Pe data de 2 iunie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la Cimișlia a fost inaugurat Centrul de intervenție timpurie – o structură specializată în sprijinirea copiilor cu tulburări de dezvoltare sau risc de apariție a acestora. Noul centru funcționează ca o subdiviziune a Spitalului Raional Cimișlia și face parte din rețeaua națională coordonată de Ministerul Sănătății, care include, în prezent, 14 astfel de instituții la nivel național.
Evenimentul de inaugurare a reunit mai mulți oficiali, printre care ministra Sănătății, Ala Nemerenco, reprezentanți ai UNICEF Moldova, ai Ambasadei Germaniei la Chișinău și ai organizației Lumos Moldova. Au fost prezenți, de asemenea, membri ai administrației publice locale, echipa centrului, părinți și beneficiari ai serviciilor pe care acesta le va oferi.
La fel ca celelalte centre din rețea, Centrul de la Cimișlia va presta peste 40 de tipuri de servicii specializate: evaluări pediatrice axate pe dezvoltare, consultații în echipă interdisciplinară, logopedie, kinetoterapie, masaj, stimulare senzorială, terapie a limbajului, consiliere psihopedagogică și suport psihologic pentru întreaga familie. Toate aceste servicii sunt gratuite pentru beneficiari, fiind acoperite de sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, prin contractarea cu Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Ministra Sănătății, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, a ținut să mulțumească tuturor partenerilor, grație cărora a fost posibilă inaugurarea unui astfel de centru la Cimișlia:
„Mulțumim UNICEF, Guvernului Germaniei și Organizației Lumos, care ne-au ajutat în implementarea acestui proiect asigurând centrul cu toate cele necesare, reparația capitală a spațiului fiind asigurată din bugetul instititiri și Ministerului Sănătății. Aceasta înseamnă acces la servicii de înaltă calitate și pentru copiii din zona rurală, și anume din r. Cimișlia. Moldova poate!”, a declarat Ala Nemerenco.
Costurile totale pentru renovarea și dotarea Centrului constituie aproximativ 2 milioane de lei. Din această sumă, în jur de 1 milion de lei au fost asigurați de Ministerul Sănătății și Spitalul Raional Cimișlia. Restul sumei necesare pentru achiziționarea mobilierului și a echipamentelor reprezintă contribuția organizației Lumos, în parteneriat cu UNICEF și cu sprijinul Guvernului Germaniei.
Importanța intervenției timpurii este esențială și bine documentată. Primii ani de viață constituie perioada cu cel mai mare potențial de dezvoltare pentru un copil, fie că vorbim de aspecte fizice, cognitive, emoționale sau sociale. Însă atunci când apar întârzieri în dezvoltarea copilului, o intervenție promptă poate contribui semnificativ la sprijinirea integrării și la îmbunătățirea calității vieții.
Tulburările de dezvoltare sau dizabilitățile, de cele mai multe ori, sunt un șoc emoțional pentru părinți. Adesea, aceștia nu știu unde să se adreseze sau cum să reacționeze.
În aceste situații, centrele de intervenție timpurie nu oferă doar tratament și consiliere pentru copii, ci devin o sursă de informare, sprijin emoțional și ghidare pentru părinți. Echipele multidisciplinare lucrează împreună cu familiile pentru a identifica nevoile reale ale copiilor și a elabora planuri individualizate de intervenție:
„Intervenția timpurie presupune nu doar o abordare terapeutică, ci și una educațională și socială. Scopul este dezvoltarea abilităților copilului și sprijinirea părinților pentru a deveni parteneri activi în procesul de reabilitare. Atunci când serviciile sunt oferite în comunitate, cât mai aproape de mediul copilului, șansele de reușită cresc semnificativ”, au menționat reprezentanții Spitalului Raional Cimișlia.
În anul 2024, peste 5 700 de copii și familiile lor au beneficiat de sprijin în cadrul rețelei naționale de intervenție timpurie. În paralel, au fost organizate peste 100 de seminare și sesiuni de instruire, care au implicat peste 1 500 de specialiști – de la lucrători medicali, pediatri și psihologi, până la logopezi și kinetoterapeuți.
Dragi părinți, vă asigurăm că acest centru este un loc sigur, cald și prietenos, unde copiii dumneavoastră vor fi încurajați să exploreze, să învețe și să se dezvolte armonios. Specialiștii, au în mâini o responsabilitate nobilă și, în același timp, o misiune de suflet”, au adăugat aceștia.
Ministerul Sănătății își propune extinderea rețelei, urmând să deschidă în viitorul apropiat noi centre la Chișinău (Asociația Medicală Teritorială Centru) și în raionul Anenii Noi. Aceste inițiative vin să reconfirme angajamentul autorităților de a asigura acces echitabil la servicii de intervenție timpurie pentru toți copiii, indiferent de mediul de proveniență.
Autor: Virineia Carapirea
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.