Categorii
Actualitate În Basarabeasca

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: vizite oficiale, proiecte economice, activități civice, educație și tradiții

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care publicăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

(FOTO) Vizita reprezentanților Ministerului Finanțelor la Basarabeasca: Probleme locale discutate direct cu autoritățile și antreprenorii

Pe 13 mai 2025, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, însoțită de Eudochia Chebici, consultant principal al Direcției bugetele locale, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca. Această deplasare face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului, care își propune conectarea reală a politicilor financiare naționale cu realitățile locale, dincolo de granițele Chișinăului. Aflați aici.

(DOC) Venituri, case, terenuri și vehicule: ce a trecut în declarația de avere viceprimarul orașului Cimișlia, Dorin Coroian

Declarația de avere și interese personale a viceprimarului orașului Cimișlia, Dorin Coroian, a fost publicată pe site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Potrivit documentului, în anul 2024, familia Coroian a moștenit patru terenuri și mai multe bunuri imobile, inclusiv două case de locuit. Mai multe detalii aici.

(FOTO) Un nou impuls economic pentru Cimișlia: au fost efectuate peste 27% din lucrările la hala de producer

Lucrările la hala de producere din Cimișlia avansează conform planului, cu peste un sfert din construcție deja realizată. Proiectul își propune să sprijine antreprenorii locali și să creeze un mediu favorabil dezvoltării afacerilor din regiune. Detalii aici.

(FOTO) Sezonul sportiv 2025 deschis oficial în raionul Basarabeasca – Carabetovca, gazda competițiilor

Pe data de 11 mai 2025, satul Carabetovca a fost gazda deschiderii oficiale a sezonului sportiv din raionul Basarabeasca, eveniment organizat de Secția Cultură și Sport a Consiliului Raional Basarabeasca, în colaborare cu Primăria locală. Mai multe detalii aici.

(VIDEO) O poveste în pași de joc: Tradiția dansului în familia Topală

Familia Topală din satul Abaclia este un exemplu viu de tradiție și pasiune pentru dansul popular. De la cei mai mici până la cei mai în vârstă, toți membrii familiei duc mai departe moștenirea folclorică, păstrând cu grijă pașii, costumele și bucuria dansului moldovenesc. O familie unită prin ritm, cultură și respect față de valorile strămoșești. Mai multe despre această familie deosebită aflați în videoclipul complet. Informații aici.

(FOTO) Locuitorii din Carabetovca au învățat ce înseamnă jurnalismul civic, alături de echipa Bas TV

Pe data de 13 mai 2025, în incinta Casei de Cultură din satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, echipa studioului Bas TV a organizat o întâlnire cu cititorii și urmăritorii platformei, cu scopul de a promova jurnalismul civic și implicarea activă a comunității în viața publică. Pentru detalii apăsați aici.

(FOTO) Ziua Ușilor Deschise la Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Basarabeasca – o sărbătoare a comunității educaționale

Pe data de 16 mai 2025, în incinta Liceului Teoretic „Matei Basarab” din Basarabeasca a avut loc tradiționalul eveniment „Ziua Ușilor Deschise” – o manifestare dedicată comunității școlare, părinților și tuturor celor care contribuie la formarea generațiilor tinere. Activitatea s-a desfășurat sub motto-ul „Valorile care ne unesc”, marcând totodată și Ziua Internațională a Familiei. Mai detaliat aici.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Vizita reprezentanților Ministerului Finanțelor la Basarabeasca: Probleme locale discutate direct cu autoritățile și antreprenorii

Pe 13 mai 2025, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, însoțită de Eudochia Chebici, consultant principal al Direcției bugetele locale, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca. Această deplasare face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului, care își propune conectarea reală a politicilor financiare naționale cu realitățile locale, dincolo de granițele Chișinăului.

Reuniunea cu autoritățile publice locale a scos în evidență o serie de provocări care afectează administrația locală: deficitul de cadre calificate, salariile demotivante, problemele legate de colectarea și redistribuirea impozitelor, dar și chestiuni punctuale precum taxa pentru salubrizare, delimitarea și evaluarea terenurilor, lipsa fondurilor pentru alimentația copiilor în școli sau întârzierea aprobării bugetelor locale.

Cristina Ixari a subliniat, în contextul acestor discuții:

„Politica noastră trebuie să răspundă realităților din comunitatea locală. Suntem aici ca să vă ascultăm și să găsim împreună soluții.”

Foto: BAStv

Printre cele mai sensibile teme abordate s-au numărat:

  • Bugetul provizoriu, care nu permite angajarea cheltuielilor esențiale, inclusiv pentru salarii și alimentația elevilor;
  • Fondul rutier, diminuat drastic din cauza scăderii populației, ceea ce afectează proiectele de infrastructură;
  • Salariile în administrație, în continuă scădere – exemplu concret: salariul unui angajat a scăzut de la 3.700 la 2.700 lei;
  • Distribuirea inechitabilă a taxelor și fondurilor, inclusiv impozitul pe venit care, în opinia reprezentanților locali, nu se întoarce proporțional în bugetul orașului;
  • Taxa de salubrizare, aplicată pe baza persoanelor înregistrate la domiciliu, fără a reflecta realitatea migrației masive – gospodării în care mama rămâne cu 3 copii plecați peste hotare, dar plătește taxă pentru toți.

„Impozitul pe venit este distribuit în mod nedrept. Dați-ne acei bani, ca să putem face ceva cu ei – pentru că noi i-am colectat, iar ei pur și simplu au fost luați. Orașelor li se returnează doar 50% din impozitul pe venit, în timp ce satelor – 100%. Calea ferată supraviețuiește cu greu, iar un oraș mic are nevoie de fiecare leu. Avem nevoie de acei 50% care acum se pierd prin impozite. Pentru ca orașele mici ca Basarabeasca să se poată dezvolta, trebuie să li se întoarcă acel impozit pe venit,” spune Piotr Pușcari, primarul orașului Basarabeasca.

Foto: BAStv

Populația raionului este în continuă scădere, ceea ce duce și la reducerea automatizată a fondurilor alocate. Această scădere afectează inclusiv posibilitatea de a angaja specialiști în contabilitate sau inginerie cadastrală, fapt recunoscut în mod repetat de autoritățile din Sadaclia și Bascalia.

La întrevederea cu mediul de afaceri local, antreprenorii au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în relația cu autoritățile fiscale și vamale:

  • Lipsa unei persoane responsabile pentru proiecte în primării,
  • Probleme în utilizarea sistemelor informatice ale Trezoreriei,
  • Creșterea prețurilor la materiale de construcții și lipsa cofinanțării locale,
  • Neclarități în metodologia de calcul a taxelor pentru case sau terenuri.

Unul dintre participanți a remarcat:

 „Cum să atragem specialiști când salariul pentru scrierea de proiecte este 5.000 de lei? Cine rămâne în sate pentru acest salariu?”  menționează Egor Nichita.

Natalia Cara, președinta raionului Basarabeasca, a subliniat că toate aceste aspecte se răsfrâng asupra capacității administrației de a atrage și implementa proiecte:

„Avem exemple când oamenii cresc profesional aici, apoi pleacă în Chișinău sau peste hotare pentru un salariu mai mare.”

Eudochia Chebici a încurajat administrațiile locale să redacteze demersuri oficiale, să transmită solicitări folosind canalele oficiale de comunicare ca de exemplu adresa de gmail a cancelariei:

„Nu veniți doar cu nemulțumiri. Spuneți exact ce doriți, ce trebuie modificat, propuneți. Cancelaria primește și răspunde. Scrieți, transmiteți!” 

În încheiere, Cristina Ixari a reiterat că succesul guvernării depinde de colaborarea strânsă între centru și local:

„Legile nu se fac doar la Chișinău. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe, trebuie să începem de la noi – de la ordine, de la comunicare și asumare.”

Autoarea: Andreea Cheian

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼