Pe 3 iulie 2025, satul Selemet, raionul Cimișlia, a găzduit cea de-a VI-a vizită de schimb de experiență în cadrul proiectului „Viață Sănătoasă – Reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Activitatea a fost dedicată consolidării Asistenței Comunitare Integrate la nivel local.
Evenimentul a reunit echipe multidisciplinare și comunități partenere din localitățile Abaclia și Sadaclia din raionul Basarabeasca, alături de doamna Natalia Cara, președinta raionului Basarabeasca. Participanții s-au întâlnit într-un cadru de colaborare deschisă, pentru a analiza rezultatele obținute până în prezent și pentru a identifica soluții comune în domeniul asistenței comunitare.
În cadrul vizitei, s-a accentuat necesitatea unui mecanism integrat de prevenire, tratament și reabilitare, în care toți fiecare angajat din sectorul medical, social – sunt mobilizați să ofere sprijin eficient, continuu și coordonat.
De asemenea, s-a discutat despre sustenabilitatea activităților deja realizate și despre elaborarea unui plan de acțiune cu obiective clare și măsurabile, esențial pentru extinderea și transferul bunelor practici către alte comunități.
Proiectul „Viață Sănătoasă” este implementat cu sprijinul partenerilor naționali și locali, având ca scop îmbunătățirea calității vieții populației printr-o abordare preventivă și integrată a bolilor netransmisibile.
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Foto: Facebook/ Primaria Satului Selemet
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Astăzi, 23 iunie, este sărbătorită Ziua Funcționarului Public, un prilej de a recunoaște și de a aprecia contribuția celor care activează în serviciul public, asigurând buna funcționare a instituțiilor statului și furnizarea de servicii esențiale pentru cetățeni.
Instituită de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția Adunării Generale nr. A/RES/57/277 din anul 2003, această zi are menirea de a sublinia importanța funcționarilor publici în dezvoltarea societăților, în promovarea statului de drept și în consolidarea relației dintre instituții și cetățeni.
Funcționarii publici, prezenți atât la nivel central, cât și local, își desfășoară activitatea în domenii vitale precum administrația publică, educația, sănătatea, siguranța publică, protecția socială sau fiscalitatea. Prin dedicarea și profesionalismul lor, aceștia contribuie la bunul mers al comunităților și la îmbunătățirea vieții de zi cu zi.
Cu acest prilej, președinta raionului Basarabeasca, Natalia Cara, a transmis un mesaj de felicitare tuturor funcționarilor publici din raion:
„Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Funcționarului Public, consemnată anual la 23 iunie, în numele Consiliului Raional Basarabeasca vă adresez cele mai calde felicitări și sincere urări de bine. Această zi marchează rolul esențial și responsabilitatea pe care o aveți în dezvoltarea societății noastre, oferindu-mi un deosebit prilej de a vă exprima recunoștința și aprecierea pentru munca nobilă pe care o desfășurați zi de zi, cu profesionalism și dăruire.”
Ziua Funcționarului Public este marcată anual pe data de 23 iunie.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Pe data de 28 mai în incinta liceului teoretic “Alexandr Pușkin” s-a desfășurat tradiționala ”Gala Laureaților”. Cei mai buni elevi ai raionului Basarabeasca au fost remunerați cu diplome si premii bănești. Jurnaliștii BAStv au fost prezenți și ei la acest eveniment.
Cei mai activi elevi si sportivi al raionului Basarabeasca care s-au manifestat cu performanta pe parcursul anului 2024-2025 au fost invitați la ”Gala laureaților” ca sa fie remunerați pentru rezultatele obținute. Anul acesta au fost 60 de elevii cu succese la olimpiade si concursuri care au primit diplome si premii bănești.
Unii elevi au primit mai multe diplome fiindcă au participat la mai multe discipline diferite.
Au fost menționați cu diplome si premii sportivii care au participat la competiții raionale si republicane.
Cu felicitări si un discurs motivațional a intervenit si președinta raionului Basarabeasca Natalia Cara.
Pauzele dintre înmânarea diplomelor au fost completate cu cite un număr artistic din partea casei de creație ”Luceafărul”.
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Pe 13 mai 2025, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, însoțită de Eudochia Chebici, consultant principal al Direcției bugetele locale, a efectuat o vizită de lucru în raionul Basarabeasca. Această deplasare face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului, care își propune conectarea reală a politicilor financiare naționale cu realitățile locale, dincolo de granițele Chișinăului.
Reuniunea cu autoritățile publice locale a scos în evidență o serie de provocări care afectează administrația locală: deficitul de cadre calificate, salariile demotivante, problemele legate de colectarea și redistribuirea impozitelor, dar și chestiuni punctuale precum taxa pentru salubrizare, delimitarea și evaluarea terenurilor, lipsa fondurilor pentru alimentația copiilor în școli sau întârzierea aprobării bugetelor locale.
Cristina Ixari a subliniat, în contextul acestor discuții:
„Politica noastră trebuie să răspundă realităților din comunitatea locală. Suntem aici ca să vă ascultăm și să găsim împreună soluții.”
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Printre cele mai sensibile teme abordate s-au numărat:
Bugetul provizoriu, care nu permite angajarea cheltuielilor esențiale, inclusiv pentru salarii și alimentația elevilor;
Fondul rutier, diminuat drastic din cauza scăderii populației, ceea ce afectează proiectele de infrastructură;
Salariile în administrație, în continuă scădere – exemplu concret: salariul unui angajat a scăzut de la 3.700 la 2.700 lei;
Distribuirea inechitabilă a taxelor și fondurilor, inclusiv impozitul pe venit care, în opinia reprezentanților locali, nu se întoarce proporțional în bugetul orașului;
Taxa de salubrizare, aplicată pe baza persoanelor înregistrate la domiciliu, fără a reflecta realitatea migrației masive – gospodării în care mama rămâne cu 3 copii plecați peste hotare, dar plătește taxă pentru toți.
„Impozitul pe venit este distribuit în mod nedrept. Dați-ne acei bani, ca să putem face ceva cu ei – pentru că noi i-am colectat, iar ei pur și simplu au fost luați. Orașelor li se returnează doar 50% din impozitul pe venit, în timp ce satelor – 100%. Calea ferată supraviețuiește cu greu, iar un oraș mic are nevoie de fiecare leu. Avem nevoie de acei 50% care acum se pierd prin impozite. Pentru ca orașele mici ca Basarabeasca să se poată dezvolta, trebuie să li se întoarcă acel impozit pe venit,” spune Piotr Pușcari, primarul orașului Basarabeasca.
Foto: BAStv
Populația raionului este în continuă scădere, ceea ce duce și la reducerea automatizată a fondurilor alocate. Această scădere afectează inclusiv posibilitatea de a angaja specialiști în contabilitate sau inginerie cadastrală, fapt recunoscut în mod repetat de autoritățile din Sadaclia și Bascalia.
La întrevederea cu mediul de afaceri local, antreprenorii au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în relația cu autoritățile fiscale și vamale:
Lipsa unei persoane responsabile pentru proiecte în primării,
Probleme în utilizarea sistemelor informatice ale Trezoreriei,
Creșterea prețurilor la materiale de construcții și lipsa cofinanțării locale,
Neclarități în metodologia de calcul a taxelor pentru case sau terenuri.
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Unul dintre participanți a remarcat:
„Cum să atragem specialiști când salariul pentru scrierea de proiecte este 5.000 de lei? Cine rămâne în sate pentru acest salariu?” menționează Egor Nichita.
Natalia Cara, președinta raionului Basarabeasca, a subliniat că toate aceste aspecte se răsfrâng asupra capacității administrației de a atrage și implementa proiecte:
„Avem exemple când oamenii cresc profesional aici, apoi pleacă în Chișinău sau peste hotare pentru un salariu mai mare.”
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Eudochia Chebici a încurajat administrațiile locale să redacteze demersuri oficiale, să transmită solicitări folosind canalele oficiale de comunicare ca de exemplu adresa de gmail a cancelariei:
„Nu veniți doar cu nemulțumiri. Spuneți exact ce doriți, ce trebuie modificat, propuneți. Cancelaria primește și răspunde. Scrieți, transmiteți!”
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
În încheiere, Cristina Ixari a reiterat că succesul guvernării depinde de colaborarea strânsă între centru și local:
„Legile nu se fac doar la Chișinău. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe, trebuie să începem de la noi – de la ordine, de la comunicare și asumare.”
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Foto: BAStv
Autoarea: Andreea Cheian
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.