiecare astfel de semnal conform procedurilor legale.

Măsuri practice pentru prevenirea riscurilor

Sesiunile de instruire au oferit angajaților o mai bună înțelegere a instrumentelor de integritate esențiale pentru independența lor profesională. Ion Dediu, consilier în cadrul AMDM, a recunoscut utilitatea temelor abordate:

„Au fost explicate mecanismele interne care trebuie să existe într-o instituție publică – controale interne, declarații și alte instrumente menite să asigure integritatea și independența funcționarilor. Multe dintre ele nu le cunoșteam”.

Având în vedere că domeniul medicamentelor este considerat unul sensibil la riscurile de corupție, Mihai Nistorică, șeful Direcției Generale de Control și Inspecție Farmaceutică, consideră că prevenirea este prioritară.

„Domeniul medicamentelor este considerat unul sensibil la riscurile de corupție. De aceea, prevenirea acestor situații este extrem de importantă. Aceste aspecte trebuie conștientizate de fiecare în parte, dar și monitorizate colectiv de către instituții”, a menționat acesta.

El a explicat că, în prezent, prevenirea începe cu declararea individuală a potențialelor conflicte de interese și monitorizarea riguroasă a sarcinilor de către superiori, subliniind că acestea sunt unele dintre cele mai frecvent aplicate măsuri.

Transparența și raportarea neregulilor

Expertiza Transparency International-Moldova (TIM) reconfirmă faptul că nicio organizație nu este imună la riscurile corupției. Lilia Zaharia, directoarea executivă TIM, îndeamnă angajatorii să transforme regulile scrise în comportamente cotidiene.

„Încurajăm angajatorii să transforme regulile în practici de zi cu zi și să arate că un climat anticorupțional nu protejează doar organizația, ci și integritatea angajaților”, susține Lilia Zaharia.

Pentru momentele în care angajații ar putea avea rețineri în a raporta problemele pe canalele interne, există platforma Avertizori.transparency.md. Acest instrument oferă un mediu confidențial pentru semnalarea abuzurilor de putere, unde experții anticorupție analizează sesizările și oferă pași concreți de urmat. Prin acest efort comun, AMDM își propune să transforme integritatea într-un mecanism real de protecție atât pentru instituție, cât și pentru cetățeni.

Autor: Victoria Borodin

Acest articol a fost realizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului „Consolidarea rolului avertizorilor de integritate în combaterea corupției (EWAC)”, finanțat de Expertise France și implementat de Transparency International în colaborare cu TI-Moldova, TI-Muntenegru și TI Macedonia de Nord. Opiniile exprimate în acest articol aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a finanțatorului sau a organizațiilor partenere ale proiectului.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Instrucțiuni Util

Atenționare de la „Cimișlia-gaz”: lucrările neautorizate pot provoca avarii la rețelele de gaze

Compania SRL „Cimișlia-gaz” avertizează că, în ultima perioadă, au fost înregistrate tot mai multe cazuri de încălcare a regulilor privind zonele de protecție ale rețelelor de gaze naturale, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1104/2018 privind zonele de protecție ale rețelelor de gaze naturale.

Potrivit operatorului, efectuarea lucrărilor de construcție sau a celor de terasament fără coordonare prealabilă cu compania poate duce la deteriorarea conductelor de gaze și la apariția unor situații periculoase.

Pentru a evita astfel de incidente, persoanele fizice și juridice care intenționează să desfășoare lucrări în apropierea rețelelor de gaze sunt obligate să coordoneze intervențiile cu operatorul de sistem și să depună o cerere de autorizare cu cel puțin 7 zile lucrătoare înainte de începerea lucrărilor.

Datele prezentate de SRL „Cimișlia-gaz” arată că, în anul 2025, în raioanele Cimișlia, Basarabeasca și Leova au fost înregistrate nouă cazuri de deteriorare a conductelor de gaze, iar 1616 consumatori au rămas temporar fără alimentare cu gaze până la remedierea avariilor. Costurile pentru repararea rețelelor și reconectarea consumatorilor au fost suportate de persoanele vinovate, prejudiciile totale ridicându-se la aproximativ 118 mii de lei.

Reprezentanții companiei subliniază că nerespectarea regulilor din zonele de protecție ale rețelelor de gaze poate avea consecințe grave, inclusiv scurgeri de gaz, explozii ale amestecului gaz-aer, rănirea persoanelor sau chiar pierderi de vieți omenești.

De asemenea, legislația interzice, fără acordul operatorului de sistem, plantarea arborilor sau arbuștilor, amenajarea livezilor și viilor, demolarea sau reconstrucția edificiilor și drumurilor pe traseul rețelelor de gaze, precum și efectuarea lucrărilor de construcție sau excavare la o distanță mai mică de 15 metri de conductele de distribuție.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Moldova

(VIDEO) O tânără din Gura Galbenei, înșelată cu peste 160 de mii de lei. Doi suspecți au fost reținuți

O tânără de 20 de ani din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, a devenit victima unei escrocherii după ce a fost convinsă de persoane necunoscute că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de un milion de lei.

Potrivit poliției, sub pretextul că o pot ajuta să rezolve problema, suspecții au determinat-o pe tânără să transmită suma de 166 370 de lei. Banii au fost obținuți de victimă prin contractarea unui credit bancar și au fost lăsați într-un loc ascuns din localitate, conform indicațiilor primite de la escroci.

Ulterior, aceștia au încercat să o convingă să contracteze încă un credit, la suma maximă pe care o putea obține.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii și procurorii din Cimișlia, în momentul ridicării banilor a fost reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională.

De asemenea, oamenii legii au identificat și un alt suspect, depistat în Chișinău în timp ce se deplasa cu automobilul personal, vehicul care ar fi fost folosit în momentul transmiterii banilor. În urma perchezițiilor la domiciliul și în mașina acestuia, polițiștii au ridicat automobilul, bani și mai multe telefoane mobile presupus utilizate în activitatea infracțională.

Prin decizia Judecătoriei Cimișlia, ambii suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și pentru verificarea implicării acestora în alte escrocherii comise pe teritoriul țării.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Elevii din Sadaclia învață despre protecția apei în cadrul proiectului EcoEd

În satul Sadaclia a fost lansat proiectul educațional „EcoEd – Școala pentru un viitor verde”, o inițiativă care își propune să dezvolte responsabilitatea tinerilor față de mediul înconjurător și resursele naturale.

Prima activitate din cadrul proiectului a fost ședința de inițiere, urmată de o vizită practică la întreprinderea municipală ÎM Sadaclia. Aici, elevii implicați în proiect, reuniți în echipa „Gardienii H₂O”, au avut ocazia să afle cum funcționează sistemul de aprovizionare centralizată cu apă pentru locuitorii localității.

În timpul vizitei, elevii au descoperit etapele prin care apa ajunge de la sursă până la consumatori, precum și responsabilitățile specialiștilor care asigură zilnic funcționarea acestui serviciu esențial. De asemenea, tinerii au discutat despre importanța utilizării raționale a resurselor de apă și despre rolul fiecărui membru al comunității în protejarea mediului.

Experiența practică le-a oferit elevilor o perspectivă reală asupra valorii apei ca resursă vitală și i-a încurajat să devină promotori ai consumului responsabil și ai protecției mediului.

Organizatorii au mulțumit echipei ÎM Sadaclia pentru deschidere și pentru informațiile oferite elevilor în cadrul vizitei.

Proiectul va continua cu alte activități educaționale, prin care membrii echipei „Gardienii H₂O” vor contribui la informarea comunității despre importanța protejării resurselor de apă și a mediului.

Inițiativa „EcoEd – Școala pentru un viitor verde” face parte din proiectul „Dezvoltarea competențelor ecologice și a cunoștințelor despre climă în rândul tinerilor”, implementat de Centrul Național de Mediu cu sprijinul financiar al UNICEF Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Instrucțiuni Util

Ce culturi pot fi plantate în grădină la începutul primăverii

Odată cu primele zile mai calde ale primăverii, mulți locuitori din Republica Moldova încep pregătirile pentru noul sezon agricol. Chiar dacă nopțile pot fi încă răcoroase, există numeroase culturi care pot fi semănate sau plantate în grădină încă din luna martie sau la începutul lunii aprilie. Aceste plante rezistă bine la temperaturi mai scăzute și oferă primele recolte timpurii ale sezonului.

Ridichile – una dintre cele mai rapide culturi

Ridichile sunt printre primele legume care pot fi semănate primăvara. Semințele germinează rapid chiar și în sol mai rece, iar primele rădăcini pot fi recoltate în aproximativ trei-patru săptămâni. Ridichile preferă solurile ușor afânate și umede și au nevoie de multă lumină. Dacă sunt semănate la intervale de câteva săptămâni, pot asigura o recoltă continuă pe tot parcursul primăverii.

Ceapa verde și usturoiul

La începutul primăverii pot fi plantați bulbii de ceapă pentru obținerea cepei verzi. Aceasta crește repede și nu necesită îngrijiri complicate. În mod similar, usturoiul de primăvară poate fi plantat în această perioadă. Aceste culturi sunt rezistente la temperaturi mai scăzute și se adaptează bine la condițiile climatice locale.

Salata verde – ideală pentru primele mese de primăvară

Salata verde este o altă cultură potrivită pentru începutul sezonului. Semințele pot fi semănate direct în grădină imediat ce solul începe să se încălzească. Planta preferă temperaturi moderate și umiditate constantă. În aproximativ o lună și jumătate pot fi recoltate primele frunze fragede.

Morcovii și pătrunjelul

Morcovii și pătrunjelul pot fi semănați devreme, deoarece semințele lor germinează chiar și în soluri relativ reci. Este important ca terenul să fie bine pregătit și afânat, pentru ca rădăcinile să se dezvolte corect. Aceste culturi au un ritm de creștere mai lent, însă oferă recolte bogate în lunile următoare.

Mazărea – o cultură rezistentă la frig

Mazărea este una dintre plantele care suportă bine temperaturile scăzute și poate fi semănată devreme în primăvară. Semințele se plantează direct în sol, iar plantele tinere pot rezista chiar și la înghețuri ușoare. În plus, mazărea îmbunătățește fertilitatea solului, deoarece fixează azotul în pământ.

Spanacul – o sursă timpurie de vitamine

Spanacul este o cultură apreciată pentru conținutul ridicat de vitamine și pentru faptul că se dezvoltă bine la temperaturi scăzute. Semințele pot fi semănate încă de la începutul primăverii, iar frunzele pot fi recoltate în câteva săptămâni.

Cum pregătim grădina la începutul primăverii

Pentru o recoltă bună, specialiștii recomandă ca solul să fie curățat de resturile vegetale și să fie afânat înainte de semănat. De asemenea, este utilă fertilizarea moderată cu compost sau gunoi de grajd bine descompus. În cazul în care temperaturile scad brusc, culturile tinere pot fi protejate cu folie agricolă sau cu tuneluri de protecție.

Începutul primăverii este momentul ideal pentru plantarea mai multor culturi rezistente la frig. Chiar și în grădinile mici din gospodăriile, aceste legume pot oferi primele produse proaspete ale sezonului și pot marca startul unui an agricol reușit.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Recenzii Util

Postul alimentar: beneficii și riscuri pentru organism

Postul alimentar este o practică străveche, adoptată în diverse culturi și religii, având atât valențe spirituale, cât și beneficii pentru sănătate. Dr. Ala Cușnir, medic terapeut, ne explică impactul acestei practici asupra organismului, evidențiind atât avantajele, cât și riscurile pe care le implică.

Postul alimentar și impactul său asupra sănătății

– În viziunea dumneavoastră, ce rol are postul pentru sănătate?

Postul are rolul de a purifica organismul, de a oferi odihnă organelor interne și de a facilita procesele metabolice. Pe durata postului, alimentația este bazată pe carbohidrați din fructe, legume și cereale integrale, care nu doar că sunt permise, dar și recomandate datorită efectelor benefice asupra sănătății. Un rol important îl au și leguminoasele, care sunt o sursă valoroasă de proteine vegetale.

Beneficiile postului alimentar
  1. Detoxifierea organismului
    Prin eliminarea produselor procesate și a grăsimilor saturate, organismul elimină mai eficient toxinele. Consumul crescut de legume, fructe și cereale integrale stimulează ficatul, rinichii și sistemul digestiv, facilitând curățarea naturală a corpului.
  2. Îmbunătățirea digestiei
    Alimentele bogate în fibre (fructe, legume, leguminoase) susțin un tranzit intestinal sănătos și previn probleme digestive precum constipația sau balonarea.
  3. Susținerea sănătății cardiovasculare
    Înlocuirea grăsimilor animale cu cele vegetale (ulei de măsline, nuci, semințe) ajută la menținerea unui nivel optim de colesterol și la reducerea riscului de afecțiuni cardiovasculare.
  4. Echilibrarea greutății corporale
    Postul poate contribui la pierderea în greutate prin reducerea aportului caloric și promovarea unui stil de viață mai sănătos. Totuși, acest efect depinde de alegerile alimentare făcute în perioada postului.
  5. Îmbunătățirea clarității mentale și a stării de spirit
    Mulți oameni raportează o creștere a energiei și a concentrării în timpul postului. Reducerea consumului de alimente grele stimulează funcționarea creierului și reduce inflamația din organism.
Riscurile postului alimentar
  1. Deficitul de proteine și nutrienți esențiali
    Eliminarea cărnii și a produselor lactate poate duce la un aport insuficient de proteine și vitamine esențiale precum B12, fier, calciu și zinc. Este importantă includerea leguminoaselor (linte, năut, fasole), ciupercilor, nucilor și semințelor pentru a compensa aceste lipsuri.
  2. Scăderea nivelului de energie
    Unii oameni pot resimți oboseală și slăbiciune în timpul postului, mai ales dacă dieta nu conține suficiente surse de carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase.
  3. Fluctuații ale glicemiei
    Postul poate provoca scăderi bruște ale glicemiei, mai ales la persoanele care au diabet sau probleme metabolice. Este esențial ca acestea să consulte un medic înainte de a adopta un regim alimentar restrictiv.
  4. Efectul yo-yo asupra greutății
    Dacă după post se revine brusc la o dietă bogată în alimente procesate și grăsimi nesănătoase, există riscul de a acumula rapid kilograme în plus.
Recomandări pentru un post alimentar echilibrat

– Ce sfat aveți pentru persoanele care aleg postul alimentar?

Postul alimentar poate fi benefic pentru sănătate dacă este urmat cu responsabilitate și echilibru. Alegerea alimentelor naturale, bogate în nutrienți, ajută la menținerea unei stări optime de sănătate și a unei greutăți corporale echilibrate. Pe de altă parte, postul prelungit sau nesupravegheat poate duce la deficiențe nutriționale și probleme de sănătate. De aceea, recomand consultarea unui specialist în nutriție pentru a adapta postul la nevoile individuale ale fiecărei persoane.

– Vă mulțumim pentru această discuție și pentru sfaturile oferite!

Autor: Ludmila Podgurschi

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼